La 13 septembrie 2011 CtEDO a pronunțat hotărârea Dragostea Copiilor-Petrovschii-Nagornii c. Moldovei (cererea nr. 25575/08).


***


În această cauză compania reclamantă este o Întreprindere Individuală “Dragostea Copiilor-Petrovschi-Nagornii” ce prestează servicii de educație preșcolară. La data de 25 iulie 2001, printr-o hotărâre a judecătoriei Râșcani, compania reclamantă a fost obligată să plătească lui M. suma de 78,400 dolari SUA.


La o dată nespecificată în 2006, M. s-a adresat Departamentului de Executare în vederea executării hotărârii din 25 iulie 2001. Totuși, cererea sa a fost respinsă pe motivul omiterii termenului de prescripție. Potrivit unei scrisori din 4 mai 2006, M. a fost informat că titlul executoriu respectiv urma să fie înaintat în perioada 2001-2006.


La data de 22 mai 2006, M. a depus o cerere la Judecătoria Râșcani solicitând repunerea în termen a titlului executoriu. El a menționat, inter alia, că a cerut executarea hotărârii respective în 2001, însă titlul executoriu a fost pierdut de către Departamentul de Executare.


La data de 18 iulie 2007, Curtea de Apel Chișinău printr-o decizie definitivă a respins cererea lui M. de repunere în termen a titlului executoriu, pe motivul omiterii termenului de prescripție de 3 ani pentru înaintarea acestuia.


La 20 iulie 2007, M. a depus o cerere de revizuire a deciziei din 18 iulie 2007, invocând art. 449 lit. c) CPC al RM, argumentând că printr-o scrisoare din 13 iulie 2007 expediată acestuia de către Departamentul de Executare, instituția a confirmat înregistrarea titlului său executoriu la 31 iulie 2001, însă aceasta a fost restituit ulterior Judecătoriei Râșcani.


La data de 22 august 2007, Curtea de Apel Chișinău a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a lui M.


La data de 28 septembrie 2007 M. a contestat cu recurs încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 august 2007.


La data de 24 octombrie 2007, judecătorul S.N. a fost numit raportor al cauzei. La data de 14 noiembrie 2007, un complet din 3 judecători ai Curții Supreme de Justiție a admis recursul declarat de către M, a casat decizia din 22 august 2007 și a dispus reexaminarea cauzei. Curtea Supremă de Justiție a considerat scrisoarea din 13 iulie 2007 ca și un document nou în sensul art. 449 lit. c) CPC al RM și a invocat că M. ar fi putut această scrisoare mai târziu de 13 iulie 2007. Judecătorul S.N., numit raportor al acestei cauze, nu a participat la examinarea recursului.


Redeschiderea procedurilor s-a fost finalizat cu o decizie finală a Curții Supreme de Justiție din 28 octombrie 2008 în favoarea lui M.


În fața Curții, compania reclamantă a pretins, în particular, violarea dreptului la un proces echitabil de către unt “tribunal instituit de lege” pe motiv că judecătorul raportor a fost schimbat contrar prevederilor legii. Compania reclamantă, de asemenea, s-a plâns că dreptul său la un proces echitabil și dreptul la respectarea bunurilor sale au fost încălcate în rezultatul casării ilegale a unei hotărâri definitive în favoarea sa.


Curtea a constatat în unanimitate violarea art. 6 § 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO.


Curtea a reiterat că dreptul la judecarea într-un mod echitabil de către o instanță, așa cum este garantat de articolul 6 § 1 al Convenției, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenției, care, în partea sa relevantă, declară preeminența dreptului ca o parte a moștenirii comune a Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție (a se vedea Brumărescu c. Romania, [GC], nr. 28342/95, § 61, ECHR 1999-VII, Roșca c. Moldovei, nr. 28342/95, § 24, 22 martie 2005).

Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata (a se vedea Brumărescu c. României, § 62), adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătorești. Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile și obligatorii, doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Competența instanțelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare (a se vedea Roșca c. Moldovei, nr. 28342/95, § 25, 22 martie 2005).

În ceea ce privește redeschiderea procedurilor din cauza apariției circumstanțelor noi, Curtea a constatat că aceasta este, în sine, incompatibilă cu Convenția. Totuși, deciziile de a revizui hotărâri judecătorești irevocabile, trebuie să fie în conformitate cu criteriile legale relevante, iar folosirea necorespunzătoare a unei astfel de proceduri poate fi contrară Convenției, pe motiv că rezultatul său – „pierderea” unei hotărâri judecătorești – este același ca și în recursul în anulare. Principiile securității raporturilor juridice și preeminenței dreptului cer Curții să fie vigilentă în acest domeniu. (a se vedea Popov c. Moldovei (nr. 2), cererea nr. 19960/04, 6 decembrie 2005, § 46).


Curtea a notat, în primul rând, că la respingerea cererii de revizuire Curtea de Apel a constatat că titlul executoriu la care s-a referit scrisoarea din 13 iulie 2007 nu a vizat executarea hotărârii din 25 iulie 2001, care la acel moment nu era definitivă și executorie. Curtea Supremă, anulând încheierea Curții de Apel, nu a contrazis această constatare importantă.


În continuare, Curtea a notat că nu este nici un indiciu în hotărârea Curții Supreme din 14 noiembrie 2007 dacă scrisoarea Departamentului de Executare ar conține „informații” care nu ar fi fost obținute mai devreme de către M. De asemenea, nu există nici un indiciu că M. ar fi încercat, fără succes, să obțină această informație mai devreme de 13 iulie 2007. În aceste circumstanțe, Curtea a considerat că nu poate fi spus că scrisoarea din 13 iulie 2007 s-a calificat ca „noi fapte sau circumstanțe care nu au fost știute sau au putut și știute mai devreme” de către părțile litigante. Mai mult ca atât, nu există nici o mențiune în hotărârea Curții Supreme despre termenul de 3 luni pentru înaintarea cererii de revizuire sau oricare motiv pentru justificarea prelungirii acestui termen.


Curtea a considerat că redeschiderea procedurilor în acest caz a fost, în esență, o re-argumentare a motivelor lui M., dar care aparent nu au fost invocate în cadrul procedurilor finalizate cu decizia din 18 iulie 2007. De fapt, a fost un „apel deghizat” scopul căruia era obținerea unei noi reexaminări a cauzei, decât o revizuire reală în conformitate cu art. 449-453 din Codul de procedură Civilă al Republicii Moldova. Astfel fiind încălcat principiul securității raporturilor juridice. Mai mult ca atât, neindicarea motivelor pentru prelungirea termenului de prescripție în interiorul căruia se poate cerere revizuirea, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.


În aceste circumstanțe, Curtea a considerat că nu este necesar să examineze, suplimentar, dacă alte aspecte a procedurilor au fost respectate.


În ceea ce privește violarea art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, Curtea a considerat că compania reclamantă a avut o “posesie”, în particular suma de bani care urma să nu fie achitată lui M. în urma deciziei din 18 iulie 2007. Casarea acestei decizii definitive și irevocabile a consituit o ingerință în dreptul companiei la respectarea bunurilor sale.


Compania reclamantă a indicat că nu este pregătită pentru prezentarea cerințelor de satisfacție echitabilă, deoarece se află în proces de insolvabilitate și preferă să amâne această chestiune pentru o altă examinare. Guvernul nu a obiectat.


În fața Curții, compania reclamantă este reprezentată de către V. Gribincea, avocat din Chișinău.