La data de 5 iulie 2011 CtEDO a pronunțat hotărârile Haritonov c. Moldovei (cererea nr. 15868/07) și Dan c. Moldovei (cererea nr 8999/07).


***


În cauza Haritonov, reclamantul este Ghenadie Haritonov și este de naționalitate ucrainean.


La data de 24 mai 2006 reclamantul a fost reținut în Chișinău, fiind acuzat de posesia actelor de identitate false. Poliția a descoperit, inter alia, în apartamentul prietenei acestuia, acte de identitate false cu fotografii ale reclamantului și ale prietenei sale. Mai târziu, reclamantul a fost acuzat de apartenență și conducere a unei bande criminale, specializată în falsificarea documentelor și în traficul de persoane.


Reclamantul a fost arestat, fiind periodic adus în fața instanței de judecată pentru prelungirea detenției pentru perioade de 30 de zile. Motivele arestării erau că, reclamantul era acuzat de o crimă foarte periculoasă, este străin și nu are domiciliu permanent sau familie în Moldova, există riscul ca el să se ascundă. Mai mult decât atât, exista riscul ca el ar putea să manipuleze investigarea cazului și să săvârșească alte infracțiuni.


La data de 7 ianuarie 2007, la expirarea termenului de detenție prevăzute în ultimul mandat de arest, reclamantul a solicitat să fie eliberat, dar fără nici un rezultat. La data de 9 ianuarie 2007 reclamantul a fost adus în fața instanței de judecată, care i-a prelungit termenul de detenție pentru 90 de zile. Reclamantul a contestat încheierea și la data de 17 ianuarie 2007 Curtea de Apel a casat încheierea primei instanțe și a dispus eliberarea reclamantului. Instanța a constatat că motivele de prelungire a arestării reclamantului au fost încă valabile, cu toate acestea, având în vedere ca detenția acestuia era contrară articolului 5 § 1 din Convenție, el urma să fie eliberat.


La data de 9 februarie 2007, în timpul ședinței de judecată, procurorul a solicitat din nou ca reclamantul să fie arestat deoarece, inter alia, exista riscul ca el să se ascundă. Instanța de judecată a admis demersul procurorului și a dispus arestarea reclamantului.


Pentru data de 16 februarie 2007 de către Curtea de Apel a fost fixată examinarea cererii de recurs a reclamantului. Cu toate acestea, completul de judecată a decis să se abțină de la examinarea recursului, pe motive de lipsă de imparțialitate obiectivă, deoarece judecătorii respectivi au examinat recursul anterior al reclamantului, dispunând eliberarea lui.


La data de 21 februarie un nou complet de judecată a examinat recursul reclamantului, a casat încheierea primei instanțe, și a dispus eliberarea reclamantului din detenție. După eliberarea sa, reclamantul a părăsit Moldova și nu a mai revenit până în prezent.


În timpul detenției sale, reclamantul a fost deținut în perioadele 24 mai – 2 august 2006 și 23 august – 6 septembrie 2006 în izolatorul de detenție al Direcției Generale de Combatere a Corupției și Crimei Organizate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în perioadele 2 – 23 august 2006 și 06 septembrie 2006 – 17 ianuarie 2007 în Penitenciarul nr. 13 și în perioada 9 – 21 februarie 2007 în izolatorul de detenție a Comisariatului General de Poliție din Chișinău.


Reclamantul a susținut că celulele erau supraaglomerate, cu viermi, mâncarea era de proastă calitate, deținuților li-se permitea să facă duș doar o singură dată pe săptămână câte 2 minute și au avut plimbări de 15-20 minute de două sau de trei ori pe săptămână.


Curtea a reiterat că principiile generale cu privire la condițiile de detenție au fost stabilite în cauza Ostrovar c. Moldovei (nr. 35207/03, § § 76 – 79, 13 septembrie 2005). În ceea ce privește detenția reclamantului între 24 mai 2006 și 17 ianuarie 2007, Curtea constatat în cauza Țurcan c. Moldovei (nr. 10809/06, § 19, 27 noiembrie 2007) încălcarea articolului 3 din Convenție în ceea ce privește condițiile de detenție a reclamantului în Penitenciarul nr. 13 în perioada februarie – septembrie 2006.


Curtea a considerat că greutățile îndurate de către reclamant pe perioada detenției în perioada 24 mai 2006 – 17 ianuarie 2007 au depășit nivelul inevitabil al detenției și a atins un pragul severitate, contrar articolului 3 al Convenției. În consecință, a fost violat articolul 3 din Convenție.


Reclamantul a susținut că el și-a păstrat statutul de o victimă în privința încălcării articolului 5 § 1 din Convenție, în pofida constatării în decizia Curții de Apel din 17 ianuarie 2007, motivând că nu i s-a acordat compensații pentru prejudiciul moral.


Guvernul a admis că detenția reclamantului între 7 și 9 ianuarie 2007 a fost ilegală în sensul articolului 5 § 1 din Convenție, dar a susținut că reclamantul a pierdut calitatea de victimă, ca urmare a deciziei Curții de Apel din 17 ianuarie 2007.


Curtea a constatat că eliberarea promptă a reclamantului, împreună cu recunoașterea expresă de către Curtea de Apel a ilegalității detenției acestuia, a acordat reclamantului o satisfacție, care îl privează de statutul de victimă. În consecință acest capăt din plângere urmează să fie declarat ca inadmisibil, în conformitate cu articolul 35 § § 3 și 4 din Convenție.


Curtea, de asemenea, a declarat ca inadmisibile capetele din plângere privind violarea articolelor 5 § 3 și 5 § 4 din Convenție.


În fața Curții, reclamantul a solicitat 25,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 5,038 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.


Curtea a acordat reclamantului suma de 4,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 1,200 de Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.


În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de către H. Yakovyshyn, avocat din Mamaevtsy.


***


În cauza Dan, reclamantul este Mihail Dan, care la momentul evenimentelor, era directorul unui liceu din Chișinău.


Potrivit instanțelor judecătorești naționale, la o dată nespecificată, reclamantul a fost contactat de către C., care a solicitat ca un elev să fie transferat în liceul, unde reclamantul activa în calitate de director. Întrucât reclamantul a solicitat o mită în schimbul transferului, C. a contactat poliția și la data 14 ianuarie 2004 a fost organizată o operațiune sub acoperire. În acest scop, C. a fost instruit de a accepta cerințele reclamantului și de a-i transmite banii marcați cu un praf special.


C. l-a contactat pe reclamant și a convenit să se întâlnească în parcul central din Chișinău. Scena a fost filmată în secret de către ofițerii de poliție. Cu toate acestea, mai târziu poliția a susținut că, din motive tehnice nu a fost filmată transmiterea propriu zisă a banilor. Evenimentele care au avut loc în timpul întâlnirii reclamantului cu C. a fost disputate de părți în cadrul procesului penal.


Potrivit reclamantului, el a fost contactat de către C., atunci când mergea la Ministerul Educației, și a fost de acord să-l întâlnească în scurt timp într-un parc, în imediata apropiere a Ministerului. După o scurtă discuție, reclamantul a sugerat ca ei să se așeze pe o bancă, pentru a putea scrie. Reclamantul a pus dosarul său între el și C. și a scris pe o foaie de hârtie o listă de documente necesare pentru transferul elevului. Reclamantul, căruia îi lipsește un ochi, nu l-a văzut pe C. punând banii în dosarul său. Când a fost reținut, el a aruncat fișierul. Banii respectivi au fost colectați de pe sol de către un ofițer de poliție.


Potrivit reclamantului, în timpul arestării, ofițerii de poliție au folosit violență nejustificată, ca urmare el a suferit dureri la încheieturile mâinilor.


Între 2004 și 2005, Ministerul Afacerilor Interne a emis mai multe comunicate de presă în care a fost declarat, inter alia, că reclamantul a luat mită de la un părinte. Mai mult ca atât, mass-media, inclusiv postul național de televiziune, au preluat știrea. Aparent reclamantul nu a inițiat vre-o acțiune împotriva instituțiilor mass-media sau a Ministerului Afacerilor Interne.


În cadrul examinării dosarului, Judecătoria Buiucani a audiat reclamantul, șapte martori și un expert medico-legal. De asemenea, a fost vizualizată înregistrarea video a operațiunii sub acoperire, s-au examinat și alte probe, cum ar fi plângerea lui C. la poliție, înregistrarea video de marcare a banilor cu praf special, un raport de expertiză care a constatat că, în urma reținerii sale, reclamantul a avut pe degete urme de praf special. Instanța a menționat, de asemenea, că înregistrarea video a operațiunii sub acoperire nu ar fi fost utilă, deoarece, din motive necunoscute, filmarea fost întreruptă exact în cursul discuției dintre reclamant și C.


Prins sentința din 24 ianuarie 2006 Judecătoria Buiucani a achitat reclamantul. Acesta a concluzionat că urmărirea penală nu a reușit să furnizeze dovezi fiabile în sprijinul faptului că reclamantul a solicitat bani de la C. și că reclamantul a fost conștient de faptul că C. a plasat banii în dosarul său.


Procuratura a înaintat apel împotriva acestei sentințe.


La data de 23 martie 2006, Curtea de Apel Chișinău a audiat reclamantul, avocatul acestuia și procurorul. Instanța a admis apelul depus de către procuror și a inversat soluția primei instanțe. Curtea de Apel nu a audiat din nou martorii, însă s-a rezumat la reevaluare a mărturiilor acestora date în instanța de fond.


Reclamantul a fost găsit vinovat și a fost condamnat la o amendă penală de 60.000 de lei moldovenești (MDL) (aproximativ 3,350 euro (EUR)) și la cinci ani de închisoare, cu suspendare pentru doi ani. Reclamantului i-a fost, de asemenea, interzis să ocupe orice post administrativ pentru o perioadă de trei ani.


Reclamantul a depus un recurs împotriva deciziei, susținând că mărturiile care au stat la baza condamnării sale nu au fost credibile. În special, el a susținut că C., care a organizat operațiunea sub acoperire, era cercetat penal de către poliție în două cazuri separate. De asemenea, el a susținut că toți martorii acuzării au fost ofițerii de poliție. Reclamantul a susținut că poliția a șters o parte din înregistrarea video a operațiunii sub acoperire, deoarece aceasta nu a fost favorabilă pentru urmărirea penală.


La data de 21 iunie 2006 Curtea Supremă de Justiție a examinat recursul reclamantului în absența părților și l-a declarat ca inadmisibil.


Curtea notat că reclamantul nu s-a plâns în mod expres în fața Curții Supreme de Justiție cu privire la omisiunea Curții de Apel de a audia din nou martorii. Ea a notat că Curtea Supremă de Justiție a avut o obligație în temeiul articolului 441 din Codul de procedură penală să examineze, din oficiu, toate aspectele legate de caz, dar nu numai chestiunile ridicate de către reclamant.


Curtea a menționat că modul de aplicare a Articolului 6 în procedurile în fața instanțelor de apel depinde de caracteristicile specifice procedurii în cauză; trebuie să se țină cont de totalitatea procedurilor în ordinea de drept internă și de rolul Curții de Apel. (a se vedea Botten v. Norvegia, 19 februarie 1996, § 39, Culegere 1996-I). În cazul în care o instanță de apel este chemată să examineze un caz și să facă o evaluare completă a chestiunii vinovăției sau nevinovăției reclamantului, aceste chestiuni nu pot fi stabilite, ca o chestiune a unui proces echitabil, în mod corespunzător fără o evaluare directă a probelor (a se vedea Popovici c. Moldovei, nr 289/04 și 41194/04, § 68, 27 noiembrie 2007; Constantinescu v. România, nr 28871/95, § 55, și Marcos Barrios v Spania, nr.17122/07, § 32, 21 septembrie 2010).


Curtea a notat că principalele probe împotriva reclamantului au fost declarațiile martorilor, și anume că el a solicitat si a primit mită într-un parc. Restul probelor au fost indirecte, care nu ar putea, de sine stătător, determina condamnarea reclamantului. Prin urmare, mărturiile martorilor și ponderea acestora au fost de o importanță majoră pentru judecarea cauzei.


Prima instanță a achitat reclamantul, deoarece nu a avut încredere în martori, după ce i-a audiat în persoană. La re-examinarea cazului, Curtea de Apel nu a fost de acord cu prima instanță în ceea ce privește credibilitatea declarațiilor martorilor și a condamnat reclamantul. În acest sens, Curtea de Apel nu a audiat din nou martorii, ci doar s-a bazat pe declarațiile lor, așa cum sunt fixate materialele cauzei.


Curtea nu a fost convinsă că problemele care urmează să fie stabilite de către Curtea de Apel la condamnarea reclamantului – și, în acest sens, anularea achitării acestuia ar putea, ca o chestiune a unui proces echitabil, fi examinate în mod corespunzător, fără o evaluare directă a probelor furnizate de către martorii acuzării. Ea a considerat, că cei care au responsabilitatea de a decide vinovăția sau nevinovăția unui acuzat ar fi trebuit, în principiu, să fie în posibilitate să audieze martorii în persoană și să evalueze credibilitatea acestora. Evaluarea încrederii a unui martor este o sarcină complexă, care, de obicei, nu poate fi realizată printr-o simpla lectură a declarațiilor.


Desigur, există cazuri când este imposibil de a audia un martor în persoană la proces, deoarece, de exemplu, el sau ea a murit, sau în scopul de a proteja dreptul martorului de a nu se auto-incrimina (a se vedea Craxi c. Italiei (nr. 1), nr 34896/97, § 86, 5 decembrie 2002). Totuși, în speță, aparent nu ar fi fost cazul.


Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.


De asemenea, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 al Convenției, că poliția a folosit forța excesivă împotriva sa în timpul reținerii, și în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție, că dreptul său de a fi prezumat nevinovat a fost încălcat. Cu toate acestea, se observă că reclamantul nu a folosit nici o cale de atac internă. În special, acesta nu a încercat să inițieze o procedură împotriva ofițerilor de poliție, care l-ar fi maltratat, și împotriva Ministerului Afacerilor Interne, care se presupune că a încălcat dreptul de a fi prezumat nevinovat. Având în vedere cele de mai sus, aceste plângeri urmează să fie declarate inadmisibile, în temeiul articolului 35 § § 1 și 4, din cauza omisiunii de a epuiza interne căile de atac.


În fața Curții reclamantul a pretins 20.000 EUR cu titlu de prejudiciul moral și 3,799 euro cu titlu costuri și cheltuieli suportate în fața instanțelor naționale și în fața Curții.


Curtea a acordat reclamantului suma de 2.000 EUR cu titlu de prejudiciul moral și 3.000 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de Gh. Ulianovschi, avocat din Chișinău.