În luna iunie 2011, CtEDO a comunicat următoarele cereri Guvernului Moldovei: Bigea c. Moldovei (cererea nr. 21867/09) și Jubirca c. Moldovei (cererea nr. 54255/08).


***


În cauza Bigea c. Moldovei, reclamantul Ionel Bigea este un cetățean român care locuiește în Bârlad, România. El este preot în cadrul Mitropoliei Basarabiei și a fost desemnat să slujească la biserica din satul Vadul lui Isac, în sudul Moldovei, pentru ultimii șaisprezece ani.


În anul 2007, Vladimir Voronin, pe atunci președinte al Republicii Moldova, a declarat că el nu recunoaște Mitropolia Basarabiei. Ulterior, autoritățile naționale au încercat, fără succes, să expulzeze reclamantul din Republica Moldova și au creat numeroase obstacole în activitatea sa de preot. În anul 2008, în urma unei proceduri judiciare, reclamantul a obținut un permis de ședere și un permis de muncă valabil până în august 2009.


La 9 aprilie 2009, autoritățile Republicii Moldova au introdus regimul de vize cu România. La 11 aprilie 2009, reclamantul a încercat să traverseze frontiera România – Republica Moldova cu permisul său de ședere, însă a fost interzisă intrarea sa pe teritoriul Republicii Moldova, pe motiv că nu avea viză.


Reclamantul a contestat refuzul la Curtea de Apel Chișinău, și la 24 aprilie 2009, a obținut o hotărâre definitivă privind obligarea serviciului de grăniceri de a permite reclamantului să intre pe teritoriul Republicii Moldova în baza permisului său de ședere.


În aceeași zi, reclamantul a mai făcut o încercare, fără succes, de a intra în Republica Moldova în baza permisului său de ședere și a hotărârii judecătorești. Poliția de frontieră a refuzat să se conformeze hotărârii și a insistat că reclamantul are nevoie de viză.


Reclamantul a repetat încercarea la 25 aprilie 2009, dar din nou fără succes.


Din cauza refuzului autorităților de a permite reclamantului intrarea în Republica Moldova, el a fost în imposibilitatea de a se afla de Paște cu congregația sa, un eveniment religios foarte important în Republica Moldova.


În fața Curții, reclamantul s-a plâns că refuzul autorităților de a se conforma cu hotărârea Curții de Apel din 24 aprilie 2009 a constituit o încălcare a drepturilor sale garantate de articolele 6, 8, 9 și 2 din Protocolul nr. 4 CEDO.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. A existat o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private și de familie, în sensul art. 8 § 1 CEDO? Dacă da, a fost ingerința în conformitate cu legea și necesară în sensul art. 8 § 2?


2. A existat vreo restricție privind dreptul reclamantului la libertatea de circulație, garantat de art. 2 § 1 din Protocolul nr. 4 CEDO?


În fața Curții reclamantul este reprezentat de către A.Postică, avocat din Chișinău.


***


În cauza Jubirca c. Moldovei, reclamantul este Ruslan Jubirca și locuiește în Bălți.


La momentul evenimentelor, reclamantul era managerul unei companii de construcții. În octombrie 2005, reclamantul a fost acuzat de o infracțiune de încălcare a normelor de securitate a muncii, ceea ce a dus la moartea unei persoane. În special, el a fost acuzat că unul dintre muncitorii angajați de compania sa, P.P., a căzut de la înălțime, de la etajul doi și a decedat. Potrivit acuzării, muncitorul în cauză nu avea careva echipament de securitate. Reclamantul a contestat acuzația și a susținut că nici un muncitor cu numele P.P. nu a lucrat pentru compania sa și că nu a avut loc nici un accident la vreun șantier al companiei.


La 13 decembrie 2006, Judecătoria Bălți a achitat reclamantul. După audierea martorilor acuzării și apărării, instanța a ajuns la concluzia că nu există nici o probă că P.P. a fost angajat de către compania reclamantului și că accidentul în care este implicat P.P. a avut loc pe șantierul companiei reclamantului.


La 13 decembrie 2008, Curtea de Apel Bălți a admis apelul depus de către Procuratură și a casat sentința primei instanțe. În acest sens, Curtea de Apel nu a audiat din nou martorii, ci s-a bazat doar pe declarațiile acestora, date în fața instanței inferioare. Reclamantul a fost găsit vinovat și condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare pentru o perioadă de un an de zile. Reclamantul a depus un recurs și a susținut, inter alia, că Curtea de Apel a eșuat să examineze probele și să audieze martorii înainte de a ajunge la concluzia sa.


La 7 mai 2008, Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul reclamantului.


În fața Curții reclamantul s-a plâns în temeiul art. 6 § § 1 și 3 CEDO, că procesul nu a fost echitabil, deoarece Curtea de Apel Bălți l-a condamnat fără a examina probele și nu a audiat martorii. De asemenea, reclamantul invocă violarea art. 14 CEDO combinat cu art. 6 CEDO, deoarece a fost victimă a discriminării, în măsura în care Curtea Supremă a dat o soluție diferită de alte cauze similare. În special, reclamantul a prezentat mai multe exemple de cauze, unde Curtea Supremă de Justiție a statuat că o persoană nu poate fi condamnată printr-o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit, pentru primă instanță, fără o re-examinare completă a probelor.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


– A avut reclamantul un proces echitabil în determinarea acuzației penale împotriva sa, în conformitate cu art. 6 § 1 CEDO? În particular, a fost condamnarea reclamantului de către Curtea de Apel Bălți, fără audierea martorilor și examinarea probelor, compatibilă cu această prevedere?


În fața Curții reclamantul este reprezentat de către G. Malic și I. Oancea, avocați din Chișinău.