În luna februarie CtEDO a comunicat
următoarele cereri Guvernului Moldovei: B. și alții c. Moldovei
(cererea nr. 61382/09), Gasanov c. Moldovei (cererea nr.
39441/09) și Ciorap c. Moldovei (cererea nr. 14092/06).

***

În cauza B. și alții c. Moldovei,
reclamanta O.B. este mama celorlalți reclamanți V.B. și I.
B. În anul 1998, angajatorul reclamantei i-a atribuit familiei acestea un
apartament cu trei odăi în or. Chișinău.

Potrivit reclamantei, ea era sistematic
bătută și insultată de către soțul ei. Ca rezultat, la 16 ianuarie 2007, soții
au divorțat, dar continuau să locuiască în acest apartament.

Totuși violența continua și în perioada
septembrie 2007- ianuarie 2008, reclamanta a obținut 7 rapoarte medicale care
confirmau prezența unor leziuni corporale ușoare cauzate de „obiecte contodente
de o suprafață limitată”. Rapoartele au fost întocmite la cererea CPS Centru
bazându-se pe plângerile reclamantei. Reclamanta a declarat că toate leziunile
corporale descrise în rapoartele medicale au apărut în rezultatul loviturilor
cauzate de către soțul ei (B.).

În aceeași perioadă instanțele naționale
au examinat șase dosare de tragere la răspundere contravențională legate de
aplicarea loviturilor corporale. Primul dosar a fost clasat pe motiv că părțile
s-au împăcat, al doilea pe motivul expirării termenului de trei luni de tragere
la răspundere contravențională, iar în celelalte patru au fost adoptate decizii
de tragere la răspundere contravențională.

În conformitate cu raportul de examinare
psihologică întocmit de Centrul Național de prevenire a abuzului față de copil
din 30 octombrie 2008 starea emoțională a fiului I.B. se caracterizată
prin anxietate, disconfort și agresivitate provocată de relațiile tensionate
din familie. Pe parcursul evaluării s-a constatat că tatăl copiilor pentru o
perioadă îndelungată de timp a abuzat fizic și psihologic copiii și mama lor.
Tânărul evita contactul cu tatăl său și manifesta agresivitate față de el, ceea
ce reprezenta un mecanism de auto-apărare.

Potrivit reclamantei, celălalt fiu V.B. a părăsit domiciliul în anul 1997, deoarece nu mai putea tolera abuzul
tatălui său, ceea ce se confirmă printr-un certificat al asociației
proprietarilor de apartamente.

Potrivit unei explicații din 10 iunie 2008 a lui V. B.,
adresate judecătoriei Centru, el și-a trăit copilăria în stres și frică față de
tatăl său, care îi maltrata mama. El nu a putut suporta aceste condiții și a
părăsit domiciliul.

Potrivit unui certificat eliberat de CPS
Centru el era pus la evidență ca „provocator de dispute în familie”.

La o dată nespecificată în anul 2008,
reclamanta a depus o acțiune civilă prin care a solicitat evacuarea lui B. din
apartament, invocând comportamentul violent al soțului. B. a depus o acțiune
reconvențională prin care a cerut partajul imobilului între toți membrii
familiei.

La 23 iunie 2008, judecătoria Centru a
admis acțiunea reclamantei și a respins acțiunea reconvențională a lui B.
Soluția primei instanțe a fost menținută prin decizia Curții de Apel din 30
octombrie 2008.

La 20 mai 2009, Curtea Supremă de Justiție
a respins acțiunea reclamantei și a admis acțiunea reconvențională a lui B.

În fața Curții reclamanții s-au plâns de
faptul că statul nu a respectat obligațiile pozitive prevăzute de art. 3 CEDO,
deoarece ei au fost obligați să locuiască cu un bărbat care sistematic maltrata
și insulta primul reclamant și care în consecință a fost supusă riscului de a
fi maltratata în continuare. Ceilalți reclamanți au fost afectați psihologic de
atmosfera nesănătoasă din casă.

De asemenea ei s-au plâns de violarea art.
6 al Convenției deoarece decizia Curții Supreme de Justiție este una arbitrară.
Mai mult decât atât, din moment ce instanțele inferioare au respins cererea
reconvențională a lui B., acceptarea acesteia de Curtea Supremă de Justiție a
împiedicat reclamanții să o conteste și au fost privați de dreptul la un
recurs. Mai departe ei s-au plâns că în rezultatul deciziei Curții Supreme de
Justiție au fost forțați să locuiască în odăile unui apartament partajul căruia
există doar pe hârtie și nu este susceptibil de locuit.

În final, reclamanții s-au plâns că au
fost privați de o parte din apartamentul pe care reclamanta l-a primit în
proprietate de la angajatorul său.

Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:

A existat o violare a art. 3 și/sau 8 CEDO
în prezentul caz? În particular, autoritățile și-au onorat obligațiile pozitive
conform prevederilor menționate pentru a asigura protecția reclamantei de la
riscul violenței din partea lui B.?

În fața Curții reclamanții sunt
reprezentați de Janeta Hanganu, avocat din Chișinău.

***

În cauza Gasanov c. Moldovei,
reclamantul Zeinav Gasanov este de origine georgiană și locuiește în Chișinău.
La 6 februarie 2007 în jurul orelor 11, reclamantul a fost reținut de ofițerii
de poliție C. și G. și transportat la Comisariatul de Poliție Glodeni. Reținerea a avut
loc urmare a plângerii unui cetățean, care a pretins că reclamantul a comis o
fraudă. Reclamantul a fost plasat în Izolatorul de detenție provizorie CPR
Glodeni.

La 7 februarie 2007 în jurul orelor 15.00,
medicul de serviciu M. a examinat reclamantul. În raportul medical de examinare
Nr. 52 întocmit la 07 februarie 2007,
M. a constatat că în timpul examinării nu a identificat
careva urme de violență pe corpul reclamantului. M. a evaluat starea generală a
reclamantului ca satisfăcătoare, notând că pacientul s-a plâns doar de o durere
în piept.

Reclamantul în continuare a fost deținut
în Izolatorul de detenție. La o dată nespecificată el a pretins că a fost adus
în biroul ofițerului de poliție la etajul trei și a fost lovit la spate și în
zona rinichilor. Potrivit reclamantului, el de asemenea a fost lovit în cap cu
un obiect negru contodent, după care și-a pierdut cunoștința pentru ceva timp.

La 21 februarie 2007, reclamantul a fost
examinat de către un medic expert criminalist, S., care în raportul medical
întocmit în aceiași zi a stabilit „o cicatrice curbată, albicioasă de mărime 3
x 0,3 cm
în mijlocul frunții reclamantului”. Expertul a concluzionat că o asemenea
cicatrice s-a format în urma vindecării unei răni. Potrivit expertului, nu s-a
putut stabili când a fost provocată această rană. El a notat că reclamantul i-a
comunicat că a fost bătut de o persoană O., la 6 februarie 2007 la ora 22.30.
În particular, reclamantul a fost lovit în față cu niște sârmă. De asemenea el
a notat că reclamantul nu s-a plâns despre cele întîmplate.

Totuși, reclamantul a susținut mai târziu
în fața instanțelor naționale că el a comunicat cele relatate mai sus doar
pentru că a fost dus la examinarea medicală de către unul din polițiștii care
l-au bătut anterior. El a susținut că polițiștii l-au amenințat cu alte bătăi
în drum spre izolator, dacă se va plânge de rele-tratamente.

Reclamantul s-a aflat în izolatorul de
detenție Glodeni, până la o dată nespecificată a lunii aprilie 2007, după care
a fost transferat la izolatorul de detenție Bălți. După transfer el s-a plâns imediat
că a fost maltratat.

La 17 aprilie 2007, reclamantul a depus o
plângere la Procuratura Generală
și la 16 mai 2007 la
Procuratura Glodeni, unde a susținut că a fost bătut de
ofițerii de poliție G. și C.

La 9 iulie 2007, Procuratura Glodeni a
emis o ordonanță de neîncepere a urmăririi penale.

La 12 aprilie 2008, ordonanța a fost anulată
de organul ierarhic superior și a fost dispusă o investigare suplimentară a
cazului. În particular, procurorul a dispus efectuarea unei expertize medicale
prin care să fie verificate pretențiile reclamantului de rele-tratamente.

La 20 iunie 2008, Procuratura Glodeni a
ordonat ca reclamantul să fie supus unei noi examinări medicale. El a susținut
că rănile au apărut în rezultatul loviturilor cauzate de ofițerii de poliție
câteva zile mai târziu după reținerea sa.

La 16 iulie 2008, mai mult de un an după presupusa
maltratare, comisia medicală și-a concluzionat raportul. Reclamantul a fost
diagnosticat cu o contuzie la cap și cu o insuficiență piramidală pe partea
dreaptă a capului. Cu toate acestea, din cauza lipsei unor documente medicale
în ceea ce privește starea sănătății a reclamantului în perioada 06 februarie
2007 – 17 ianuarie 2008, expertul nu a putut concluziona că rana de la cap
descrisă mai sus a fost cauzată în perioada 6-7 februarie 2007.

Comisia medicală a concluzionat că nu
există legătură de cauzalitate dintre rana de la cap și circumstanțele descrise
de solicitant prin care dânsul a pretins că a fost maltratat.

La 04 septembrie 2008, Procuratura Glodeni
a dispus neînceperea urmăririi penale.

La 13 noiembrie 2008, judecătorul de instrucție al
Judecătoriei Glodeni a examinat recursul reclamantului împotriva refuzului
Procuraturii de a începe urmărirea penală împotriva polițiștilor.
 Judecătorul
de instrucție a constatat că procedura penală în pretinsa maltratare a reclamantului
a fost una superficială, au existat deficiențe grave și inexplicabile.
 El a
subliniat faptul că reprezentantul reclamantului a solicitat la 29 mai 2008, ca
doi martori, I. și B., care au fost deținuți împreună cu reclamantul, să fie
audiați de către procuror, și că această cerere a fost lăsată fără examinare,
privând astfel reclamantul de
 posibilitatea de a prezenta probe în sprijinul
afirmațiilor sale. Judecătorul de instrucție a constatat că reclamantul nu a
fost audiat și că organul de urmărire penală a examinat doar cele descrise de
reclamant.
 El a mai constatat că procurorii nu au efectuat o anchetă
cu privire la faptele constatate în raportul medical din 21 februarie 2008, în
baza căruia reclamantul pretinde că a fost maltratat de către un individ, O.,
cu o zi înainte de arestarea sa.
 Astfel, recursul
reclamantului a fost admis și a fost anulat
 refuzul din 4
septembrie 2008 de a începe urmărirea penală împotriva polițiștilor. A fost
dispusă o urmărire penală suplimentară.

La 12 decembrie 2008, Procuratura Glodeni a refuzat din
nou neînceperea urmăririi penale împotriva polițiștilor C. și G. pentru
aceleași motive.
 La 15 ianuarie 2009, procurorul ierarhic superior a menținut
această ordonanță.

Reclamantul a contestat această decizie în fața
judecătorului de instrucție. La 18 februarie 2009, judecătorul de instrucție al
Judecătoriei Glodeni a examinat din nou legalitatea refuzului de a începe
urmărirea penală împotriva polițiștilor și a constatat că nu există nici o
aparență de încălcare a drepturilor reclamantului.

La 17 august 2007, Judecătoria Glodeni l-a condamnat pe reclamant la paisprezece ani și șase luni de închisoare.
Reclamantul a depus apel împotriva acestei hotărâri.

La 14
noiembrie
2007, Curtea de Apel Bălți a respins apelul reclamantului ca nefondat.

La 8 aprilie 2008, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul reclamantului pe motive de drept,
a casat
decizia din 14 noiembrie 2007 și a trimis cauza la rejudecare la Curtea de Apel Bălți.

La 17 decembrie 2008, Curtea de Apel Bălți a condamnat reclamantul la opt ani de închisoare. La 2 iunie 2009, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului pe motive de drept, ca nefondate,
dar
a redus pedeapsa la șase ani și patru luni. Această decizie a fost definitivă.

În fața Curții reclamantul s-a plâns că a fost
supus torturii de către ofițerii de poliție contrar art. 3 din Convenție. El susține
de asemenea că autoritățile statului nu au desfășurat o anchetă efectivă în ceea
ce privește plângerile sale despre maltratare. De asemenea, invocând violarea
art. 6 CEDO, reclamantul a susținut că eșuarea autorităților de urmărire penală
să efectueze o anchetă efectivă în ceea ce privește maltratarea sa, l-a împiedicat
să obțină despăgubiri în fața instanțelor naționale.

Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:

1. A fost supus reclamantul torturii, contrar
art. 3 al Convenției (a se vedea, de exemplu, Tomasi c. Franța, 27 august 1992, seria A nr. 241 A.)? Având în vedere protecția
procedurală de la rele tratamente în temeiul articolului 3 din Convenție (a se
vedea Labita c. Italiei [MC], nr. 26772/95,
§ 131, CEDO 2000-IV), a fost efectuată o anchetă efectivă de autoritățile
naționale în sensul acestui articol?

2. A dispus reclamantul de un remediu intern
efectiv pentru plângerea sa de violarea art. 3 CEDO, în conformitate cu art. 13
din Convenție?

Guvernul este invitat să prezinte copia
dosarului în ceea ce privește urmărirea penală despre pretinsa maltratare a
reclamantului, precum și dosarul penal prin care reclamantul a fost condamnat.

***

În cauza Ciorap c. Moldovei, reclamantul
Tudor Ciorap, a lucrat pentru “Social Amnesty”, un ONG specializat în acordarea
asistenței juridice persoanelor private de libertate. În două seturi de
proceduri el a fost acuzat de crime serioase. Reclamantul este parțial
incapabil și a fost diagnosticat cu schizofrenie. Potrivit documentelor
medicale, în perioada anilor 1990-2001 el a fost supus la câteva intervenții
necesare din cauza actelor de 7 auto-mutilare, cum ar fi înghițirea unor
obiecte ascuțite și auto-tăiere (a se vedea Ciorap
c. Moldova
(dec.), nr. 12066/02, 11 octombrie 2005).

La data de 4 septembrie 1999 reclamantul, pe
durata detenției, și-a introdus în abdomen trei ținte metalice. În aceeași zi el
a fost spitalizat în spitalul din cadrul penitenciarului Pruncul, fiind
diagnosticat cu “automutilare, obiecte străine în cutia toracică”.

La data de 5 septembrie 1999 el a fost
supus la o intervenție chirurgicală de înlăturare a țintelor din cutia toracică.
Doar doua ținte au fost extrase cu aceasta ocazie, o țintă nu a putut fi extrasă
și a rămas în interiorul corpului acestuia.

La data de 7 octombrie 1999 reclamantul a
fost externat din spitalul penitenciarului în stare satisfăcătoare.

La o dată nespecificată reclamantul a fost
eliberat din penitenciar.

La data de 11 august 2000 reclamantul a
suferit o operație la ficat.

La data de 23 octombrie 2000 el a fost
arestat și plasat în detenție la sectorul de poliție din Hîncești. În timpul detenției,
el a fost bătut în scopul de a mărturisi pentru crimele pe care nu le-a comis. Bătaia
i-a redeschis rana operată recent. El a fost plasat într-o celulă mică la
sectorul de politie, fără pat, fără saltea sau pătură și fără acces la veceu
sau la condiții de igienă, unde a trebuit să doarmă pe o podea de beton. La
data de 29 octombrie 2000 el a fost examinat de către un doctor care a observat
că rana chirurgicală a reclamantului s-a redeschis și a recomandat internarea
imediată a reclamantului în spital.

La data de 6 noiembrie 2000 reclamantul a
fost transferat în Penitenciarul nr. 13. Potrivit raportului medial, pretins
fals, la data de 7 noiembrie 2000 reclamantul a înghițit de la 10 până la 12 ținte
metalice. Ulterior reclamantul a negat acest lucru.

La data de 9 noiembrie 2000 el a fost
internat în spitalul din cadrul penitenciarului Pruncul cu diagnosticul
“automutilare; diverse obiecte străine în tractul digestiv”.

 Urmând
o altă examinare la data de 10 noiembrie 2000, o fost depistat un obiect
metalic in abdomenul său. Situația topografică din corpul reclamantului a determinat
medicii să presupună că acest obiect metalic este anume acel obiect metalic
care a fost lăsat anterior în corpul reclamantului, dar ei nu au putut confirma
că prezumția pe bază acestei singure examinări. Ei au recomandat o intervenție
chirurgicală exploratoare pentru identificarea și înlăturarea obiectului din
corpul reclamantului.

La data de 12 noiembrie 2000, după o discuție
cu doctoral spitalului penitenciarului, reclamantul a fost de acord să meargă
la o operație privitor la drenarea lichidului din rana post-chirurgicală
nevindecată de pe ficatul său.

El a fost supus mai multor examinări pe 5,
7 și 8 decembrie 2000. Toate examinările au arătat un obiect străin în regiunea
iliacă din abdomenul său. O laparotomie exploratorie a fost programată pentru
data de 21 decembrie 2000. Aceasta procedură chirurgicală a implicat o incizie
printre peretele abdominal al reclamantului spre accesul de creștere spre
cavitatea abdominală, cu scopul de a identifica și de a înlătura obiectul străin.
Aparent reclamantul nu a consimțit pentru o astfel de intervenție, chiar dacă consimțământul
pacientului a fost o cerința obligatorie prevăzuta in Legea ocrotirii sănătății
( nr. 411-XII din 28 Martie 2005).

Potrivit reclamantului, la data de 21
Decembrie 2000 el a fost adus forțat pentru intervenție chirurgicală.
Reclamantul s-a opus categoric intervenției și pretinde ca operația a fost
destinată pentru calificarea lui ca incapabil de a protesta sau pentru solicitarea
ca un procuror să-i verifice starea de sănătate (ca un rezultat al pretins rău tratamentului
în timpul arestului între 23 octombrie și 6 noiembrie 2000). Cu toate acestea, operația
programată  a fost efectuata contrar voinței
sale sub influența unei anestezii generale.

La data de 22 decembrie 2000 reclamantul și-a
revenit, și a realizat că a fost operat printr-o intervenție chirurgicală la
abdomen. Când doctorii au început bandajarea rănii, reclamantul a observat că lipsea
buricul.

Aparent operația nu a depistat nici un
obiect străin în corpul reclamantului. Potrivit reclamantului, buricul său a
fost înlăturat în timpul operației. El s-a plâns că ulterior operației a
suferit o durere intensă.

La data de 25 decembrie 2000 reclamantul a
fost externat din spitalul penitenciarului pentru ca să participe la ședința de
judecată.

La data de 27 decembrie 2000 reclamantul a
fost iarăși internat în spitalul penitenciarului, cu diagnosticul “rana
post-chirurgicală pe peretele abdomenului; condiție după laparotomie”.

Reclamantul a adresat un număr de plângeri
în ceea ce privește pretinsul tratament în spitalul penitenciarului, protestând
ca a fost victima unui experiment medical. El a solicitat inițierea unui proces
de urmărire penala împotriva a trei doctori care au recomandat operarea
acestuia. La data de 1 octombrie 2002 Procuratura Municipală a refuzat să inițieze
proces de urmărire penală împotriva personalului medical. Reclamatul nu contestat
această decizie.

La o dată nespecificată reclamantul a înaintat
s acțiune civila împotriva spitalului din cadrul penitenciarului, administrației
penitenciarului și împotriva câtorva autorități pretinzând despăgubiri pentru o
intervenție chirurgicală care nu era necesară și care ar fi fost un experiment
medical potrivit reclamantului.

La data de 4 iunie 2003 Judecătoria
Buiucani a lăsat fără examinare acțiunea reclamantului, deoarece aceasta nu era
competentă să soluționeze cazul.

La data de 12 decembrie 2003 hotărârea
respectivă a fost casată de Curtea de Apel Chisinau, referind Curții Supreme de
Justiție examinarea chestiunii conflictului de competență.

La data de 25 februarie 2004 Curtea Supremă
de Justiție a decis că judecătoria Buiucani era competentă să examineze plângerea.

Nu sunt disponibile detaliile la
procedurile între 25 Februarie 2004 și 7 august 2007.

La data de 7 August 2007, judecătoria Buiucani
a admis parțial acțiunea reclamantului. Aceasta a stabilit că: „doctorii
spitalului din cadrul penitenciarului au încălcat art. 23 (1) din Legea cu
privire la protecția sănătății, deoarece nici reclamantul, nici rudele sau nici
avocatul nu au dat consimțământul la efectuarea intervenției chirurgicale”.

Totuși, aceasta a respins argumentul
reclamantului precum că ar fi suferit o durere intensă după eliberarea lui pe
25 decembrie 2000, deoarece starea lui a fost suficient de satisfăcătoare
pentru a-i permite să apără la ședința de judecata în acea zi. Aceasta de
asemenea a respins argumentul reclamantului că nu a primit asistenta medicală corespunzătoare.

Instanța a dispus ca spitalul din penitenciarul
Pruncul să-i plătească reclamantului suma de 346 lei MDL sub forma de compensație
pentru prejudicii materiale și suma de 200 lei MDL sub formă de compensație
pentru prejudicii morale.

Ambele părți au atacat cu apel hotărârea
primei instanțe.

La 18 octombrie 2007 Curtea de Apel Chișinău
a dispus plata compensației reclamantului pentru prejudiciile morale în sumă de
la 200 lei MDL până la 5000 lei MDL.

Reclamantul a atacat cu recurs la Curtea Suprema de Justiție invocând
violarea art. 3 din Conventie pentru intervențiile chirurgicale efectuate împotriva
voinței sale, de asemenea invocând externarea sa din spital în timp de 4 zile după
operație și detenția ulterioară în condiții medicale proaste în secția de
politie din Hîncești, unde a trebuit să doarmă pe podea de beton fără pat, fără
saltea sau pătură. El a pretins că câteva rapoarte medicale, în particular în
ceea ce privește declarația lui ca ar fi înghițit ținte pe data de 7 noiembrie 2000,
au fost false. El a invocat că buricul său a fost înlăturat în mod forțat și nu
a fost necesar. Potrivit reclamantului, doctorii de la spitalul penitenciarului
nu au fost echipați și nu dispuneau de pregătirea profesională necesară pentru
efectuarea unei asemenea operații chirurgicale. Bazându-se pe art. 41 din
Conventie, el a pretins suma de 1,000,000 de lei MDL ca compensație pentru
prejudicii morale și suma de 7000 lei MDL ca compensație pentru prejudicii
materiale.

 În
decizia finală a Curții Supreme de Justiție din data de 7 Februarie 2008 s-a constatat
următoarele:

 â€œa
fost stabilit că la data de 9 noiembrie 2000 reclamantul a fost spitalizat în
spitalul penitenciarului Pruncul cu diagnosticul “auto-mutilare, multiple
obiecte străine în tractul digestiv”… la data de 10 noiembrie 2000, urmând o
altă examinare, a fost depistat un obiect metalic cu mărimea de 12 x 0.1 cm în partea de jos a
abdomenului. In timpul examinărilor efectuate la data de 5, 7 și 18 decembrie 2000
s-a confirmat ca obiectul metalic încă era în corpul reclamantului și o operație
a fost efectuată pe data de 21 decembrie 2000 sub nr. 122…

Aparent potrivit raportului medical în
timpul intervenției chirurgicale în regiunea abdomenului nu a fost găsit nici
un obiect.

Astfel, la data de 21 decembrie 2000
reclamantul a suportat o intervenție chirurgicală programată, care nu a fost de
urgență…, nu a fost nici un pericol pentru viața reclamantului care se
încadrează în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 24 din Legea cu privire la
protecția sănătății.

Mai mult decât atât, intervenția
chirurgicală a fost efectuată fără consimțământul pacientului.

După operarea reclamantului din 21 decembrie
2000 el a fost eliberat din spitalul penitenciarului la data de 25 Decembrie
2000 în stare de sănătate satisfăcătoare și apt de a participa la ședință de
judecată.

 …instanța
de judecată a stabilit că personalitatea reclamantului a fost lezată ca
rezultat al tratamentului inuman, necorespunzător și fără necesitate terapeutică,
care cade sub incidența Art. 3 din Conventie.

 …instanța
de judecata a stabilit că este necesar să se ofere despăgubiri reclamantului în
ceea ce privește intervenția chirurgicală efectuată de către doctorii
spitalului penitenciarului Pruncul la data de 21 Decembrie 2000 care nu era
necesară”.

Luând în calcul caracterul și gravitatea suferințelor
fizice și morale cauzate reclamantului, Curtea Suprema de Justiție a dispus ca
Ministerul de Finanțe să plătească reclamantului suma de 7000 lei MDL în forma
de compensație pentru prejudicii morale, precum și suma de 346 lei MDL în forma
de compensație pentru prejudicii materiale. A respins restul pretențiilor
reclamantului ca fiind neesențiale și neîntemeiate.

Reclamantul a invocat art. 3 din Convenție
că el a fost subiectul unui tratament inuman și degradant ca rezultat al intervenției
chirurgicale fără necesitate terapeutică, efectuată fără consimțământul sau în
spitalul penitenciarului. De asemenea, reclamantul a afirmat că autoritățile au
refuzat să inițieze un proces de urmărire penală privitor la actele de tortură
invocate. La fel reclamantul a afirmat că dreptul de acces liber la justiție
garantat prin art. 6 din Convenție a fost violat din cauza refuzului instanței naționale
de a examina plângerea lui referitor la faptul că a fost victima unui
experiment medical. De asemenea el a invocat art. 8 din Convenție, și anume că
prin intervenția chirurgicală, care nu a fost necesară, și prin înlăturarea
buricului său s-a violat dreptul său la respectul vieții private. Reclamantul a
invocat și violarea drepturilor sale garantate de art. 10 deoarece i s-a
refuzat accesul la dosarul său medical. În final reclamantul a invocat încălcarea
art. 17 din Convenție în ceea ce privește falsificarea documentelor medicale de
către instituțiile statului.

Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:

  1. A avut loc violarea articolului 3 din Convenție? Dacă da, poate reclamantul să pretindă păstrarea calității de victimă a violării
    drepturilor garantate de articolul 3 din Convenție, având în vedere suma
    compensațiilor acordate prin hotărârea din 07 februarie 2008
    ?
  2. A avut loc a violare a articolului 8 din Convenție?

În fața Curții reclamantul este reprezentat de Vitalie Iordachi, avocat din Chișinău.