În luna ianuarie 2011 CtEDO a mai comunicat următoarele cereri Guvernului
Moldovei: BULAI c. MOLDOVEI (cererea nr. 16761/09) și MUHIN
c. MOLDOVEI
(cererea nr. 342/09).

***

În cauza BULAI c. MOLDOVEI,
reclamanții Galina Bulai și Robertino Bulai sunt soț și soție. La 4 mai 2000
Galina Bulai a născut un copil. Șeful secției ginecologie a spitalului raional
Ștefan – Vodă, Dl. B., a efectuat reclamantei o cezariană. În timpul
intervenției chirurgicale, el din greșeală i-a înlăturat ovarele și trompele
uterine, fără a permisul ei sau a soțului, se afla la acel moment prin apropiere.
Reclamanta, care la acel moment avea 32 de ani, a suferit de menopauză
prematură. Din anul 2001 reclamanta urmează un tratament medical pentru a
contracara efectele menopauzei precoce, inclusiv tratament hormonal de
substituție. Potrivit medicilor, ea urmează că continue acest tratament până la
vârsta de 52 – 55 ani, după care va fi nevoie de alt tratament.

Potrivit unui raport neurologic din 5
noiembrie 2001, reclamanta a suferit de sindrom asteno-depresiv și osteoporoză.
La 18 februarie 2002, medicii au constatat că reclamanta avea febră, nevroză și
palpitații cardiace. La 8 mai 2002 ea a fost diagnosticată cu nevroză astenică.

Potrivit rezultatelor examinării comisiei
medicale din 18 martie 2003, nu era necesară înlăturarea ovarelor și a
trompelor uterine și că reclamantei i-a fost cauzată sterilizare chirurgicală.

La 26 iulie 2006 un medic psihiatru și un
psiholog au constatat că reclamanta a suferit o traumă psihologică de lungă
durată și că există un sindrom post-traumatic.

La 15 martie 2005, judecătoria Căușeni a
condamnat medicul B. pentru neglijență în serviciu, ce a cauzat un prejudiciu
grav sănătății și integrității corporale victimei. El a fost condamnat la 6
luni de închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de un an de zile.

La 11 mai 2005 Curtea de Apel Bender a
menținut hotărârea primei instanțe. La 2 august 2005, Curtea Supremă de
Justiție a casat soluțiile instanțelor inferioare și a adoptat o nouă hotărâre
prin care B. a fost găsit vinovat, însă a fost absolvit de răspundere penală,
deoarece a expirat termenul de atragere la răspundere penală.

La o dată necunoscută, în martie 2007,
reclamanții au înaintat o acțiune civilă împotriva spitalului raional
Ștefan-Vodă și B., solicitând compensații pentru prejudiciu cauzat în mărime de
9,909 MDL cu titlu de prejudiciu material, 1 milion MDL și respectiv 100,000
MDL pentru prejudiciu moral și 2,700 MDL pentru cheltuieli de judecată. De
asemenea, ei au cerut instanței ca să oblige spitalul să-i acorde reclamantei
tratament gratuit pentru toată perioada prescrisă de medici. Avocatul
reclamanților a prezentat o notă explicativă detaliată și dovezi pentru fiecare
capăt de cerere, inclusiv diverse rapoarte medicale, costul consultațiilor
medicale, analize de laborator și tratamentul, precum și sentința de
condamnare.

La 18 septembrie 2007, judecătoria Căușeni
a admis parțial cererea reclamanților, obligând spitalul să-i acorde
reclamantei tratament medical gratuit până în anul 2020. Instanța de asemenea
i-a acordat 1,119 MDL cu titlu de prejudiciu material, precum și 5,000 MDL și
respectiv 1,000 MDL cu titlu de prejudiciu moral.

La 24 ianuarie 2008 Curtea de Apel
Chișinău a casat parțial hotărârea primei instanțe, mărindu-i cuantumul
prejudiciului moral la 10,000 MDL, plus 1,237 MDL pentru cheltuieli de
judecată.

Curtea Supremă de Justiție, la 24
septembrie 2008 a
menținut decizia instanței inferioare.

Potrivit reclamanților, hotărârea de
judecată în favoarea acestora nu este executată până în prezent.

În fața Curții reclamanții s-au plâns de
violarea art. 6
§ 1
CEDO,
deoarece instanțele nu
și-au motivat hotărârile; și că hotărârea irevocabilă nu a fost executată. În
final, reclamanții au invocat violarea art. 8 CEDO deoarece instanțele
naționale nu li-au acordat o compensație suficientă pentru prejudiciu cauzat.

Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:

  1. a existat o violare a art. 8 CEDO? Dacă da, pot încă reclamanții să
    pretindă că a fi victime, având în vedere cuantumul compensației acordate
    de către instanțele naționale?
  2. a existat o violare a art. 6 § 1 CEDO? În
    particular, hotărârea în favoarea reclamanților a fost executată într-un
    termen rezonabil?

În fața Curții reclamanții sunt reprezentați de N. Mardari, avocat din
Chișinău

***

În cauza MUHIN
c. MOLDOVEI
, reclamanta
Larisa Muhin, din 1989 a
locuit într-o casă de tip social. În 1996 apartamentul său a fost serios
deteriorat și s-a constatat că nu mai este adecvat pentru locuire. La o dată
necunoscută ea a depus o acțiune în judecată împotriva autorităților publice ca
să i se acorde un alt apartament. La 25 aprilie 2000 judecătoria Botanica a
admis acțiunea și a obligat Consiliul municipal Chișinău să-i acorde
reclamantei un alt apartament. Însă, această hotărâre nu a fost executată mulți
ani.

Începând cu 25 aprilie 2000 reclamanta nu
a achitat nici o factură pentru apartament, considerând că din moment ce aceasta
nu este locuibilă, ea nu mai trebuie să suporte careva cheltuieli în această
privință. Mai mult, ea  s-a plâns că de
mult timp nu a beneficiat de apă caldă, încălzire, servicii de reparație a
blocului, etc.

La 11 ianuarie 2007, Întreprinderea
Municipală de Gestionare a Fondului Locativ a depus o acțiune împotriva
reclamantei, invocând neplata serviciilor comunale, și anume suma de 9,606 MDL.
Suma a crescut substanțial la 11,954 MDL, după ce a fost descoperit că în afara
de reclamantă în apartament mai locuiau alte două persoane. 

Reclamanta a menționat în instanță că
unele capete din acțiunea ÎMGFL urmează a fi respinse pe motivul expirării
termenului de trei ani de prescripție.

La 17 mai 2007, Judecătoria Buiucani a
admis acțiunea ÎMGFL. Reclamanta a depus apel, iar la 28 noiembrie 2007, Curtea
de Apel Chișinău a menținut hotărârea primei instanțe. Printr-o decizie finală
din 7 mai 2008 Curtea Supremă de Justiție a menținut soluțiile instanțelor
inferioare.

Potrivit reclamantei, judecătorul S.M.,
care era în componența colegiului Curții Supreme de Justiție, nu a putut fi
imparțial la examinarea cauzei sale, deoarece el a fost recuzat de către ea în
cauza sa precedentă în 2000.

În fața Curții reclamanta a invocat
violarea art. 6 CEDO, deoarece instanțele au adoptat decizii contrare legii și
au evitat să se pronunțe cu privire la argumentul de expirare a termenului de
prescripție. De asemenea, reclamanta s-a plâns că Curtea Supremă de Justiție nu
a fost imparțială având în vedere participarea lui S.M. în proceduri.

Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:

– A avut loc o violare a art. 6 § 1 CEDO? În particular, instanțele au examinat corespunzător
argumentul expirării termenului de prescripție? (a se vedea,
mutatis mutandis, Melnic v. Moldova, no. 6923/03, 14
Noiembrie 2006 and
Dacia SRL v. Moldova, no. 3052/04, 18 Martie
2008)
?