La 08 februarie 2010 CtEDO a adoptat hotărârea Ignatenco c. Moldovei (cererea nr.36988/07).


***


În fața Curții reclamantul, Oleg Ignatenco, s-a plâns de violarea art. 5 § 1 CEDO (arestul și detenția ilegală); art. 5 § 3 CEDO (motivarea insuficientă a detenției); violarea art. 5 § 4 (imposibilitatea de a avea acces la dosarul penal).


Reclamantul, împreună cu Nicolae Ninescu și Anatolie Tripăduș, care de asemenea s-au plâns la CtEDO, erau antrenați într-o serie de tranzacții comerciale legate de construcția a 18 blocuri de locuit din Chișinău de către o companie de construcții, în continuare companie.


La 29 martie 2004 S.F. și L.B. au fondat compania respectivă, cu un capital statutar de 5,400 Lei. Fiecare din ei avea câte 50 % din capitalul statutar. La 17 decembrie 2004 L.B. a vândut 10 % din capitalul statutar lui S.F. și la 11 februarie 2005 cealaltă parte de 40 % au fost vândute unui cetățean german, F.M.; modificările respective au fost comunicate Camerei Înregistrării de Stat, în continuare CÎS.


La 14 februarie 2006 Nicolae Ninescu, în numele lui F.M., a înaintat o acțiune împotriva S.F., solicitând excluderea ultimului din companie, invocând că S.F. nu a plătit cota parte în capitalul statutar.


La 15 martie 2006, judecătoria Bălți a admis acțiunea lui F.M. și a dispus excluderea lui S.F. din fondatori. F.M. a devenit unicul asociat al companiei. La 31 martie 2006, hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă. În aceeași zi modificările au fost comunicate CÎS.


La 2 aprilie 2006 F.M. a înstrăinat reclamantului 10 % din partea socială, iar 70 % lui V.S, care a vândut-o altor trei persoane, care au fost reprezentate de reclamant în toate aceste tranzacții.


La 3 aprilie 2006, Oficiul Teritorial Bălți al CÎS ajustat informația referitor la capitalul statutar al companiei, majorarea cu 3,024,000 EUR.


La o dată nespecificată în 2006, S.F. a atacat hotărârea din 15 martie 2006. El a cerut Curții de Apel Bălți scoaterea de pe rol a acțiunii din motiv că Nicolae Ninescu nu avea împuterniciri să depună o acțiune în numele lui F.M. La 30 mai 2006 Curtea de Apel Bălți a respins apelul.


La 11 iulie 2006 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul depus de S.F., a casat hotărârea judecătoriei Bălți din 15 martie 2006 și decizia Curții de Apel Bălți din 30 mai 2006, trimițând cauza la rejudecare.


La 2 august 2006 Curtea de Apel Chișinău a conexat acțiunea depusă de F.M. și cea depusă de S.F. împotriva F.M. și Camera Înregistrării de Stat, prin care se solicita anularea tuturor actelor legate de excluderea sa din membrii fondatori ai companiei.


Printr-o decizie finală din 19 octombrie 2006, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea lui F.M. și a admis integral acțiunea depusă de S.F.


Între timp, la 16 mai 2006, Procuratura Generală a intentat dosar penal pe presupusa falsificare a procurii prin care reclamantul a reprezentat acele trei persoane la încheierea tranzacțiilor; etc.


La 26 mai 2006, S.F. a depus o plângere la Procuratura Generală privind excluderea lui din fondatorii companiei și despre faptul că a fost deposedat ilegal de capitalul statutar.


La aceeași zi, CPS Buiucani a pornit un dosar penal împotriva lui Nicolae Ninescu privind presupusa însușire ilegală a capitalului statutar al lui S.F.


La 9 iunie 2006 un ofițer al CCCEC a dispus pornirea urmăriri penale pe marginea plângerilor lui S.F.


La 26 iunie 2006, ambele dosare penale pornite împotriva lui Nicolae Ninescu au fost conexate, devenind un singur dosar.


La 18 decembrie 2006 printr-un raport de expertiză a fost concluzionat că este imposibil de stabilit cu certitudine dacă în procura, prin care reclamantul i-a reprezentat pe acei trei co-fondatori, era semnătura directorului companiei sau dacă semnătura a fost falsificată.


La 3 mai 2007 judecătorul de instrucție al Judecătoriei Buiucani a admis cererea CCCEC prin care s-a dispus autorizarea percheziției domiciliului reclamantului.


La 19 iunie 2007 reclamantul a fost arestat și plasat în izolatorul de detenție al CCCEC.


La 22 iunie 2007 procurorul a solicitat Judecătoriei Buiucani eliberarea unui mandat de arest pe numele reclamantului. În aceeași zi, avocatul reclamantului a solicitat eliberarea lui bazându-se pe faptul că termenul de arest a expirat. Judecătorul de instrucție totuși a dispus arestarea reclamantului pe perioada de 10 zile. Decizia a fost atacată, însă instanțele superioare au menținut soluția judecătorului de instrucție, menținând printre altele că reclamantul s-ar putea ascunde în Transnistria.


La 28 iunie 2007, procurorul a solicitat Judecătoriei Buiucani extinderea arestului pe perioada de 30 zile. Motivele invocate au fost aceleași ca și anterior. Judecătorul a admis solicitarea procurorului, iar instanța superioară a menținut-o.


La 12 iulie 2007 avocatul reclamantului a înaintat o nouă cerere habeas corpus, menționând că nu mai există motive pentru detenția reclamantului.


La 16 iulie 2007 procurorul a înaintat un nou demers de prelungire a mandatului de arest pentru încă 30 zile, iar la 18 iulie 2007 judecătorul de instrucție a admis-o și a prelungit mandatul de arest pentru 20 zile. Decizia a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău.


La 7 august 2007 judecătorul de instrucție al Judecătoriei Buiucani a admis un nou demers a procurorului de prelungire a mandatului de arest cu 20 zile. Decizia a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău, totuși, nici procurorul, nici instanțele nu au adus motive noi pentru continuarea detenției reclamantului.


La 17 august 2007 cauza a fost trimisă spre examinare Judecătoriei Buiucani. La 22 august 2007 procurorul a solicitat extinderea detenției reclamantului pentru încă 90 zile bazându-se pe faptul că reclamantul ar putea să se ascundă. La 28 august 2007 Judecătoria Buiucani a admis cererea procurorului fără a motiva decizia sa. Reclamantul a atacat decizia, însă Curtea de Apel a respins apelul.


La 17 septembrie 2007 avocatul reclamantului a depus o nouă cerere habeas corpus, reținând că nu mai există alte motive pentru detenția clientului său. În aceiași zi, Judecătoria Buiucani a respins cererea fără nici o motivație.

La 23 noiembrie 2007 Judecătoria Buiucani a admis un nou demers de prelungire a mandatului de arest pentru 30 zile. De asemenea a fost respinsă o nouă cerere habeas corpus înaintată de reclamant. La 4 decembrie 2007 Curtea de Apel Chișinău a respins apelul. Nici procurorul, nici instanțele nu au adus motive pentru detenția sa.


La 20 decembrie 2007 judecătoria Buiucani dispus prelungirea detenției reclamantului pentru 60 de zile.


Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 decembrie 2007 a fost anulată încheierea judecătoriei Buiucani din 20 decembrie 2007, invocând că reclamantul are un domiciliu permanent în Chișinău, nu există riscul că el s-ar ascunde sau că ar submina petrecerea urmăririi penale prin influențarea martorilor, însă s-a dispus aplicarea interdicției de părăsire a localității pentru un termen de 60 de zile.


Curtea a constatat în unanimitate violarea art. 5 § 3, deoarece în speță procedurile habeas corpus au fost în permanență deficiente; lăsând fără examinare plângerea în baza art. 5 § 4 CEDO. Curtea a notat, în primul rând, că instanțele naționale în motivarea detenției reclamantului s-au limitat la parafrazarea motivelor de detenție din Codul de procedură penală. În speță Curtea a considerat că nu este necesar de a distinge cauza dată de Sarban și Becciev c. Moldovei, unde s-a constatat violarea art. 5 § 3 CEDO din cauza insuficienței și irelevanței motivelor de detenție. În continuare Curtea a observat că instanțele naționale au eșuat să considere argumentele reclamantului în susținere poziției sale, în particular că soția acestuia era gravidă, astfel era improbabil că acesta s-a ascunde, tratându-l ca irelevant chestiunii legalității detenției. În speță instanțele naționale au eșuat să analizeze legăturile reclamantului din Moldova. De asemenea, s-a eșuat să se considere că reclamantul este dispus să predea pașaportul său ca garanție că nu va părăsi țara. În final, Curtea a remarcat, cu o gravă îngrijorare, că invocarea jurisprudenței a fost catalogată ca o încercare de a submina conduita normală a procedurilor naționale.


În ceea ce privește detenția reclamantului între 12:15 și 16:00 la 22 iunie 2007, Curtea constatat că nu există o violare a art. 5 § 1 CEDO, or demersul de prelungire a detenției a fost înaintat în termen, ședința era iminentă și a existat o întîrziere scurtă a detenției reclamantului, care de fapt este admisibilă.


Reclamantul a solicitat 30 000 Euro cu titlu de daune morale și 4 000 cu titlu de costuri și cheltuieli.


Curtea a acordat reclamanților 2 000 Euro cu titlu de dane morale și 2 000 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.


În fața Curții, reclamantul au fost reprezentat de către V. Nicoară și I. Tofan, avocați din Chișinău.