În luna decembrie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai comunicat următoarele cereri Guvernului Moldovei: Bulgaru c. Moldovei (cererea nr.35840/09), Hadji c. Moldovei (cererile nr. 32844/07 și 41378/07), Sochichiu c. Moldovei (cererea nr. 28698/09), Șolari c. Moldovei (cererea nr. 42878/05) și Terentiev c. Moldovei, (cererea nr. 28973/06).


***


În cauza Bulgaru c. Moldovei, reclamantul Ion Bulgaru, își ispășește pedeapsa în închisoarea din Cricova.


În anul 2008, în închisoare a fost comis un omor și reclamantul a fost unul din suspecți. În decembrie 2008, reclamantul a fost dus la Comisariatul General de Poliție Chișinău pentru interogatoriu. El a fost impus să recunoască vina, iar după ce a refuzat, a fost maltratat.


La 21 ianuarie 2009, el a fost din nou adus la Comisariatul General de Poliție. Din moment ce a refuzat să mărturisească asupra crimei, el a fost supus la acte de tortură precum lovituri cu pumnii pe cap și pe corp, agățat „Palestinian” și deținut într-o celulă foarte rece. Ca rezultat al relelor tratamente, reclamantul a încercat să se sinucidă tăindu-și venele de la mână, iar la 23 ianuarie 2009 a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale. După întoarcerea din spital, relele tratamente au continuat și s-au intensificat. Potrivit reclamantului, ca rezultat al relelor tratamente, el a fost rănit foarte serios la mână.


La 28 ianuarie 2009, familia reclamantului au aflat despre cele întâmplate și au angajat un avocat. În rezultatul acțiunilor avocatului, la 30 ianuarie 2009, reclamantul a fost transferat înapoi la închisoarea din Cricova. La 12 februarie 2009, starea sănătății reclamantului s-a agravat și el a fost internat în spitalul pentru deținuți cu o severă neuropatie radială (afectarea nervului radial, care se extinde de-a lungul brațului, ca rezultat al traumatismului acut). El a fost externat din spital la 9 aprilie 2009.


Între timp, avocatul reclamantului s-a plâns la Procuratura alegând relele tratamente, însă plângerea a fost respinsă ca nefondată la 27 februarie 2009.


Invocând violarea art.3 CEDO, reclamantul s-a plâns că a fost maltratat de ofițerii de poliție, precum și de lipsa unei anchete efective. Reclamantul s-a plâns și de violarea art. 5 CEDO, precum că a fost transferat ilegal la Comisariatul General de Poliție, iar în sensul art. 6 CEDO, procedurile inițiate de el împotriva colaboratorilor de poliție care l-au maltratat sunt inechitabile. În final, el s-a plâns de lipsa unui recurs intern efectiv în sensul art. 13 CEDO în privința drepturilor sale garantate de art. 3, 5 și 6 CEDO.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. A fost supus reclamantul la tratamente inumane și degradante, cu încălcarea prevederilor art. 3 CEDO (a se vedea Tomasi c. Franței, 27 august 1992, seria A nr. 241 A)?


2. Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane și degradante (a se vedea punctul 131 din Labita c. Italiei [GC], nr. 26772/95, CEDO 2000-IV), a fost petrecută o ancheta efectivă în speță de către autoritățile naționale? Dacă da, satisface ea exigențele art. 3 CEDO?


Guvernul a fost invitat să prezinte copia dosarului integral (inclusiv înregistrarea video a arestării reclamantului) referitor la procedurile penale intentate de procuratură în ceea ce privește pretențiile de maltratare a reclamantului.


In fata Curții, reclamantul este reprezentat de L. Chirtoacă, avocat din Chișinău.


***


În cauza Hadji c. Moldovei, reclamantul Iurie Hadji a fost arestat la 23 septembrie 2003 fiind bănuit că este membru a unui grup criminal specializat în furtul de mașini. El a fost plasat în detenție în Penitenciarul nr. 13 unde, potrivit lui condițiile de detenție erau inumane și degradante. El a fost deținut în arest preventiv pînă la 23 noiembrie 2006 când a fost condamnat de prima instanță. După condamnare, reclamantul continua să fie deținut în Penitenciarul nr. 13. La 25 aprilie 2007, sentința de condamnare a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău și el a fost condamnat la 12 ani de închisoare.


În fața Curții, reclamantul a pretins:


– violarea art. 3 CEDO, pe motiv că condițiile de detenție în Penitenciarul nr. 13 erau inumane și degradante. De asemenea reclamantul s-a plâns că a fost maltratat de ofițerii de poliție;
– violarea art. 5 CEDO, arestarea sa preventivă a fost una ilegală deoarece el a fost deținut în timp ce era nevinovat, și pentru că în perioada 2004 – 2005 el a fost deținut în lipsa unui mandat de arest;
– violarea art. 6 CEDO, deoarece procedurile penale împotriva sa erau nefondate, iar Procuratura a refuzat să inițieze urmărirea penală împotriva persoanelor terțe;
– violarea art. 8 CEDO, deoarece autoritățile penitenciare nu i-au permis să aibă întrevederi de lungă durată cu soția sa;
– violarea art. 10 CEDO, deoarece nu a fost informat despre acuzațiile ce i se aduc și a fost în imposibilitatea de a anunța rudele sale cu privire la arestarea sa;
– violarea art. 13 CEDO, lipsa unor remedii efective cu privire la numeroasele încălcări ale drepturilor sale. În special reclamantul se plânge de lipsa reacției din partea autorităților naționale cu privire la numeroasele plângeri înaintate;
– violarea art. 1 Protocolul nr.1 CEDO, deoarece unele bunuri ale sale au fost luate de către polițiști în urma percheziționării sale;
– violarea art. 3 Protocolul nr. 7 CEDO, deoarece al a fost condamnat de două ori pentru aceiași infracțiune.

Guvernul a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. a existat o violare a art.3 CEDO privind condițiile de detenție a reclamantului în perioada de timp indicată de el în cererea sa?


2. având în vedere:


– rapoartele Comisiei Europene pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau a tratamentelor inumane și degradante, cu privire la vizitele sale în Moldova în 1998, 2001, 2004 și 2007;


– raportul privind tortura și alte tratamente inumane și degradante sau pedepse al Raportorului special (Consiliul Organizației Naționale pentru Drepturile Omului, document A/HRC/10/44/Add.3, 12 February 2009);


– raportul Amnesty International din 2007 cu privire la Moldova;


– Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 415 – XV din 23 octombrie 2003 cu privire la Planul Național de Acțiuni în domeniul drepturilor omului pentru 2004-2008;


– Raportul privind punerea în aplicare de către Ministerul Justiției a Capitolului 14 din Planul Național de Acțiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008 aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr. 415-XV din 24 octombrie 2003;


– Raportul de implementare a Planului Național de Acțiuni, adoptat de Comisia Parlamentară pentru Drepturile Omului a Republicii Moldova la 25 noiembrie 2005;


– Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 72 (28 martie 2008) pe marginea audierilor privind hotărîrile Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la Republica Moldova, executarea acestora și prevenirea încălcării drepturilor omului și a libertăților fundamentale;


– Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție „Despre aplicarea de către instanțele judecătorești a unor prevederi ale legislației de procedură penală privind arestarea preventivă și arestarea la domiciliu „(nr. 4, 28 martie 2005);


– Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pe cauzele Ostrovar v. Moldova, no. 35207/03, 13 Septembrie 2005; Sarban v. Moldova, no. 3456/05, 4 Octombrie 2005; Becciev v. Moldova, no. 9190/03, 4 Octombrie 2005; Boicenco v. Moldova, no. 41088/05, 11 iulie 2006; Holomiov v. Moldova, no. 30649/05, 7 Noiembrie 2006; Istratii și alții v. Moldova, nos. 8721/05, 8705/05 and 8742/05, 27 Martie 2007; Modarca v. Moldova, no. 14437/05, 10 mai 2007; Ciorap v. Moldova, no. 12066/02, 19 iunie 2007; Stepuleac v. Moldova, no. 8207/06, 6 Noiembrie 2007; Țurcan v. Moldova, no. 10809/06, 27 Noiembrie 2007; Malai v. Moldova, no. 7101/06, § 45-46, 13 Noiembrie 2008; Paladi v. Moldova [GC], no. 39806/05, 10 martie 2009; Straisteanu și alții v. Moldova, no. 4834/06, 7 aprilie 2009; și Valeriu și Nicolae Roșca v. Moldova, no. 41704/02, 20 Octombrie 2009;


Situația cererilor de față atestă existența unei „probleme sistemice”, astfel încât lacunele în legislația națională și / sau practicii pot da naștere la numeroase cereri similare?


***


În cauza Sochichiu c. Moldovei, reclamantul Sergiu Sochichiu la 17 ianuarie 2007 a fost arestat de patru polițiști îmbrăcați în civil în fața grădiniței fiicei sale. Potrivit reclamantului, el era în mașina sa când patru persoane înarmate s-au apropiat de el. Când a fost scos din mașină, el a fost lovit cu pumnul în cap și aruncat cu fața în jos rănindu-se. Unul din polițiștii care l-au reținut i-a condus mașina până la sectorul de poliție. Soția și fiica sa erau martori la reținerea sa. La secția de poliție reclamantului i s-a comunicat că el este bănuit de vânzarea ilegală a unui apartament unei terțe persoane. Următoarea zi automobilul reclamantul a fost întors familiei sale.


La 20 ianuarie 2007 reclamantul a fost examinat de un medic legist care a concluzionat că el a avut o contuzie la buza de jos, vânătăi și zgârieturi la falcă și la membrele superioare. Potrivit medicului, vânătăile au fost cauzate de un obiect contondent.


În ianuarie 2007, reclamantul s-a plâns la Procuratură despre maltratarea sa și despre luarea ilegală a automobilului său de către ofițerul de poliție.


În perioada februarie 2007 și iunie 2010, procedurile penale au fost închise de către Procuratură și redeschise ca urmare a hotărârilor judecătorești de cel puțin cinci ori. De fiecare dată motivul pentru întreruperea procedurii a fost că poliția a aplicat forța pentru a contracara rezistenta reclamantului și că utilizarea forței a fost justificată. Ultima redeschidere a procedurii a avut loc la 21 iunie 2010, când Judecătoria Râșcani a dispus-o, pe motiv că, printre altele, Procuratura nu a reușit să o audieze pe soția reclamantului care a fost prezentă la reținere și să examineze video de la reținere.
Urmărire penală privind maltratarea reclamantului este încă pe rol.


Invocând violarea art.3 CEDO, reclamantul s-a plâns de maltratare de către ofițerii de poliție și lipsa unei anchete efective. De asemenea, el s-a plâns în sensul art. 8 CEDO și art. 1 Protocolul nr.1 CEDO de luarea ilegală a automobilului său de către ofițerii de poliție. În final, el a invocat lipsa unui recurs intern efectiv în sensul art. 13 CEDO în privința drepturilor sale garantate de art.3, 8 și art.1 Protocolul nr. 1 CEDO.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. A fost supus reclamantul la tratamente inumane și degradante, cu încălcarea prevederilor art. 3 CEDO (a se vedea Tomasi c. Franței, 27 august 1992, seria A nr. 241 A)?


2. Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane și degradante (a se vedea punctul 131 din Labita c. Italiei [GC], nr. 26772/95, CEDO 2000-IV), a fost petrecută o ancheta efectivă în speță de către autoritățile naționale? Dacă da, satisface ea exigențele art. 3 CEDO?


3. A dispus reclamantul, potrivit art. 13 CEDO, de un recurs intern efectiv care i-ar permite formularea unei cereri în temeiul art. 3 CEDO? In special, a putut solicita despăgubiri printr-o acțiune civila (a se vedea, de exemplu, Corsacov v. Moldova, nr. 18944/02, 4 aprilie 2006)?


Guvernul a fost invitat să prezinte copia dosarului integral (inclusiv înregistrarea video de la reținerea reclamantului) referitor la procedurile penale intentate de procuratură în ceea ce privește pretențiile de maltratare a reclamantului.


In fata Curții, reclamantul este reprezentat de Gheorghe Malic și Iurie Oancea, avocați din Chișinău.


***


În cauza Șolari c. Moldovei, printr-o decizie din 25 aprilie 2005, primarul de Chișinău a autorizat asociației „Proiect Nou – Bugeac” de a organiza în mai 2005 o demonstrație în centrul orașului. Autoritatea publică a indicat locul exact unde evenimentul urma să aibă loc, și anume „in scuarul Operei Naționale, lânga havuz, la dreapta intrării din scuar”. În conformitate cu punctul 6 din această decizie, asociația a fost obligată să nu folosească simboluri de partide, organizații politice și asociații neînregistrate.


Reclamantul, Eugen Șolari nu este un membru al asociației, dar a mers la manifestații în ziua evenimentului.


La 04 mai 2005, în privința reclamantului de către poliție a fost întocmit un proces-verbal cu privire la contravenția administrativă. A fost constatat că el a comis o contravenție administrativă prevăzută de art. 174 § 2 din Codul cu privire la contravențiile administrative (încălcarea legislației cu privire la organizarea și desfășurarea întrunirilor).


Prin decizia din data de 04 mai 2005, judecătorul DP al Judecătoriei Buiucani l-a găsit pe reclamant vinovat de comiterea contravenției administrative prevăzute de fapte articolul 174 § 2 al CCA. Reclamantului i-a fost aplicată o amendă de 450 lei moldovenești (MDL) (aproximativ 28 euro (EUR) la acel moment). Judecătorul nu a luat în considerație argumentul invocat de reclamant precum că nu a fost organizatorul evenimentului.


La data de 13 mai 2005, reclamantul a depus apel, însă la 25 mai 2005 Curtea de Apel Chișinău l-a respins ca nefondat.


Reclamantul subliniază faptul că doar unii protestatari au fost pedepsiți, deși au comis aceleași fapte. În acest sens, el a menționat cazul M.L., asemănător cu a lui, unde Curtea de Apel Chișinău a adoptat o decizie diferită de cea aplicată lui.


În fața Curții reclamantul susține că autoritățile moldovenești și instanțele naționale au ignorat drepturile sale prevăzute de art. 6, 10, 11 și 14 CEDO.


Guvernul a fost invitat să răspundă la următoarele întrebări:


A existat o încălcare a dreptului reclamantului la libertatea de întrunire , astfel cum este prevăzut de art. 11 CEDO? În particular, atingerea invocată releva ea de marja de apreciere explicit prevăzută de articolul 11 § 2 – pe care o are dreptul statul?


***


În cauza Terentiev c. Moldovei, la o dată nespecificată, L.T., fosta soție a reclamantului, a intentat o acțiune de partajare a averii comune și anularea vânzării automobilului reclamantului fiicei lor.


Prin hotărârea din 29 iunie 2005, judecătoria Botanica a admis parțial acțiunea. A fost declarată nulitatea contractului de vânzare în cauză, astfel automobilul intrând în masa bunurilor comune în devălmășie. Instanța a evaluat vehiculul la 60 000 lei (aproximativ 3900 euro (EUR) la acel moment), luând ca bază prețul de cumpărare inițial plătită de către reclamant. În ceea ce privește alte bunuri comune, s-a constatat că reclamantul era proprietarul a 2/3 cotă ideală a unui apartament, estimat la 225 000 lei (adică 14 770 EUR la acel moment), și L.T. a avut o cota de 23% din capitalul statutar al unei societăți cu răspundere limitată (compania M.) cu valoarea de 1 242 lei (sau 81.50 de euro la acel moment). Instanța a acordat fiecăruia dintre soți dreptul de proprietate a o treime din apartament și 11,5% din capitalul statutar al companiei. Automobilul și alte bunuri personale au rămas în proprietatea reclamantului, în schimb fiind obligat să plătească o compensație de 42 187.50 lei (aproximativ 2 800 EUR la acel moment) fostei soții.


L.T. a depus apel. Prin decizia din 10 noiembrie 2005, Curtea de Apel Chișinău redistribuit masa bunurilor comune în devălmășie. S-a decis ca reclamantul să păstreze dreptul de proprietate asupra a două treimi din apartament, în timp ce L.T. – tot capitalul statutar al companiei M. Instanța a evaluat cota în cauză la 137 500 lei (aproximativ 9 280 EUR la acel moment). În același timp, Curtea de Apel, care a dispus o evaluare printr-o expertiză a masinii, l-a ridicat la suma de 87 477 lei (sau 5 900 EUR la acel moment). Mașina în cauză a rămas în proprietatea individuală a reclamantului. Instanța de apel a obligat reclamantul să-i plătească fostei soții compensații de 129 110.10 lei ( 8 710 EUR la acel moment).

Reclamantul a depus recurs. El a invocat, printre altele, că estimarea făcută de către Curtea de Apel, valoarea cotei atribuite soției, și anume 137 500 lei, a fost nefondată și a fost mai mică decât valoarea de piață. Reclamantul a subliniat faptul că instanța de apel nu a dispus nici o expertiză pentru evaluarea bunurilor imobiliare a companiei M, deși o astfel de expertiză a fost solicitată potrivit Legii cu privire la activitatea de evaluare.


Printr-un raport din 14 decembrie 2005, elaborat la cererea reprezentantului reclamantului, societatea T., lider pe piața imobiliara din Moldova, a estimat valoarea de piață a proprietății imobiliare, situate în centrul Chișinăului și care aparține societății M., la 8 205 000 lei (sau 536 134 EUR la acel moment).


La data de 08 februarie 2006, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul lui ca inadmisibil, nepronunțându-se cu privire la evaluarea activelor companiei M.


Invocând violarea art. 6 § 1 al Convenției, reclamantul sa plâns că instanțele au aplicat dispozițiile legale privind evaluarea bunurilor numai cu privire la L.T. și nu și în privința sa. El a susținut că cota de participare a L.T. nu a fost evaluată de către instanțele judecătorești conform valorii reale a acesteia, fiindu-i încălcat dreptul la respectarea bunurilor în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 CEDO.


Guvernul a fost invitat să răspundă la următoarele întrebări:


1. A beneficiat reclamantul de garanțiile unui proces echitabil, în conformitate cu articolul 6 § 1 CEDO? În special, principiul egalității armelor a fost respectat în ceea ce privește accesul la justiție ale părților?


2. A fost privată reclamanta de proprietate în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 CEDO ?Dacă da, această privare a fost efectuată în conformitate cu garanțiile prevăzute în acest articol? În special, aceasta a impus o sarcină excesivă asupra reclamantului (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italiei [MC], nr. 22774/93, CEDO 1999-V, 28.7.1999, § 59)?


Guvernul este invitat să prezinte copia dosarului complet cu privire la proces civil de privire la partajarea bunurilor comune împotriva reclamantului.


În fața Curții reclamantul este reprezentat de C. Bîrcă, avocat din Chișinău.