La 21 decembrie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat hotărârile Oprea c. Moldovei (cererea nr. 38055/06) și Sofranschi c. Moldovei (cererea nr. 34690/05).


***


În cauza Oprea c. Moldovei, reclamanta, Daria Oprea, este președintele unui ONG Dumitrița, organizație specializată în acordarea asistenței persoanelor nevoiașe. Ea a fost reținută la 27 iulie 2006 de către colaboratorii CCCEC, fiind bănuită de însușirea în mod ilegal a unei donații care a fost oferită asociației de către o organizație de caritate suedeză.


Reclamanta a informat ofițerul de urmărire penală despre faptul că suferă de epilepsie și că necesită administrarea regulată a medicamentelor. Cu toate acestea i s-a comunicat că deținuții nu au dreptul să aibă în posesia lor medicamente.


Ulterior ea a avut o criză de epilepsie și a fost chemată o ambulanță. Mai târziu reclamanta a fost plasată într-o celulă neventilată cu o femeie care fuma încontinuu, astfel fiind supusă fumatului pasiv ceea ce a exacerbat boala sa.


La 29 iulie 2006, procurorul a cerut Judecătoriei Buiucani eliberarea unui mandat de arest pe numele reclamantei, însă cererea a fost respinsă ca nefondată. Totuși procurorul i-a comunicat reclamantei că i-a fost impusă interdicția de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 zile.


La 1 august 2006, procurorul a atacat decizia judecătorului de instrucție. Curtea de Apel a dispus arestarea preventivă a reclamantei.


La 11 august 2006, procurorul a solicitat prelungirea mandatului de arest încă pentru 30 zile, iar la 15 august 2006, judecătorul de instrucție a admis acest demers.


La o dată necunoscută, avocatul reclamantei a înaintat o cerere habeas corpus prin care a solicitat eliberarea clientei sale pe motive de sănătate. El a informat instanța despre condițiile medicale și asistența inadecvată de la CCCEC, contrare prevederilor art. 3 CEDO. O plângere similară avocatul a formulat la Curtea de Apel Chișinău împotriva deciziei din 15 august 2006, adăugând că clienta sa a avut mai multe crize de epilepsii după arestarea sa și că CCCEC nu i-a acordat asistență medicală specială de care ea a solicitat. Se pare că nu a existat nici un răspuns la aceste solicitări.


Curtea a constatat în unanimitate violarea art. 3 CEDO. Părțile au prezentat dovezi contradictorii cu referire la faptul dacă reclamantei i-a fost acordată asistență medicală adecvată conform stării sănătății sale. Curtea a considerat că necesitatea oferirii reclamantei a unei asistențe medicale suplimentare era un fapt evident. Și prin urmare în primul rând medicul care o trata urma să decidă dacă starea ei de sănătate este compatibilă cu condițiile de detenție, sau necesita a fi spitalizată. În final Curtea a constatat violarea art. 5 § 3 CEDO, deoarece arestarea sa nu a fost bazată pe motive relevante și suficiente.


Reclamanta a solicitat 9 000 Euro cu titlu de daune morale și 1 600 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.


Curtea a acordat reclamantului 3 000 Euro cu titlu daune morale și 1 000 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către V. Mardari, avocat din Chișinău.


***


În cauza Sofranschi c. Moldovei, reclamantul este Eugen Sofranschi, care, la momentul evenimentelor era membrul unei asociației agricole, având relații tensionate cu liderul acesteia V.P., suspectându-l de abuz.


În mai 2003, în perioada alegerilor locale, reclamantul, care era membrul staff-ului electoral a unui concurent electoral, a adresat o scrisoare Președintelui Republicii Moldova, Președintelui Parlamentului și Procuraturii locale prin care îl critica pe V.P. și îl acuza de abuz, care de asemenea candida pentru funcția de primar a localității. Reclamantul a cerut intervenția autorităților statului în rezolvarea problemelor: a) accesul la lac și pășune și b) comportamentul abuziv al lui V.P.


În august 2003 V.P. a inițiat proceduri civile de defăimare împotriva reclamantului, cerând compensații în mărime de 20,000 lei.


Prin hotărârea judecătoriei Briceni din 07 iulie 2004 a fost admisă acțiunea lui V.P., dispunând încasarea compensației prejudiciului moral în mărime de 12,000 lei și costurilor și cheltuielilor în mărime de 500 lei. Instanțele ierarhic superioare au menținut soluția instanței de fond.


În fața Curții, reclamantul a pretins violarea art. 10 CEDO (libertatea de exprimare), în rezultatul admiterii acțiunii de defăimare la nivel național.


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 10 CEDO. Curtea a notat că ingerința în libertatea de exprimare a reclamantului a avut loc în baza corespondenței acestuia cu Președintele Republicii Moldova, Președintele Parlamentului și Procuratura locală în perioada alegerilor locale. În scrisoarea respectivă reclamantul, care era membrul staff-ului electoral a unui concurent electoral, s-a plâns de conduita liderului asociației agricole, care de asemenea era un concurent electoral. Reclamantul a expediat confidențial scrisoarea către fiecare destinatar, și nu au fost publicate sau diseminate unui auditorii mai largi. Corespunzător, protecția de care se bucură V.P. trebuie raportată nu la interesele libertății presei sau discutarea deschisă a chestiunilor de interes public, dar mai degrabă la dreptul reclamantului de a raporta ilegalitățile organelor competente de a examina atare plângeri.


Curtea în continuare a notat că reclamantul nu a utilizat în scrisoarea sa limbaj abuziv și nestăpânit, totuși s-ar putea spune că conține un anumit număr de expresii emoționale de exagerare sau provocare. Evaluând textul scrisorii în întregime, Curtea a constatat că conținutul acesteia nu întrece limitele criticii acceptabile. Curtea a notat că afirmația reclamantului că V.P. a avut o diplomă falsă a fost considerată a fi suficient de gravă de către procuratură pentru a iniția proceduri penale împotriva lui V.P. Curtea ar sublinia faptul că nu acceptă motivația instanței naționale și anume că acuzațiile de posesia unei diplome false de V.P. ar trebui mai întâi a fi demonstrate în cadrul procedurilor penale care s-ar încheia cu o condamnare. Acceptarea unei atare abordări ar însemna restricționarea excesivă a libertății de exprimare, care în nici un caz nu poate fi limitată la acuzațiile demonstrate în cadrul procedurilor penale, care s-au finalizat cu hotărâri judecătorești definitive.


În continuare Curtea a notat că reclamantul a încercat prezinte dovezi în sprijinul afirmației că V.P. a amenințat persoane cu un pistol prin declarațiile unui martor. Cu toate acestea, instanțele naționale nu au acordat nici o atenție depozițiilor martorului și nu i-au dat o apreciere, aparent tratându-le ca irelevante. Curtea reamintește că, în cauza Busuioc c. Moldovei (nr. 61513/00, § 88, 21 decembrie 2004), unde a avut loc o situație similară, a constatat că impunerea reclamantului să demonstreze veridicitatea afirmațiilor sale, în timp ce în același timp, lipsind de posibilitatea efectivă de a aduce probe în sprijinul afirmațiilor sale și, astfel, să stabilească veridicitatea lor, a constituit o ingerință disproporționată în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare.


Un alt aspect al plângerii este distincția între declarațiile de fapt și judecăți de valoare. Scrisoarea reclamantului conținea atât afirmațiile de fapt despre comportamentul ilegal a lui V.P. și judecăți de valoare cu privire la comportamentul lipsit de etică. Este o poziție constantă a Curții că, în timp ce existența faptelor poate fi demonstrată, adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de demonstrat. Cerința de a dovedi adevărul unei judecăți de valoare este imposibil de îndeplinit și încalcă prin sine libertatea de opinie, care este o parte fundamentală a dreptului garantat de articolul 10. În speță, Curtea consideră că unele declarații făcute contestate de reclamant, cum ar fi „V.P. care, ca o chestiune de coincidență, a fost lider de colhoz este nerușinat”, „proprietatea [asociației agricole], care au fost adunată de către oameni pe o perioadă foarte lungă de timp este acum folosit de oameni fără rușine …” au fost judecăți de valoare, care au reprezentat evaluarea subiectivă a reclamantului a personalității lui V.P. Sarcina probei în ceea ce privește aceste expresii a fost în mod evident imposibil de a fi realizată.


În final Curtea consideră că, cel mai important aspect de evaluare a proporționalității ingerinței în cazul de față este impactul limitat al declarațiilor contestate, datorită faptului că reclamantul a adresat plângerea sa prin corespondență privată funcționarilor de stat și nu o făcut-o publică, în exterior.


În aceste circumstanțe, Curtea a constatat că instanțele judecătorești din Moldova nu au prezentat motive „relevante și suficiente” pentru a justifica ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare.


Reclamantul a solicitat EUR 244 cu titlu de daune materiale și EUR 5,000 cu titlu de daune morale și EUR 1,040 cu titlu de costuri și cheltuieli. Curtea a acordat reclamantului EUR 65 cu titlu de daune materiale, EUR 3,000 cu titlu de daune morale și EUR 150 cu titlu de costuri și cheltuieli.

În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către T. CÎRNAȚ, avocat din Chișinău.