În luna decembrie 2010 Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a mai comunicat următoarele cereri Guvernului Moldovei: Arabadji c. Moldovei (cererea nr. 25620/06), Biroul Notarial Privat „TROFIM PRIGALA” c. Moldovei (cererea nr. 36763/06), Gilanov c. Moldovei (cererea nr. 44719/10), Iurcu c. Moldovei (cererea nr. 33759/10), Cornea c. Moldovei (cererea nr. 22735/07), Cuprianov c. Moldovei (34115/09), Laguta c. Moldovei (cererea nr. 44712/06), Paerele c. Moldovei (cererea nr. 14704/07).


***


În cauza Arabadji c. Moldovei, împotriva reclamantului Constantin Arabadji, fost procuror, la 12 iunie 2003 a fost intentat un dosar penal pentru abuz de serviciu. În aceiași zi reclamantul a fost suspendat din funcție.


La 10 iunie 2005 judecătoria Centru l-a achitat pe reclamant și i-a anulat măsura provizorie de nepărăsire a localității ce i-a fost aplicată. Soluția primei instanțe a fost menținută de instanțele superioare.


La 7 iulie 2005, procuratura a pornit o nouă urmărire penală împotriva reclamantului invocând abuzul de putere în interesul unei organizații criminale și neglijență în serviciu.


La 1 noiembrie 2005, reclamantul a fost reținut pentru o perioadă de 3 zile și plasat în izolatorul de detenție al Comisariatul General de Poliție Chișinău. În procesul-verbal de reținere întocmit în acest scop, este indicat că reclamantul este bănuit de comiterea unor infracțiuni grave și există riscul că el va influența organul de urmărire penală și martorii care urmau să fie identificați și ulterior interogați. Avocatul a notat că reținerea reclamantului este una ilegală și că ultimul urmează a fi pus în libertate.


Reclamantul a afirmat că a fost plasat într-o celulă cu două alte persoane, una dintre care a fost acuzată de trafic și consum de droguri, iar o a doua persoană este recidivist de diferite infracțiuni, inclusiv grave. La expirarea termenului arestului, judecătoria Râșcani a respins, la 4 noiembrie 2005, cererea procurorului de a aplica reclamantului arestul la domiciliu pentru o perioadă de 10 zile.


La 10 noiembrie 2005 reclamantul a depus o plângere la judecătoria Râșcani prin care a cerut să fie recunoscut nul procesul-verbal din 1 noiembrie 2005. El a invocat caracterul ilegal al acestuia și lipsa motivelor relevante pentru reținerea sa. La 23 noiembrie 2005 instanța a respins cererea sa ca nefondată și inadmisibilă.


Între timp, prin ordonanța din 20 iulie 2005, reclamantul a fost eliberat din funcția de procuror. El a contestat această ordonanță în instanța de contencios administrativ.


La 18 octombrie 2005, Curtea de Apel a admis acțiunea, iar soluția a fost menținută de Curtea Supremă de Justiție.


În ceea ce privește dosarul penal, la 26 noiembrie 2008, judecătoria Centru a achitat reclamantul, soluția căreia a fost menținută de instanțele ierarhic superioare.


Invocând art. 3 CEDO, reclamantul s-a plâns de tratamente inumane și degradante, deoarece a fost plasat într-o celulă cu un recidivist de infracțiuni grave și cu o altă persoană care consumă droguri, psihic instabilă. El s-a plâns de asemenea de violarea art. 5 CEDO, deoarece a fost plasat în arest fără motive suficiente și pertinente. Invocând art. 6 CEDO, reclamantul s-a plâns că prin respingerea de către judecătoria Râșcani a plângerii sale de anulare a procesului-verbal din 1 noiembrie 2005, i-a încălcat acestuia accesul la justiție. În final, el se plânge de absența unui recurs intern efectiv în sensul art. 13 CEDO.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


– A existat o violare a art.5 CEDO prin privarea reclamantului de libertate? În particular, au fost respectate căile legale în ceea ce privește plasarea în detenție a reclamantului la 1 noiembrie 2005?


În fața Curții reclamantul este reprezentat de Iurie Chirica, avocat din Chișinău.


***


În cauza Gilanov c. Moldovei, reclamantul Mihail Gilanov este de naționalitate georgiană și locuiește în Tbilisi.


În anul 2000 reclamantul a venit în Moldova și a obținut permis de ședere provizoriu, care era reînnoit la fiecare 3 luni și respectiv o dată în an. La intrarea în Moldova el nota în documentele relevante adresa sa de reședință permanentă la Tbilisi, Georgia.


Fiind în Moldova, reclamantul a înființat o fundație de schimb cultural între Republica Moldova și Koreea de Nord. În anul 2006 el a părăsit fundația și oficial a ieșit din Moldova, călătorind în Koreea de Nord, iar apoi la Tbilisi. În timpul aflării sale peste hotare, reclamantul a achitat permanent facturile sale pentru apartamentul din Tbilisi și a aranjat astfel ca toată corespondența care vine acolo să-i fie expediată lui.


La o dată necunoscută reclamantul a devenit diplomat și lucra la Ambasada Georgiei la Minsk, Republica Belorus.


La o dată necunoscută în 2007, au fost inițiate proceduri penale pentru o pretinsă fraudă comisă de reclamant și alte persoane în cadrul fundației Republica Moldova-Koreea de Nord în perioada 2006-2007.


La 1 octombrie 2007 judecătoria Buiucani a examinat cererea procurorului de a aplica reclamantului arest preventiv pentru 30 zile. Instanța i-a acordat reclamantului un avocat din oficiu. Avocatul a solicitat instanței să respingă cererea procurorului în lipsa probelor că reclamantul ar fi fost informat despre procedurile financiare inițiate împotriva sa.


În baza deciziei din 1 octombrie 2007, la 9 mai 2010 reclamantul a fost arestat de autoritățile bieloruse la cererea autorităților moldovenești.


La 11 iunie 2010 reclamantul l-a angajat pe Dl. Zadoinov să-l reprezinte pe dosarul penal. La 14 iunie 2010 avocatul a cerut procurorului să-i prezinte copia materialelor care au stat la baza arestării clientului său. Procurorul a refuzat să prezinte aceste documente.


La 21 iunie 2010 avocatul a atacat la Curtea de Apel Chișinău decizia din 1 octombrie 2007. El a menționat că procurorul nu a probat că reclamantul a fost informat despre procedurile penale împotriva sa. Decizia instanței nu a fost suficient de motivată atâta timp cât nu s-a referit la careva probe specifice în susținerea detenției reclamantului. Mai mult ca atât, la 9 iunie 2010, termenul de 30 zile de arest aplicate reclamantului de judecătoria Buiucani a expirat, după care detenția era una ilegală. În final, decizia instanței cu privire la arestarea sa a fost luată pe marginea acuzației de comitere de către a acesta a infracțiunii prevăzute de art. 195 Cod Penal al RM, însă această prevedere a fost abrogată prin Legea nr. 277 din 18 decembrie 2008, ceea ce confirmă alegația reclamantului că arestarea și detenția acestuia a fost ilegală.


Curtea de Apel Chișinău a numit cauza reclamantului spre examinare la 24 iunie 2006 ora 10.00. Alte 50 de cauze toate au fost numite spre examinare la aceiași oră, în total de 74 de cauze numite pentru întreaga zi. Avocatul reclamantului s-a prezentat în instanță la 9.30 și a așteptat întreaga zi examinarea cauzei clientului său. În Sala nr.2, unde urma să se examineze apelul, era masa judecătorului, câte o masă pentru fiecare parte din proces și 15 scaune pentru auditoriu. Atât timp cât avocatul nu avea spațiu să se afle în sală, el și mulți alții erau nevoiți să aștepte pe coridor până când vor fi chemați. Din cauza gălăgiei din coridor, era dificil să auzi numele celor chemați de instanță în sală. Nu a fost anunțată nici o ordine de examinare a cauzelor. Avocatul reclamantului de câteva ori s-a apropiat de grefier să întrebe când cauza clientului său va fi examinată, dar nu a primit nici un răspuns.


Către ora 16:00 avocatul nu a mai putut aștepta și a părăsit Curtea de Apel, deoarece avea o altă întâlnire. El a venit după orele 16:00, însă apelul a fost respins în absența avocatului reclamantului.


La 29 iunie 2010 avocatul a solicitat Curții de Apel Chișinău informația despre soarta dosarului său informând instanța despre evenimentele din 24 iunie 2010. De asemenea la 26 iulie 2010 el a informat Consiliul Superior al Magistraturii despre cele întâmplate.


În fața Curții reclamantul s-a plâns de violarea art. 5 CEDO deoarece soluțiile Judecătoriei Buiucani din 1 octombrie 2007 și a Curții de Apel din 24 iunie 2010 sunt arbitrare, nemotivate și că a fost arestat în absența unei suspiciuni rezonabile că a comis o infracțiune. Bazându-se pe aceleași prevederi el s-a plâns că a fost deținut fără o bază legală după expirarea mandatului de arest din 9 iunie 2010. Mai departe reclamantul s-a plâns că a fost deținut fără o bază legală, deoarece fapta incriminată lui de Republica Moldova, demult nu este prevăzută de Codul Penal. De asemenea el s-a plâns că nu a fost informat despre urmărirea penală pornită împotriva sa și nu a putut să-și organizeze apărarea sa la 1 octombrie 2007.


În final reclamantul s-a plâns de violarea art. 5 § 4 CEDO deoarece avocatul său nu a avut posibilitatea să se pregătească pentru ședința din 24 iunie 2010; imposibilitatea de a observa ora examinării cauzei, apelul reclamantului a fost examinat în lipsa avocatului.


În fața Curții părțile au fost invitate să răspundă la următoarele întrebări:


1. Are Curtea jurisdicția în ceea ce privește plângerile reclamantului? (a se vedea Stephens v. Malta (nr. 1), nr. 11956/07, 21 Aprilie 2009);


2. A existat o violare a art. 5 § 1 CEDO? În particular:


a) arestul reclamantului s-a bazat pe o suspiciune rezonabilă că ar fi comis o infracțiune?


b) are o bază legală detenția reclamantului după 9 iunie 2010?


c) care este relevanța, din perspectiva legalității detenției reclamantului în sensul art. 5 § 1 CEDO, a abrogării art. 195 Cod Penal la 18 decembrie 2008 până la arestarea reclamantului acuzându-l de comiterea infracțiunii prevăzute de acest articol?


3. A existat o violare a art. 5 § 3 CEDO? În particular, detenția și arestul reclamantului au fost bazate pe “motive relevante și suficiente”?


4. A existat o violare a art. 5 § 4 CEDO? În particular:


a) examinarea apelului în absența avocatului reclamantului este consistentă cu această prevedere?


b) avocatul reclamantului a avut oportunitatea reală de a se pregăti adecvat de examinarea cauzei din 24 iunie 2010?


În fața Curții reclamantul este reprezentat de Roman Zadoinov, avocat din Chișinău.


***


În cauza Iurcu c. Moldovei, la 5 aprilie 2009 au avut loc alegeri generale și partidul comuniștilor a obținut 60 mandate din 101 în Parlamentul Republicii Moldova.


La 6 – 7 aprilie 2009 a avut loc un protest în centrul capitalei împotriva fraudelor alegerilor electorale. Protestul a fost pașnic la început; însă, după amiaza unii protestatari au devenit violenți. A avut loc ciocniri între poliție și protestatari, au început să arunce cu pietre în clădirea Parlamentului și a Președinției. O mare parte din polițiști și protestatari au fost răniți.


În seara zilei de 7 aprilie 2009, reclamantul, Vitalie Iurcu, care are avea la acel moment 15 ani, se întorcea acasă și mergea prin centrul orașului. Aproximativ la orele 22.20 el a fost oprit de un grup de persoane îmbrăcate în uniforme militare și i-a fost ordonat să se culce la pământ și să-și pună mâinile după cap. Reclamantul s-a conformat și a primit numeroase lovituri pe corp și în cap, inclusiv cu bastonul. El striga de durere și că are numai 15 ani. Ulterior el a fost eliberat și i s-a ordonat să meargă acasă. El a început să fugă, dar după câteva sute de metri a fost oprit iarăși de un grup de persoane îmbrăcate în negru cu cagule pe cap și i s-a ordonat să se culce la pământ. El a fost torturat iarăși, fiind lovit cu bastonul și primind, printre altele, o lovitură în regiunea ochiului drept. După asta el a fost forțat să se urce într-un automobil cu alți tineri și dus la sectorul de poliție.


La sectorul de poliție el a fost forțat să îngenuncheze cu mâinile după cap pentru aproximativ 3 ore într-un subsol. El a fost atacat de un ofițer de poliție care l-a lovit la spate și i-a ordonat să se scoale.


La 8 aprilie 2009 aproximativ la 2.30, reclamantul a fost adus spre interogare, care a durat 10 minute, fiind întrebat despre implicarea sa în protestele din 7 aprilie.


Aproximativ la ora 3.00 reclamantul a fost urcat în mașină și dus la centrul de detenție provizorie pentru minori, unde a fost plasat împreună cu alți numeroși tineri într-o odaie mică cu două paturi. El a dormit la podea cu mulți alți tineri. În ziua următoare reclamantul s-a simțit rău și a solicitat asistență medicală. Conform raportului medical, eliberat de medic la o dată ulterioară, reclamantul avea echimoze pe spate și echimoză a țesuturilor moi din jurul ochiului drept. La ora 15.30 a fost adus într-un birou urma să-i explice unei femei motivul petrecerii timpului său în centrul orașului noaptea. Aproximativ la ora 16.00 mama sa l-a luat acasă. Se pare că ea a fost informată despre locul aflării fiului aproximativ la ora 13.00 în ziua respectivă.


După eliberare, reclamantul simțea des dureri în regiunea rinichilor și avea dureri de cap. La 29 aprilie 2009 el a solicitat asistență la centrul de reabilitare a victimelor Torturii „Memoria”, o organizație non-guvernamentală finanțată de Uniunea Europeană. Aparent el a fost supus unei investigații medicale detaliate de diferiți specialiști. În raportul medical eliberat de acest centru a fost statuat, printre altele, că reclamantul a suferit o traumă cerebrală și a experimentat probleme psihologice tipice victimelor torturii.


La 19 iunie 2009 reclamantul a depus o plângere la Procuratura Generală invocând relele tratamente din 7 aprilie.


La 15 octombrie 2009 Procuratura Generală a respins cererea reclamantului ca nefondată. Reclamantul a atacat decizia procurorului la judecătoria Buiucani, care la 3 decembrie 2009 a casat decizia procurorului. Procedurile penale privind acuzațiile de rele tratamente ale reclamantului sunt pendinte.


În fața Curții reclamantul s-a plâns că a fost supus relelor tratamente de către ofițerii de poliție contrat art. 3 CEDO. De asemenea el a pretins că autoritățile naționale au evitat să pornească o anchetă efectivă pe marginea plângerii sale de tortură.


Reclamantul a invocat violarea art. 5 CEDO, deoarece arestul și detenția sa au fost ilegale. În final el s-a plâns că nu a dispus de remedii efective față de violările descrise mai sus, contrar prevederilor art. 13 CEDO.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. A fost reclamantul supus relelor tratamente contrat art. 3 CEDO? (a se vedea, de exemplu, Tomasi v. France, judgment of 27 August 1992, Series A no. 241 A)


2. Având în vedere protecția procedurală față de relele tratamente conform art. 3 CEDO (a se vedea Labita v. Italy [GC], no. 26772/95, § 131, ECHR 2000-IV), a fost efectuată vreo anchetă în speță de către autoritățile naționale? Dacă da, a fost ea una efectivă?


3. A dispus reclamantul de un remediu național pentru plângerea sa conform art. 3 CEDO, potrivit cerinței art. 13 CEDO?


Guvernul a fost invitat să prezinte copia dosarului integral (inclusiv înregistrarea video a arestării reclamantului) referitor la procedurile penale intentate de procuratură în ceea ce privește pretențiile de maltratare a reclamantului.


In fata Curții, reclamantul este reprezentat de I. Oancea, avocat din Chișinău.


***


În cauza Cornea c. Moldovei, reclamantul, Gheorghe Cornea la momentul evenimentelor era șeful serviciului pacienți femei de la Spitalul Psihiatric Orhei. În februarie 2003 medicul șef al spitalului a fost suspendat din funcție pe motivul efectuării unei urmăriri penale împotriva sa și reclamantul a fost numit temporar în funcția acestuia. Un alt medic, V.C., a fost numit ca să ocupe temporar poziția reclamantului.


În octombrie 2005 urmărirea penală împotriva șefului spitalului s-a finisat și la 27 octombrie 2005 spitalul a ordonat reclamantului și V.C. să se transfere la funcțiile sale inițiale. V.C. a contestat decizia.


La 28 februarie 2006 judecătoria Orhei a examinat acțiunea lui V.C. în absența reclamantului și a admis-o. V.C. a fost restabilit în poziția de șef al serviciului. Reclamantul a aflat despre această acțiune și despre hotărârea instanței în martie 2006 și a atacat-o. El a invocat, printre altele, că hotărârea a fost ilegală deoarece el nu a fost atras în proces unde interesele sale erau implicate.


La 8 iunie 2006 Curtea de Apel Chișinău a declarat apelul reclamantului inadmisibil deoarece el nu era parte la proces și nu avea dreptul să depună apel împotriva hotărârii din 28 februarie 2006. Reclamantul a depus recurs, dar și acesta a fost declarat inadmisibil la 15 noiembrie 2006.


În fața Curții reclamantul a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO, deoarece nu a avut acces la justiție.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarea întrebare:


Refuzul instanțelor judecătorești naționale de a examina apelul și recursul reclamantului era compatibil cu cerințele art. 6 § 1 CEDO?


În fața Curții reclamantul este reprezentat de M. Batrincea, avocat din Orhei.


***


În cauza Cuprianov c Moldovei, reclamantul Eugeniu Cuprianov la momentul evenimentelor era angajat al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”. La 3 aprilie 2007 unul din colegii săi S.H. a fost arestat fiind suspectat de contrabandă a substanțelor narcotice în trenul către Federația Rusă. El avea o sacoșă cu o cantitate considerabilă de marijuana. Ulterior el a fost arestat. Potrivit versiunii poliției, confirmată de S.H., rolul reclamantului era de a ascunde această sacoșă în tren și să o treacă peste frontieră în Federația Rusă.


În ziua când reclamantul a fost arestat, el a fost dus la sectorul de poliție, unde a fost supus maltratării în scopul de a recunoaște vina. El a recunoscut versiunea și faptele incriminate de poliție. La el acasă a avut loc o percheziție și a fost găsită o cantitate mică de marijuană.


La 5 aprilie 2007, după ce reclamantul a angajat un avocat, el s-a plâns la procuratură despre maltratarea sa la sectorul de poliție. Ulterior, peste o lună, el a fost examinat de un medic legist, care a depistat vânătăi pe față și zgârieturi pe cap și umăr.


La 27 aprilie 2007 procuratura a respins plângerea reclamantului privind maltratarea sa și a constatat că leziunile i-au fost cauzate în timp ce a opus rezistență arestării sale. Reclamantul a apelat la procurorul ierarhic superior.


În timpul procedurilor penale reclamantul a invocat că a fost maltratat pentru a recunoaște vina și că acea cantitate mică de marijuană găsită la el acasă a fost plasată de poliție. Co-acuzatul S.H. a notat că a fost de acord să-l denunțe pe reclamant în timpul urmăririi penale, iar în schimb poliția i-a promis să nu-l condamne.


La 24 martie 2008 Judecătoria Centru a condamnat reclamantul la 7 ani de detenție. Instanța și-a motivat sentința în baza recunoașterii vinei de către reclamant, de depozițiile date de S.H. imediat după reținere, pe faptul că o cantitate mică de marijuana a fost găsită la el acasă și pe procesul-verbal de reținere. Instanța a respins plângerea reclamantului pe motivul că acesta a fost maltratat, făcând trimitere la decizia procurorului de la 27 aprilie 2007. Reclamantul a atacat sentința. S.H. de asemenea a fost condamnat și a primit aceiași pedeapsă.


La 10 aprilie 2008 plângerea reclamantului privind rele tratamente a fost respinsă de procuratura ierarhic superioară ca nefondată. Procuratura a acceptat versiunea evenimentelor prezentate de ofițerii de poliție prin care leziunile reclamantului au fost cauzate în rezultatul opunerii rezistenței reclamantului în timpul arestării sale și că forța i-a fost aplicată în limitele permise de lege. Nu au fost examinate alte mărturii în afară de cele date de ofițerii de poliție.


La 11 iunie 2008 Curtea de Apel Chișinău a admis apelul reclamantului și l-a achitat. Procurorul a depus recurs la Curtea Supremă de Justiție.


La 27 ianuarie 2009 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul procurorului, a casat soluția Curții de Apel Chișinău și a menținut sentința de condamnare a primei instanțe.


În fața Curții reclamantul s-a plâns de violarea art. 3 CEDO deoarece a fost maltratat, iar invocând art. 6 CEDO s-a plâns de lipsa unui proces echitabil.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. A fost reclamantul supus relelor tratamente contrar art. 3 CEDO? (a se vedea, de exemplu, Tomasi v. France, hotărârea din 27 august 1992)


2. Având în vedere protecția procedurală privind relele tratamente potrivit art. 3 CEDO (a se vedea Labita v. Italy [GC], no. 26772/95, § 131, ECHR 2000-IV), a fost efectuată vreo anchetă în speță de către autoritățile naționale? Dacă da, a fost ea una efectivă?


3. A existat o violare a art. 6 § 1 CEDO coroborat cu art. art. 6 § 3 (c) CEDO pe motiv că reclamantul a fost condamnat în baza mărturiilor date în timpul interogării de polițiști în lipsa unui avocat și/sau a unui avocat ales de el?


4. A avut reclamantul posibilitatea efectivă de a contesta admisibilitatea unui mijloc de probă principal împotriva sa – mărturiile sale? În particular, a avut el posibilitatea de a demonstra că mărturiile sale au fost extrase cu forța?


Guvernul este invitat să comenteze diferența de abordare a instanțelor naționale în ceea ce privește admisibilitatea probelor în prezenta speță și în cauza Ghimp și alții c. Moldovei, nr. 32520/09 (comunicată Guvernului) și să informeze Curtea despre alte cauze a instanțelor naționale în această privință.


Guvernul este invitat să prezinte copia de pe dosar vizând urmărirea penală împotriva reclamantului și ancheta plângerii reclamantului privind maltratarea.


În fața Curții reclamantul este reprezentat de A. Pogolsa, avocat din Chișinău.


***


În cauza Laguta c. Moldovei, reclamanta Maia Laguta, la 17 august 2005 a înaintat o cerere la Consiliul Municipal pentru a i se permite să organizeze o demonstrație împreună cu un grup de persoane în fața Guvernului Republicii Moldova la 18 septembrie 2005 cu scopul de a protesta împotriva politicii sociale a Guvernului.


La 13 septembrie 2005 Consiliul Municipal Chișinău a adoptat o decizie prin care a autorizat reclamanta să efectueze protestul în fața Circului din Chișinău.


La 8 noiembrie 2005 reclamantul a mai depus cerere de autorizare a unei demonstrații la Consiliul Municipal Chișinău pentru a efectua un protest împreună cu un grup de persoane în fața Guvernului la 23, 24 și 25 noiembrie 2005.


La 18 noiembrie 2005 Consiliul Municipal Chișinău a adoptat decizia de autorizare de a petrece protestul la 23 noiembrie 2005 în fața Circului Chișinău.


La o dată nespecificată reclamanta a contestat deciziile Consiliului municipal din 13 septembrie și 18 noiembrie 2005. Însă, acțiunile reclamantei au fost respinse, inclusiv și de către Curtea Supremă de Justiție la 25 ianuarie și 8 februarie 2006.


În fața Curții reclamanta s-a plâns de violarea art. 6 CEDO pentru un proces echitabil deoarece instanțele naționale incorect au aplicat legislația națională relevantă. De asemenea reclamanta a invocat art. 9 CEDO deoarece i-a fost încălcat dreptul la libertatea gândirii și conștiinței. În final reclamantul a invocat violarea art. 11 CEDO deoarece dreptul său la libertatea întrunirii pașnice a fost încălcat.


Părțile au fost invitate să răspundă la următoarele întrebări:


A avut loc o ingerință în dreptul reclamantei la libertatea de întrunire în sensul art. 11 § 1 CEDO? Dacă da, această ingerință a fost „prevăzută de lege” și „necesară” în sensul art. 11 § 2 CEDO?


În fața Curții reclamanta este reprezentată de C. Cașcaval, avocat din Chișinău.


***


În cauza Paerele c. Moldovei, reclamanta Maria Paerele, la 27 octombrie 2003 a procurat un lot de pământ de la V.C. și după ce a obținut autorizațiile necesare a început să construiască o casă pe el. Acest lot de teren a fost vândut lui V.C. de către Consiliul Municipal Chișinău cu câteva luni în urmă.


La o dată nespecificată Cancelaria de Stat a contestat decizia Consiliului de a vinde lotul din speță lui V.C.


La 31 octombrie 2006 Curtea de Apel Chișinău a anulat decizia Consiliului municipal de a vinde lotul de teren, deoarece nu a fost petrecută licitația. Reclamanta a fost somată că a avut loc un proces de judecată și în ianuarie 2007 a depus un recurs la Curtea Supremă de Justiție.


La 21 februarie 2007 Curtea Supremă de Justiție a examinat recursul în lipsa reclamantei și l-a respins.


În fața Curții reclamanta a invocat violarea art. 6 CEDO deoarece procesul a fost unul inechitabil, adică ea nu a avut oportunitatea de a se apăra prompt prin a se prezenta în instanță și să-și susțină poziția. De asemenea ea s-a plâns că în rezultatul procesului inechitabil drepturile sale garantate de art.1 Protocolul 1 CEDO au fost violate. În final, reclamanta a notat că ea nu dispus de un remediu efectiv în sensul art. 13 CEDO împotriva violărilor descrise mai sus.


Guvernul a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. A dispus reclamanta de un proces echitabil în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile, în concordanță cu art. 6 § 1 CEDO?


2. A avut loc o ingerință în dreptul său de proprietate, în sensul art. 1 Protocolul 1 CEDO? Dacă da, această ingerință a urmărit un interes public, în conformitate cu condițiile prevăzute de lege și a fost necesar pentru controlul folosirii proprietății potrivit interesului general?


În fața Curții reclamanta este reprezentată de J. Hanganu, avocat din Chișinău.


***


În cauza Biroul Notarial Privat „TROFIM PRIGALÄ‚”, reclamantul este un oficiu notarial privat cu sediul în Anenii Noi.


La data de 16 februarie 2005 Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Anenii Noi a emis o decizie asupra rezultatelor controlului fiscal în privința reclamantului. S-a constatat, printre altele, diminuarea contribuțiilor de asigurări sociale pentru anii 2000-2002. Inspectoratul Fiscal a dispus încasarea suplimentară a unor plăți și impozite, precum și aplicarea unor sancțiuni fiscale.


Reclamantul a contestat decizia respectivă la organul ierarhic superior, susținând că contribuțiile la asigurările sociale trebuie calculate din venitul net și nu din venitul brut, așa cum a procedat autoritatea fiscală.


La data de 07 iunie 2005 în urma controlului repetat șeful Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Anenii Noi a emis o decizie prin care a fost dispusă încasarea la bugetul de stat a sumelor impozabile și plăților calculate în rezultatul controalelor fiscale și anume: fondul social – 41660 lei, impozitul pe venit – 51929 lei, primele de asigurare obligatorie – 7363 lei, precum și a amenzilor pentru încălcarea legislației fiscale în sumă de 641712 lei și a majorării pentru întârziere în sumă de 22627 lei.


Nefiind de acord cu deciziile enunțate reclamantul le-a atacat în instanța de contencios administrativ, susținând că la calcularea contribuției sale la bugetul consolidat de stat, considera că această contribuție urma a fi calculată din onorariul primit după deducerea tuturor cheltuielilor, iar inspectoratul fiscal considera că impozitele urmau a fi calculate din onorariul brut.


Prin hotărârea din 27 iunie 2005 Colegiul civil și de contencios administrativ al Curții de Apel Bender acțiunea reclamantului a fost admisă parțial cu anularea deciziilor Inspectoratului Fiscal de Stat Anenii Noi din 16 februarie 2005 și din 07 iunie 2005 cu excepția dispozițiilor referitoare la încasarea primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, micșorându-se suma primelor ce urmau a fi încasate la buget de la 7363 lei la 931 lei și aplicându-se o amendă în sumă de 931 lei. Curtea de Apel a făcut referire, printre altele, la o decizie a Curții Supreme, Biroul Notarial P.B. c. IFS Căușeni, din 24 martie 2004.


Inspectoratul Fiscal de Stat a atacat cu recurs hotărârea respectivă.


Prin decizia Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 23 noiembrie 2005 recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat a fost admis, hotărârea Curții de Apel Bender din 27 iunie 2005 a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare în Curtea de Apel Bender.


Prin hotărârea Curții de Apel Bender acțiunea reclamantului a fost admisă parțial, fiind anulate deciziile Inspectoratului Fiscal de Stat Anenii Noi din 16 februarie 2005 și din 07 iunie 2005, cu excepția dispozițiilor referitoare la încasarea primelor de asistență medicală, micșorându-se suma la 3734 lei, constatând că pârâtul nu a aplicat corect legile relevante speței în cauză, făcând referire, din nou, la articolul 11 din Codul Fiscal.


Inspectoratul Fiscal de Stat a înaintat cerere de recurs.


Prin decizia Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 17 mai 2006 recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat a fost admis, hotărârea Curții de Apel Bender din 14 februarie 2006 a fost casată cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea Biroului notarial „Trofim PRIGALÄ‚” a fost respinsă.


Reclamantul a citat câteva decizii a Curții Supreme de Justiție în care s-a decis că calcularea contribuțiilor sociale a notarilor urmează a fi făcută având la baza venitul net.


În fața Curții reclamantul a invocat violarea art. 6 CEDO, invocând că aplicarea de către Inspectoratul Fiscal de Stat a unor sancțiuni cu caracter penal, care nu erau prevăzute de lege, care trebuie să fie clară, fără ambiguități. De asemenea s-a plâns că în urma aplicării unei legi penale neclare a fost lipsit de proprietate drept garantat de articolul 1 Protocolul 1.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. Amenda aplicată reclamantului de către Inspectoratul Fiscal de Stat la 16 februarie și 07 iunie 2005 poartă caracter „penal”, în sensul articolului 7 din Convenție (a se vedea Welch v. Marea Britanie, 9 februarie 1995)? Dacă da, reclamantul a putut prevedea în mod rezonabil, având în vedere prevederile legislației, că acțiunile sunt condamnabile; în alți termeni, dacă exigența previzibilității „legii penale” a fost respectată în speță, în sensul articolului 7 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Kononov c. Letoniei MC, cererea nr. 36376/04) ?


2. Reclamantul a fost lipsit de bunuri pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege, în sensul articolului 1 din Protocolul 1? Dacă da, privarea respectivă a fost realizată pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor? În particular, dacă privarea impusă reclamantului impune o sarcină excesivă asupra reclamantului (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italiei [MC], nr 22774/93, 28.7.1999, § 59)?


În fața Curții reclamantul este reprezentat de Vitalie NAGACEVSCHI, avocat din Chișinău.