În luna octombrie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat următoarele cereri Guvernului Moldovei: Gheorghiță c. Moldovei (cererea nr. 41836/06), Sobieski-Camerzan c. Moldovei (cererea nr. 3792/05), Ceachir c. Moldovei (cererea nr. 50115/06), Europa-Trust S.R.L c. Moldovei (cererea nr. 42044/05), Feodorov c. Moldovei (cererea nr. 42434/06), Ghirea c. Moldovei (cererea nr. 15778/05), Petrom-M S.R.L și Rinax-TVR S.R.L c. Moldovei (cererea nr. 44787/05) și Topal c. Moldovei (cererea nr. 37509/05).


***


În cauza Gheorghiță c. Moldovei , reclamanta, Angela Gheorghiță, este directorul unei societăți R. Potrivit reclamantei, compania R. era lider în distribuția de țigări din Republica Moldova. La 16 august 2005, Centrul pentru Combaterea Crimei Economice și a Corupției (CCCEC) a inițiat o urmărire penală pe marginea pretinsei evaziuni fiscale din partea companiei R.

La 21 august 2006, judecătorul de instrucție I.M. (judecătoria Buiucani) a eliberat un mandat de arest pe numele reclamantei pentru 30 zile. Avocatul reclamantei a atacat decizia judecătoriei Buiucani. La 25 august 2006, Curtea de Apel Chișinău a menținut încheierea instanței de fond.

La 25 august 2006, avocatul reclamantei a solicitat judecătoriei Buiucani înlocuirea măsurii preventive aplicate cu una mai blândă: obligarea de a nu părăsi localitatea sau arest la domiciliu. La 4 septembrie judecătorul de instrucție I.M. a respins cererea ca neîntemeiată, iar la 8 septembrie 2006 Curtea de Apel a menținut încheierea instanței de fond.

La 14 septembrie 2006 procurorul a cerut judecătoriei Buiucani prelungirea mandatului de arest. Judecătorul de instrucție a încetat procedura de examinare a demersului procurorului, reținând că examinarea acestuia deja este în competența judecătorului care examinează cauza.

Între timp, la 8 septembrie 2006, G.P. a depus la judecătoria Buiucani o cerere de liberare provizorie pe cauțiune a reclamantei, cuantumul cauțiunii fiind de 100 000 lei MD (echivalentul a 6000 Euro). La 14 septembrie cererea a fost respinsă. Decizia judecătorului de instrucție a fost contestată de G.P., însă la 21 septembrie 2006 Curtea de Apel Chișinău a încetat examinarea recursului pe motivul că dosarul penal a fost trimis instanței inferioare.

La 14 septembrie 2006 avocatul reclamantei a cerut judecătoriei Buiucani înlocuirea măsurii preventive, inclusiv cu o garanție personală. La 21 septembrie cererea a fost respinsă, iar la 25 septembrie 2006 Curtea de Apel Chișinău a încetat examinarea recursului pe motivul că dosarul penal a fost trimis instanței de fond.

În instanța de fond, avocatul a cerut înlocuirea măsurii preventive aplicate reclamantei. La 5 octombrie 2006, judecătoria Buiucani a respins cererea avocatului. La 9 noiembrie 2006, aceiași instanță a înlocuit măsura preventivă aplicată cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

La 2 noiembrie 2007, judecătoria Buiucani a dispus încetarea procesului penal pe motivul existenței unor circumstanțe care exclud urmărirea penală, în particular, reținând existența deciziei definitive a Curții Supreme de Justiție din 27 iunie 2007, prin care s-a constatat lipsa iregularităților fiscale la compania R. Hotărârea din 2 noiembrie 2007 a fost menținută de instanțele ierarhic superioare.

Reclamanta a pretins violarea art. 5 § 1, detenția în lipsa unui mandat; art. 5 § 3, insuficiența și irelevanța motivelor ce ar justifica detenția; art. 5 § 4, omisiunea instanțelor judiciare naționale de a se pronunța pe marginea cererii de eliberare pe cauțiune și a cererii de înlocuire a detenției cu garanția personală.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1. Prin lipsirea reclamantei de libertate, în perioada 21 septembrie – 9 noiembrie, a avut loc o violare a art. 5 § 1 CEDO?

2. A existat violarea art. 5 § 3 CEDO în această cauză? În special, instanțele au adus motive „relevante și suficiente” pentru justificarea arestului preventiv al reclamantei în perioada 21 august-20 septembrie?

3. Prin omisiunea instanțelor judiciare naționale de a se pronunța pe marginea cererii de eliberare pe cauțiune și a cererii de înlocuire a detenției cu garanția personală, a avut loc o violare a art. 5 § 4?

In fața Curții, reclamanta este reprezentată de către V. Postolache, avocat din Chișinău.

***


In cauza Sobieski-Camerzan c. Moldovei, reclamantul, Gheorghe Sobieski-Camerzan, avocat din Chisinau, la o dată nespecificată din anul 2000 a intrat în posesia unor spații din str. Vasile Alecsandri, Chișinău, pentru a-și instala biroul său intru desfășurarea activității sale profesionale.

La 1 iulie 2004, doi oficiali din cadrul MAI, E.A. si M.F. au vizitat biroul reclamantului și i-au ordonat să-l părăsească. Ei l-au informat că dispun de un ordin de evacuare, inclusiv de aplicare a forței. Ca urmare a refuzului reclamantului de a se conforma, în absența unui mandat de percheziție, E.A. și M.F. au chemat un grup de polițiști înarmați. Ei l-au amenințat și l-au înjurat, l-au deposedat de cheile de la safeu și de la ușa biroului. Au întocmit un proces-verbal cu o descriere a obiectelor din interior și au sigilat biroul.

La 2 iulie 2004, reclamantul s-a plâns Procurorului General, însă cererea sa nu a fost examinată.

La 7 iulie 2004, un grup de polițiști a încercat să între în lipsa unui mandat judecătoresc și fără acordul reclamantului în locuința acestuia din Ialoveni în scopul percheziționării. Reclamantul și vecinii săi au reușit să împiedice accesul polițiștilor în casa acestuia. Din acel moment, reclamantul a fost amenințat telefonic din partea poliției să părăsească țara.

La 8 iulie 2004 reclamantul s-a plâns de evenimentele din 1 iulie 2004 judecătoriei Centru. La o dată nespecificată, judecătoria Centru a restituit cererea informându-l de posibilitatea adresării cu o plângere similara organului de urmărire penală.

La 25 august 2004, judecătoria Centru a examinat plângerea reclamantului cu privire la acțiunile poliției din 01-07 iulie 2004. Instanța a constatat cererea ca întemeiată, deoarece procuratura a eșuat să emită o ordonanță de începere/neîncepere a urmăririi penale, în timp ce șeful Comisariatului de politie sect. Centru a constatat la 5 august 2004 o încălcare a atribuțiilor de serviciu, cu atragerea la răspundere disciplinara, a polițistului S.R. Judecătoria Centru a dispus restituirea plângerii la organul de urmărire penala pentru investigații suplimentare.

La 15 octombrie 2004, organul de urmărire penala a examinat plângerea reclamantului cu privire la acțiunile polițiștilor din 1-7 iulie 2004. Procurorul care instrumenta cauza a audiat suplimentar polițiștii implicați și a emis o ordonanța de neîncepere a urmăririi penale.

La 3 noiembrie 2004 reclamantul a contestat a aceasta ordonanță la judecătorul de instrucție de la judecătoria Rîșcani. La 2 februarie 2005, judecătorul de instrucție a decis anularea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale din 15 octombrie 2004.

La 15 aprilie 2005 procurorul a emis o noua ordonanța de neîncepere a urmăririi penale. Reclamantul a contestat-o la judecătoria Rîșcani.

La 29 august 2005, judecătoria Rîșcani a examinat plângerea reclamantului și a respins-o printr-o încheiere irevocabilă.

La o dată nespecificată, reclamantul a înaintat un recurs contestând încheierea judecătorului de instrucție. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 13 decembrie 2005, recursul în anulare a fost admis.

La 16 ianuarie 2005, reclamantul a inițiat proceduri civile împotriva Ministerului de Interne revendicând spatiile în care era localizat biroul său vechi. La 25 februarie 2005 el a completat cererea de chemare in judecata solicitând compensarea prejudiciului material și moral cauzat prin ocuparea ilegală a spatiilor de către colaboratorii MAI, invocând violarea art. 8 CEDO.

La 25 decembrie 2005, judecătoria Rîșcani a respins cererea reclamantului pe motiv că reclamantul nu dispunea de careva documente care să ateste dreptul de proprietate și /sau posesiune asupra spatiilor litigioase. Soluția primei instanțe a fost menținută fără modificări de instanțele ierarhic superioare.

Printr-o scrisoare din 25 mai 2009, reclamantul a informat CtEDO despre hotărârea judecătoriei Centru din 14 aprilie 2009 prin care a fost admisa parțial o noua acțiune în revendicare.

Instanța a indicat, printre altele: reclamantul nu a prezentat nici o probă pertinentă și admisibilă care ar demonstra dobândirea dreptului de proprietate asupra spațiilor în litigiu. In plus, reclamantul s-a instalat acolo neautorizat. Instanța a notat că evacuarea reclamantului din spatiile respective a fost făcut cu încălcarea articolului 10 din Codul civil, care prevede că apărarea drepturilor civile se efectuează pe cale judiciară. Acest fapt necesită restabilirea situației existente anterior cu evacuarea Ministerul de Interne și reinstalarea reclamantului în aceste spatii.

In fata Curții reclamantul a invocat violarea art.2, 3, 5, 7, 14 și 17 CEDO, fără a oferi detalii. Invocând violarea art.8 CEDO, reclamantul s-a plâns pentru pătrundere ilegala, percheziționarea și sechestrarea biroului său la 1 iulie 2004, precum și tentativa de pătrundere în locuința sa la 07 iulie 2004. De asemenea, s-a plâns de imposibilitatea inițierii procedurilor penale împotriva agenților statului responsabili de acțiunile respective pe care le considera ilegale și a indicat că nu a dispus de un recurs în vederea obținerii compensației pentru prejudiciul material și moral cauzat, pretinzând violarea art. 6 § 1 și 13 CEDO. Invocând violarea art.1 Protocolul 1, reclamantul s-a referit la legalitatea sechestrului efectuat și a daunelor cauzate de poliție în timpul efectuării percheziției în biroul său.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1. A avut loc o ingerință în dreptul reclamantului la respectul domiciliului său in sensul art.8 § 1 CEDO, pentru percheziția și sechestrarea biroului și pentru tentativa de pătrundere în domiciliul său? Dacă da, ingerința este „prevăzută de lege”, a avut „un scop legitim” și „era necesară intr-o societate democratică” în sensul art.8 § 2 CEDO?

2. Exista o încălcare a art. 13 combinat cu art.8 CEDO?

3. A avut loc o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea bunurilor în sensul art.1 Protocolul 1 CEDO? Dacă da, impune aceasta ingerință o sarcină excesivă?

***


In cauza Ceachir c. Moldovei, reclamanta, Ceachir Tamara, la 17 octombrie 2000 a fost agresată fizic la Piața Centrală, Chișinău, de o vânzătoare A.N. La venirea poliției, A.N. a refuzat să-i urmeze, i-a insultat și i-a lovit cu pumnii.

In urma incidentului reclamanta a fost spitalizată în perioada 17 octombrie – 3 noiembrie cu diagnoza „comoție cerebrală, contuzie a țesuturilor moi ale capului”.

La 11 decembrie 2000, judecătoria Centru găsit-o vinovată pe A.N. de vătămarea integrității corporale grave (art. 471 Codul cu privire la contravențiile administrative) și i-a aplicat o amendă în mărime de 270 lei (echivalentul a 24.5 Euro). La 21 decembrie 2000, reclamanta a atacat decizia instanței de fond invocând ca judecătorul a examinat cauza în lipsa sa și nu s-a pronunțat în ceea ce privește repararea prejudiciului material cauzat.

Prin decizia din 4 ianuarie 2001, Tribunalul Chisinau a casat decizia primei instanțe și a dispus reexaminarea cauzei.

La 14 decembrie 2001, Judecătoria Centru a respins plângerea împotriva A.N. pe motivul expirării termenului de aplicare a sancțiunii.

Prin decizia Tribunalului Chisinau din 14 martie 2003, după ce a constatat mai multe omisiuni admise de către instanța inferioară, admis recursul reclamantei. Tribunalul a întors cauza primei instanțe pentru o noua examinare.

La 16 aprilie 2004, Judecătoria Centru a considerat că acțiunile A.N. reprezinta elemente ale unei infracțiuni care aduce atingere ordinii publice (huliganism). Instanța de judecata a transmis dosarul procuraturii în vederea începerii urmăririi penale.

La 7 mai 2004, procurorul a început procedura și la 24 iunie 2004, A.N a fost pusă sub acuzare.

Prin sentința din 28 decembrie 2005, Judecătoria Centru a condamnat-o pe A.N. pe capetele de acuzație reținute împotriva ei. Totodată, dosarul a fost clasat pe motivul expirării termenului de prescripție pentru atragere la răspundere penală. Instanța a constatat că termenul de prescripție a expirat la 17 octombrie 2005.

In ceea ce privește acțiunea reclamantei înaintate împotriva A.N., instanța a admis-o în principiu indicând ca le revine instanțelor civile să se pronunțe asupra fondului acesteia.

La 11 mai 2006 Curtea de Apel Chișinău a menținut sentința din 28 decembrie 2005.

In fata Curții, reclamanta s-a plâns de pretinsa violare a art. 6 § 1, invocând tergiversarea procedurilor împotriva A.N. de către autoritățile naționale, care au avut ca efect nefinalizarea cauzei. Invocând art. 5 și 17 CEDO, reclamanta a s-a plâns de neatragerea la răspundere penală și civilă a A.N. De asemenea, reclamanta s-a plâns de absența unui recurs intern efectiv în sensul art. 13 CEDO susceptibil să-i apere drepturile sale garantate de CEDO. În cele din urmă, ea a invocat că a fost discriminată contrar art.14 CEDO pe motivul vârstei și situației sale materiale.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1. A avut loc o violare a art.3 CEDO având în vedere impunitatea persoanei responsabile de rele tratamente aplicate reclamantei (Okkalı c. Turquie, no 52067/99, § 65, CEDH 2006 XII)?

2. Durata procedurilor privind repararea pagubei reclamantei au fost compatibilă cu cerința judecării într-un „termen rezonabil” în sensul art.6 § 1 CEDO?

3. A dispus reclamanta de un recurs intern efectiv în sensul art.13 CEDO prin intermediul căruia ea ar fi putut să invoce încălcarea art.3 CEDO?

***


In cauza Europa-Trust S.R.L c. Moldovei, compania reclamantă, fondată în 1994, este specializată în gestiunea fiduciară a acțiunilor a circa 332 708 cetățeni.

La 28 aprilie 2005, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea Nr. 55-XVI pentru modificarea și completarea Legii Nr.199-XIV cu privire la piața valorilor mobiliare, în special:

(10) Companiile fiduciare, pînă la 1 ianuarie 2006:
– vor informa fondatorii administrării fiduciare, prin scrisori recomandate, despre starea conturilor acestora și le vor propune, prin intermediul unui document adițional, modificări și completări la contractele de instituire a trastului încheiate anterior, în vederea conformării acestora contractului-tip aprobat de Comisia Națională.
(11) Dacă, în termen de 60 de zile de la data expedierii documentului adițional, fondatorul administrării fiduciare nu își exprimă acordul în scris referitor la prelungirea contractului sau la modificările și completările propuse, contractul încheiat anterior se consideră reziliat, iar administratorul fiduciar transmite fondatorului în cauză, în același termen, întreg patrimoniul aflat pe contul de evidență al acestuia. În cazul în care fondatorul administrării fiduciare refuză expres semnarea documentului adițional, contractul de instituire a trastului încheiat anterior se consideră reziliat.
(13) În cazul nerespectării prevederilor alin.(10)-(12), licențele companiilor fiduciare se retrag, iar companiile fiduciare se supun dizolvării în modul prevăzut de legislație.

Prin decizia din 5 mai 2005, Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare a suspendat activitatea tuturor companiilor fiduciare, până la conformarea de către acestea noilor prevederi legale. Ulterior, compania reclamanta s-a adresat diferitor autorități, inclusiv șefului statului și președintelui Parlamentului privind incompatibilitatea noii legi cu alte prevederi legale, inclusiv pretinsa dorința a statului de a lichida companiile fiduciare.

La 13 decembrie 2005, deputatul din Parlamentul Republicii Moldova, G.S., a sesizat Curtea Constituțională în vederea controlului constituționalității Legii Nr. 55-XVI.

La 28 februarie 2006, Curtea Constituționala a declarat neconstituționale pct.11 și 13 art.68 al Legii Nr. 199- XIV, introduse prin Legea Nr. 55 – XVI, precum că aceste prevederi sunt contrare Codului Civil al Republicii Moldova, art. 17 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, art.1 Protocolul 1 CEDO. De asemenea, Curtea a declarat constituțional pct. 10 al art. 68 din Legea Nr. 199 – XIV.

Compania reclamantă a notat că în aceste condiții, informarea fondatorilor companiei prin trimiterea unei scrisori recomandate, impuse de pct. 10 al Legii Nr.55-XVI, ar costa aproximativ 1 730 081,60 lei MD (aproximativ 100 000 Euro), adică 5,20 lei pentru fiecare scrisoare. Capitalul social al companiei reclamante este de 450 000 lei (aprox. 30 000 Euro).

In fata Curții, compania a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO, pe motivul lipsei unui recurs individual constituțional și imposibilitatea de apărare a drepturilor sale civile încălcate de Legea Nr. 55- XVI din 28 aprilie 2005. De asemenea, a invocat violarea art. 1 Protocolul 1 CEDO, susținând ca prin adoptarea respectivului act normativ Statul nu a reușit sa stabilească un echilibru echitabil intre cerințele interesului general al comunității și imperativele de protecție ale drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv că ar fi fost supusă unor sarcini excesive.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1. A existat o ingerință în dreptul companiei reclamante la respectul bunurilor sale garantate de art.1 Protocolul 1 CEDO, prin adoptarea Legii Nr. 55-XVI din 28 aprilie 2005?

2. Daca dă, era necesar adoptarea acesteia pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu cerințele interesului general?

3. În special, aceasta ingerință i-a impus companiei reclamante o sarcină excesivă (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italiei, [GC], no 22774/93, CEDH 1999-V, 28.7.1999, § 59)?

In fata Curții compania reclamanta este reprezentată de Sofia Boicenco.

***


In cauza Feodorov c. Moldovei , Sergiu Feodorov, s-a născut în 1981 și a decedat în 2008. Matușa sa, Elena Sturza și-a exprimat dorința de a continua examinarea cererii.

La 26 ianuarie 2006, Sergiu Feodorov a fost reținut de politie în urma unei încăierări cu alte trei persoane, și apoi dus cu forța la Comisariatul de politie Buiucani. Potrivit reclamantului, la sediul comisariatului el a fost bătut cu pumnii și cu picioarele în cap și în alte părți ale corpului de către polițiști.

In aceiași zi, împotriva reclamantului a fost intentata o procedura administrativă pe motivul tulburării ordinii publice, aplicarea violenței și refuzul de a se subordona ordinului colaboratorului de poliție, pentru care a fost pus sub arest.

La 27 ianuarie 2006, judecătoria Buiucani l-a găsit vinovat pe reclamant de săvârșirea contravenției imputate și i-a stabilit sancțiunea sub formă de arest administrativ pe o perioada de 5 zile, care s-a încheiat la 1 februarie 2006. Reclamantul a declarat ca în timpul detenției sale el a fost maltratat de polițiști.

La 2 februarie 2006, a fost întocmit un raport de expertiză medico-legală care a concluzionat că reclamantul avea leziuni corporale ușoare.

La 8 februarie 2006, reclamantul a efectuat o radiografie prin care s-a constatat fractura nasului fără deplasare.

La 12 mai 2006, reclamantul a înaintat o plângere Procurorului General pe motivul maltratării sale în Comisariatul de poliție.

La 7 iunie 2006, procurorul A.P. a emis o ordonanța de neîncepere a urmăririi penale pe motivul ca fapta nu întrunește elementele infracțiunii, în special, ca leziunile corporale descrise în raportul de expertiză medico-legală din 2 februarie 2006 au fost cauzate reclamantului până la sosirea politiei la locul încăierării.

La 16 iunie 2006, reprezentantul reclamantului a atacat ordonanța procurorului. La 6 iulie 2006 judecătorul de instrucție al Judecătoriei Buiucani a respins recursul ca neîntemeiat.

In urma unui examen medical efectuat de reclamant la cererea avocatului său la Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii, i s-a eliberat un certificat care atesta următoarea diagnoza:

Consecințele tulburării cerebrale organice (traumatisme craniene, accident vascular cerebral). Psihosindrom organic. Hipertensiune arteriala de gradul II (…) Insuficiența Cardiacă 0. Hepatită cronică de etiologie toxică. Pielonefrita cronica bilaterala. Diateza urică. Tulburare de stres post-traumatic. Sindrom depresiv.

In scopul acumulării tuturor actelor relevante pentru a introduce o cerere la CtEDO, reprezentantul reclamantului a cerut la 6 septembrie 2006 procurorului A.P. să elibereze o copie a declarației reclamantului cu privire la maltratare. Nici o acțiune nu a fost luată pe aceasta cerere.

Invocând violarea art.3 CEDO, reclamantul s-a plâns de maltratare în Comisariatul de politie Buiucani și lipsa unei anchete efective. De asemenea, el s-a plâns de lipsa unui recurs intern efectiv în sensul art. 13 CEDO în privința drepturilor sale garantate de art.3 CEDO; precum și violarea art. 34 CEDO pe motivul că refuzul procurorului de a elibera o copie de pe declarația cu privire la pretinsa maltratare a adus atingere dreptului său de a se adresa fără nici o piedică cu o cerere la Curte.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1. A fost supus reclamantul la tratamente inumane și degradante, cu încălcarea prevederilor art. 3 CEDO (a se vedea Tomasi c. Franței, 27 august 1992, seria A nr. 241 A)?

2. Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane și degradante (a se vedea punctul 131 din Labita c. Italiei [GC], nr. 26772/95, CEDO 2000-IV), ancheta efectuată în speță de către autoritățile naționale satisface exigențele art. 3 CEDO?

3. A dispus reclamantul, potrivit art. 13 CEDO, de un recurs intern efectiv care i-ar permite formularea unei cereri în temeiul art. 3 CEDO? In special, a putut solicita despăgubiri printr-o acțiune civila (a se vedea, de exemplu, Corsacov v. Moldova, nr. 18944/02, 4 aprilie 2006)?

Guvernul este invitat să prezinte copia dosarului integral referitor la procedurile penale intentate de procuratură în ceea ce privește pretențiile de maltratare a reclamantului.

In fata Curții, reclamantul este reprezentat de R. Zadoinov, avocat din Chișinău.

***


In cauza Ghirea c. Moldovei , reclamantul, Ion Ghirea, fost angajat al Serviciului Vamal, la 6 decembrie 1999 a fost acuzat de corupere pasivă. La 7 decembrie 1999, domiciliul său a fost percheziționat. Potrivit reclamantului, după percheziție au dispărut mai multe bunuri din locuința sa.

La 22 decembrie 2000, judecătoria Ciocana l-a achitat pe reclamant. Procuratura a înaintat apel.

La 19 septembrie 2001, Tribunalul Chișinău a respins apelul menținând sentința de achitare.

La 25 septembrie procuratura a înaintat recurs. La 13 decembrie 2001, Curtea de Apel a admis recursul dispunând trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de fond.

La 27 iunie 2003, Judecătoria Ciocana l-a achitat din nou pe reclamant.

La 14 iulie 2003, Procuratura Ciocana a informat instanța că procurorul care instrumentează cauza respectivă se află în concediu de la 14 iulie pana la 26 august 2003 și a solicitat amânarea examinării cauzei pana la revenirea acestuia.

La 17 iulie 2003, grefiera Judecătoriei Ciocana a informat Procuratura Ciocana de existența sentinței motivate de achitare.

La 26 august 2003, procuratura a formulat un apel împotriva sentinței din 27 iunie 2003.

La 4 noiembrie 2003, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul ca tardiv.

La 31 decembrie 2003, procuratura a înaintat recurs împotriva deciziei instanței de apel.

La 4 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiție a examinat admisibilitatea recursului. La 17 februarie 2004 a întors cauza la rejudecare în Curtea de Apel Chișinău.

La 20 mai 2004 Curtea de Apel a admis apelul procurorului ca fiind depus în termen și l-a condamnat pe reclamant. Reclamantul a atacat decizia cu recurs în anulare susținând că apelul a fost depus tardiv. La 3 noiembrie 2004, Curtea Suprema de Justiție a respins recursul.

Invocând art.6 § 1 CEDO, reclamantul se plânge de încălcarea principiului egalității armelor. In particular, instanța de apel a admis un recurs tardiv al procuraturii fără motive pertinente.

Reclamantul s-a plâns în esența de durata procedurilor penale inițiate împotriva sa.

De asemenea, reclamantul s-a plâns de echitatea procedurilor, în particular considerând ca instanțele naționale nu au efectuat o analiză obiectivă și în ansamblu a tuturor dovezilor prezentate.

Invocând violarea art. 6 § 3 CEDO reclamantul se plânge ca procuratura nu și-a respectat obligația legala de a examina probele în susținerea vinovățieii/nevinovăției acestuia.

In cele din urmă, invocând violarea art. 1 Protocolul 1 CEDO, reclamantul a denunțat dispariția anumitor bunuri în rezultatul percheziției la domiciliul său din 7 decembrie 2000.
Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1. A fost încălcat principiul egalității armelor prin admiterea unui recurs tardiv violând art. 6 § 1 CEDO?

2. A fost încălcat principiul securității raporturilor juridice prin anularea unei sentințe definitive favorabile reclamantului?

3. Durata procedurilor penale din speță a fost una „rezonabilă” în senul art. 6 § 1 CEDO?

In fata Curții, reclamantul a fost reprezentat de N. Urîtu, avocat din Chisinau.

***


In cauza Petrom-M S.R.L și Rinax-TVR S.R.L c. Moldovei , companiile reclamante la 27 aprilie, 25 aprilie și 1 iulie 2002 au importat pe teritoriul Republicii Moldova combustibil pentru sobe. In declarațiile vamale a fost indicat că marfa este raportată la poziția tarifară nr. 271000740 (combustibil), care nu se impun cu accize potrivit legislației fiscale in vigoare.

La 5 iulie 2002 au intrat in vigoare modificările la Codul Fiscal introduse prin Legea Nr. 1184-XV din 28 iunie 2002, fiind schimbate pozițiile tarifare Nr.271000610 – 271000680 substituind poziția „motorină” cu „motorină, inclusiv combustibil carburant diesel și combustibil pentru cuptoare”. Schimbarea poziției tarifare a determinat impunerea accizelor.

La 3 februarie 2003 Biroul vamal Chișinău a pornit o acțiune civila împotriva companiilor reclamante de încasare a accizelor, TVA și penalităților de întârziere. In fata instanței, companiile reclamante au invocat printre altele neretroactivitatea Legii Nr. 1184 – XV.

Prin hotărârea din 21 martie 2005 Curtea de Apel Economică a admis acțiunea Biroului Vamal, dispunând încasarea în folosul statului de la primul reclamant 176 279, 5 lei MD și TVA în mărime de 35 255,9 lei MD, și taxa de stat în mărime de 6346 lei MD, iar de al doilea reclamant accize în mărime de 80 416 lei MD și TVA 16083,20 lei MD, taxa de stat 2885 lei MD. În ceea ce privește neretroactivitatea Legii Nr. 1184 – XV, Curtea de Apel a constatat că modificarea respectivă nu a introdus nimic nou în Codul fiscal, ci doar s-au concretizat unele poziții tarifare care necesită a fi aplicate și în privința mărfurilor importate până la intrarea în vigoare a acestei legi.

La 26 mai 2005 Curtea Suprema de Justiție a respins recursul reclamanților, menționând printre altele că modificările introduse de Legea nr. 1184 – XV sunt de natură explicativă și astfel pot fi aplicate retroactiv.

Reclamanții au menționat 2 decizii a Curții supreme de Justiție prin care s-a decis ca Legea nr. 1184 – XV nu are caracter retroactiv.

Invocând art. 6 § 1 CEDO și art. 1 Protocolul 1 CEDO companiile reclamante s-au plâns de aplicarea retroactivă a Legii nr. 1184 – XV din 28 iunie 2002 prin care au fost obligați la achitarea taxelor vamale.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1. A avut loc o violare a art. 1 Protocolul 1 CEDO? In particular, dacă obligarea companiilor reclamante de a achita taxele vamale constituie o sarcina excesivă (a se vedea hotărârile Immobiliare Saffi c. Italiei [GC], nr. 22774/93, CEDO 1999-V, 28.7.1999; Di Belmonte c. Italiei, nr. 72638/01, 16 martie 2010)? Este practica Curții Supreme de Justiție cu privire la aplicarea Legii nr. 1184 – XV una contradictorie?

2. Au fost companiile reclamante victimele discriminării, prin aplicarea acestei legi, contrar prevederilor art. 14 CEDO combinat cu art. 1 Protocolul 1 CEDO?

In fata Curții, companiile reclamante sunt reprezentate de Fadei Nagacevschi, avocat din Chisinau.

***


In cauza Topal c. Moldovei, reclamantul, Dumitru Topal, este un cetățean al Republicii Moldova, născut în 1972 și locuiește în Leova.

La data de 06 aprilie 2002, reclamantul a fost arestat sub suspiciunea de jaf. Acesta pretinde că a fost abuzat și electrocutat de către poliție în primele zile ale detenției în scopul obținerii mărturiilor.

Potrivit concluziilor medicului legist, din 12 aprilie 2002, reclamantul a avut o umflătură în regiunea temporală dreaptă și o excorație pe partea din spate a gâtului, cauzat, probabil, în timpul detenției. Medicul a remarcat că aceste leziuni sunt răni minore. Nu a fost găsit nici o urma de electrocutare aparentă.

Reclamantul s-a adresat procuraturii, denunțând comportamentul poliției. La data de 14 octombrie 2002, procurorul a emis o ordonanță de neîncepere a urmării penale, motivând că faptele nu au fost confirmate. Reclamantul nu a contestat ordonanța, deși a fost informat despre posibilitatea de a face acest lucru.

Ulterior, plângerile multiple ale reclamantului denunțând abuzurile în cauză au fost respinse de către procurori și instanțele judecătorești, deoarece nu a fost contestată ordonanța din 14 octombrie 2002

Prin sentința judecătoriei Ciadîr-Lunga din 28 aprilie 2004 reclamantul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de jaf și la condamnat la 24 de ani de închisoare. Copia sentinței prezentată de reclamant nu era lizibilă.

La data de 07 mai 2007, Curtea de Apel Comrat a redus pedeapsa la 15 ani de închisoare. La 21 noiembrie 2007, Curtea Supremă a respins un recurs înaintat de avocatul reclamantului, atât ca neîntemeiat și inadmisibil pentru lipsa de contrasemnare a recursului de către reclamant. Curtea Supremă a constatat în special că toate argumentele în recursul ar fi fost luate în considerare de către instanța de apel și a fost respinse întemeiat.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 30 iunie 2008 a fost admis recursul în anulare înaintat de reclamant, fără a se pronunța asupra fondului cauzei, fiind doar recalificate faptele imputate persoanei potrivit prevederilor penale mai favorabile. Curtea Supremă a redus sentința reclamantului la 14 ani de închisoare.

În această perioadă de timp reclamantul a solicitat, la 26 ianuarie 2007, Curții de Apel Comrat, printre altele, să nu fie încătușat și închis într-o cușcă de metal pe perioada audierilor, invocând încălcarea prezumției nevinovăției. De asemenea, el a cerut să fie eliberat din detenție. Printr-o decizie din data de 26 ianuarie 2007, instanța de apel a respins cererile ca nefondate. Textele deciziei nu au fost prezentate Curții.

Reclamantul a contestat decizia respectivă referindu-se, printre altele, și la condițiile inumane de detenție. Reclamantul susținea că era „deținut într-un subsol rece, într-o celulă, la o adâncime de 2,5 metri sub pământ, anti-sanitară și fără ferestre, etc.”. Reclamantul a denunțat, de asemenea, contractarea timpul detenției unor boli, inclusiv ulcer.

Prin decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 06 martie 2007 recursul a fost respins ca nefondat, menționând că instalarea grilajelor în sălile de judecată sunt inerente funcționării instanțelor de judecată și nu se referă la situația de drept și de fapt a cauzei. În ceea ce privește cererea de eliberare, Curtea Supremă de Justiție a reamintit că această chestiune este de competența instanței de judecată care examinează fondul cauzei. Curtea Supremă nu s-a pronunțat referitor la condițiile de detenție invocate de reclamant.

Potrivit reclamantului sănătății era bună până la plasarea în detenție în aprilie 2002.

Conform unui extras din dosarul medical eliberat la 30 martie 2006, reclamantul:
„A ajuns în P. nr. 5 [închisoarea] „Cahul” la 03 iunie 2002. Din datele obținute în timpul consultărilor și de examinare, s-a fost stabilit diagnosticul următor: „ulcer stomacal si duodenal”. În acest sens, el urmat mai multe tratamente medicale în P. nr.5.

Având în vedere agravarea stării sănătății, a fost spitalizat în perioada 29 iulie – 06 septembrie 2004, în P. nr. 16 „Pruncul”, fiind stabilit diagnosticul următor: „Ulcer stomacal. Ulcer duodenal cronic. Dischinezie biliară. Nefrolitiază bilaterală”

În perioada 06 septembrie – 12 octombrie 2004, a fost din nou internat cu diagnosticul „O.S. Atrofia globului ocular” în P. nr. 16 „Pruncul”; la 8 septembrie 2004 fiind atribuit gradul al 2lea de invaliditate.

În perioada 09 februarie 2005 – 12 mai 2005, a fost plasat în secția terapeutică din P. nr. 16 „Pruncul”, cu diagnosticul „ulcer gastric în fază acută. Ulcer duodenal cronic. Atrofia globul ocular stâng”

În perioada 18 octombrie 2005 – 02 noiembrie 2005, a fost transferat din nou la „Pruncul” cu diagnosticul „ulcer stomacal. Ulcer duodenal cronic. Colecistita. Pancreatită reactivă. Nevrită a nervului sciatic.”

La 17 noiembrie 2005, pacientul a suferit intervenții chirurgicale (colecistectomie) referitor la „colecistita cronică”.

La data de 02 februarie 2006, pacientul a fost din nou adus în fața comisiei medicale a I.P. nr. 16 „Pruncul”, pentru extinderea gradului de invaliditate datorită diagnosticului „O.S. Atrofia globului ocular. Cataractă. Radiculopatie lombară cu sindrom de durere. Stomac ulcer”.

În momentul de față, nu se observă o dinamică pozitivă.”

Potrivit reclamantului, condițiile de detenție au fost contrare normelor sanitare și igienice elementare, produsele alimentare au fost o calitate foarte proastă și au fost servite doar o dată pe zi. Acest lucru a determinat, în cazul reclamantului, apariția unei game de boli grave: colecistita cronica, ulcer peptic, ulcer duodenal în faza acută. Reclamantul nu precizat în care instituție de detenție denunța condițiile respective.

Potrivit unui comunicat din 04 februarie 2005, reclamantul a fost deținut din 2002, cea mai mare parte în închisoarea nr. 5 „Cahul”. Pentru perioade scurte de timp, variind de la câteva zile la câteva luni, el a fost plasat în diferite centre de detenție în comisariatele de poliție.

În prezent, persoana este deținut în P. nr. 3 „Leova”. Data exactă a transferului în această închisoare nu este cunoscută.

În fața Curții, reclamantul a pretins:

1. violarea art. 3 din CEDO, pe motiv că: a) a fost supus la rele tratamente pe perioada aflării în custodia poliției, provocându-i astfel, printre altele, pierderea vederii la ochiul stâng; b) lipsa unei anchete eficiente în urma acuzațiilor de abuz, și c) condițiile de detenție, denunțând lipsa condițiilor sanitare și igienice sanitare elementare, cum ar fi proastă calitate și cantitate insuficientă de alimente, determinând apariției colecistitei și ulcerului.

2. violarea art. 5 din CEDO, menținerea în arest fără un motiv rezonabil, mai mult de 5 ani (aprilie 2002 – iulie 2007).

3. violarea art. 5 § 2 din CEDO, neinformarea despre motivele arestării din 06 aprilie 2002.

4. violarea articolelor 5 și 6 § 2 din CEDO, încătușarea și plasarea în cuști de metal, înconjurat de poliție, în timpul audierilor în procesul penal împotriva sa, care a încălcat dreptul său la prezumția de nevinovăție. El a afirmat că aceste măsuri, care sugerau că acesta este un criminal periculos, nu erau necesare, deoarece este orb și se deplasa cu o cârjă.

5. violarea articolului 6 § 1 din CEDO (durata excesivă a procedurilor penale și a lipsei unei căi de atac interne pentru denunțarea lipsei celerității procedurilor penale; refuzul Curții Supreme, ședința din 06 martie 2007, de a anexa documentele prezentate de reclamant; etc.)

6. violarea articolului 8 din CEDO, lipsa contactelor cu rudele și non-confidențialitatea corespondenței, în timpul detenției sale.

7. bazându-se pe articolul 13 din CEDO, el se plânge de lipsa unei căi de atac interne eficiente pentru a contesta: inacțiunea procurorului de a investiga acuzațiile de abuz din partea poliției; menținerea în detenție.

8. în final, reclamantul în temeiul articolelor 6 și 13 din CEDO, se plânge de respingerea de către Curtea Supremă de Justiție la 21 noiembrie 2007 a recursului înaintat de apărătorul său, pentru motive formale.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1. Au fost condițiile de detenție a reclamantului, contrar art. 3 din CEDO, tratamente inumane și degradante? În special, dacă pretinsa lipsă de salubritate și hrana insuficientă și de proastă calitate, au depășit pragul minim de severitate necesar pentru a cădea sub incidența art. 3 CEDO, în special având în vedere starea sănătății reclamantului? Dacă mâncarea servită reclamantului a fost adaptată condițiilor acestuia?

2. Circumstanțele particulare relevă o „problemă sistemică”, astfel încât deficiențele legislației naționale și/sau a practicii ar putea să genereze numeroase cereri similare?

3. Prin încarcerarea reclamantului pe perioada examinării procesului penal într-o cușcă de metal înconjurat de poliție, fiind în același timp încătușat, se încălcă dreptul la prezumția de nevinovăție garantat de articolul 6 § 2 din Convenție? În acest sens, reclamantul a fost plasat într-o cușcă pe parcursul întregului procesului penal sau doar numai în timpul unor anumite audieri (a se preciza care)? Plasarea într-o cușcă a fost o măsură specială aplicată reclamantului sau este o măsură generală aplicată tuturor inculpaților sau doar unei anumite categorii? Audierile au fost publice? Câți polițiști au fost prezenți în sală, și modul în care au amplasați în jurul cuștii? Au fost ei înarmați? Reclamantul a fost singur în cușcă? Care a fost necesitatea de a menține reclamantului încătușat în timpul aflării acestuia în interiorul cuștii? Această măsură a fost strict necesară? Care este descrierea exactă a cuștii(lor) prezente în sălile de judecată a instanțelor judecătorești din Moldova?