În luna noiembrie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat următoarele cereri Guvernului Moldovei: BERCUT S.R.L. c. Moldovei (cererea nr.32247/07) și Petru Calancea c. Moldovei (cererea nr. 23225/05).


***


În cauza BERCUT S.R.L. c. Moldovei , compania reclamantă a fost fondată in anul 1992; din 1995 deținând licență în domeniul instruirii conducătorilor auto. La 30 iunie 2005 licența companiei a fost prelungită pe un termen de 5 ani. La acel moment compania avea angajați 60 de instructori și cca. 2400 de studenți.


La 7 august 2006, Camera Înregistrării de Stat a efectuat un control inopinat la sediul companiei și a depistat că doi dintre instructori au fost înlocuiți, fapt despre care nu a fost informată CÎS în termenul-limită de 10 zile prevăzut de legislație.


Urmare a acestor nereguli depistate, la 10 august 2006 Camera Înregistrării de Stat prin decizia nr. 2985 a retras licența companiei reclamante.


La 12 august 2006, compania a înaintat o acțiune în judecată împotriva Camerei Înregistrării de Stat solicitând anularea deciziei din 10 august 2006, motivând, printre altele, că controlul efectuat de pârât este unul ilegal și că a anunțat CÎS despre modificările introduse în personalul său prin intermediul a două scrisori, prezentând în acest sens copia din registrul de evidență a scrisorilor.


La 27 noiembrie 2006 Curtea de Apel Chișinău a respins acțiunea companiei reclamante, constatând că sistemul său de înregistrare a corespondenței nu este o dovadă suficientă. Soluția instanței inferioare a fost menținută de Curtea Supremă de Justiție.


În fața Curții, compania s-a plâns de violarea art.6 CEDO, inechitatea procedurilor, deoarece motivarea hotărârilor naționale nu erau bazată pe lege. De asemenea, s-a plâns că prin retragerea licenței a fost privat de dreptul prevăzut de art.1 Protocolul 1 CEDO.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


A existat o ingerință în dreptul companiei reclamante la respectarea bunurilor, în sensul art. 1 Protocolul nr. 1 CEDO? Dacă da, a fost ingerința pentru cauză de utilitate publică, bazată pe prevederile legii și necesară pentru a controla folosința bunurilor conform interesului general (Megadat.com SRL c. Moldovei, nr. 21151/04 , 8 aprilie 2008)?


În fata Curtii compania reclamantă este reprezentata de A. Chiriac, avocat din Chișinău.


***


În cauza Petru Calancea c. Moldovei, reclamanți sunt Petru Calancea, Serghei Cocieru și Sofia Calancea, locuitori ai or. Codru.


La 26 septembrie 1989, prin decizia administrației publice locale, soților Petru și Sofia Calancea li s-a atribuit un teren pentru construcția unei case de locuit. În imediata apropriere a acestui lot de pământ se află o linie de tensiune înaltă, construită în perioada 1965-1966. Planul acestui lot de pământ a fost atribuit cu acordul arhitectorului principal al mun. Chișinău.


La 1 iulie 1991, Serviciul de organizare a teritoriului din or. Chișinău a încheiat cu Petru Calancea un contract de dare in folosință pe termen nelimitat a lotului de pământ pentru construcție și exploatare individuală a casei de locuit cu drept de proprietate (casa nr. 50).


După finalizarea construcției, la 24 februarie 1999, Primăria Codru a aprobat procesul-verbal privind recepționarea casei de locuit nr. 50 în exploatare.


La 29 octombrie 1997, reclamantul S. Cocieru a cumpărat în apropierea liniei de tensiune înaltă o construcție nefinisată (casa nr. 46/1). Terenul de sub casă a fost atribuit proprietarului inițial la 15 octombrie 1990.


La 24 februarie 1999, Primăria Codru a aprobat procesul-verbal privind recepționarea casei de locuit nr. 46/1 în exploatare.


Reclamanții susțin că nu a fost informați despre pericolul la care sunt expuși prin imediata apropiere a liniei electrice de tensiune înaltă.


La 9 ianuarie 2002 Inspectoratul Ecologic de stat a întocmit un act prin care a constatat că amplasarea liniilor de tensiune înaltă depășesc limitele standarde admisibile.


La 15 august 2002, aceiași constatare a fost confirmată de Centrul de Medicină Preventivă a Ministerului Sănătății. Centrul de Medicină preventivă a notat că în rezultatul măsurărilor instrumentale efectuate dintre casele nr. 46-1 și nr. 50 se constată încălcarea Regulamentului igienic privind protecția populației de influență a câmpului electric emanat de liniile aeriene de frecvență industrială nr. 2971-84 din 28 februarie 1984, fapt ce a determinat instituția dată să facă propuneri Companiei Union Fenosa în vederea redislocării rețelelor electrice în afara zonei locative date.


Prin scrisorile din 12 martie 2002, 7 iunie 2002 și 10 februarie 2003, Ministerul Energeticii a informat reclamanții că zona de protecție a liniei de 110 KV este stabilită la o distanță de 20 m de la marginea conductorului lateral. Însă distanța dintre linia de tensiune și casele reclamanților este de 10m.


La 20 martie 2002, Primăria Chișinău printr-o scrisoare adresată lui S. Cocieru a indicat că instituția nu poartă nici o vină în cauza dată.


La o dată nespecificată, petiționarii s-au adresat cu o cerere de chemare în judecată judecătoriei Râșcani împotriva Companiei Union Fenosa, Primăriei or. Chișinău și Primăriei Codru, prin care au cerut obligarea reclamanților să evacueze liniile de tensiune înaltă la o distanță conformă normelor tehnice și sanitare și la plata despăgubirilor.


Prin hotărârea judecătoriei Râșcani cererea reclamanților a fost respinsă ca neîntemeiată. Instanța a reținut că distanța dintre teren și linia de tensiune a fost redusă de ei înșiși, care, prin urmare sunt cel puțin parțial responsabili de situația creată. Soluția instanței de fond a fost menținută de instanțele ierarhic superioare.


Totuși, la cererea lui Calancea S., Institutul Republican de Expertiză Judiciară și Criminalistică la 10 februarie 2005 a efectuat o expertiză, care a constatat că: gospodăriile amplasate pe strada Izvoarelor 50, ce aparține cet.Calancea S. și strada Izvoarelor 46/1 ce aparține cet.Cocieru S., se includ în zona de protecție a liniei electrice aeriene (LEA) cu tensiunea de 110 kV, ce constituie 20 m; valoarea maximală a intensității câmpului electric, măsurată în diferite locuri pe terenul în cauză, constituie 1,1 ÷ 1,7 kV, ceea ce întrece valoarea maximă admisibilă a nivelului câmpului electric pe teritoriul zonei de construcții locative 1,0 kV.


Raportul de expertiză din 10 februarie 2005, nu a fost discutat la examinarea recursului și instanța nu s-a expus asupra acestuia, deoarece în instanța de recurs părțile nu pot prezenta probe suplimentare, potrivit legislației naționale.


Invocând art. 6 CEDO, reclamanții se plâng de:


– refuzul instanțelor naționale în numirea unei expertize;


– lipsa de motivare a soluției în fond;


– instanța de apel a examinat cererea petiționarilor în lipsa avocatului acestora.


De asemenea, invocând art. 8 CEDO, reclamanții susțin că autoritățile naționale nu au respectat obligația pozitivă de a întreprinde măsuri rezonabile și adecvate pentru a proteja dreptul acestora la respectarea vieții sale private, de familie și a domiciliului său. În cele din urmă, reclamanții susțin că amplasarea liniilor electrice aeriene cu tensiunea înaltă a constituit o ingerință în dreptul petiționarilor la protecția bunurilor sale, astfel cum sunt protejate de art. 1 Protocolul 1 CEDO.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. A existat o violare a dreptului reclamanților la respectarea vieții private și a domiciliului său, în sensul art.8 CEDO, prin amplasarea liniei electrice de tensiune înaltă în imediata apropiere a locuințelor sale și ca consecință apar pretinsele riscuri?


2. A fost încălcat dreptul reclamanților la respectarea bunurilor sale, în sensul art. 1 Protocolul 1 CEDO?