În luna iunie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat următoarele cereri Guvernului Moldovei: Urechean c. Moldovei (cererea nr. 27756/05), Andronovici c. Moldovei (cererea nr. 13424/06), Boicenco c. Moldovei (cererea nr. 25688/09), Djaparidze c. Moldovei (cererea nr. 32530/07), Munteanu c. Moldovei (cererea nr. 30735/07), Povestca c. Moldovei (cererea nr. 13765/04), Braga c. Moldovei și Rusiei (cererea nr. 76957/01) și Străsteanu c. Moldovei (cererea nr. 40699/08).


***


În cauza Urechean c. Moldovei, reclamantul, Serafim URECHEAN, este un politician care, la momentul evenimentelor, era membru al unui partid parlamentar de opoziție și primarul municipiului Chișinău.


În noiembrie 2004, președintele Moldovei de la momentul evenimentelor a declarat, în cadrul unei emisiuni transmise în direct, la un post de televiziune privată, că reclamantul „a creat în capitală o corupție puternică și un sistem mafiot”. Acțiunea în defăimare a reclamantului împotriva lui Voronin a fost scoasă de pe rol prin hotărârea Judecătoriei Centru din 11 ianuarie 2005, care a fost menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 3 februarie 2005. Instanțele au decis că Voronin avea imunitate și nu putea fi responsabil de opiniile exprimate în exercitarea mandatului de președinte. Anterior, instanțele judecătorești au examinat o cauză în care un om de afaceri a intentat o acțiune de defăimare contra unui lider din opoziția parlamentară, în contextul unor afirmații publicate într-un ziar. În acea cauză, instanțele au decis că pârâtul nu putea să beneficieze de imunitatea sa parlamentară, deoarece afirmațiile publicate în ziar nu au fost efectuate la exercitarea mandatului său parlamentar.


În fața Curții, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO pe motiv că nu a avut acces la o instanță de judecată.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarea întrebare: A fost oare reclamantul lipsit de dreptul de acces la o instanță de judecată, cu încălcarea art. 6 § 1 CEDO (a se vedea principiile statuate în Kart v. Turcia, cererea nr. 8917/05, 3 decembrie 2009)?


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către D. Graur, avocat din Chișinău.


***


În cauza Andronovici c. Moldovei, reclamanta, Nadejda ANDRONOVICI, s-a plâns în esență de relele tratamente la care a fost supusă la 2 septembrie 1997 (viol în grup), precum și de absența unei anchete efective privind plângerea sa. Reclamanta a mai invocat în esență art. 6 CEDO, plângându-se de durata excesivă a procedurii la nivel național, care a început la 7 octombrie 1997, data începerii urmăririi penale și care s-a finisat cu decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție din 21 decembrie 2005, adică peste 8 ani 2 luni și 16 zile. Reclamanta a mai reproșat instanțelor naționale că au achitat pretinșii infractori.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. Insuficiențele pretinse ale anchetei au dus oare la încălcarea obligațiilor pozitive care incumbă statului pârât prin prisma art. 3 CEDO (M.C. v. Bulgaria, cererea nr. 39272/98)?


Guvernul a fost invitat să prezinte Curții copia dosarului penal de anchetă.


2. Art. 6 § 1 CEDO este oare aplicabil procedurii penale din speță?


3. Durata procedurii din această cauză este oare compatibilă cu condiția de „termen rezonabil” de judecare a cauzelor, în sensul art. 6 § 1 CEDO?


***


În cauza Boicenco c. Moldovei, reclamanta, Cristina BOICENCO, a fost reținută la 1 iunie 2004, pe motiv că ar fi comis un furt în restaurantul în care lucra. La 2 iunie 2004, reclamanta a recunoscut fapta imputată. La 14 iunie 2004, 3 polițiști au emis 2 ordonanțe de începere a urmăririi penale în privința reclamantei, care au fost aprobate de procurorul de la Procuratura Buiucani la 15 iunie 2004. Potrivit reclamantei, ea a fost pusă în libertate la 21 iunie 2004. La 5 iulie 2004, reclamantei i-a fost adusă la cunoștință acuzația împotriva sa și procuratura a emis o ordonanță de nepărăsire a teritoriului Moldovei.


Printr-o decizie definitivă din 6 mai 2005, reclamanta a fost achitată. Instanțele naționale au constatat că reclamanta a fost deținută ilegal între 1 și 11 iunie 2004 în comisariatul de poliție sectorul Buiucani și în IDP al comisariatului general de poliție.


În procedurile civile privind repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale autorităților de urmărire penală, instanțele au acordat reclamantei MDL 6,645 (EUR 404) cu titlu de prejudiciu material, MDL1,124 (EUR 68) cu titlu de cheltuieli pentru expertiza medico-legală și MDL 300 (EUR 18) pentru cheltuieli de reprezentare, respingând pretențiile reclamantei privind repararea prejudiciului moral.


În fața Curții, reclamanta a invocat violarea art. 6 CEDO și a art. 1 Protocol nr. 1 la CEDO în privința sumelor acordate pentru detenția sa ilegală; precum și violarea art. 13 CEDO deoarece Curtea Supremă de Justiție a respins recursul său ca inadmisibil.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarea întrebare: Având în vedere mărimea sumei compensației acordate reclamantei pentru detenția sa ilegală, poate oare reclamanta pretinde posedarea calității de victimă a violării art. 5 CEDO? În caz de răspuns afirmativ, faptele cauzei, în special mărimea compensației acordate reclamantei, pot oare duce la constatarea violării art. 5 § 5 CEDO? Guvernul a fost invitat să indice exact perioada de detenție a reclamantei și să prezinte documentele relevante în acest sens.


În fața Curții, reclamanta a fost reprezentată de către G. Păduraru, avocat din Chișinău.


***


În cauza Djaparidze c. Moldovei, reclamanții sunt Malhaz DJAPARIDZE și Gheorghe DJAPARIDZE. Primul reclamant era apatrid, de origine georgiană, care a decedat în 2008. În iulie 2007, el deținea cetățenia Moldovei, dar autoritățile moldovene i-au retras cetățenia ulterior la o dată necunoscută. Acesta era acuzat, printre altele, că era liderul unei grupări criminale. Al doilea reclamant este fiul primului reclamant care locuiește în Ucraina.


Primul reclamant a fost acuzat de consumarea substanțelor narcotice în timp ce se afla în detenție pentru o condamnare anterioară în 2005. La 12 iulie 2007, Judecătoria Buiucani a dispus arestul administrativ al primului reclamant pe un termen de 15 zile și, deoarece la 21 iunie 2007 termenul de privațiune de libertate expirase deja și reclamantul se aflase în arest preventiv mai mult de 15 zile, a dispus eliberarea acestuia. În aceeași zi, primul reclamant a fost arestat îndată ce a părăsit clădirea judecătoriei. Într-un document prezentat ulterior avocaților reclamantului, motivul reținerii era indicat ca fiind reținerea persoanei fără documente, fără surse de supraviețuire și fără reședință. La 12 iulie 2007, îndată după reținere, reclamantul a fost transportat la Departamentul Servicii Operative al Ministerului Afacerilor Interne, unde a fost deținut timp de 3 ore. Ulterior, reclamantul a fost plasat într-un centru destinat persoanelor fără locuință.


Avocații reclamantului au adresat plângeri împotriva detenției ilegale a acestuia în adresa Procuraturii Generale și , la 17 iulie 2007, în adresa Judecătoriei Rîșcani, dar nu a urmat niciun răspuns.


La 17 iulie 2007, avocații reclamantului au avut o întâlnire cu acesta la centru, iar reclamantul le-a comunicat frica sa de a fi transportat într-un loc necunoscut și a semnat procura care îi împuternicea pe avocați să-l reprezinte în fața CtEDO. La 18 iulie 2007, reclamantul deja nu se mai afla la centru. Deoarece poliția și procuratura au refuzat să comunice locul de aflare a acestuia, avocații s-au adresat în instanța de judecată, invocând detenția ilegală a reclamantului. La 1 august 2007, a avut loc prima ședință de judecată, la care procuratura a informat părțile că reclamantul a fost dus de către 2 colaboratori ai centrului la periferia orașului, unde reclamantul a evadat. La 3 august 2007, în absența reclamantului, Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea din 12 iulie 2007 și l-a condamnat la 18 luni de privațiune de libertate pentru consumul substanțelor narcotice în timpul detenției.


La 13 februarie 2008, primul reclamant a fost arestat în Ucraina, iar la 25 martie 2008, el a fost extrădat Moldovei și a fost arestat la momentul trecerii frontierei cu Moldova. El a fost deținut la Departamentul Servicii Operative. Avocații au solicitat transferul reclamantului la închisoarea nr. 13 pentru a putea beneficia de asistență medicală, unde a fost transferat la 10 aprilie 2008. Se pare că administrația închisorii l-au transferat pe reclamant într-o cameră de detenție solitară. La 25 aprilie 2008, reclamantul a fost transferat într-o celulă obișnuită, iar la 26 aprilie 2008, codeținuții din aceeași cameră au anunțat administrația că reclamantul nu dădea semne de viață.


Între 29 aprilie și 15 iulie 2008, un expert medical a examinat corpul primului reclamant și a constatat că cauza decesului a fost deficiența cardio-pulmonară, care a fost cauzată de cardiopatie ischemică și tuberculoză fibrocavitală pulmonară. Înainte de a transmite corpul reclamantului rudelor acestuia, el a fost îmbălsămat, ceea ce a făcut imposibilă o altă examinare în Ucraina.


La 25 iulie 2008 Procuratura mun. Chișinău a decis de a nu iniția o urmărire penală privind decesul primului reclamant, considerând că nu există probe că ar fi fost comisă vreo infracțiune. Avocații reclamantului au solicitat anularea ordonanței din 25 iulie 2008, dar procuratura a refuzat. La 7 noiembrie 2008, Judecătoria Centru a respins recursul avocaților reclamantului. Această hotărâre a devenit definitivă. Cel de-al doilea reclamant și-a exprimat intenția de a continua examinarea cererii depusă la CtEDO de primul reclamant la 31 iulie 2007.


În fața Curții, al doilea reclamant a invocat în esență violarea art. 2 CEDO, pe motiv că moartea tatălui său nu a fost investigată adecvat. Primul reclamant a pretins violarea art. 5 CEDO, deoarece a fost deținut ilegal după ce instanța de judecată a dispus eliberarea sa la 12 iulie 2007; violarea art. 6 CEDO, pe motiv că plângerea sa depusă în instanța de judecată la 17 iulie 2007 nu a fost examinată; precum și violarea art. 13 CEDO, pe motiv că nu a avut un remediu efectiv în privința plângerilor sale prin prisma art. 5 și 6 CEDO.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. Faptele cauzei indică oare a violare a art. 2 CEDO? În special, autoritățile au efectuat oare o anchetă efectivă a cauzei decesului primului reclamant, având în vedere neglijența administrației închisorii nr. 13 de a stabili diagnoza reclamantului și de a-l asigura cu asistența medicală potrivită?


2. A existat oare o violare a art. 5 CEDO? În special, a fost oare detenția reclamantului „legală” în sensul art. 5 § 1 CEDO? Au examinat oare instanțele judecătorești cererea reclamantului habeas corpus din 17 iulie 2007, după cum cere art. 5 § 4?


3. A existat oare violarea art. 13 CEDO în privința plângerii reclamantului prin prisma art. 5 CEDO?


În fața Curții, reclamanții au fost reprezentați de către V. Țurcan și A. Beruceașvili, avocați din Chișinău.


***


În cauza Munteanu c. Moldovei, reclamantul, Petru MUNTEANU, a exercitat în trecut funcția de judecător și actualmente este pensionat. La 29 noiembrie 2005, instanța de contencios administrativ (Curtea de Apel Chișinău)  a obligat Ministerul Justiției să-i calculeze indemnizația unică de concediere, menționând că reclamantul a fost discriminat în raport cu alte persoane care se aflau în aceeași situație. La 5 aprilie 2006, Curtea Supremă de Justiție a menținut această hotărâre. La 23 mai 2006, Ministerul Justiției a transferat pe contul reclamantului MDL 4.20 (EUR 0.25), iar la 30 iunie 2006, executorul judecătoresc a închis procedura de executare. La cererea reclamantului, la 20 decembrie 2006, Curtea de Apel Chișinău a casat încheierea oficiului de executare.


La 11 octombrie 2007, reclamantul a solicitat Curții de Apel Chișinău să completeze hotărârea din 29 noiembrie 2005 și să determine suma exactă a indemnizației. La 19 noiembrie 2007, instanța a decis că suma se ridica la MDL 88,400 (EUR 5,360). La 6 februarie 2008, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea, a restituit cererea reclamantului, notând că acțiunea urmează a fi examinată în instanța de drept comun.


La examinarea acțiunii în instanța de drept comun, la 23 iunie 2008, Judecătoria Buiucani a acordat reclamantului MDL 88,400. Cauza a fost trimisă de 2 ori la reexaminare. La momentul actual, cauza este pendinte în fața Judecătoriei Buiucani.


Reclamantul a prezentat 2 cauze similare, în care Curtea Supremă de Justiție, în procedura de contencios administrativ, a adoptat hotărâri suplimentare prin care a completat hotărârile definitive și a indicat suma exactă care urma a fi achitată cu titlu de indemnizație unică de concediere.


În fața Curții, reclamantul a invocat neexecutarea hotărârii definitive din 29 noiembrie 2005, cu încălcarea drepturilor garantate de art. 6 § 1 și 13 CEDO și de art. 1 Protocol nr. 1 la CEDO. El a mai pretins violarea art. 6 § 1 CEDO pe motiv de încălcare a principiului securității raporturilor juridice și violarea art. 14 în colaborare cu art. 1 Protocol nr. 1 la CEDO, fiind discriminat în raport cu alte persoane care se aflau în aceeași situație.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. Neexecutarea hotărârii definitive din 29 noiembrie 2005 a dus oare la încălcarea drepturilor garantate de art. 6 § 1 și 13 CEDO și de art. 1 Protocol nr. 1 la CEDO?


2. Reclamantul a fost oare victimă a unei discriminări contrare art. 14 CEDO în colaborare cu art. 1 Protocol nr. 1 la CEDO?


***


În cauza Povestca c. Moldovei, reclamantul, Stepan POVESTCA, a fost reținut de polițiști la 17 aprilie 2001 la ora 6 dimineața, fiind bănuit că ar fi comis un furt. El a fost dus în pădure unde a fost maltratat și impus să recunoască fapta incriminată. În noaptea aceleiași zile, reclamantul și-a pierdut cunoștința și o echipă de urgență a fost chemată. Deși medicii au recomandat spitalizarea, polițiștii au refuzat. În dimineața zilei de 18 aprilie 2004, reclamantul a fost dus în fața judecătorului B., care a emis un mandat de arest. Judecătorul a întrebat cine l-a bătut și i-a recomandat să depună o plângere privind torturarea sa. Reclamantul a fost amenințat de unul dintre polițiștii care l-au maltratat că, dacă va depune plângere împotriva polițiștilor, ei îi vor omorî soția și copiii. Reclamantul a fost transferat la un spital penitenciar Pruncul, apoi la un IDP din Călărași. La 14 decembrie 2001, reclamantul a încercat să evadeze, dar fără succes.


La 2 august 2001, reclamantul a depus o cerere la procuratură privind maltratarea sa. La 19 octombrie 2001, a fost inițiată urmărirea penală împotriva acelor polițiști și a fost efectuată o expertiză medico-legală. Urmărirea penală a fost încetată de 3 ori – la 18 februarie 2002, la 26 aprilie 2002 și la 30 septembrie 2002.


La 19 noiembrie 2002, reclamantul a fost condamnat la 10 ani privațiune de libertate pentru furt și tentativă de evadare. Această hotărâre a fost menținută printr-o decizie a Curții Supreme de Justiție din 28 octombrie 2003.


Reclamantul a invocat în fața Curții violarea art. 2 CEDO, pe motiv de atentat la dreptul său la viață; violarea art. 3 CEDO, pe motiv că a fost torturat de către polițiști pe perioada detenției sale, între 17 și 18 aprilie 2001, că nu a primit asistență medicală în închisoare și că ancheta autorităților privind plângerea sa de maltratare nu a fost efectivă; violarea art. 5 § 1 CEDO pe motiv de arestare ilegală a sa; violarea art. 6 § 3 CEDO privind o serie de încălcări în procedura de condamnare a sa.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. Reclamantul a fost oare supus la tratamente degradante și inumane la arestarea sa preventivă, cu încălcarea drepturilor garantate de art. 3 CEDO? A beneficiat el oare de asistență medicală adecvată între 17 și 18 aprilie 2001?


2. Având în vedere protecția procedurală împotriva maltratării sub aspectul art. 3 CEDO, a fost oare condusă vreo investigație de către autorități în această cauză? Dacă da, a fost ea oare efectivă în sensul acestui articol?


Guvernul Moldovei a fost invitat să prezinte copia întregului dosar privind la investigația penală instituită de către procuratură referitor la pretinsa maltratare a reclamantului între 17 și 18 aprilie 2001, precum și actele de expertiză medico-legală privind constatarea leziunilor corporale prezente pe corpul reclamantului. 


***


În cauza Braga c. Moldovei și Rusiei, reclamantul, Andrian BRAGA, la 28 iulie 1999, a fost arestat în Râbnița de către miliția autoproclamatei republici transnistrene („RMN”), iar la 17 mai 2000, el a fost condamnat la 5 ani privațiune de libertate. Inițial, el a fost deținut în închisoarea nr. 2 din Tiraspol. La o dată necunoscută, în octombrie 2001, el pretinde că a fost transferat la spitalul Pruncul pentru deținuți, care se află sub controlul Moldovei. În noiembrie 2001, avocatul reclamantului a cerut Procuraturii Generale eliberarea reclamantului, pe motiv că acesta a fost condamnat de autorități autoproclamate și de instanțe ilegale. La 21 noiembrie 2001, reclamantul a fost transferat înapoi în închisoarea din RMN.


În fața Curții, reclamantul a invocat violarea art. 3 CEDO, pe motiv că a fost maltratat la momentul arestului cu scopul de autodenunțare și din cauza condițiilor proaste de detenție din închisoarea din Tiraspol; violarea art. 5 CEDO deoarece detenția sa este ilegală fiind dispusă de organe care nu au putere legală pe teritoriul Moldovei; violarea art. 6 CEDO, deoarece a fost condamnat de către judecătorii instituite ilegal ale RMN și violarea art. 34 CEDO, deoarece el a fost transferat înapoi la autoritățile RMN, ceea ce a făcut imposibilă comunicarea cu reprezentanții săi la CtEDO.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. Se află oare reclamantul sub jurisdicția Moldovei și/sau a Rusiei, în sensul art. 1 CEDO, după cum a fost interpretat de Curte, printre altele, în cauza Ilașcu și Alții c. Moldovei și Rusiei (cererea nr. 48787/99) având în vedere circumstanțele prezentei cauze?


În special, având în vedere cauza Ilașcu și Alții, poate oare fi angajată responsabilitatea Guvernelor pârâte prin CEDO prin prisma obligațiilor pozitive de a asigura drepturile reclamantului garantate de CEDO?


Au avut oare loc evoluții după cauza Ilașcu și Alții, care ar putea afecta responsabilitatea căruiva stat membru?


2. A epuizat oare reclamantul toate căile de recurs interne, după cum este cerut de art. 35 CEDO?


3. A avut oare loc violarea art. 3 CEDO în această cauză având în vedere condițiile de detenție?


4. A avut loc oare violarea art. 5 CEDO? În special,


(a) reclamantul a fost oare deținut „legal în baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent”, în sensul art. 5 § 1 CEDO (a se vedea Ilașcu și Alții, § 461 și urm.)?


(b) a existat o bază legală pentru detenția reclamantului după 24 octombrie 2009 (a se vedea Ilașcu și Alții, § 461 și urm.)?


5. A existat oare violarea art. 34 CEDO în urma pretinsului transfer al reclamantului înapoi la autoritățile RMN la 21 noiembrie 2001?


***


În cauza Străisteanu c. Moldovei, reclamantul, Gheorghe STRÄ‚ISTEANU, între 20 iunie și 17 noiembrie 2005 și între 26 septembrie și 24 noiembrie 2006, a fost deținut în IDP al secției de poliție Strășeni și, respectiv, în Comisariatul General de poliție Chișinău. Potrivit reclamantului, condițiile de detenție erau inumane și degradante. La o dată necunoscută, el a inițiat proceduri civile prin care a solicitat compensații pentru violarea art. 3 CEDO. Acțiunea sa a fost respinsă prin decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție din 20 iunie 2008.


În fața Curții, reclamantul a invocat violarea art. 3 CEDO, pe motiv de condiții de detenție inumane și degradante, precum și violarea art. 6  CEDO, pe motiv că procedurile care s-au finisat cu decizia din 20 iunie 2008 au fost inechitabile.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. Există oare o violare a art. 3 CEDO în privința condițiilor în care reclamantul a fost deținut între 17 noiembrie 2005 și între 26 septembrie și 24 noiembrie 2006?


2. Faptele acestei cauze relevă oare o „problemă sistemică”, astfel încât deficiențele legislației naționale și/sau a practicii ar putea să genereze numeroase cereri similare?