În aprilie și mai 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat deciziile Bogatu c. Moldovei (cererea nr. 36748/05), Croitoru c. Moldovei (cererea nr. 29755/07) și Poia c. Moldovei (cererea nr. 48522/06).


***


În cauza Bogatu c. Moldovei, reclamanta, Viorica BOGATU, la momentul evenimentelor era jurnalistă la compania de stat „Teleradio-Moldova”. În 2204, în urma numeroaselor proteste împotriva cenzurii în cadrul companiei, Guvernul a decis să reorganizeze compania. A fost luată decizia de a organiza un nou concurs de angajare pentru toți jurnaliștii și, în urma concursului, jurnaliștii care anterior au protestat împotriva cenzurii nu au fost selectați. Printre acești jurnaliști se afla și reclamanta.


Următoarea zi după anunțarea rezultatelor concursului, circa o sută de jurnaliști au organizat o conferință de presă și au protestat împotriva rezultatelor concursului. În aceeași zi, Comisariatul General de Poliție a sancționat reclamanta pentru comiterea contravenției administrative de participare la o demonstrație neautorizată. În octombrie 2004, Judecătoria Centru a constatat vinovăția reclamantei și i-a stabilit o amendă de MDL 180 (EUR 14). În noiembrie 2004, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul reclamantei, în absența acesteia.


În fața Curții, reclamanta a invocat violarea art. 6 CEDO, pe motiv că nu a fost citată la ședința de judecată la care a fost examinată cererea sa de recurs. De asemenea, reclamanta a pretins violarea art. 11 CEDO, considerând că sancțiunea care i-a fost impusă i-a încălcat dreptul la libertatea de întrunire.


La 12 februarie 2009, Guvernul a informat Curtea despre o declarație unilaterală a sa, potrivit căreia, Guvernul a recunoscut încălcarea dreptului reclamantei prevăzut de art. 6 § 1 CEDO și a propus reclamantei să-i achite compensații de EUR 1,000 cu titlu de daune morale și EUR 850 cu titlu de costuri și cheltuieli. Guvernul nu a recunoscut violarea art. 11 CEDO și a solicitat Curții să respingă acest capăt de cerere ca inadmisibil.


La 8 iunie 2009, reclamanta a cerut Curții să nu admită declarația Guvernului, deoarece acesta nu a recunoscut violarea art. 11 CEDO.


La 15 iulie 2009, Guvernul a modificat declarația sa inițială, admițând că a avut loc și violarea art. 11 CEDO și a propus o compensație de EUR 4,300 pentru orice daună cauzată și cu titlu de costuri și cheltuieli.


Ulterior, reclamanta a considerat că Curtea ar fi trebuit să respingă declarația Guvernului, deoarece aceasta nu era suficientă pentru a anula antecedentele reclamantei în urma sancționării administrative și pentru că Guvernul nu a informat Procuratura Generală, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Afacerilor Interne despre motivele pentru care a recunoscut violarea CEDO. Suplimentar, reclamanta a menționat că Guvernul nu a adoptat măsuri legislative pentru a renunța la faptul notificării autorităților locale despre organizarea demonstrațiilor spontane. De asemenea, reclamanta și-a exprimat dezacordul vis-à-vis de suma propusă cu titlu de costuri și cheltuieli.


Guvernul a declarat că, potrivit Legii cu privire la Agentul Guvernamental, Agentul este obligat să anunțe autoritățile direct responsabile de violarea CEDO constatate în hotărârile sau deciziile Curții. Totuși, este inutile de a stipula acest fapt într-o declarație unilaterală. Agentul a mai adăugat că reclamanta nu avea antecedente, potrivit datelor MAI și că noua lege din 2008 privind întrunirile reglementa problema demonstrațiilor spontane.


Având în vedere natura recunoașterii Guvernului privind violarea CEDO, precum și mărimea sumei propuse, care este comparabilă cu sumele acordate de Curte în cauze similare, Curtea a considerat că nu este justificată continuarea examinării cauzei (art. 37 § 1 (c) CEDO) și a radiat cererea de pe rol.


În fața Curții, reclamanta a fost reprezentată de către Vladislav GRIBINCEA, avocat din Chișinău.


***


În cauza Croitoru c. Moldovei, reclamantul, Dumitru CROITORU, era beneficiarul unei hotărâri judecătorești definitive din 20 noiembrie 1997, prin care Judecătoria Cantemir a obligat Ministerul Afacerilor Interne să-i achite MDL 1,408 (EUR 204).


Reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 Protocol nr. 1 CEDO (protecția proprietății), pe motiv de neexecutare a hotărârii judecătorești în favoarea sa. Suplimentar, reclamantul a invocat și violarea art. 6 § 3 (b) și (c) CEDO, fără a aduce detalii.


La 7 aprilie 2009, Guvernul a informat Curtea despre o declarație unilaterală a sa, potrivit căreia, Guvernul a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantului garantate de CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătorești din 20 noiembrie 1997. Guvernul s-a obligat să achite reclamantului EUR 2,500 cu titlu de orice daună materială și morală, precum și cu titlu de costuri și cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii.


Reclamantul nu a prezentat nici un comentariu la declarația unilaterală a Guvernului.


Având în vedere natura recunoașterii Guvernului privind violarea CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătorești, precum și mărimea sumei propuse, care este comparabilă cu sumele acordate de Curte în cauze similare, Curtea a considerat că nu este justificată continuarea examinării cauzei (art. 37 § 1 (c) CEDO) și a radiat acest capăt de cerere de pe rol.


În ceea ce privește plângerea de violare a art. 6 § 3 (b) și (c) CEDO, Curtea a reamintit că art. 6 § 3 se aplică doar în procedurile legate de investigarea penală, ceea ce nu a existat în cauza reclamantului. Astfel, acest capăt de cerere este incompatibil ratione materiae cu prevederile CEDO și trebuie să fie respinsă potrivit art. 35 § 3 și 4 CEDO.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către I. Stoian, avocat din Chișinău.


***


În cauza Poia c. Moldovei, reclamantul, Valeriu POIA, a fost învinuit de faptul că, la 30 mai 2006, în fața apartamentului fostei sale soții, au fost găsite o pisică decapitată, o grenadă și fotografia fostei sale soții. A fost inițiată o urmărire penală. În aceeași zi, automobilul reclamantului a fost percheziționat și în portbagaj a fost găsit un inel de la o grenadă asemănătoare celei care a fost găsită lângă apartamentul fostei soții a reclamantului. În aceeași zi, reclamantul a fost arestat. La 2 iunie 2006, judecătorul de instrucție de la judecătoria Buiucani a emis mandat de arest pe numele reclamantului pe 10 zile. La 9 iunie 2006, recursul reclamantului împotriva hotărârii din 2 iunie 2006 a fost respins. Ulterior, detenția sa a fost prelungită de două ori până la 20 iulie 2006, când reclamantul a fost eliberat, fiind achitat.


În fața Curții, reclamantul a invocat violarea art. 5 § 3 CEDO (dreptul la libertate și siguranță), pe motiv că instanțele naționale nu au adus motive suficiente pentru a justifica arestul său.


La 1 februarie 2010, Curtea a primit o declarație unilaterală din partea Guvernului, care a recunoscut violarea drepturilor reclamantului garantate de art. 5 § 3 CEDO și s-a obligat să achite reclamantului EUR 3,000 cu titlu de orice daună materială și morală, precum și cu titlu de costuri și cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii.


La 18 martie 2010, Curtea a primit o scrisoare din partea reclamantului, care confirma că este de acord cu propunerea Guvernului.


Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părțile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și că nu găsește niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rol.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către Vitalie NAGACEVSCHI, avocat din Chiținău.