La 20 iulie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a făcut publică hotărârea Ciorap (nr. 3) c. Moldovei (cererea nr. 7481/06).


Reclamantul, Tudor CIORAP, a fost reținut la 23 octombrie 2000, peste după zile după ce a suportat o intervenție chirurgicală la ficat. Reclamantul pretinde că a fost maltratat la poliție. Apoi el a fost plasat într-o celulă a poliției, unde el a trebuit să doarmă pe podeaua din beton, deoarece nu existau pat, saltea sau pătură, precum și facilități sanitare. Șapte zile mai târziu, reclamantul a fost examinat de un medic, care a recomandat spitalizarea lui imediată. Totuși, poliția a refuzat să-l transfere la spital iar reclamantul a fost internat abia la 6 noiembrie 2000 într-o unitate medicală din Închisoarea nr. 13.  


Reclamantul s-a plâns autorităților naționale că polițiștii l-au maltratat, i-au refuzat asistența medicală imediată și l-au deținut în condiții inumane. La nivel național nu a fost stabilit că reclamantul a fost maltratat sau torturat de poliție. Totuși, printr-o decizie din 21 noiembrie 2007, Curtea Supremă de Justiție a constatat că a existat o întârziere de opt zile la acordarea asistenței medicale necesare și că reclamantul a fost deținut în condiții inumane și degradante, contrar art. 3 CEDO. Curtea Supremă de Justiție a notat că, deși în dreptul național al Moldovei nu există prevederi privind acordarea compensațiilor în urma violării art. 3 CEDO, Convenția trebuie să fie aplicată direct, deoarece, potrivit Constituției, ea constituie parte a dreptului național. Curtea Supremă de Justiție a acordat reclamantului MDL 10,000 (EUR 600) pentru daune morale și MDL 210 (EUR 12.6) pentru daune materiale.


Invocând violarea art. 8 CEDO (dreptul la respectarea vieții private și de familie), reclamantul s-a plâns în fața Curții că a fost maltratat de polițiști între 23 octombrie și 6 noiembrie 2000, că a fost deținut în condiții inumane, că i-a fost refuzată asistența medicală, precum și că compensația acordată prin decizia din 21 noiembrie 2007 a fost inadecvată. Curtea a considerat că este mai potrivit de a examina pretențiile reclamantului prin prisma art. 3 CEDO.


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 CEDO.


Curtea a examinat mai întâi dacă reclamantul poate să se mai pretindă victimă a violării art. 3 CEDO. Ea a notat că o decizie favorabilă reclamantului nu este în principiu suficientă pentru a-l lipsi de statutul său de „victimă”, decât dacă autoritățile naționale au recunoscut, expres sau în substanță, violarea și au oferit o redresare pentru violarea Convenției. Este important de a stabili dacă compensația primită de reclamant este comparabilă cu satisfacția echitabilă acordată de Curte în temeiul art. 41 CEDO. Curtea a reamintit practica sa bine-stabilită potrivit căreia, atunci când autoritățile naționale au recunoscut o violare și au acordat o compensație suficientă pentru aceasta, reclamanții nu mai pot pretinde că sunt „victime”, în sensul art. 34 CEDO (a se vedea Scordino v. Italy (no. 1) [GC], nr. 36813/97, § 179-181).


Reclamantul a fost arestat două zile doar după o intervenție chirurgicală pe care a suportat-o și, prin urmare, nu se afla într-o stare de sănătate foarte bună înainte de arestul său. Documentele medicale prezentate Curții au indicat că, după arest, reclamantul a avut probleme cu plaga chirurgicală, care s-a deschis, însă nu au existat probe care ar fi demonstrat faptul că deschiderea plății ar fi putut fi provocată în urma pretinselor maltratări. Medicii au declarat procurorului că l-au examinat pe reclamant de două ori la 29 octombrie 2000 și că acesta nu s-a plâns lor că ar fi fost maltratat. Având în vedere faptul că reclamantul avea o istorie de auto-vătămare corporală în închisoare, nu era exclus că el însuși ar fi putut să-și redeschidă plaga. Această versiune este susținută de probele medicale, care confirmă că plaga putea fi deschisă de reclamant. Prin urmare, pretenția sa că ar fi fost maltratat de polițiști nu a fost susținută prin probe.


Totuși, instanțele naționale au constatat că condițiile de detenție la secția de poliție în care a fost deținut reclamantul erau inumane; că, contrar recomandării medicale, reclamantul a fost lipsit de asistență medicală timp de opt zile; și că aceste circumstanțe au dus la violarea art. 3 CEDO. Având în vedere principiul subsidiarității, care cere ca drepturile garantate de CEDO să fie aplicate în primul rând de autoritățile naționale, și având în vedere că Curtea Supremă de Justiție a examinat cererea reclamantului și a constatat violarea art. 3 CEDO, Curtea a declarat că nu poate decide altfel, deoarece instanțele naționale nu au interpretat și aplicat greșit principiile CEDO și nici nu a au ajuns la o concluzie în mod vădit nerezonabilă.


Curtea a salutat decizia Curții Supreme de Justiție de aplicare directă a CEDO, în absența prevederilor în legislația națională referitoare la dreptul reclamantului la compensație pentru violarea art. 3 CEDO. Totuși, reclamantul nu a primit o compensație suficientă pentru dauna cauzată lui și poate să se pretindă în continuare că este victimă a violării art. 3 CEDO. Chiar  luând în considerație perioada relativ scurtă de detenție în condiții inumane, compensația de EUR 600 acordată este considerabil sub nivelul minim acordat de Curte în cauze în care a constatat violarea art. 3 CEDO (a se vedea Gavrilovici c. Moldovei, hotărâre din 15 decembrie 2009, în care Curtea a acordat reclamantului EUR 6,000 pentru detenția acestuia în condiții inumane timp de cinci zile și contrar art. 10 CEDO; și Istratii și Alții c. Moldovei, hotărâre din 27 martie 2007, în care Curtea a acordat EUR 6,000 dlui Istratii, care a fost deținut aproape două luni în condiții inumane de detenție și care a suferit o întârziere de trei ore la acordarea asistenței medicale de urgență).


Curtea a conchis că art. 3 CEDO a fost violat în urma condițiilor inumane de detenție în care a fost deținut reclamantul și în urma neacordării asistenței medicale la timp.


Curtea a acordat reclamantului EUR 4,000 cu titlu de daune morale și EUR 1,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către Vitalie IORDACHI, avocat din Chișinău și membru al asociației obștești „Juriștii pentru drepturile omului”.