La 13 iulie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a făcut publică hotărârea cu privire la satisfacția echitabilă în cauza Manole și Alții c. Moldovei (cererea nr. 13936/02), precum și hotărârile Parnov c. Moldovei (cererea nr. 35208/06) și Panov c. Moldovei (cererea nr. 37811/04).


*  *  *


În cauza Manole și Alții c. Moldovei, anterior, la 17 septembrie 2009 („hotărârea principală”), Curtea a decis că a existat încălcarea drepturilor reclamanților prevăzute de art. 10 CEDO (libertatea de exprimare). Deoarece, la acel moment, chestiunea aplicării art. 41 CEDO nu era gata pentru a fi adoptată o decizie cu privire la dauna materială și morală, Curtea a rezervat-o pentru o hotărâre separată, invitând Guvernul și reclamantul să prezinte observații, în termen de 3 luni, sau să informeze Curtea cu privire la orice acord amiabil încheiat între părți.


Curtea a acordat fiecărui reclamant câte EUR 2,000 cu titlu de daune morale (în total, EUR 18,000), precum și EUR 8,940 cu titlu de costuri și cheltuieli.


În fața Curții, reclamanții au fost reprezentați de către Vladislav GRIBINCEA și Vitalie NAGACEVSCHI, avocați din Chișinău.


*  *  *


În cauza Parnov c. Moldovei, reclamantul, Vladimir PARNOV, a invocat violarea art. 3 CEDO (interzicerea tratamentelor inumane și degradante) și a art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv), pe motiv că a fost supus brutalităților din partea poliției la 22 martie 2005, când a fost arestat, fiind acuzat de posesia și vânzarea marijuanei, precum și deoarece alegațiile sale nu au fost investigate adecvat. El a fost achitat de acuzațiile aduse împotriva lui în februarie 2007.


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 CEDO, pe motiv de maltratare a reclamantului de către polițiști. Curtea a notat că, atunci când o persoană este rănită atunci când se află în detenție sau în custodia poliției, există o prezumție puternică că această persoană a fost maltratată. În acest caz, statul este obligat să prezinte o explicație plauzibilă privind originea rănilor de pe corpul persoanei, în caz contrar acest lucru cade sub incidența art. 3 CEDO. Curtea a menționat că în general ea aplică standardul de probă „dincolo de orice dubiu rezonabil”. Totuși, atunci când persoana se află sub controlul autorităților, le revine autorităților să prezinte explicații convingătoare.


Curtea a notat că folosirea forței în contextul arestării, chiar dacă se soldează cu răniri, poate să nu cadă sub incidența art. 3 CEDO, în particular din cauza comportamentului reclamantului. În acest sens, Curtea a notat că sincronizarea rănilor și intensitatea rezistenței reclamantului la arest este un subiect de dispute între părți. Potrivit reclamantului, el a fugit doar și a fost maltratat în timpul arestului, în mașina poliției și la comisariatul de poliție. Potrivit Guvernului, reclamantul a fugit, a împușcat într-un polițist dintr-un pistol cu gaz lacrimogen, a opus rezistență în timpul arestului și că toate rănile reclamantului au fost obținute în timpul luptei cu polițistul.


În acest sens, Curtea a notat că nu a fost stabilit în cadrul procedurilor naționale că reclamantul s-ar fi luptat cu polițistul care l-a arestat. Mai mult, niciun martor nu a confirmat acest lucru. În cadrul procedurilor penale împotriva reclamantului, când acesta a fost achitat, Judecătoria Rîșcani și-a exprimat îndoiala în privința faptului că reclamantul a fost acela care a împușcat din pistol. Prin urmare, Curtea a considerat că nu a fost probat suficient că intensitatea rezistenței reclamantului a fost de o așa natură încât să justifice folosirea forței de către polițiști în timpul arestului. Curtea și-a exprimat în particular preocuparea pentru una din rănile cauzate reclamantului, și anume perforarea timpanului. Curtea a observat că răni similare au fost constatate în majoritatea cauzelor în care a fost constatată violarea art. 3 CEDO în urma maltratărilor (a se vedea Corsacov v. Moldova, cererea nr. 18944/02, § 61, 4 aprilie 2006; Pruneanu v. Moldova, cererea nr. 6888/03, § 53, 16 ianuarie 2007; Colibaba v. Moldova, cererea nr. 29089/06, § 18, 23 octombrie 2007; Breabin v. Moldova, cererea nr. 12544/08, § 11, 7 aprilie 2009; și Gurgurov v. Moldova, cererea nr. 7045/08, § 23 și 41, 16 iunie 2009). Este regretabil faptul că autoritățile naționale nu au încercat să dea o explicație cauzei unei asemenea răni a reclamantului, precum și dacă o astfel de rană este compatibilă cu oricare dintre tehnicile folosite de poliția din Moldova la arestarea și restrângerea persoanelor.


Curtea a notat că atunci când a fost adus la secția de poliție, reclamantul nu a fost examinat medical. O astfel de examinare ar fi fost potrivită, în particular având în vedere faptul că s-a pretins că reclamantul s-a luptat cu un polițist. Aceasta ar scutit Guvernul de a aduce explicații pentru rănile reclamantului. Astfel, Curtea a notat că examinarea medicală, dreptul la un avocat și dreptul de a informa o parte terță despre arest constituie măsuri de protecție fundamentale împotriva maltratării persoanelor deținute, care trebuie să fie puse în aplicare de la începutul privării de libertate (a se vedea Türkan v. Turkey, cererea nr. 33086/04, § 42, 18 septembrie 2008).


Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 3 CEDO, pe motiv de investigare neadecvată a plângerilor reclamantului cu privire la maltratare. Curtea a constatat o serie de amânări la investigarea condusă de autorități. În pofida alegațiilor autorităților că reclamantul ar fi fost rănit înainte de a fi plasat în detenție, nu i-a fost acordată vreo asistență medicală atunci când a ajuns la stația de poliție. La 23 martie 2005, a ordonat efectuarea unei expertize medicale, care s-a realizat la 31 martie 2005, peste mai mult de o săptămână după ce pretinsa maltratare a avut loc. Autoritățile par să fi acceptat fără rezerve versiunea faptelor prezentate de către polițiști.


Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 13 CEDO. Curtea a considerat că, având în vedere faptul că investigația plângerilor reclamantului împotriva polițiștilor care l-au maltratat a fost neefectivă, o acțiune civilă pe aceleași temeiuri nu ar fi avut șanse de succes. Prin urmare, Curtea a considerat că nu a fost demonstrat că există remedii care i-ar fi permis reclamantului să obțină compensații pentru maltratarea suferită din partea polițiștilor.


Reclamantul a solicitat EUR 87 cu titlu de daune materiale (cheltuieli de tratament), EUR 20,000 cu titlu de daune morale și EUR 2,550 cu titlu de costuri și cheltuieli.


Curtea a acordat reclamantului EUR 87 cu titlu de daune materiale, EUR 9,000 cu titlu de daune morale și EUR 800 cu titlu de costuri și cheltuieli.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către D. Toma, avocat din Chișinău. 


*  *  *


În cauza Panov c. Moldovei, reclamanta, Tatiana PANOV, a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 Protocolul nr. 1 la CEDO (protecția proprietății), pe motiv de neexecutare a unei hotărâri judecătorești irevocabile din 27 noiembrie 2001, prin care Curtea de Apel Chișinău a obligat Consiliul municipal Chișinău să asigure reclamanta cu locuință, în locul apartamentului avariat pe care reclamanta îl închiria.


La 22 iulie 2003, Judecătoria Centru a admis cererea reclamantei de schimbare a modului de executare a hotărârii din 27 noiembrie 2001 și a obligat Consiliul municipal Chișinău să achite reclamantei USD 11,000 în locul apartamentului. La 14 septembrie 2004, Judecătoria Centru a casat hotărârea sa din 22 iulie 2003, în urma unei cereri de revizuire din partea Consiliului municipal Chișinău.


La 12 octombrie 2007, Guvernul a depus la Curte o declarație unilaterală, prin care a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantei garantate de CEDO și a propus să plătească reclamantei EUR 2,500 cu titlu de daune morale și EUR 500 cu titlu de costuri și cheltuieli, în termen de 3 luni după ce cererea va fi radiată de pe rolul Curții.


La 26 ianuarie 2008, reclamanta a informat Curtea despre dezacordul său în legătură cu declarația unilaterală a Guvernului, solicitând EUR 35,005 (costul apartamentului care urma să-i fie acordat), EUR 27,506 (inflația) și EUR 10,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.


Curtea a notat că Guvernul a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantei garantate de CEDO și a propus doar repararea daunelor morale și a costurilor și cheltuielilor, fără a veni cu o propunere rezonabilă în privința executării hotărârii irevocabile din 27 noiembrie 2001. Din acest motiv, Curtea a respins declarația unilaterală formulată de Guvern și a considerat că va continua examinarea cauzei.


Curtea a constatat violarea 6 § 1 CEDO și a art. 1 Protocolul nr. 1 la CEDO în urma neexecutării hotărârii irevocabile din 27 noiembrie 2001.


Curtea a notat că, potrivit hotărârii din 27 noiembrie 2001, Consiliul municipal Chișinău a fost obligat să pună la dispoziția reclamantei un apartament pentru închiriere, și nu în proprietate. Conform art. 46 CEDO, statele părți s-au angajat să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții. Comitetul de Miniștri va verifica dacă Moldova se va conforma acestei hotărâri a Curții.


Reclamanta a solicitat EUR 10,000 cu titlu de daune morale și nicio sumă cu titlu de costuri și cheltuieli.


Curtea a acordat reclamantei EUR 4,000 cu titlu de daune morale.


În fața Curții, reclamanta a fost reprezentată de către Ion MANOLE, avocat din Chișinău.