La 15 iunie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat decizia cu privire la admisibilitatea cauzelor Catan și Alții c. Moldovei și Rusiei (cererile nr. 43370/04, 8252/05 și 18454/06).


Reclamanții sunt cetățeni ai Republicii Moldova care locuiesc în „Republica Moldovenească Nistreană” (RMN). Fiecare cerere se referă la o școală distinctă cu predarea în limba română (moldovenească) și a fost depusă de către un grup de părinți, copii și profesori.


La 9 iunie 2009, au avut loc audieri în fața CtEDO cu privire la admisibilitatea și la fondul cauzelor.


***


În cererea nr. 43370/04 reclamanții sunt copii care studiază la liceul „Alexandru cel Bun” din Tighina (Bender) și părinții acestora. În cererea nr. 18454/06 reclamanții sunt copii care studiază la liceul „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol și părinții acestora. În cererea nr. 8252/05 reclamanții sunt circa 600 de copii care studiază la liceul „Evrica” din Rîbnița, părinții acestora și un profesor.


La 18 august 1994, regimul RMN a interzis folosirea grafiei latine în școală.  În 1999, regimul RMN a ordonat ca toate școlile aparținând altor state și funcționând pe teritoriul RMN să fie înregistrate la autoritățile RMN. În caz contrar ele nu vor fi recunoscute și vor fi private de drepturile lor. Înregistrarea prezuma sistarea folosirii grafiei latine și a curriculumului elaborat de Chișinău. La 14 iulie 2004 autoritățile RMN au început să întreprindă măsuri pentru închiderea tuturor școlilor care foloseau grafia latină. La acel moment, în Transnistria existau 6 școli care predau în limba română (moldovenească) cu grafie latină, toate finanțate din fonduri venite de la Chișinău. 


La 4 iunie 2004 liceul „Alexandru cel Bun” din Tighina (Bender) a primit o avertizare de la „Ministerul Educației al RMN” că va fi închis dacă nu se va înregistra la acesta și că împotriva directorului vor fi pornite proceduri disciplinare. La 18 iulie 2004 sediul școlii a fost deconectat de la electricitate și apeduct iar la 19 iulie 2004 administrația liceului a fost informată că liceul nu mai poate folosi imobilul în care se afla. Totuși, profesorii, elevii și părinții acestora au ocupat clădirea și au refuzat să îl cedeze. Poliția transnistreană a încercat să preia controlul asupra clădirii însă nu au reușit și s-au retras. La 20 septembrie 2004, datorită intervenție Consiliului Europei, liceul a fost reconectat la electricitate și apeduct. În septembrie 2004 regimul RMN a permis școlii să se redeschidă, însă în sedii diferite închiriate de la autoritățile RMN. La moment liceul folosește 3 imobile amplasate în diferite regiuni ale orașului. Principalul imobil nu are cantină sau sală de sport și nici acces la transport public. Deși în anul academic 2002-2003 liceul avea 1,751 elevi, în anul academic 2008-2009 în liceu învățau doar 901 elevi.  


Din 1997, liceul „Evrica” este înregistrat la Ministerul Educației din Moldova. După 1999 liceul a refuzat să se înregistreze la autoritățile RMN. La 26 februarie 2004, clădirea folosită de liceu a fost transferată de către transnistreni administrației Departamentului de Educație din Rîbnița. Ei au cerut includerea liceului în sistemul de educație al RMN.  În iulie 2004, ca urmare a închiderii școlilor cu predare în grafie latină, părinții, elevii și profesorii liceului „Evrica” au început să păzească clădirea liceului zi și noapte. La 29 iulie 2004, poliția transnistreană a pătruns cu forța în liceu și a evacuat femeile și copiii care se aflau înăuntru. Cinci bărbați care se aflau în clădire au fost arestați și sancționați cu 3 sau 5 zile arest administrativ. În aceeași zi, soțul directoarei liceului a fost arestat în stradă și sancționat cu 7 zile de arest administrativ pentru încălcarea ordinii publice. În următoarele zile, poliția și funcționari publici din cadrul Departamentului de Educație din Rîbnița au vizitat părinții copiilor care își făceau studiile la liceu și le-au cerut să-și transfere copiii în alte școli înregistrate în RMN, amenințându-i că vor fi concediați sau chiar vor fi lipsiți de drepturile părintești. La 29 septembrie 2004, după intervenția Misiunii OSCE în Moldova, liceul a fost totuși înregistrat la „Camera înregistrării de stat din Tiraspol” ca o instituție de învățământ privată, însă nu a reușit să-și începă activitatea deoare nu avea sediu. La 2 octombrie 2004, regimul RMN a permis deschiderea liceului în clădirea unei foste grădinițe, care nu era adaptată pentru activități școlare. Ca urmare a acestor evenimente, mulți părinți au transferat copiii lor în alte școli. Deși în anul academic 2002-2003 liceul avea 683 elevi, în anul academic 2008-2009 în liceu învățau doar 345 elevi.


Liceul „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol folosea grafia chirilică. În anul 1996, la solicitarea părinților elevilor, școala a depus mai multe petiții la autoritățile RMN în care solicita să i se permită să folosească grafia latină. Ca urmare, între 1996 și 2002 „RMN” a orchestrat mai multe campanii ostile în presă, intimidări și amenințări din partea serviciilor secrete. Aceste măsuri au culminat la 22 august 2002 cu luarea cu asalt a școlii și evacuarea profesorilor, elivilor și a părinților acestora care se aflau în clădirea școlii. La 28 august 2002 directorul asociației elevilor a fost reținut și condamnat la 15 zile de arest administrativ. Ca urmare a ocupării de către autoritățile RMN a cladirii liceului, Ministerul Educației de la Chișinău a decis ca liceulul să fie transferat temporar la Doroțcaia, o localitate care se află la 20 km de Grigoriopol și se este sub controlul autorităților de la Chișinău. În fiecare zi elevii și profesorii sunt transportați cu autobuzele la Doroțcaia, fiind supuși perchezițiilor, verificării identității și, după cum se pretinde, agresiunilor verbale. Deși în anul academic 2002-2003 liceul avea 709 elevi, în anul academic 2008-2009 în liceu învățau doar 169 elevi.


Reclamanții au adresat numeroase plângeri autorităților Federației Ruse, având în vedere faptul că cea mai mare parte a liderilor RMN sunt cetățeni ruși, unii dintre aceștia fiind chiar decorați de către autoritățile Rusiei; Federația Rusă continuă să aibă trupe care staționează în Transnistria și este mediator în conflictul între Moldova și regimul secesionist de la Tiraspol. Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse a răspuns utilizând fraze generale despre depășirea conflictului în privința școlile de limbă moldovenească din RMN și a atenționat asupra pericolului utilizării forței în rezolvarea conflictului, recomandând folosirea negocierilor.


Reclamanții s-au plâns și autorităților de la Chișinău, care, în pofida promisiunilor de soluționare a situației școlilor, nu au reușit să facă acest lucru.


***


Reclamanții s-au plâns că ei au fost intimidați de către autoritățile RMN din cauza dorinței lor de a continua predarea în școli în limba română cu grafia latină potrivit curriculum-ului moldovenesc. Ei au invocat violarea art. 3 CEDO (interzicerea tratamentului inuman și degradant), a art. 8 CEDO (dreptul la respectarea vieții private și familiale), a art. 14 CEDO (interzicerea discriminării) și a art. 2 al Protocolului nr. 1 la CEDO (dreptul la instruire).


***


Decizia Curții


1. Dacă reclamanții se află sub jurisdicția unui sau celor două state pârâte


Curtea a considerat că întrebarea dacă se află sub „jurisdicția” unui sau celor două state pârâte, în sensul articolului 1 al Convenției, este strâns legală de fondul cauzei. Prin urmare, această chestiune preliminară a fost conexată la fondul cauzei.


2. Dacă reclamanții au epuizat căile de recurs interne


Având în vedere poziția Rusiei, potrivit căreia evenimentele din Transnistria nu cad sub „jurisdicția” sa, și că nu există remedii accesibile în sistemul de drept rus, Curtea a constatat că reclamanții nu au dispus de remedii în sistemul național de drept al Rusiei.


În ceea ce privește pretenția împotriva Moldovei, reclamanții și Guvernul Moldovei au recunoscut unanim că hotărârile judecătorești moldovenești nu se execută pe teritoriul controlat de RMN. Curtea a notat că lipsa controlului de către autoritățile Moldovei asupra teritoriului RMN constituie subiectul central al cererilor. Nu a fost demonstrat în fața Curții că ar exista careva remedii în dreptul național al Moldovei care ar fi obligat Guvernul Moldovei să întreprindă măsuri suplimentare pentru a recăpăta controlul asupra Transnistriei sau în orice alt mod să se asigure că sunt respectate drepturile garantate de CEDO ale locuitorilor regiunii, cum ar fi reclamanții.


Curtea a mai examinat chestiunea dacă reclamanții trebuiau să se adreseze instanțelor de judecată din RMN. În acest sens, Curtea s-a referit la constatările sale în cauzele Cyprus v. Turkey (cererea nr. 25781/94) și Demopoulos și Alții v. Turcia (cererea nr. 46113/99), precum că, în interesele locuitorilor, dreptul internațional nu poate să nu ia în considerație în totalitate sistemele de drept a entităților de facto care nu sunt recunoscute de comunitatea internațională. În caz contrar, locuitorii acestor teritorii ar fi lipsiți de un nivel minim de drepturi. Prin urmare, locuitorii unor astfel de regiuni li se poatecere să epuizeze recursurile locale, cu excepția cazurilor când lipsa sau ineficiența acestora poate fi dovedită – o chestiune ce urmează a fi examinată în fiecare caz în parte (Cyprus v. Turkey, § 90-99; Demopoulos, § 92-98). Totuși, în acest caz, măsurile litigioase au fost întreprinse de către autoritățile RMN cu scopul de a executa Constituția RMN și legislația RMN privind utilizarea limbilor. Curtea nu dispune de probe privind existența vreunui recurs efectiv în fața instanțelor judecătorești ale RMN, iar Guvernele pârâte nu au invocat că reclamanții trebuiau să încerce să epuizeze un astfel de recurs.


Din aceste motive, Curtea nu a constatat că ar fi existat vreun recurs disponibil reclamanților în privința pretențiilor lor.


3. Pretenția privind violarea art. 3 CEDO


Reclamanții s-au plâns de tratament discriminatoriu din partea autorităților Transnistriei și au pretins că criza școlilor le-au cauzat multora dintre ei stări grave de anxietate și depresie. Totuși, ei nu au prezentat probe medicale obiective. Curtea nu a avut dubii că închiderea temporară a școlilor și situația actuală, când copiii sunt obligați să studieze în condiții proaste, cu frica de ingerințe în viitor, a cauzat îngrișorare și stres reclamanților. Totuși, probele de care dispune nu confirmă că a fost atins nivelul minim de severitate cerut de art. 3 CEDO. Prin urmare, această parte a cererii a fost găsită ca fiind în mod vădit nefondată și a fost respinsă ca fiind inadmisibilă, potrivit art. 35 § 3 CEDO.


4. Pretențiile privind violarea art. 8 CEDO, art. 2 Protocol nr. 1 la CEDO și art. 14 CEDO


Curtea a considerat că pretențiile reclamanților privind violarea art. 8 CEDO, a art. 2 Protocol nr. 1 la CEDO, examinate separat și în conjuncție cu art. 14 CEDO ridică chestiuni serioase de fapt și de drept, inclusiv obiecția preliminară cu privire la aplicabilitatea art. 8 faptelor cauzei, care sunt de o astfel de complexitate încât determinarea lor depinde de examinarea fondului cauzei. Aceste pretenții nu au fost considerate în mod vădit nefondate, în sensul art. 35 § 3 CEDO, iar alte temeiuri pentru declararea lor inadmisibile nu au fost stabilite.


***


În fața Curții, reclamanții sunt reprezentați de către dl Ion MANOLE, dl Alexandru POSTICÄ‚ și dl Veaceslav ȚURCAN, avocați din Chișinău și dl A. UNGER, profesor de drept la Universitatea London South Bank.