La 13 octombrie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunțat hotărârea Business și Investiții Pentru Toți c. Moldovei (cererea nr. 39391/04).


*  *  *


În această cauză, Business și Investiții Pentru Toți (compania reclamantă), în noiembrie 2001, a inițiat proceduri judiciare împotriva unei companii I., pretinzând prejudicii cauzate în urma neonorării obligațiunii de către I., în baza unui contract încheiat cu circa un an înainte, de transmitere a unui spațiu pentru oficii. În februarie 2003, compania reclamantă a inițiat acțiuni separate împotriva lui I. și a unei companii de stat M., solicitând recunoașterea dreptului său de proprietate asupra spațiului pentru oficii, care între timp i-a fost transferat de facto în posesie și folosință de către I. În 2004, compania reclamantă a solicitat instanței de judecată să înceteze procesul inițiat împotriva lui I. și a continuat procesul privind recunoașterea drepturilor sale de proprietate împotriva celui de-al doilea pârât, M.


În același timp, compania de stat M. a inițiat o acțiune de judecată împotriva mai multor pârâți, printre care compania I. și întreprinderea de stat L., pretinzând că contractul care a fost încheiat în 1997 între L. și I. privind finisarea lucrărilor de construcție în clădire în schimbul acordării unui spațiu pentru oficii a afectat drepturile sale de proprietate asupra clădirii. Prima instanța a dat câștig de cauză companiei I., dar Curtea Supremă de Justiție a admis pretențiile lui M. la 8 iulie 2004.


Compania reclamantă a cerut revizuirea deciziei din 8 iulie 2004 pe motiv că ea nu a fost parte la acele proceduri, deși drepturile sale de proprietate au fost afectate. La 16 septembrie 2004, Curtea Supremă de Justiție a respins această cerere, notând că compania reclamantă nu era proprietarul clădirii și că I. a încheiat contractul cu compania reclamantă cu rea-credință și că compania reclamantă a încetat procesul în totalitate atunci când și-a retras pretențiile la 27 aprilie 2004.


În fața Curții, compania reclamantă a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil), pe motiv de dreptule sale de proprietate au fost afectate prin adoptarea unor hotărâri judecătorești în cadrul unor proceduri la care compania reclamantă nu a fost parte, în acest fel privând-o de dreptul de a pleda poziția sa în fața instanțelor de judecată. Compania reclamantă a pretins că acțiunile de judecată pe care ea a inițiat-o împotriva unei companii și a unei instituții de stat nu a fost examinată de către instanțele de judecată și că instanțele de judecată au examinat altă acțiune care a afectat drepturile companiei reclamante, deși aceasta nu a fost parte la acele proceduri.


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 CEDO.


Curtea a notat că părțile au păreri diferite în ceea ce privește faptul dacă compania reclamantă avea sau nu un drept de proprietate asupra unei părți a imobilului în litigiu. Curtea a considerat că nu este necesar de a determina aceasta, având în vedere următoarele circumstanțe. Atunci când Curtea Supremă de Justiție a examinat cauza la 8 iulie 2004, 2 companii pretindeau a avea drept de proprietate asupra unei părți a clădirii. Una dintre acestea era M., reclamantul la nivel național, a cărei pretenții au fost respinse de către instanțele de judecată. Cealaltă era compania reclamantă care a obținut dreptul asupra unei părți din clădire de la I., companie care a câștigat în prima instanță. Contractul dintre compania reclamantă și I. era valabil la acel moment. În asemenea circumstanțe, pretențiile companiei reclamante nu puteau fi lăsate fără examinare.


Curtea a notat argumentul Guvernului precum că doar I., nu și compania reclamantă, avea dreptul de a participa la proces. Curtea a reiterat că, în principiu, noul proprietar poate pretinde în instanța de judecată toate drepturile pe care fostul proprietar le putea invoca (a se vedea, mutatis mutandis, Anghelescu v. Romania, no. 29411/95, § 49 et seq. and § 66 et seq., 9 aprilie 2002; Mihailescu v. Romania (dec.), no. 32913/96, 22 iunie 2004; și Moldovahidromaș v. Moldova (dec.), no. 30475/03, 4 aprilie 2006). În această cauză, I. a transferat companiei reclamante drepturile sale asupra clădirii în litigiu, prin urmare, compania reclamantă avea dreptul de a interveni în orice proceduri în care se disputa dreptul de proprietate a lui I. la clădirea în litigiu.


În ceea ce privește renunțarea de către compania reclamantă la pretențiile sale în 2004, Curtea a constatat că aceasta a fost făcută doar în privința lui I., iar procedurile din februarie 2003 privind recunoașterea drepturilor de proprietate au fost inițiate nu doar împotriva lui I., dar ș a lui M. Pretențiile împotriva lui M. nu au fost examinate de către instanțele naționale. În același timp, acceptând la 8 iulie 2004 pretențiile lui M. asupra clădirii în litigiu fără a implica compania reclamantă, Curtea Supremă de Justiție a prejudecat pretenția companiei reclamante privind dreptul de proprietate asupra unei părți din clădire. Prin urmare, Curtea a conchis că dreptul companiei reclamante de acces la instanța de judecată a fost încălcat.


Curtea a acordat companiei reclamante EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 1,550 cu titlu de costuri și cheltuieli.


În fața Curții, compania reclamantă a fost reprezentată de către dra T. Eremciuc, jurist din Chișinău.