La 20 octombrie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea Valeriu și Nicolae Roșca c. Moldovei (cererea nr. 41704/02).


Reclamanții, Valeriu ROȘCA (V.R.) și Nicolae ROȘCA (N.R.), au fost arestați la 11 mai 2001, fiind suspectați de comiterea unei infracțiuni și potrivit lor, nu le-au fost prezentate motivele la momentul arestării, precum și au fost maltratați.


În fața Curții, reclamanții au pretins violarea art. 3 CEDO (interzicerea torturii), pe motiv că au fost torturați și din cauza termenului de examinare a plângerilor lor privind maltratarea, precum și din cauza condițiilor de detenție.


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 CEDO.


1. Maltratarea reclamanților și obligațiile autorităților prin prisma art. 3 CEDO


Curtea a notat că nu a fost disputat între părți că reclamanții au fost maltratați de către polițiști la 13 iunie 2001 în Comisariatul de Poliție Ialoveni. Reclamanții au fost supuși, printre altele, la falaka. Curtea a reamintit că aplicarea loviturilor pe tălpile unei persoane sau falaka este o practică care are loc mereu cu intenție și poate fi privită ca tortură (a se vedea Corsacov v. Moldova, cererea nr. 18944/02, § 65, 4 aprilie 2006, și Levința v. Moldova, cererea nr. 17332/03, § 71, 16 decembrie 2008). Prin urmare, a avut loc o violare a drepturilor reclamanților de a nu fi torturați, contrar prevederilor art. 3 CEDO. Având în vedere faptul că polițiștii responsabili de maltratare au fost, în cele din urmă, condamnați, Curtea a analizat dacă reclamanții mai pot să se pretindă victime ale violării art. 3 CEDO.


a) ancheta privind torturarea reclamanților


În ceea ce privește anchetarea plângerilor reclamanților privind maltratarea, Curtea a notat că autoritățile au aflat despre maltratarea reclamanților la 14 iunie 2001, când CPT le-a informat despre aceasta. Ca rezultat, la 15 iunie 2001, reclamanții au fost vizitați de către reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne și colonelul D.P. a raportat despre maltratare chiar în aceeași zi.


Curtea a notat că, în pofida tuturor acestor numeroase și consistente rapoarte care confirmau că reclamanții au fost maltratați, ei au fost duși la medic doar la 18 iunie 2001, într-a patra zi din momentul când autoritățile au aflat despre această situație. Acest termen a permis ca rănile de pe corpul lor să se vindece parțial șia rezultat în constatarea medicului precum că pe corpurile lor erau doar răni ușoare.


Mai mult ca atât, chiar după ce expertiza medicală a confirmat că reclamanții au fost maltratați și în urma unei cereri din 21 iunie 2001 a ministrului Afacerilor Interne de a iniția o anchetă penală, ancheta a început doar peste o lună, abia la 21 iulie 2001.


În cele din urmă, Curtea a observat că constatările CPT, expertiza medicală și declarațiile martorilor au oferit o sursă abundentă de probe. Având în vedere aceste probe și după cum rezultă din hotărârile judecătorești, se pare că instanțele de judecată nu au avut de examinat un dosar foarte complicat în ceea ce privește atât circumstanțele de fapt, cât și încadrarea juridică. Aceasta se confirmă și prin aceea că organele de urmărire penală au finisat ancheta și au trimis dosarul în instanța de judecată până în noiembrie 2001.


Curtea a considerat că termenul în care reclamanții au fost duși la medic în vederea confirmării maltratării lor, precum și termenul în care a fost inițiată ancheta nu corespund cerinței de promptitudine a unei anchete penale în sensul art. 3 CEDO.


b) efectul de prevenire a interzicerii maltratării


Curtea a notat că în această cauză cei trei polițiști condamnați pentru maltratarea reclamanților au fost sancționați prin privațiune de libertate pe 3 ani și privarea de dreptul de a fi angajat în organele de drept pe 2 ani. Termenul privațiunii de liberatate era minimul prevăzut de lege. Instanțele de judecată nu s-au referit la circumstanțele agravante, iar polițiștii nu au manifestat nicio mustrare de conștiință, negând pe toată durata procesului comiterea torturii. Polițiștii nu au petrecut nicio zi în închisoare, deoarece executarea pedepsei a fost suspendată condiționat pe un termen de un an. Mai mult, ei nici măcar nu au fost suspendați din funcție pe perioada anchetei, contrar recomandărilor Protocolului de la Istanbul.


Curtea a subliniat că efectul de prevenire a legislației poate fi asigurat doar atunci când legislația este aplicată în orice situație în care circumstanțele o cer. În această cauză, CPT a constatat că, la 14 iunie 2001, 2 persoane (reclamanții) au fost supuse la falaka, ceea ce Curtea a considerat a fi tortură. În aceste circumstanțe, neintentarea procedurilor penale potrivit art. 101/1 Cod penal (tortura), fără explicații de ce a fost aleasă altă infracțiune (abuz de putere), este insuficientă pentru a asigura efectul de prevenire a legislației adoptată în particular pentru soluționarea problemei maltratării. Curtea a mai atras atenția, în ceea ce privește poziția Ministerului Afacerilor Interne, la lipsa eforturilor de dezvoltare a metodelor moderne de investigație și termenul substanțial la adoptarea Codului de etică a polițiștilor.


c) concluzia privind obligația statului pârât în conexiune cu maltratarea reclamanților


Curtea a conchis că investigarea maltratării reclamanților nu a fost “promptă” în sensul art. 3 CEDO. De asemenea, procedurile împotriva celor trei polițiști, inclusiv indulgența pedepselor aplicate și nesancționarea lor potrivit prevederilor legale care se refereau exact la problema torturii, nu au asigurat un suficient efect descurajant în vederea prevenirii unor astfel de acte pe viitor.  


În aceste circumstanțe, Curtea a concluzionat că reclamanții pot să se pretindă victime ale violării art. 3 CEDO. Astfel, obiecția preliminară a Guvernului a fost respinsă.


2. Condițiile de detenție


Curtea a notat că descrierea condițiilor de detenție de către reclamanți în mare parte corespunde cu constatările CPT privind penitenciarul nr. 13 din Chișinău între 2001 și 2004 (a se vedea Becciev v. Moldova, cererea nr. 9190/03, § 31 și 32, 4 octombrie 2005). Reclamanții au fost deținuți în acest penitenciar până la 3 martie 2004, aproximativ în aceleași condiții care au fost descrise în cauza Becciev. Mai mult ca atât, condițiile de detenție nu s-au ameliorat semnificativ chiar până în 2005 (a se vedea Modârcă v. Moldova, cererea nr. 14437/05, § 37, 38 și 60-69, 10 mai 2007). Curtea nu a găsit niciun temei de a se abate de la această constatare în această cauză.


Curtea a acordat reclamanților câte EUR 15,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 2,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.


În fața Curții, reclamanții au fost reprezentați de către Fadei NAGACEVSCHI, avocat din Chișinău.