În ianuarie 2009, CtEDO a pronunțat deciziile Bejan c. Moldovei (cererea nr. 5822/04), Comandari c. Moldovei (cererea nr. 12224/05), Glavcev c. Moldovei (cererea nr. 24246/05),  Nedelcov c. Moldovei (cererea nr. 19261/05) și Tataru c. Moldovei (cererea nr. 38421/05).


***


În cauza Bejan c. Moldovei, reclamantul, Anton BEJAN, între 1 noiembrie 1983 și 14 mai 1990, a fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne („Ministerul”). Între 1990 și 2002, reclamantul a fost ales deputat în Parlament și apoi a lucrat în calitate de judecător.


La 19 februarie 2002, el a cerut Ministerului să-l repună în funcție. În urma refuzului Ministerului, reclamantul a înaintat o acțiune în judecată, solicitând repunerea în funcție, recunoașterea stagiului de muncă pentru perioada în care a exercitat mandatul de deputat, precum și achitarea salariului din data de 19 februarie 2002. Printr-o hotărâre irevocabilă din 15 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea reclamantului și a obligat Ministerul să-l repună în funcție, să includă perioada între 1990 și 2002 în stagiul său de muncă și să-i achite salariul de MDL 7,978 (EUR 510).


La 19 noiembrie 2003, reclamantul a expediat Ministerului hotărârea spre executare. La 26 decembrie 2003, Ministerul a executat hotărârea în partea referitoare la repunerea în funcție și recunoașterea stagiului de muncă. În urma cererii reclamantului, la aceeași dată, Ministerul l-a concediat pe reclamant. La 22 iulie 2004, Ministerul a achitat reclamantului MDL 7,978.


În fața Curții, reclamantul a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății), în urma executării întârziate a hotărârii judecătorești în favoarea sa din 15 octombrie 2003.


La 3 decembrie 2007, Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală, prin care el a recunoscut violarea drepturilor reclamantului prevăzute de CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătorești în favoarea reclamantului din 15 octombrie 2003. Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului suma de MDL 1,000 (EUR 66) cu titlu de prejudiciu material, EUR 500 cu titlu de prejudiciu moral, precum și EUR 900 pentru costuri și cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte. Reclamantul a cerut Curții să respingă propunerea Guvernului, considerând că sumele acordate de Guvern erau prea mici. Reclamantul a solicitat EUR 88.3 cu titlu de prejudiciu material, EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 1,200 cu titlu de costuri și cheltuieli.


Curtea notează că, în anumite circumstanțe, ea poate să radieze o cerere, potrivit art. 37 § 1 (c), în temeiul unei declarații unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește continuarea examinării cauzei. În acest scop, Curtea va examina declarația prin prisma principiilor ce decurg din jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, § 75-77, ECHR 2003-VI); și Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, § 22-25, 14 noiembrie 2006).


În ceea ce privește circumstanțele acestei cauze, Curtea notează că, într-un număr de cauze, ea a specificat natura și extinderea obligațiilor care revin statului pârât potrivit art. 6 § 1 CEDO și art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO în urma casării unei hotărâri judecătorești definitive în favoarea reclamantului. Acolo unde Curtea a constatat o violare a acestor articole, ea a acordat o satisfacție echitabilă, mărimea căreia depindea de particularitățile cauzei.


Luând în considerație natura recunoașterilor conținute în declarația unilaterală a Guvernului, precum și mărimea compensației propuse (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu ceea ce a acordat Curtea în cauze similare), Curtea consideră că nu există motive care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său potrivit art. 37 § 1 (c) CEDO.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către dl Vitalie IORDACHI, avocat din Chișinău.


***


În cauza Comandari c. Moldovei, reclamanții, Vasile și Dumitru COMANDARI, erau beneficiarii unei hotărâri judecătorești definitive din 21 septembrie 2004, prin care Curtea de Apel Bălți a obligat Ministerul Finanțelor să achite fiecăruia din ei câte MDL 16,190, în urma urmăririi penale ilegale împotriva lor. La 14 septembrie 2005, hotărârea judecătorească a fost executată. Reclamanții nu au informat Curtea despre executarea hotărârii judecătorești și despre achitarea banilor, Curtea aflând despre aceasta doar din observațiile Guvernului.


În fața Curții, reclamanții au invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății), în urma executării întârziate a hotărârii judecătorești în favoarea lor din 21 septembrie 2004.


Guvernul a prezentat Curții o copie a ordinului de plată în favoarea reclamanților a sumei indicate în hotărârea din 21 septembrie 2004 și a afirmat că reclamanții nu se mai pot pretinde „victime”.


Curtea a notat că hotărârea judecătorească în favoarea reclamanților a devenit executorie la 19 octombrie 2004 și a fost executată la 14 septembrie 2005, adică în termen de mai puțin de 11 luni de la momentul când hotărîrea a devenit executorie. Curtea a considerat că executarea a avut loc într-un „termen rezonabil” (a se vedea, spre exemplu, Osoian c. Moldovei (dec.), nr. 31413/03, 28 februarie 2006). Prin urmare, Curtea a respins cererea ca fiind în mod vădit neîntemeiată, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 CEDO, declarând-o inadmisibilă.


***


În cauza Glavcev c. Moldovei, reclamanta, Elena GLAVCEV, era beneficiara unei hotărâri judecătorești irevocabile din 9 februarie 2005, prin care Curtea Supremă de Justiție a obligat Ministerul Educației să-i plătească MDL 32,199 (EUR 2,301), în calitate de compensații în urma unui accident la locul de muncă. Hotărârea judecătorească a fost executată la 21 iulie 2005. Reclamanta nu a informat Curtea despre executarea hotărârii judecătorești și despre achitarea banilor, Curtea aflând despre aceasta doar din observațiile Guvernului.


În fața Curții, reclamanta a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății), în urma neexecutării hotărârii judecătorești în favoarea sa din 9 februarie 2005.


Guvernul a prezentat Curții o copie a ordinului de plată în favoarea reclamantei a sumei indicate în hotărârea din 9 februarie 2005 și a afirmat că reclamanta nu mai poate pretinde „victimă”.


Curtea a notat că hotărârea judecătorească în favoarea reclamantei a devenit executorie la 9 februarie 2005 și a fost executată la 21 iulie 2005, adică în termen de mai puțin de 6 luni de la momentul când hotărîrea a devenit executorie. Curtea a considerat că executarea a avut loc într-un „termen rezonabil” (a se vedea, spre exemplu, Osoian c. Moldovei (dec.), nr. 31413/03, 28 februarie 2006). Prin urmare, Curtea a respins cererea ca fiind în mod vădit neîntemeiată, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 CEDO, declarând-o inadmisibilă.


***


În cauza Nedelcov c. Moldovei, reclamantul, Ion NEDELCOV, era beneficiarul unei hotărâri judecătorești definitive din 19 mai 2004, prin care Consiliul municipal Chișinău a fost obligat să examineze în fond cererea reclamantului împotriva deciziei unei întovărășiri pomicole de excludere a sa din calitatea de mebru a acestei întovărășiri. La 1 iunie 2004 a fost emis titlul executoriu și hotărârea judecătorească a fost executată la 27 aprilie 2005, când Consiliul municipal Chișinău a examinat în fond cererea reclamantului și a adoptat o decizie în favoarea acestuia. Reclamantul a primit decizia Consiliului municipal prin poștă la 19 septembrie 2005. Reclamantul nu a informat Curtea despre executarea hotărârii judecătorești în favoarea sa, Curtea aflând despre aceasta doar din observațiile Guvernului.


În fața Curții, reclamantul s-a plâns prin prisma art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) că dreptul său de acces la o instanță judecătorească a fost încălcat prin executarea întârziată a hotărârii judecătorești din 19 mai 2004.


Guvernul a afirmat că, deoarece hotărârea judecătorească a fost executată înainte ca reclamantul să depună cererea sa la Curte, el nu mai poate pretinde a avea calitatea de „victimă”.


Reclamantul a confirmat că hotărârea judecătorească din 19 mai 2004 a fost executată la 27 aprilie 2005, dar a argumentat că a aflat despre aceasta doar la 19 septembrie 2005, când a primit o scrisoare de la Consiliul municipal Chișinău, considerând că executarea nu a avut loc între 19 mai 2004 și 19 septembrie 2005.


Curtea a notat că hotărârea judecătorească în favoarea reclamantului a devenit executorie la 1 iunie 2004 și a fost executată la 27 aprilie 2005, adică în termen de mai puțin de 11 luni de la momentul când hotărîrea a devenit executorie. Faptul că reclamantul nu s-a interesat despre procedura de executare fie prin intermediul Monitotului Oficial al Consiliului municipal, fie prin solicitarea informației direct de la Consiliul municipal între aprilie și septembrie 2005, nu poate fi imputat autorităților de stat responsabile de executare. Curtea a considerat că executarea a avut loc într-un „termen rezonabil” (a se vedea, spre exemplu, Osoian c. Moldovei (dec.), nr. 31413/03, 28 februarie 2006). Prin urmare, Curtea a respins cererea ca fiind în mod vădit neîntemeiată, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 CEDO, declarând-o inadmisibilă.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către dl Roman ZADOINOV, avocat din Chișinău.


***


În cauza Tataru c. Moldovei, reclamantul, Dumitru TATARU, era beneficiarul unei hotărâri judecătorești irevocabile din 11 martie 2003, prin care Judecătoria sectorului Ciocana a obligat Consiliul local Bubuieci să acorde reclamantului un teren cu suprafața de 1.9 ha. Hotărârea judecătorească nu a fost executată până în prezent.


În fața Curții, reclamantul a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății), în urma neexecutării hotărârii judecătorești în favoarea sa din 11 martie 2003.


La 25 și 29 aprilie 2008, Curtea a primit o declarație semnată de Guvern și reclamant, potrivit căreia Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de zile de la radierea cererii de către CtEDO în temeiul acordului amiabil, EUR 2,736 reprezentând valoarea terenului, EUR 500 cu titlu de prejudiciu material, EUR 1,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 300 cu titlu de costuri și cheltuieli, iar reclamantul a declarat că-și retrage cererea sa de pe rolul Curții.  


Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părțile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și că nu găsește niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rolul său.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către dl D. Grecu, avocat din Chișinău.