La 3 martie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunțat hotărârea Eugenia și Doina Duca c. Moldovei (cererea nr. 75/07).


În această cauză, reclamantele, Eugenia DUCA (prima reclamantă) și Doina DUCA (a doua reclamantă), sunt mamă și fiică și deținătoare de acțiuni în cadrul companiei C.


Fondul cauzei constă într-un  litigiu între reclamante și doi alți acționari (I.A. și S.A.) ai companiei, care a început în 1998. Disputa a fost obiectul unei acțiuni în judecată, iar Judecătoria sectorului Râșcani, la 25 iulie 1999, și Tribunalul Chișinău, la 27 septembrie 1999, au dat câștig de cauză primei reclamante. Totuși, hotărârile judecătorești au fost casate de către Curtea de Apel a Republicii Moldova la 21 decembrie 1999. În urma unui recurs în anulare, la 5 iunie 2000, printr-o hotărâre irevocabilă, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea din 21 decembrie 1999 și a menținut hotărârea Tribunalului Chișinău din 27 septembrie 1999.


În 2000, prima reclamantă a dobândit 13.15% din acțiuni pe care, în 2003, le-a donat celei de-a doua reclamante. În același an, a doua reclamantă a cumpărat 1.31% din acțiuni, astfel devenind proprietară a 94.46% din acțiuni.


În 2006, I.A. și S.A. au depus la Curtea Supremă de Justiție o cerere de revizuire a hotărârii din 5 iunie 2000, bazându-se pe art. 449 (b), (c) și (h) CPC și pe motivul că, în urma efectuării a 2 expertize, s-a constatat că mai multe documente care au stat la baza hotărârii din 27 septembrie 1999 erau false. Ei au mai motivat cererea lor prin faptul că ei au depus o cerere la Curte, prin care ei s-au plâns de încălcarea principiului securității juridice, care a fost înregistrată la Curte cu nr. 10232/03.


Prima reclamantă și compania C au argumentat că cererea de revizuire era depusă cu încălcarea termenului; că simplul fapt al depunerii unei cereri la Curte nu era suficient pentru casarea unei hotărâri irevocabile; că argumentele privind falsificarea documentelor au fost ridicate anterior în fața instanțelor naționale și că acestea au fost respinse; că prima reclamantă a fost achitată în cadrul unui dosar penal intentat împotriva ei privind falsificarea acelor documente; și că I.A. și S.A. nu au plătit taxa de stat.


La 27 noiembrie 2006, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire, a casat hotărârea Tribunalului Chișinău din 27 septembrie 1999 și a menținut hotărârea Curții de Apel a Republicii Moldova din 21 decembrie 1999, pe motiv de încălcare a principiului securității raporturilor juridice. După executarea acestei hotărâri, I.A. și S.A. au obținut 50.925% din acțiunile companiei C, în timp ce prima reclamantă deținea 48.775% din acțiuni, iar cea de-a doua reclamantă a pierdut toate acțiunile.


La 20 februarie 2007, un comitet de 3 judecători a declarat inadmisibilă cererea nr. 10232/03 depusă de I.A. și S.A. ca fiind în mod vădit nefondată.


După ce au aflat despre decizia Curții din 20 februarie 2007, reclamantele au depus o cerere de revizuire a hotărârii din 27 noiembrie 2006 la Curtea Supremă de Justiție . La 2 iulie 2007, Plenul Curții Supreme de Justiție a respins cererea reclamantelor. Judecătorul D.V. a avut o opinie separată, în care el și-a exprimat dezacordul cu opinia majorității și a considerat că cererea de revizuire a reclamantelor trebuia să fie admisă, în special având în vedere decizia Curții de a respinge cererea nr. 10232/03.


În fața Curții, reclamantele au invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății), prin casarea hotărârii irevocabile din 27 septembrie 1999 de către Curtea Supremă de Justiție.


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 CEDO și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO.


Curtea a reiterat că dreptul la judecarea într-un mod echitabil de către o instanță, după cum este garantat de art. 6 § 1 CEDO, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenției, care, în partea sa relevantă, declară preeminența dreptului o parte a moștenirii comune a Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție (a se vedea Brumărescu v. Romania, [GC], nr. 28342/95, § 61, ECHR 1999-VII, și Roșca v. Moldova, nr. 6267/02, § 24, 22 martie 2005).


Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata (a se vedea Brumărescu v. Romania, § 62), adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătorești. Acest principiu cere ca nicio parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile și obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Competența instanțelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare (a se vedea Roșca v. Moldova, § 25).


Curtea a notat că, în această cauză, reclamanții din procedurile naționale și-au întemeiat cererea de revizuire pe art. 449 (b), (c) și (h) CPC. Curtea a menționat că, în temeiul para. (b) și (c), procedurile puteau fi redeschise în cazul descoperirii unor fapte, circumstanțe sau documente noi și importante, care nu puteau fi cunoscute părții interesate anterior. Art. 450 CPC prevede că cererea de revizuire în temeiul alin. (b) și (c) trebuia să fie prezentată în termen de 3 luni de la data la care persoana interesată a luat cunoștință de circumstanțele, faptele sau documentele care nu i-au fost cunoscute anterior. În ceea ce privește temeiul prevăzut de para (h), termenul limită era de 3 luni de la pronunțarea hotărârii Curții.


Curtea a notat că decizia Curții Supreme de Justiție a făcut referire, în calitate de documente care nu au putut fi cunoscute sau obținute anterior de către I.A. și S.A., la rapoarte de expertiză din 18 și 19 mai 2006, care au constatat că câteva documente erau false. Pârâții din procedurile naționale au argumentat că concluziile din rapoartele de expertiză din 18 și 19 mai 2006 au fost preluate dintr-un raport anterior datat din 12 iulie 2005, întocmit de către același expert și că învinuirile privind falsificarea documentelor fuseseră deja respinse de către instanțele judecătorești anterior. Curtea Supremă de Justiție nu s-a referit la acest argument important și a extins termenul limită pentru depunerea cererii de revizuire fără a prezenta motive pentru aceasta. Astfel, Curtea a considerat că nu se poate spune că rapoartele de expertiză din 18 și 19 mai 2006, care au fost calificate ca fapte, circumstanțe sau documente noi, nu au fost cunoscute anterior sau că nu puteau fi cunoscute anterior de către părți.


În ceea ce privește temeiul prevăzut de art. 449 (h) CPC, Curtea a fost frapată de faptul că Curtea Supremă de Justiție nu a respins cererea depusă de I.A. și S.A., care se baza pe faptul depunerii unei cereri la Curte. Curtea a notat poziția diferită adoptată de Curtea Supremă de Justiție în cauza Moldovahidromaș v. Moldova (nr. 30475/03, § 38 și 39, 27 februarie 2007), în care, în contextul negocierilor de soluționare a cauzei pe cale amiabilă, Agentul guvernamental a solicitat revizuirea deciziei litigioase, iar Curtea Supremă de Justiție a respins cererea pe motiv că Curtea Europeană nu pronunțase o hotărâre definitivă în acea cauză.


Prin urmare, Curtea a considerat că procedura de revizuire a fost în esență o încercare de a rejudeca cauza după mai mult de 6 ani, ceea ce a constituit, de fapt, un „apel camuflat”, a cărui scop a fost mai degrabă o nouă reexaminare decât o revizuire prevăzută de CPC. Prin admiterea cererii de revizuire în procedura națională, Curtea Supremă de Justiție a încălcat principiul securității juridice, dreptul reclamantelor la o instanță și dreptul lor la protecția proprietății.


Reclamantele au solicitat EUR 140,815 cu titlu de prejudiciu material, EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 3,000 cu titlu de costuri și cheltuieli. Chestiunea privind satisfacția echitabilă a fost rezervată pentru o hotărâre separată.


În fața Curții, reclamantele au fost reprezentate de către dna Janeta HANGANU și dl Alexandru TÄ‚NASE, avocați din Chișinău.