Curtea Europeană a Drepturilor Omului a ales la 29 noiembrie noul său președinte. Acesta este Jean-Paul COSTA (judecător Francez). El a fost ales pentru un mandat de trei ani care va începe la 19 ianuarie 2007. Președintele Curții a fost ales prin vot secret de către cei 46 de judecători ai Curții. 


Dl Costa îl va înlocui  pe Dl Luzius WILDHABER (Elvețian), care este președinte din 1 noiembrie 1998. La 18 ianuarie 2007 Dl Wildhaber va împlini 70 de ani, dată la care mandatul său va lua sfârșit în conformitate cu articolul 23 § 6 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 


Dl Jean-Paul COSTA s-a născut în 1941. El a absolvit Institutul de studii politice din Paris, Facultatea de Drept din Paris și Școala națională de administrație. Din 1985 până în 1986, el a prezidat delegația franceză pentru negocierea tratatului dintre Franța și Marea Britanie referitor la legătura fixă trans-Manche. Din 1989 până în 1993 el a fost asesor de subsecțiune la secțiunea de contencios a Consiliului de Stat, apoi, din 1993 până în 1998, președinte de subsecțiune. El a fost profesor asociat de drept la Universitatea din Orleans și Paris I (Pantheon-Sorbonne). El este judecător la Curtea Europeană din 1 noiembrie 1998, președinte al secțiunii din 1 mai 2000 și vicepreședinte al Curții din 1 noiembrie 2001. 


Dl. Luzius WILDHABER s-a născut în 1937. El a studiat dreptul la universitățile din Basel și Yale. În 1977 a fost numit profesor la universitatea din Basel, a cărei rector a fost din 1992 până în 1994. El a fost judecător la Curtea Constituțională a Principatului din Liechtenstein din 1975 până în 1988, apoi judecător al tribunalul administrativ al Băncii Interamericane pentru Dezvoltare din 1989 până în 1994. El este judecător la Curtea Europeană din 1991 și președinte al Curții din 1 noiembrie 1998.