În cauza Apcov,
reclamantul este Sergiu Apcov, născut în 1982.
La 21 ianuarie 2005 reclamantul a fost
arestat de autoritățile „rmn”, fiind acuzat de jaf. El a fost ținut în detenție
până la 08 iulie 2005, când a fost eliberat pe cauțiune. El pretinde că pe
durata detenției a fost deținut în condiții proaste și persoane cu HIV și a
fost supus maltratării. El pretinde că un doctor l-a infectat cu HIV utilizând
aceeași seringă pentru toți deținuții.
În cadrul urmăririi penale, victimei
jafului i s-a cerut să identifice reclamantului în baza unei fotografii.
Reclamantul a pretins că nu au fost respectat garanțiile procedurale și a
anchetatorul a indicat victimei care fotografie să aleagă. Mai mult decât atât,
alibiul reclamantului potrivit căruia a fost plecat din „rmn” în ziua jafului a
fost respins fără vreo investigație. Potrivit reclamantului la momentul
pretinsei infracțiuni, el se afla la Moscova. El a obținut o scrisoare de la
angajator care a confirmat că în ziua respectivă se afla la muncă. Totuși,
anchetatorii au ridicat scrisoarea respectivă în original o dată cu percheziția
casei părinților reclamantului și care ulterior a dispărut. Instanțele au
refuzat să accepte copia scrisorii ca dovadă sau să verifice informația din
aceasta.
La 29 august 2006 reclamantul a fost
condamnat la 7 ani de închisoare. Reclamantul a fost plasat în detenție în
colonia nr. 2 din Tiraspol unde condițiile de detenție erau foarte proaste.
La 26 septembrie 2006 Curtea Supremă a
„rmn” a respins recursul reclamantului.
La o dată nespecificată după condamnarea
acestuia, mama reclamantului a angajat un avocat pentru a depune o cerere la
Curte și a mers să viziteze semnătura acestuia pe formular de cerere. Totuși
gardienii au refuzat permisiunea aplicării semnăturii pe motiv că formularul nu
era în rusă și aceasta trebuia autorizată de către administrație. Aparent ea a
reușit să obțină semnătura reclamantului pe formular.
La 24 aprilie 2012 reclamantul a fost
eliberat din detenție. Aparent din materialele dosarului nu reiese că reclamantul
vreodată a informat autoritățile din Moldova despre detenția sa sau despre
procedurile penale împotriva sa.
În fața Curții reclamantul s-a plâns că nu
a fost asigurat cu tratament medical corespunzător și că a fost deținut în
condiții inumane, contrar Articolului 3 din Convenție.
Curtea a notat că reclamantul suferea de
HIV și avea nevoie de tratament medical. De asemenea, reclamantul cu o ocazie a
avut nevoie de tratament dentar de urgență, de care nu a fost asigurat și a
fost nevoie să scoată dintele de către codeținuți. Având în vedere lipsa
vreunei dovezi sau vreo explicație pentru refuzul de a oferi tratament
corespunzător, Curtea a constatat că asistența medicală primită de reclamant
era necorespunzător.
În ceea ce privește condițiile de
detenție, ea a reținut că în mare parte erau confirmate de rapoartele CPT și
Raportorului special ONU.
În baza materialelor din posesia sa,
Curtea a constatat că a fost stabilit lipsa asistenței medicale și condițiile
de detenție au constituit tratament inuman și degradant în sensul Articolului 3
din Convenție.
În continuare, Curtea a examinat dacă
Republica Moldova și-a onorat obligațiile pozitive de a întreprinde măsuri
corespunzătoare și suficiente pentru asigurarea drepturilor reclamantului. În
Mozer, Curtea a constatat că măsurile se referă la restabilirea controlului
asupra teritoriului, ca expresia jurisdicției, și măsuri pentru a asigura
drepturile individuale.
În ceea ce privește aspectul obligațiilor Moldovei,
restabilirea controlului asupra teritoriului „rmn”, Curtea a constatat în Mozer
că Moldova a întreprins toate acțiunile în perioada 1991 – iulie 2010. În
prezenta cauză, părțile nu au prezentat nici un argument care ar indica că
Guvernul moldav și-a schimbat poziția față de Transnistria în perioada imediat
următoare până la eliberarea reclamantului din detenție în aprilie 2012.
În ceea ce privește a doua parte a obligațiilor pozitive,
în particular de a asigura drepturile reclamantului, Curtea a notat că
reclamantul nu a informat nici o dată autoritățile moldovenești despre situația
sa. În aceste circumstanțe neimplicarea autorităților în situația particulară a
reclamantului nu îi poate fi imputată. Curtea a concluzionat că Republica
Moldova nu a eșuat să-și onoreze obligațiile sale pozitive în privința
reclamantului și a constatat că nu a avut loc violarea Articolului 3 din
Convenție de către Republica Moldova.
Curtea a stabilit că Rusia exercită control efectiv
asupra „rmn” în perioada de referință. În virtutea susținerii continui militare,
economice și politice a „rmn”, este angajată responsabilitatea Rusiei în ceea
ce privește violarea Convenției față de primul reclamant, în ceea ce privește
Articolul 3 din Convenție.
În fața Curții, reclamantul, de asemenea,
s-a plâns că detenția acestuia a fost ilegală și corespunzător contrară
Articolului 5 § 1 din Convenție și că condamnarea de către un
tribunal care nu era independent în sensul Articolului 6 § 1 din Convenție și că procesul nu a fost
echitabil.
Curtea a reiterat că a constatat în cauza Mozer că
„sistemul judiciar” a „rmn” nu este un sistem care ar reflecta o tradiție
judiciară compatibilă cu Convenție. Pentru acest motiv ea a constatat că
instanțele „rmn” și că orice autoritate „rmn” nu putea dispune arestarea
reclamantului în sensul Articolului 5 § 1 din Convenție.
În lipsa vreunei informații noi și pertinente care să
confirme contrariul, Curtea a considerat că concluzia adoptată în Mozer este
valabilă și pentru prezenta cauză. Mai mult decât atât, în lumina constatărilor
din Mozer, Curtea a considerat că nu doar că detenția era ilegală în sensul
Articolului 5 § 1 din Convenție, dar,
de asemenea, că instanțele nu puteau fi considerate ca tribunal independent
stabilit de lege în sensul Articolului 6 § 1 din Convenție. Corespunzător ea a considerat că
a existat o violare a Articolului 5 §
1 și 6 § 1 din Convenție în prezenta
cauză, de către Federația Rusă.
Reclamantul a cerut 100,000 Euro cu titlu de prejudiciu
moral și 4,750 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
Curtea a acordat 40,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral
și 3,000 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
Reclamantul a fost reprezentat de Pavel Postica, avocat din Chișinău.
