La data de 16 mai 2017
Curtea a făcut publică hotărârea în cauza Gumeniuc c. Moldovei (cererea nr.
48829/06).
In cauza Gumeniuc c.
Moldovei, reclamantul este Andrei Gumeniuc, născut în 1978, din Călărăseuca,
Moldova.
La data de 27 iulie
2005 reclamantul a fost oprit de poliția rutieră pentru depășirea vitezei
regulamentare.
Prin decizia din 05
septembrie 2005 reclamantul a fost obligat să plătească o amendă de 60 lei.
Reclamantul nu a contestat decizia respectivă.
Din motivul
neachitării amenzii, la o dată necunoscută executorul judecătoresc s-a adresat
judecătoriei Ocnița pentru aplicarea arestului de 30 de zile. Potrivit
executorului judecătoresc reclamantul urma să achite amenda până la data de 28
februarie 2006, totuși nu a achitat-o și astfel a acționat cu rea credință.
La data de 26 mai 2006
a avut loc ședința de judecată, în lipsa părților, instanța a admis demersul
executorului judecătoresc și a dispus arestarea pentru 30 de zile. Nu exista
nici un indiciu că reclamantul a fost citat pentru ședință.
La data de 12 iunie
2006 reclamantul a fost arestat în plasat în detenție. În aceeași zi la 5 PM
reclamantul a suferit un atac de inimă și a fost transportat la spital. În
scurt timp el și-a revenit și a fost externat din spital.
La 16 iunie 2006
reclamantul a declarat recurs la hotărârea judecătoriei Ocnița din 26 mai 2006,
invocând că nu a fost citat, nu cunoștea de decizia din 26 mai 2006, etc.
Prin decizia Curții de
Apel Bălți recursul reclamantului a fost respins, invocându-se faptul că acesta
nu a contestat decizia poliției din 05 septembrie 2005 în termen. Curtea de
Apel Chișinău nu a răspuns argumentului privind lipsa citării legale. Aparent
din materialele dosarului nu reiese că reclamantul și-ar fi ispășit întreg
termenul arestului.
Curtea a notat că nu a fost
disputat de părți, că reclamantul a fost lipsit de libertate pentru aproximativ
9 ore. Ea a notat că detenția reclamantului cade sub incidența subparagrafului (a) Articolului 5 § 1 din Convenție. De asemenea decizia judecătoriei
Ocnița din 26 mai 2006 a constituit o condamnare în sensul subparagrafului
respectiv. De asemenea, Curtea a notat că procedurile în rezultatul cărora
reclamantul a fost plasat în detenție nu au vizat în mod direct procedurile
privind încălcarea regulamentului circulației rutiere, fiind proceduri noi. Cu
alte cuvinte, detenția impusă prin decizia din 26 mai 2006 nu era pentru
depășirea vitezei, dar pentru omisiunea de a plăti amenda, cu rea credință.
Curtea a considerat că în lumina celor relatate, procedurile finalizate cu
decizia din 26 mai 2006 au fost proceduri noi, diferite de încălcarea
regulamentului circulației rutiere.
Curtea a notat din materialele aflate
în posesia sa că procedurile în care amenda reclamantului a fost convertită în
arest a fost cel puțin problematică. In primul rând, din cauza lipsei vreunui
indiciu că reclamantul a fost informat despre procedurile respective, sau citat
pentru ședință. Corespunzător el a fost lipsit de posibilitatea de a se apăra
în vreun fel. Mai mult decât atât, decizia instanței indică că procedurile au
fost tratate ca o simplă formalitate, fără evaluarea circumstanțelor specifice
speței. În această privință, este relevant de a nota că judecătorul doar a
îndeplinit cu mâna un template prestabilit, ca fiind de o importanță minoră.
Cu toate acesta chestiunea era foarte importantă pentru reclamant. Mai mult
decât atât, la examinarea recursului reclamantului, Curtea de Apel a respins
fără a menționa argumentul său că el nu a fost informat despre proceduri sau
citat pentu ședință.
În aceste circumstanțe, Curtea a
considerat că condamnarea reclamantului
a avut loc cu încălcarea flagrantă a garanțiilor unui proces echitabil,
detenția subsecventă urmează a fi apreciată ca arbitrară și corespunzător
detenția nu era legală în sensul Articolului
5 § 1 (a) din Convenție. Corespunzător a avut loc violarea articolului Articolului 5 § 1 din Convenție.
Reclamantul a cerut 5,000 Euro cu titlu de prejudiciu
material, 20,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 2,049 Euro cu titlu de
costuri și cheltuieli.
Curtea a acordat reclamantului 1,000 Euro cu titlu de
prejudiciu moral și 1,000 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
