Foto: www.echr.coe.int

5 martie 2019 – Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza Negura și alții c. Moldovei, cererea nr. 16602/06, constatând încălcarea Articolului 6 (dreptul la un proces echitabil) din Convenţie. Cauza se referă la plângerea a 87 de persoane, antreprenori care activau pe bază de pantente şi care au cerut autorităților locale să modifice programul de lucru, pentru a le permite să lucreze și duminica, iar luni să fie zi liberă, ca și în cazul multor piețe similare din alte orașe. Curtea a acordat fiecărui reclamant câte 100 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 15.000 MDL cu titlu de costuri și cheltuieli pentru toţi reclamanţii.

Reclamanții, 87 la număr, sunt cetățeni ai Republicii Moldova, antreprenori, care în anul 1996 au obținut de la autoritățile locale din Leova patente pentru prestarea serviciilor, cum ar fi vânzarea diferitor bunuri la piața locală. Toți reclamanții prestau la momentul de referinţă servicii pe teritoriul pieței private, situată în centrul orașului. Autoritățile locale au autorizat prestarea serviciilor pe teritoriul orașului de luni până sâmbătă. O altă piață, proprietatea statului, era deschisă duminica, dar era situată departe de centrul orașului și era incomodă pentru mulți vânzători și cumpărători.

Reclamanții și proprietarii pieței private au cerut autorităților locale să modifice programul de lucru, pentru a le permite să lucreze și duminica, iar luni să fie zi liberă, ca și în cazul multor piețe similare din alte orașe. Totuși, autoritățile locale au respins cu numeroase ocazii această solicitare, invocând motive sanitare, de ordine publică etc. Potrivit reclamanților, motivul real a fost de a proteja interesele pieței de stat, deoarece duminica era cea mai lucrativă zi din săptămână. Totodată, mulți antreprenori se simțeau obligați să presteze servicii la piața de stat, suportând astfel cheltuieli suplimentare și suferind din cauza condițiilor de muncă rudimentare din piața respectivă.

La data de 31 ianuarie 2005, adunarea generală a antreprenorilor, inclusiv reclamanții, au decis să ceară autorităților locale permisiunea de a lucra duminica și luni să aibă zi liberă. Aceștia au expediat cererea proprietarilor pieței private. Ulterior, la 8 februarie 2005, prorpietarii s-au plâns primarului, făcând trimitere la decizia din 31 ianuarie 2005, și au cerut autorizarea schimbării în programul de lucru a pieței.

La data de 2 martie 2005, Consiliul orășenesc Leova a adoptat decizia nr. 2.2 prin care a respins „cererile cetățenilor din Leova care lucrează pe teritoriul pieței private și dispun de patente”. Motivele au fost că lucrul în ziua de duminică cauzează probleme în trafic și deranjează populația din apropiere, inclusiv o școală și un spital. Decizia a fost tipărită pe o foaie cu antetul aparatului primăriei. Pe această decizie, datată cu 29 martie 2005, a fost aplicată ștampila Primăriei orașului.

La data de 4 aprilie 2005, adunarea generală a antreprenorilor, inclusiv reclamanții, au manifestat dezacord cu decizia din 2 martie 2005. În aceeași zi, 191 de antreprenori, care activau la piața privată, au declarat  grevă și au decis să înainteze o solicitare oficială pentru a fi modificat programul de lucru.

Corespunzător, la data de 4 aprilie 2005, antreprenorii au înaintat o cerere la Consiliul raional Leova, prin care au cerut, printre altele, anularea deciziei nr. 2.2 din 2 martie 2005, adoptată de Consiliul orășenesc Leova. Ei au explicat că nu le sunt oferite condiții de muncă adecvate pe teritoriul pieței de stat.

În aceeași zi, reclamanții au expediat o cerere prealabilă Primăriei orașului Leova, în care au inserat o descriere similară celei din plângerea anterioară, și au cerut anularea deciziei nr. 2.2, adoptată de către Consiliul orășenesc Leova.

La data de 6 aprilie 2005, Consiliul orășenesc Leova a discutat la ședință solicitările antreprenorilor și administrației pieței private, formulate în cererea din 4 aprilie 2005. Potrivit reclamanților, directorului pieții i s-a permis să se adreseze consilierilor și să vorbească despre cerințele reclamanților. După ce subiectul a fost discutat, Consiliul orășenesc a adoptat decizia nr. 3.1, în care se menționa că s-a luat notă de solicitările reclamanților și s-a decis ca piața privată să activeze în conformitate cu decizia Consiliul orășenesc Leova nr. 2.2 din 2 martie 2005.

La data de 12 mai 2005, Primăria Leova a răspuns la plângerea din 4 aprilie 2005, informând antreprenorii precum că au primit răspuns la solicitările lor de la Consiliul orășenesc Leova, prin decizia nr. 3.1 din 6 aprilie 2005. În particular, că „piața privată urmează să activeze în conformitate cu decizia Consiliului orășenesc nr. 2.2 din 2 martie 2005”.

La data de 28 mai 2005, 191 de antreprenori, inclusiv reclamanții, au înaintat o acțiune în contencios administrativ, cerând anularea deciziei din 2 martie 2005. Ei au invocat că le-au fost afectate drepturile prin această decizie, care a avut scopul de a proteja interesele pieței de stat. Ei au anexat copiile la: cererea prealabilă adresată Primăriei, plângerea din 4 aprilie 2005 către Consiliul orășenesc Leova și răspunsul aparatului Primăriei din 12 mai 2005.

La data de 5 iulie 2005, Judecătoria Leova a admis acțiunea reclamanților, stabilind că activitatea pieței private, în ziua de duminică, nu cauzează probleme sanitare, de trafic etc. și că decizia din 2 martie 2005 este contrară legislației antimonopol.

Prin decizia definitivă din 20 octombrie 2005, Curtea de Apel Cahul a anulat hotărârea instanței de fond și a dispus scoaterea cererii de pe rol. Aceasta a explicat că antreprenorii au expediat cererea lor prealabilă Primăriei, pe când decizia pe care solicitau să fie anulată a fost adoptată de către Consiliul orășenesc Leova. Corespunzător, art. 14 din Legea contenciosului administrativ nu a fost respectat, deoarece plângerea trebuia expediată inițial autorității care a adoptat decizia contestată. Instanța a menționat că decizia din 2 martie 2005 nu mai poate fi contestată.

În fața Curții, reclamanții s-au plâns de violarea Articolului 6 din Convenție, urmare a refuzului instanțelor naționale de a examina acțiunea acestora.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea Articolului 6 din Convenție – dreptul la un proces echitabil, notând că, la data de 4 aprilie 2005, reclamanții s-au plâns împotriva deciziei adoptate de către Consiliul orășenesc din 2 martie 2005. În aceeași zi, ei au înaintat o plângere similară către Primărie, pe care au denumit-o expres cerere prealabilă. La acțiunea înaintată judecătoriei Leova ei au anexat copiile ambelor plângeri. Curtea de Apel Cahul a considerat că cererea prealabilă a fost înaintată către autoritatea greșită, Primărie și nu Consiliu, notând că răspuns la cererea prealabilă a fost primit de la aparatul Primăriei. Și a scos acțiunea de pe rol.

Curtea a considerat că, atât din anexa ce conținea copia de pe plângerile reclamanților către Consiliul orășenesc Leova, cât și din răspunsul de la Primăria Leova, trebuia să fie evident pentru instanțele naționale că, pe lângă înaintarea unei cereri prealabile către Primărie, reclamanții au înaintat o altă cerere direct la Consiliu. Este adevărat că doar plângerea către Primărie a fost denumită expres cerere prealabilă. Totuși, nici legea contenciosului administrativ și nici altă lege nu dă o definiție a cererii prealabile, și nici nu stabilește cerințe formale pentru astfel de cereri. Mai mult decât atât, după cum reiese din jurisprudența invocată de Guvern, instanțele naționale consideră o plângere către autoritatea competentă ca satisfăcând cerința soluționării extrajudiciare, chiar dacă aceasta nu este denumită ca cerere prealabilă; în cauza la care a făcut trimitere Guvernul, cererea purta denumirea de recurs.

Din moment ce reclamanții s-au plâns Consiliului orășenesc Leova în privința deciziei adoptate de către această autoritate, și ulterior au depus o acțiune împotriva aceleeași autorități, Curtea a considerat dificil să accepte că reclamanții n-au respectat procedura de soluționare extrajudiciară. Mai mult decât atât, o copie a plângerii a fost anexată la acțiune. De asemenea, a fost anexată și copia scrisorii Primăriei, din 12 mai 2005, în care se menționa că Consiliul orășenesc deja a răspuns la plângerile reclamanților prin decizia din 6 aprilie 2005, fiind reprodusă partea relevantă din aceasta. Astfel, este evident, din documentele anexate la acțiune, că Consiliul orășenesc Leova a primit și a respins plângerea reclamanților împotriva deciziei acesteia din 2 martie 2005. Corespunzător, nu se poate spune că Curtea de Apel Cahul a decis în baza unui dosar incomplet sau a lipsei dovezilor că reclamanții au adresat plângerea către autoritatea competentă, Consiliu, care a fost examinată.

Guvernul a invocat că reclamanții au omis termenul de 30 de zile pentru a se plânge Consiliului împotriva deciziei din 2 martie 2005. Curtea a notat că reclamanții au fost informați despre decizia respectivă la 29 martie 2005 cel devreme și s-au plâns autorității la data de 04 aprilie 2005, ceea ce a avut loc în perioada termenului limită de 30 de zile. Mai important, nicio instanță națională nu a constatat că reclamanții au omis vreun termen.

În lumina celor menționate, Curtea a constatat că Curtea de Apel Cahul a luat o atitudine formală în raport cu acțiunea reclamanților. Curtea de Apel a concluzionat că cererea prealabilă a acestora a fost adresată unei autorități greșite, astfel ignorând celelalte cereri expediate în adresa autorităților competente și anexate la acțiune. Această decizie a instanței a reieșit din refuzul de a examina cauza reclamanților, chiar dacă ei au respectat toate cerințele legale pentru a înainta acțiunea lor. Astfel, dreptul reclamanților de acces la instanță a fost îngrădit fără nicio bază legală.

În final Curtea a respins ca vădit inadmisibilă alegația reclamanților privind violarea Articolului 1din Protocolul nr. 1 la Convenţie, dreptul la respectul proprietății.

Reclamanții au cerut 100 Euro pentru fiecare cu titlu de prejudiciu moral și 15.000 Lei cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat fiecărui reclamant câte 100 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 15.000 MDL cu titlu de costuri și cheltuieli pentru toţi reclamanţii.

În fața Curții reclamanții au fost reprezentați de către A. Postică și I. Manole, avocați din Chișinău.