Foto: https://cotidianul.md

15 ianuarie 2019 – Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza „Pecotox-Air” S.R.L. c. Moldovei, cererea nr. 45506/09, constatând violarea Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concluzionând că ingerinţa în privinţa bunurilor reclamantului sub forma revocării certificatului de operator aerian nu a fost însoțită de suficiente garanţii împotriva deciziilor arbitrale şi astfel nu a fost legală. Totodată Curtea a acordat companiei reclamante suma de 3.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 2.500 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Reclamantul este o companie specializată în transport aerian. În perioada de referinţă aceasta dispunea de un certificate de operator aerian eliberată de Administrația de Stat a Aviației Civile (în continuare ASAC; menționăm că, Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile a Republicii Moldova a fost lichidată oficial începând cu 1 iunie 2012, Autoritatea Aeronautică Civilă este organul care monitorizează în prezent aviaţia civilă a Republicii Moldova).

La data de 01 iunie 2007 ASAC a emis o decizie prin care a interzis operarea zborurilor cu transport înregistrat în Moldova către Irac şi Afganistan, începând cu 15 iulie 2007.

În perioada 4 și 8 iunie 2007, toate companiile aeriene moldovenești au fost supuse unui control din partea Comitetului de Siguranță al Uniunii Europene (European Union Safety Committee), în urma căruia, au fost depistate anumite nereguli.

La 18 iunie 2007, ASAC a expediat companiei reclamante instrucțiunea nr. 2584 și i-a cerut să prezinte până la 21 iunie 2007 un plan de lichidare a neregulilor constatate de către Comitetul de Siguranță al UE.

De asemenea la data de 18 iunie 2007 ASAC a expediat companiei reclamante instrucţiunea nr. 2585 prin care a cerut să întreprindă măsuri în vederea remedierii unor iregularităţi înainte de 20 iulie 2007 şi altor iregularităţi înainte de 20 septembre 2007.

La data de 21 iunie 2007 ASAC a emis ordinul nr. 102/GEN prin care a anulat certificatul de operator aerian a companiei aeriene, şi astfel stopând activitatea acesteia. ASAC şi-a motivat ordinul prin faptul că compania aeriană a zburat către Irac, Afganistan, Congo, Sudan, etc. ASAC a invocat că aceste destinaţii implică riscuri de securitate şi că nu erau resurse pentru a asigura securitatea de zbor în aceste teritorii.

La data de 22 iunie 2007 compania reclamantă s-a adresat la ASAC şi a cerut anularea deciziei sale pe motivul că nu a explicat exact pe care iregularităţi s-a bazat pentru anularea certificatului aerian şi că ASAC nu a acordat timp suficient pentru a remedia iregularităţile.

ASAC a refuzat să-şi anuleze decizia şi la data de 28 iunie 2007 compania reclamantă s-a adresat la Curtea de Apel Chişinău.

Compania a invocat că, potrivit articolului 23 din Legea aviaţiei civile, ASAC este în drept să suspende sau să anuleze certificatul doar dacă companiile nu remediază iregularităţile constatate în interiorul termenului limită stabilit. De asemenea, s-a făcut referire la secţiunea RAC-AOC 0170 din Regulamentul Aviaţiei Civile potrivit căreia certificatul putea fi revocat doar dacă iniţial a fost suspendat. Din moment ce ASAC nu a respectat aceste prevederi legale, acţiunile respective au fost ilegale.

La data de 03 decembrie 2008 Curtea de Appel Chişinău a respins acţiunea companiei reclamante, constatând că ASAC era în drept să anuleze certificatul deoarece iregularităţi serioase ce ameninţa securitatea zborurilor constatată de experţii europeni şi deoarece aceste iregularităţi nu au fost remediate. Curtea de Apel nu a indicat care sunt iregularităţile la care s-a referit. Instanţa de asemenea a constatat că compania reclamantă a eşuat să se conformeze deciziei ASAC din 01 iunie 2007 ce interzicea zboruri către Irac şi Afganistan începând cu 15 iulie 2007. Compania reclamantă a contestat decizia respectivă la Curtea Supremă de Justiţie.

La data de 29 aprilie 2009 Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul şi a menţinut decizia Curţii de Apel Chişinău.

În faţa Curţii compania reclamantă s-a plâns că anularea certificatului aerian a avut ca efect violarea dreptului la respectul proprietăţii garantat de Articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Decizia Curţii

Curtea a notat că Articolul 5 din Legea aviaţiei civile stabileşte în termeni generali dreptul ASAC de a revoca autorizaţiile de zbor. Totuşi, articolul 23 din aceeaşi Lege stabileşte încălcările pentru care compania aeriană poate fi sancţionată şi procedura ce urmează să fie respectată de către ASAC. Paragrafele 3 şi 4 din acest articol stabilesc că certificatul poate fi suspendat sau revocat doar când compania vizată omite să remedieze iregularităţile semnalate de către ASAC în interiorul termenului limită sau dacă iregularităţile se dovedesc a fi recurente.

Regulamentele în domeniul aviaţiei civile eliberate de ASAC în baza Legii aviaţiei civile, stabileşte în secţiunea RAC-AOC 0170 paragrafele a) şi b) că certificatul poate fi revocat în anumite circumstanţe după ce iniţial a fost suspendat. De asemenea, este prevăzută o a 3-a posibilitate în temeiul paragrafului c), şi anume în alte cazuri prevăzute de către regulamentul în vigoare. Curtea, totuşi, nu a fost informată de aceste reglementări.

Curtea a notat că prin decizia din 01 iunie 2007 ASAC a informat compania reclamantă că toate zborurile către Irac şi Afganistat urmează a fi interzise începând cu 15 iulie 2007. La data de 21 iunie 2007, adică mai mult de 3 săptămâni înainte ca interdicţia să între în vigoare, ASAC a retras certificatul companiei aeriene pe motiv că a zburat către diverse destinaţii implicând riscuri de securitate, inclusiv Irac şi Afganistan. Nu doar că companiei reclamante nu i s-a oferit posibilitatea de a fi auzită de către ASAC înainte de revocarea certificatului său dar, de asemenea, instanţele naţionale nu au explicat în ce bază au constatat că compania a eşuat să se conformeze interdicţiei, în condiţiile în care interdicţia nu era încă în vigoare la momentul revocării.

În lumina celor menţionate, Curtea a concluzionat că ingerinţa în dreptul de proprietate a reclamantului sub formă de certificat nu a fost susţinută de suficiente garanţii împotriva arbitrariului şi astfel nu a fost legală în sensul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Corespunzător a avut loc violarea Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Compania reclamantă a cerut 1.195.909 Euro cu titlu de prejudiciu material, 30.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 2.985 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În timp ce retragerea certificatului ar fi putut avea consecințe financiare nefavorabile pentru compania reclamantă, Curtea nu poate să speculeze care ar fi fost eventualul rezultat dacă reclamantul ar fi contesta impunerea acestei măsuri în procedurile administrative sau judiciare ceea ce sunt garanțiile procedurale necesare cerute de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. De asemenea, a constat că societății reclamante îi este permisă, în temeiul legislației interne în vigoare, să solicite redeschiderea proceduriilor. În consecință, nu poate acorda nicio despăgubire în ceea ce privește prejudiciul material.

Curtea a acordat companiei reclamante 3.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 2.500 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii compania reclamantă a fost reprezentată de S. Raskatova, cu sediul în Chişinău.