20 septembrie 2018 – Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a făcut publică hotărârea în cauza Aliyev c. Azerbaidjanului, cererea nr. 68762/14. Cauza se referă la detenția avocatului și activistului pentru drepturile omului în baza unor acuzații de antreprenoriat ilegal, delapidare de fonduri și evaziune fiscală.
Curtea a considerat, în unanimitate, că a existat:
– o violare a Articolului 3 (interzicerea torturii) din Convenția Europenă a Drepturilor Omului (Convenția) privind condițiile de detenție pe perioada arestului preventiv; totodată, Curtea nu a constatat nici o încălcare a Articolului 3 privind asistența medicală pe perioada detenției și condițiile ulteriore de detenție;
– o violare a Articolului 5 § 1 (dreptul la libertate și securitate) din cauza lipsei unei suspiciuni rezonabile că a comis o infracțiune care să motiveze detenția sa;
– o violare a Articolului 5 § 4 (controlul detenției) din cauza lipsei unui control jurisdicțional adecvat al legalității detenției sale;
– o violare a Articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private și a corespondenței) din cauza percheziționării biroului său și a domiciliului;
– o violare a Articolului 18 (limitarea utilizării restricțiilor asupra drepturilor), deoarece Curtea a constatat că măsurile luate împotriva reclamantului au avut drept scop aducere la tăcere și pedepsirea acestuia pentru activitățile sale în domeniul drepturilor omului, mai degrabă decât pentru unul dintre scopurile legitime ale Convenției.
Curtea a constatat, în special, că acest caz face parte din „un mod îngrijorător de arestare arbitrară și de detenție a criticilor guvernului, activiștilor societății civile și apărătorilor drepturilor omului”.
Curtea a cerut Guvernului să ia măsuri pentru a proteja astfel de persoane, asigurându-se că nu vor mai exista urmăriri represive și folosirea incorectă a legii penale împotriva lor.
Faptele principale
Reclamantul, Intigam Kamil oglu Aliyev, este un cetățean din Azerbaidjan care s-a născut în 1962 și locuiește în Absheron (Azerbaidjan). Faptele cauzei sale sunt similare cu cele din Rasul Jafarov c. Azerbaidjanului.
Dl Aliyev este un cunoscut avocat pentru drepturile omului care a reprezentat reclamanții în fața Curții de la Strasbourg. El este, de asemenea, președintele unei asociații înregistrate oficial, numită Asociația de Educație Juridică (Legal Education Society). În iunie 2014, el a prezentat un raport privind liniile directoare ale sesiunii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind situația drepturilor omului în Azerbaidjan.
În mai 2014, Procuratura Generală a deschis un caz privind presupuse nereguli financiare la diverse organizații neguvernamentale, inclusiv asociația dlui Aliyev. În august, el a fost acuzat de antreprenoriat ilegal, evaziune fiscală la scară largă și abuz agravat de putere.
Anchetatorul a afirmat că domnul Aliyev nu a informat autoritățile că a devenit șeful unei entități juridice – asociația sa – și a omis să înregistreze subvențiile de la donatori. El a semnat, de asemenea, acorduri privind diverse sume fără autoritate juridică și a depus bani și a făcut plăți pentru el și pentru ceilalți sub formă de salarii și taxe de serviciu. Dl Aliyev a avut astfel, în opinia autorităților, o activitate antreprenorială ilegală, a profitat de aceasta și a evitat plata impozitelor.
El a fost arestat și reținut timp de trei luni, iar demersurile sale împotriva detenției au fost respinse. Casa sa și biroul asociației sale au fost percheziționate. Documente și diverse obiecte au fost confiscate, inclusiv dosarele cu privire la cererile adresate Curții. Instanțele naționale au respins plângerile sale că aceste măsuri au fost ilegale.
În decembrie 2014, Procuratura Generală a adus noi acuzații: delapidarea în proporții deosebit de mari, falsificarea printr-o evaziune fiscală oficială în proporții deosebit de mari. El a fost condamnat în aprilie 2015 și a primit o sentință de șapte ani și jumătate de închisoare, redusă la o sentință cu suspendare de cinci ani în martie 2016, când a fost eliberat din detenție. Procesul său este subiectul unei cereri separate.
Cererea în fața Curții
Bazându-se pe Articolul 2 (dreptul la viață) și Articolul 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante), dl Aliyev s-a plâns de faptul că starea sa de sănătate nu a fost compatibilă cu detenția și că nu i s-a acordat tratament medical adecvat. De asemenea, el s-a plâns, conform Articolului 3, de condițiile detenției și de condițiile de transport în instanță.
Dl Aliyev a formulat o plângere în temeiul Articolului 5 §§ 1 și 3 (dreptul la libertate și siguranţă / lipsa unei suspiciuni rezonabile / lipsa motivelor relevante și suficiente pentru continuarea detenției) și articolul 5 § 4 (decizia privind legalitatea detenției / revizuirea detenţie). El s-a plâns de percheziționarea casei sale și a biroului asociației în temeiul Articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private și a vieții de familie), precum și în temeiul Articolului 18 (limitarea folosirilor restrîngerilor drepturilor), el a pretins că drepturile sale au fost restricționate în alte scopuri decât cele prevăzute în Convenție.
În cele din urmă, el s-a plâns că arestarea și detenția sa i-au încălcat drepturile în temeiul Articolului 11 (libertatea de întrunire și de asociere).
Cererea a fost depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 16 octombrie 2014.
Decizia Curții
Articolul 3
Curtea a constatat că asistența medicală acordată domnului Aliyev pe perioada detenției nu a dus la o încălcare a Articolului 3, întrucât el nu a demonstrat că a fost inadecvată. Curtea a constatat o încălcare a Articolului 3 privind detenția sa în perioada 9-12 august 2014, din cauza lipsei de spațiu în celulă, agravată de împărțirea paturilor cu alți deținuți. Cu toate acestea, începând cu data de 12 august, condițiile detenției sale au fost conforme cu Convenția.
Curtea a respins plângerea sa referitoare la condițiile de transport în instanță la 24 octombrie 2014, întrucât nu a utilizat toate căile de atac interne disponibile înainte de a se adresa Curții.
Articolul 5 §§ 1 și 3
Dl Aliyev s-a plâns că autoritățile nu au furnizat dovezi rezonabile și bine documentate că a comis infracțiunile în cauză. Guvernul a respins acest argument.
Referindu-se la principiile „suspiciunii rezonabile” stabilite în cauza Rasul Jafarov, Curtea a precizat că, în special, trebuie să existe fapte sau informații care să ducă la o suspicione rezonabilă că persoana în cauză ar fi comis infracțiunea de care este învinuit.
La fel ca și reclamantul în cauza Rasul Jafarov, Curtea a constatat că domnul Aliyev a fost acuzat de acte criminale pentru nerealizări administrative (lipsa informării autorităților precum că a devenit șeful asociației sau a unei obligații de raportare a granturilor).
În plus, autoritățile de urmărire penală nu au prezentat niciodată documente care să susțină activitatea de antreprenoriat ilegal sau că a obținut un profit din subvenții, ceea ce înseamnă că nu ar exista suspiciuni rezonabile de evaziune fiscală.
De asemenea, a fost dificil pentru Curte să accepte acuzațiile de deturnare de fonduri și de fals: donatorii, care au dat bani în mod voluntar, nu s-au plâns niciodată de o deturnare de fonduri, în timp ce autoritățile nu au prezentat nici o dovadă că reclamantul ar fi comis infracțiunea de fals.
Curtea a constatat că domnul Aliyev a fost lipsit de libertate fără o „suspiciune rezonabilă” și a fost încălcat Articolul 5 § 1 din Convenție. Având în vedere această constatare, nu a fost necesară examinarea separată a problemelor ridicate în temeiul Articolului 5 § 3.
Articolul 5 § 4
De asemenea, Curtea a constatat o încălcare a acestei prevederi a Convenției, deoarece instanțele judecătorești naționale nu au verificat, la fel ca în cazul lui Rasul Jafarov, existența unei suspiciuni rezonabile care să susțină arestarea și detenția domnului Aliyev. În esență, instanțele au aprobat în mod automat dosarul de urmărire penală fără o revizuire veritabilă și independentă a legalității detenției sale.
Articolul 8
Curtea a subliniat că o evaluare deosebită se impune când este vorba despre percheziţionarea birourilor avocaţilor or urmărirea sau hărţuirea membrilor profesiei juridice loveşte în însuşi nucleul sistemului Convenţiei.
Curtea a constatat, în special, că instanța națională a permis percheziționarea pe motive vagi, fără a menționa fapte legate de crimele specifice abuzului de putere și falsului. Nu părea că instanța s-a asigurat că există suspiciuni rezonabile împotriva domnului Aliyev și că se pot găsi dovezi relevante la birou și la domiciliu său.
În ansamblu, percheziționarea nu a urmărit niciunul dintre obiectivele legitime prevăzute la Articolul 8 pentru a justifica o interferență cu viața privată a cuiva, astfel a existat o încălcare a acestei prevederi.
Articolul 18
Dl Aliyev s-a plâns că plasarea sa în detenție și confiscarea dosarelor pe cauzele în fața Curții a avut ca scop pedepsirea și aducere la tăcere a acestuia ca pe un critic al guvernului și al activiștilor pentru drepturile omului.
Curtea a luat act de constatările încălcărilor pe care le-a făcut deja în acest caz și că dl Aliyev și alți activiști pentru drepturile omului au fost puternic criticați de către funcționarii publici. Ea a remarcat modul arbitrar de percheziționare a domiciliului și a biroului său, inclusiv faptul că autoritățile nu numai că au ridicat dosare legate de asociație, dar și asupra cauzelor în fața Curții.
Acesta a menționat că contextul cazului a fost reglementarea legislativă din ce în ce mai severă și restrictivă a organizațiilor neguvernamentale din Azerbaidjan și că măsurile luate împotriva domnului Aliyev i-au limitat libertatea de asociere și capacitatea sa de a-și desfășura activitatea în domeniul drepturilor omului într-o manieră semnificativă. Măsurile au avut, de asemenea, un efect de stopare a activități mai multor ONG-uri.
Având în vedere toate circumstanțele, Curtea a constatat că restricțiile la adresa domnului Aliyev au avut drept scop să-l reducă la tăcere și să-l pedepsească, mai degrabă decât urmărirea unui scop legitim în temeiul Convenției. Prin urmare, a fost încălcat Articolul 18.
Având în vedere celelalte constatări, nu a fost necesar să se analizeze separat plângerea formulată în temeiul Articolului 11.
Articolul 46
Curtea a constatat că acțiunile întreprinse împotriva domnului Aliyev au avut ca scop aducere la tăcere și pedepsirea acestuia. Ea a constatat încălcări similare în alte cauze împotriva Azerbaidjanului, ceea ce înseamnă că nu au putut fi considerate incidente izolate. De fapt, judecățile reflectau un model îngrijorător de arestări și detenție arbitrară a criticiilor guvernului, a societății civile și a activiștilor pentru drepturile omului.
Curtea se ocupa deja de o serie de cereri similare și a subliniat, din motive de îngrijorare, că instanțele naționale, fiind ultimii tutori ai statului de drept, nu au reușit să protejeze reclamanții de arestul arbitrar și au aprobat în mod automat cererile de detenție.
Având în vedere încălcările repetate ale Articolului 18, acesta a considerat că statul trebuie să se concentreze asupra protejării criticiilor guvernului, a activiștilor societății civile și a apărătorilor drepturilor omului împotriva arestării și a detenției arbitrare. Măsurile întreprinse trebuie să garanteze că nu vor mai exist urmăriri penale și abuzuri de drept penal împotriva acelui grup de persoane.
Orice măsuri individuale, care vizează, printre altele, restabilirea activităților profesionale ale domnului Aliyev, pentru a pune capăt încălcărilor Convenției și pentru a repara efectele, a fost cel mai bine tratat de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, într-o varietate de moduri în care s-ar putea face acest lucru, a adăugat Curtea.
Satisfacția echitabilă (Articolul 41)
Curtea a hotărât că Azerbaidjan urmează să plătească reclamantului 20.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 6.150 Euro pentru cheltuielile de judecată și pentru procedurile în fața Curții.
