Cauza M. c. Olandei se refereă la un fost membru al serviciilor secrete olandeze, care a fost acuzat de divulgarea unor informații clasificate. Reclamantul, domnul M, s-a plâns în fața Curții Europene a Drepturilor Omului că procesul penal a fost inechitabil.
În hotărârea Camerei, Curtea a statutat, în unanimitate, că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) și § 3 (c) (dreptul la un avocat ales) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Curtea a constatat că, din cauza amenințării cu urmărirea penală în cazul divulgării unor secrete de stat avocatului său, comunicarea între reclamant și avocat nu a fost liberă și fără restricții în ceea ce privește conținutul său, ceea ce a compromis iremediabil caracterul echitabil al procedurii împotriva reclamantului.
Cu toate acestea, Curtea a hotărât, în unanimitate, că nu a existat o încălcare a articolului 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) și § 3 (b) și (d) (dreptul de a dispune de timpul și înlesnirile adecvate necesare pregătirii apărării și dreptul de a obține citarea și audierea martorilor) din Convenție. În special, nu a fost contrar articolului 6 §§ 1 și 3 (d), refuzul membrilor serviciilor secrete de a răspunde întrebărilor adresate de apărare din cauza obligației lor de a păstra secretul de stat. Reclamantul a explicat că strategia sa a fost să dovedească că altcineva ar fi putut divulga informațiile clasificate și că această linie de apărare a fost compromisă, întrucât a fost imposibil să fie audiați în mod corect martorii care activau în cadrul serviciilor secrete. Curtea a constatat că aceasta a fost o strategie de apărare perfect legitimă în teorie. Cu toate acestea, având în vedere volumul mare de dovezi care îl legau de infracțiune, nu era îndreptățit să facă cereri speciale de informații, cu speranța că s-ar putea prezenta o explicație alternativă.
Prin urmare, Curtea a observat că o nouă procedură sau redeschiderea procedurilor interne la cererea reclamantului reprezintă o modalitate adecvată de a remedia încălcarea constatată.
Menționăm că, reclamantul a activat în cadrul serviciilor secrete ca editor audio și interpret. În această calitate, a avut acces la informații clasificate, fiind obligat să nu le divulge, obligație valabilă și după plecarea sa din funcție.
În 2004, a fost acuzat că a divulgat secrete de stat unor persoane neautorizate, inclusiv unor suspecți de terorism. Înainte de proces, el a fost informat de către serviciile secrete că riscă să fie acuzat de noi infracțiuni în cazul în care va divulga, inclusiv avocatului său, și alte informații ce i-au devenit cunoscute datorită funcției deținute. De asemenea, apărării i-a fost limitat accesul la documente, unele fiind furnizate doar într-o formă redactată.
În cursul procedurilor inițiale, avocatul reclamantului a contestat restricțiile în ceea ce privește comunicarea dintre el și reclamant. Prin urmare, o scutire condiționată i-a fost acordată reclamantului, care îi permitea să dezvăluie, numai avocatului său, informații strict necesare pentru apărarea sa.
În cursul eaminării recursului, reclamantul s-a plâns, fără succes, de faptul că nu i s-a permis să dea numele membrilor serviciilor secrete pe care dorea să-i citeze în calitate de martori la Curtea de Apel. Totodată, orice membru a serviciilor secrete care a avut calitatea de martor a avut dreptul să refuze să răspundă la intrebările apărării, drept urmare a obligației de nedivulgare a informațiilor clasificate. În plus, vocile și aparițiile lor au fost deghizate pentru a le ascunde identitatea.
Reclamantul a fost condamnat de tribunalul regional la patru ani și șase luni de închisoare, care a fost redus de Curtea de Apel la patru ani și de Curtea Supremă la trei ani și zece luni.
Acest material este realizat în cadrul proiectului “Contribuția la respectarea drepturilor omului în Republica Moldova” implementat de Asociația Obștească ”Juriștii pentru Drepturile Omului” cu sprijinul financiar acordat de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.
