În cauza Vasiliciuc,
reclamantul Axenia Vasiliciuc, din cauza situației economice din Republica
Moldova a părăsit țara și a plecat în Grecia unde și-a găsit un loc temporar de
muncă. Ea își vizita rudele în timpul vacanțelor.
La 15 septembrie 2008 reclamantul se întorcea în Grecia
din Moldova. Ea a fost oprită la vama din
aeroport, deoarece avea cu sine o cutie cu bijuterii, pe care nu le-a declarat.
Reclamantul a fost dus la poliția din aeroport, unde a declarat că nu încercat
să facă contrabandă cu bijuterii.
Reclamantul
era încrezut că nu este necesară nici o declarație pentru bunurile a căror
valoare este mai mică de 5,000 EURO. Ea a susținut, de asemenea, că nu i s-a
cerut să declare nimic de către colaboratorii vamali. Poliția a întocmit un
proces-verbal, potrivit căruia reclamanta avea în posesia sa 29 unități de
bijuterii de aur în valoare totală de 55,582 MDL.
Reclamantul
a pierdut zborul și a petrecut mai mult de două săptămâni în Moldova, făcând
diverse vizite la poliție, unde a semnat o declarație prin care s-a obligat să
se prezinte în fața autorităților naționale la solicitare. De asemenea, ea a
comunicat adresa sa din Grecia.
La
1 octombrie 2008, reclamantul s-a întors în Grecia, deoarece nu mai putea
absenta de la serviciu. Ea nu a întâmpinat dificultăți la ieșirea din țară prin
același aeroport.
La
7 octombrie 2009, poliția aeroportului Chișinău a inițiat formal proceduri
penale împotriva reclamantului pentru tentativă de contrabandă cu bijuterii.
Reclamanta nu a fost informată despre aceasta.
La
19 iunie 2009 Procuratura a cerut Judecătoriei Botanica eliberarea mandatului
de arest pe numele reclamantului. În aceeași zi instanța a eliberat mandatul de
arest pentru 15 zile.
Reclamantul
a aflat despre acest mandat mai târziu și a angajat un avocat. La o dată
nespecificată, avocatul a depus o cerere habeas corpus judecătoriei Botanica,
în care a susținut, printre altele, că reclamantul nu a știut despre cauza
penală intentată împotriva sa, că nu a fost niciodată invitată să se prezinte
la Procuratură și că nu a fost informată despre obligativitatea de nepărăsire a
localității.
La
18 septembrie 2010, cererea avocatului a fost respinsă pe motivul că reclamantul formal și-a asumat obligațiunea de a se prezenta în fața organelor de urmărire
penală, iar în consecință a evitat să se prezinte. Reprezentantul reclamantului a
atacat decizia, dar care a fost respinsă de către instanța de recurs. De atunci
reclamantul nu s-a mai întors în Moldova.
În
iulie 2011, după comunicarea cererii Guvernului, autoritățile moldovenești s-au
adresat la Interpol pentru eliberea unui mandat de arest internațional a
reclamantului. In rezultat, reclamantul a fost arestat în Grecia și ținut în
detenție pentru de 23 de zile. In documentele privind arestarea și detenția
reclamantului, autoritățile grecești au făcut referire la decizia judecătoriei
Botanica din 19 iunie 2009. Procedurile de extrădare s-au finalizat la 21 septembrie
2011 când o instanță din Atena a refuzat extrădarea reclamantului și a dispus
eliberarea reclamantului din detenție, concluzionând că potrivit Articolului 5
din Convenția Europeană privind Extrădarea, persoanele suspectate de comiterea
infracțiunilor fiscale, obligațiunilor vamale pot fi extrădați doar dacă
părțile contractante au convenit în acest sens pentru aceste categorii de
infracțiuni. In lipsa vreunui Acord dintre Grecia și Moldova, cererea de
extrădare nu poate fi satisfăcută. Aparent reclamantul nu s-a întors în
Moldova.
În fața Curții reclamantul s-a plâns de violarea art. 5
§ 1 CEDO, deoarece nu a existat o suspiciune rezonabilă, care ar justifica
dispunerea arestării sale.
Curtea a constatat în unanimitate violarea Articolului 5 § 1 din Convenție, dreptul la libertate.
Ea a notat că în ceea ce privește Grecia, detenția pentru
23 de zile cade sub incidența Articolului 5 § 1 (f) din Convenție și anume
detenție pentru extrădare. Totuși, Curtea nu a examinat responsabilitatea
Greciei pentru legalitatea detenției, și responsabilitatea Moldovei pentru
detenția respectivă, și anume mandatul internațional de arest eliberat de
Interpol la cererea autorităților moldovenești pentru executarea mandatului de arest
din 19 iunie 2009. Reclamantul a abordat doar legalitatea mandatului de arest care
a stat la baza privațiunii de libertate în Grecia, și anume legalitatea
mandatului de arest emis la 19 iunie 2009. Este incontestabil că detenția
reclamantului în Grecia a fost o consecință directă a mandatului respectiv de
arest și nu era posibilă privarea de libertate în Grecia în lipsa unui mandat
emis de instanțele judecătorești moldovenești. Acest fapt este notat expres de
către instanțele judecătorești grecești privind extrădarea reclamantului, care
au făcut referire expresă la decizia judecătoriei Botanica din 19 iunie 2009.
Corespunzător, Curtea a considerat că detenția
reclamantului în Grecia, deși formal urmărea extrădarea, era parte a
mecanismului folosit de către autoritățile moldovenești pentru executarea
deciziei judecătoriei Botanica din 19 iunie 2009 în afara hotarelor Moldovei și
a aduce reclamantul în fața autorității competente moldovenești privind
bănuiala rezonabilă că a comis o infracțiune. Corespunzător în ceea ce privește
Moldova, detenția reclamantului urma a fi conformă Articolului 5 § 1 (c) din
Convenție.
Curtea a notat că motivul pentru dispunerea arestării
reclamantului invocate de instanțele naționale a fost faptul că aceasta a eșuat
să se prezinte la citarea organului de investigație. În această privință,
Curtea a notat că reclamantul a părăsit țara în mod legal în perioada când nu
era inițiată urmărirea penală împotriva acesteia. Urmărirea penală împotriva
reclamantului a fost inițiată după părăsirea țării de către aceasta. Curtea în
continuare a notat alegația reclamantului, necontestată de către Guvern, în
cadrul unei vizite la poliție ea a informat pe aceștia despre adresa sa de
contact din Grecia. În pofida acestui fapt, procurorii au expediat citații la
adresa din Moldova, în Căușeni. Mai mult ca atât, procurorii au contactat
feciorul reclamantei și o rudă a acesteia și au omis să ceară să informeze
reclamantul despre citație și nu au încercat să facă uz de informația precum că
era în Grecia. De fapt, în dosar lipsește vreo dovadă că autoritățile au
întreprins măsuri rezonabile pentru a informa reclamantul privind procedurile
penale și necesitatea apariției în cadrul acestor proceduri.
Curtea a considerat că din moment ce în speță era vorba
de o chestiune așa de importantă precum dreptul la libertate, instanțele
naționale urmau să demonstreze în mod convingător că detenția era necesară. În cazul
când autoritățile dispun arestarea preventivă pe motivul omiterii de a da curs
citației, acestea urmează să se asigure că persoana respectivă a fost citată
corespunzător și că a dispus de timp
suficient să se conformeze și că s-au întreprins măsuri rezonabile pentru a
verifica dacă aceasta de fapt se ascunde. De fapt acesta nu a fost cazul din
speță, unde autoritățile au ales o abordare formalistică a chestiunii citării
reclamantului și când reclamantul nu a apărut au concluzionat că acesta se
ascunde. Curtea a notat că aceasta este aparent contrar Articolului 176 Codul
de procedură penală care prevede explicit că arestarea preventivă poate fi
dispusă doar când există motive suficiente de a considera că bănuitul poate să
se ascundă de la autorități. De asemenea, aparent aceasta este contrară
Articolului 238 Cod de procedură penală care prevede că dacă persoana a
declarat în cadrul procedurilor o altă adresă, atunci citațiile urmează să fie
expediate la această adresă.
În cererea sa habeas corpus reclamantul a invocat că ea
nu a fost citată la procuratură și s-a obligat să se prezinte și a predat
pașaportul. Refuzul autorităților naționale de a verifica argumentele reclamantului
privind citarea necorespunzătoare și de a-i acorda posibilitatea de a apărea în
fața autorităților a convins Curtea că detenția reclamantului nu poate fi
considerată necesară și lipsită de arbitraritate în sensul Articolului 5 § 1 (c) din
Convenție (comparativ cu Ladent v. Poland, no. 11036/03, § 56, 18 martie 2008).
Reclamantul a solicitat 8,000 Euro cu titlu de prejudicii
morale și 890 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
Curtea a acordat reclamantului 3,000 Euro cu titlu de
prejudicii morale și 890 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de S.Coptu,
avocat din Chișinău.
