La data de 15 septembrie 2015 Curtea a pronunțat hotărârea  Șișanov c. Moldovei (cererea nr. 11353/06). 

***

În cauza Șișanov, reclamantul Valeriu Șișanov, este un cetățean rus, în prezent deținut în Taraclia. În 1992, la o dată nespecificată, reclamantului i-a fost amputat piciorul. El poartă o proteză. 

La 7 august 1996 el a fost reținut în flagrant de către ofițerii de poliție, fiind bănuit de tentativă de omor, precum și extorcare de bani, păstrarea și fabricarea de muniții și substanțe explozive, furt de arme și explozibil, precum evadarea din locurile de detenție. 

La 21 august 1996 a fost emis un mandat de arest pe numele reclamantului. Potrivit acestuia, mandatul nu a fost prelungit în mod corespunzător până la expirarea sa la data de 21 februarie 1997. Reclamantul nu a fost eliberat. 

La data 27 mai 1997, Tribunalul Chișinău l-a condamnat pe reclamant la 25 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de extorcare de bani. La 04 decembrie 1997, Curtea de Apel a Republicii Moldova a respins recursul reclamantului. 

Printr-o decizie definitivă din data de 05 septembrie 2000, Curtea Supremă de Justiție a menținut deciziile instanțelor inferioare. 

La 21 noiembrie 2005, Curtea Supremă a admis parțial recursul în anulare al reclamantului și i-a diminuat termenul de pedeapsă. Restul pretențiilor au fost respinse. 

La 18 aprilie 1998 reclamantul a fost plasat în Penitenciarul nr. 29 din Soroca, unde a fost deținut până în aprilie 2006. 

Potrivit reclamantului, condițiile de detenție în Penitenciarul Soroca au fost contrare normelor elementare sanitare și de igienă. Locul de detenție reprezenta un demisol al penitenciarului. Acest spațiu avea o zonă pentru dormit, veceu și o chiuvetă. Lumina de zi și energia electrică erau slabă. Într-un spațiu de 98 metri pătrați se aflau șaizeci de deținuți. Podeaua era din beton. O sobă încălzea toată celula. Cearșafurile lipseau. Erau păduchi, ploșnițe și gândaci. Apa era doar pentru un sfert de oră, de trei ori pe zi. Din cauza lipsei de apă veceul era permanent murdar. Accesul la duș era de o dată pe săptămână pentru 3-4 minute. Potrivit reclamantului, deținuții bolnavi de tuberculoză și/sau infectați de boli venerice se aflau în aceeași încăpere. Alimentația era de o calitate foarte proastă, sub nivelul standardelor stabilite de Guvern. 

La o dată nespecificată în aprilie 2006 reclamantul a fost transferat în Penitenciarul nr. 1 din Taraclia, unde a fost deținut până la 25 mai 2008. Potrivit reclamantului, alimentația în închisoare a fost de o calitate foarte proastă. 

La 7 și 15 februarie 2008, el s-a plâns, fără succes, șefului penitenciarului. Potrivit reclamantului, alimentația sa a fost înrăutățită urmare a plângerilor sale. 

Începând cu 17 ianuarie 2011, reclamantul continuă să își ispășească pedeapsa în Penitenciarul nr. 1 din Taraclia. 

În perioada 11 octombrie – 20 decembrie 2006 reclamantul a fost deținut în Penitenciarul Nr. 5 din Cahul. Potrivit reclamantului, el a fost deținut într-o celulă rece, întunecată și umedă. Dimensiunile celulei erau de 3.4 m x 2.2 m, dimensiunile unicei ferestre erau de 0.72 m x 0.33 m. Pereții celulelor erau umezi, murdari și mucegăiți. 

La 11 octombrie 2010, reclamantul a trimis președintelui Curții o scrisoare prin care a notificat despre schimbarea adresei sale și a solicitat confirmarea de primire a scrisorilor anterioare, precum și informații referitoare la stadiul procedurii. 

Înregistrarea din dosar arată că această scrisoare a fost expediată din greșeală de către administrația penitenciarului la Centrul pentru Drepturile Omului din Chișinău. 

Într-o scrisoare adresată Curții din 24 ianuarie 2011, reclamantul s-a plâns că corespondența sa cu Curtea a fost cenzurată de către administrația penitenciarului. 

Invocând art. 3 CEDO, reclamantul s-a plâns de condițiile de detenție, denunțând absența condițiilor elementare sanitare și de igienă, precum și de calitatea și cantitatea insuficientă de hrană. Invocând art. 5 § 1 și 3 CEDO, el s-a plâns de plasarea sa în detenție preventivă, fără motive rezonabile, din 7 august 1996 până la 5 septembrie 2000. In sensul art. 6 § 1 CEDO, el a contestat legalitatea condamnării sale prin decizia Curții Supreme de Justiție din 5 septembrie 2000. Invocând violarea art. 6 § 3 CEDO, reclamantul s-a plans că în cadrul procedurilor penale, care au dus la condamnarea sa, instanțele naționale nu au audiat nici un martor. Invocând art. 6 § 2 CEDO, el pretinde că detenția sa provizorie înainte de condamnare nu are un fundament legal, reprezentând o încălcare a prezumției nevinovăției. Invocând art. 8 CEDO, reclamantul a denunțat cenzurarea corespondenței sale de către administrația penitenciarului. În sensul art. 13 CEDO, el a denunțat lipsa unui recurs intern efectiv în privința condițiilor de detenție. Invocând expres acest articol, el a denunțat absența unui recurs intern efectiv pentru anularea condamnării sale, pe care o consideră ilegală. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 12, reclamantul a pretins că la condamnarea sa a fost discriminat pe motiv de naționalitate și limbă pe care o vorbește de către instanțele naționale. 

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 din Convenție, condițiile de detenție. Ea a notat, în privința penitenciarului nr. 6 din Soroca, supraaglomerarea, fiecărui deținut revenindu-i 1,63 metri pătrați, condițiile proaste de igienă, lipsa iluminării și ventilării corespunzătoare, calitatea proastă a alimentației. Faptul supraglomerării a fost reiterat și pe durata detenției în cadrul penitenciarului nr. 5 din Cahul. Condițiile proaste de detenție au fost constatate și pe durata detenției reclamantului în cadrul penitenciarului nr. 1 din Taraclia. 

De asemenea, Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 8 din Convenție, dreptul la viață privată. Ea a notat că scrisoarea reclamantului din 11 octombrie 2010 a fost trimisă la Curte de către autoritățile naționale și că acestea ar putea fi citită cu ușurință. În aceste condiții, ea a considerat că reclamantul se poate pretinde victimă a ingerinței în dreptul său la respectarea corespondenței sale. 

Curtea a reiterat că o astfel de ingerință contravine articolului 8 al Convenției decât dacă este „prevăzută de lege”, urmărește unul sau mai multe scopuri legitime în conformitate cu alineatul 2 al acestui articol și, în plus, este necesară, într-o societate democratică. 

Ea a observat că potrivit reglementărilor interne reclamantul trebuia să lase scrisoarea într-o boxă sau să o transmită administrației într-un plic sigilat. De asemenea, potrivit acestor reglementări, în lipsa banilor pe contul de economii a reclamantului, administrația ar trebui să nu expedieze scrisoarea la destinatar. Corespunzător administrarea închisorii nu a respectat reglementările respective.  

Cu titlu suplimentar, ea a constatat că deși Guvernul a invocat că reclamantul nu dispunea de bani și administrația penitenciarului a făcut o excepție, fiind suportate cheltuielile pentru expedierea scrisorii, ea a notat că Guvernul nu explicat de ce administrația penitenciarului nu a acordat, de asemenea, un plic reclamantului, în scopul de a respecta normele interne și pentru a garanta persoanei în cauză confidențialitatea corespondenței.

Restul capetelor de plângere a reclamantului au fost respinse ca tardive, în temeiul art. 35 § 1 și 4 din Convenție.

Considerând necesar  de a examina prezenta cauză sub aspectul art. 46 din Convenție, Curtea a concluzionat autoritățile naționale trebuie pună în aplicare, fără întârziere, un remediu sau set de remedii, cu effect preventive și compensatoriu și garanteze despăgubiri pentru încălcarea Convenției rezultate din condițiile de detenție necorespunzătoare în Moldova.

Reclamantul a cerut 120,000 Euro cu titlu de prejudiciu material și 100,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral.

Curtea a acordat reclamantului 10,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral.