La data de 16 decembrie 2014 Curtea a
pronunțat hotărârea în cauza Buzadji c. Moldovei, cererea nr.
23755/07.

Reclamantul este Petru Buzadji, născut în
1947, locuitor or. Comrat.

În martie 2006 reclamantul, care era directorul
unei companii de stat, a aflat că compania sa datorează unei companii private
suma de 594,067 USD, plus penalități, în total 824,404 USD. La 26 mai 2006
reclamantul a fost eliberat din funcția de director.

Potrivit reclamantului, în iulie 2006 el a fost
citat de organul de urmărire penală pentru a da declarații în legătură cu
pretinsa fraudă la compania de stat. Ulterior el a fost citat de câteva ori, și
întotdeauna a apărut în fața organelor de urmărire penală și a cooperat cu
acestea.

Potrivit materialelor prezentate de părți, au fost
inițiate 13 diferite cauze penale împotriva reclamantului și a 2 feciori ai
săi. La 27 mai 2007 cauzele penale au fost 
conexate. Feciorii reclamantului au fost citați de către organul de
urmărire penală în mai 2007 și au fost audiați în calitate de bănuiți, aparent
ei nu au fost arestați.

La 13 septembrie 2006 a fost ridicat un
document, pretins utilizat pentru fraudarea companiei de stat. La 30 octombrie 2006 a fost ridicat
computerul personal a reclamantului, fiind restabilite diverse documente ce
demonstrau fraudarea companiei  de stat.

La 26 octombrie 2006 a fost admisă cererea
de intentare a procedurii insolvabilității a companiei de stat.

La 21 decembrie 2006 Curtea Supremă de Justiție a
respins cererea de intentare a procedurii insolvabilității, deoarece datoriile
erau fictive, instanța făcând trimitere la analiza activității economice și
financiare a companiei, cauza fiind trimisă la rejudecare.

La 02 mai 2007 reclamantul a fost arestat; iar la
05 mai 2007 a
fost formal învinuit de fraudarea companiei de stat.

La 05 mai 2007 judecătoria Buiucani a eliberat
mandat de arest în privința reclamantului, reținând caracterul infracțiunii,
complexitatea cauzei, pericolul influențării terților, etc.

Reclamantul a contestat la Curtea de Apel
eliberarea mandatului de arest cu recurs, însă fără succes.

La 16 mai 2007 judecătoria Buiucani a prelungit
arestul reclamantului pentru 20 de zile, reiterând păstrarea motivelor pentru
detenția reclamantului.

Reclamantul a contestat la Curtea de Apel
prelungirea mandatului de arest cu recurs, însă fără succes.

La 05 iunie 2007 judecătoria Buiucani a prelungit
arestul reclamantului pentru alte 20 de zile, păstrând motivația anterioară.

Reclamantul a contestat la Curtea de Apel
prelungirea mandatului de arest cu recurs, însă fără succes.

La 26 iunie 2007 judecătoria Buiucani a respins
demersul de prelungire a arestului și a dispus arestarea reclamantului la
domiciliu.

La 29 iunie 2007 Curtea de Apel Chișinău a anulat
încheierea din 26 iunie 2007 și a dispus prelungirea mandatului de arest pentru
20 de zile.

La 16 iulie 2007 judecătoria Buiucani a prelungit
arestul reclamantului pentru alte 20 de zile.

La 20
iulie 2007 Curtea de Apel Chișinău a anulat încheierea din 16 iulie 2007 și a
dispus arestarea reclamantului la domiciliu.

La 12 martie 2008 instanța a dispus eliberarea reclamantului sub cauțiune.

În fața Curții, reclamantul s-a plâns, invocând
art. 5 § 3 din Convenție, de insuficiența motivelor pentru arestarea sa. De
asemenea, reclamantul s-a plâns de violarea 5 § 1 și 4 din Convenție, fără
nici o explicație. În final reclamantul s-a plâns, invocând art. 6 § 1 și 2
din Convenție, de lipsa dovezilor pentru arestarea sa și încălcarea
principiului egalității armelor.

Curtea a constatat, cu patru voturi la trei, că a
avut loc violarea art. 5 § 3 din Convenție, notând că reclamantul a fost
deținut pentru o durată de 10 luni, dintre care 2,5 luni în arest și restul în
arest la domiciliu.

Ea a notat că reclamantul a invocat în fața
instanțelor naționale argumente substanțiale în contradictoriu  cu arestarea sa, în particular că a răspuns
citațiilor organelor de urmărire penală, că a fost un om de afaceri cunoscut,
că starea sănătății impunea asistență medicală specială.

Curtea a notat că instanțele naționale au ales să
desconsidere aceste argumente, aparent tratându-le ca irelevante chestiunii
legalității arestului. Instanțele naționale s-au limitat la repetarea motivelor
formale, în mod abstract și stereotipic.

Ea a considerat că instanțele naționale s-au
limitat la parafrazarea temeiurilor arestului prevăzute în Cod de procedură
penală, fără vreo explicație cum acestea au fost aplicate în speță, exceptând
riscul confruntării reclamantului cu feciorii săi. Chiar și acest temei, fiind neconvingător
deoarece reclamantului cunoștea despre urmărirea penală din iulie 2006, a devenit irelevant
după ce instanțele au permis reclamantului să stea la domiciliu împreună cu
feciorii săi.

Curtea a decis, în temeiul prevederilor art. 35 §
3 (a) și 4 din Convenție, că alegațiile privind violarea 5 § 1 și 4 din
Convenție sunt vădit neîntemeiate. În ceea ce privește alegațiile privind violarea
art. 6 § 1 și 2 din Convenție, Curtea a notat că acestea sunt premature.

Reclamantul a cerut 50,000 Euro cu
titlu de prejudiciu moral și
 2,137 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului suma de 3,000 Euro cu titlu de
prejudiciu moral și
 1,300 Euro cu titlu de costuri
și cheltuieli.

Judecătorul Popović a formulat opinie concurentă, iar
judecătorii Guerra, Casadevall și Motoc au formulat
opinie separată.