La data de 16 octombrie 2012 CtEDO a
pronunțat hotărârea Banca Internațională de Investiții și dezvoltare MB S.A.
c. Moldovei
(cererea nr. 28648/05).

În această cauză reclamantul este Banca
Internațională de Investiții și dezvoltare MB S.A. cu sediul în Chișinău.

La data de 31 martie și 11 iunie 1998
compania reclamantă a acordat două credite companiei N. in sumă totală de
139,000 dolari americani.

La data de 27 aprilie 1998, în cadrul urmării
penale împotriva companiei N., Centrul pentru combaterea crimelor economice și
corupției (CCCEC) a sechestrat bunurile acesteia, iar la data de 27 mai 1998
le-a vândut unei terțe persoane.

La data de 21 ianuarie 2000 au fost încetate
procedurile penale împotriva companiei N., iar la 28 ianuarie 2000 aceasta a
solicitat Ministerului Afacerilor Interne (MAI), compensarea valorii bunurilor
sechestrate.

La data de 31 ianuarie 2000 MAI a cerut
Ministerului Finanțelor să achite companiei N. 2857207 lei moldovenești (MDL).
Ministerul Finanțelor a achitat o parte din această sumă, restul urmând a fi
plătiți după finalizarea anchetei privind vânzarea bunurilor sechestrate.

La data de 26 aprilie 2001 Inspectoratul
fiscal Cahul a inițiat procedura de faliment împotriva companiei N. In cadrul
acestor proceduri compania reclamantă a fost recunoscută in calitate de
creditor, iar Ministerul Finanțelor in calitate de co-debitor.

Prin hotărârea judecătoriei economice din 07
noiembrie 2002 a fost declarat falimentul companiei N., Ministerul Finanțelor
fiind obligat să achite companiei reclamante suma de 1352854 lei. Această
hotărâre a devenit definitivă și executorie, prin decizia Curții Supreme de
Justiție din 26 februarie 2003.

Încercările companiei reclamante de a executa
hotărârea respectivă nu s-au soldat cu succes.

La data de 23 iulie 2004 Procuratura Generală
a anulat ordonanța din 21 ianuarie 2000, privind încetarea urmăririi penale împotriva
companiei N. și ordinul privind obligarea Ministerului Finanțelor a sumei de
2857207 lei moldovenești (MDL).

La data de 18 iunie 2006 compania reclamantă
a contestat ordonanța Procuraturii Generale.

Prin hotărârea din 18 iunie 2006 și hotărârea
suplimentară din 23 octombrie 2006 a judecătoriei Rîșcani a fost anulată
ordonanța procuraturii generale din 23 iulie 2004.

Procuratura generală a contestat hotărârile
respective la Curtea Supremă de Justiție. Prin decizia din 26 decembrie 2006
Curtea Supremă a admis plângerea procuraturii și a dispus rejudecarea cauzei in
instanța de fond.

La data de 07 martie 2007 judecătoria Rîșcani
a respins definitiv plângerea companiei reclamante.

La data de 16 mai 2006 Ministerul Finanțelor
a depus o cerere de revizuire, solicitând redeschiderea procedurilor de
faliment a companiei N., invocând scrisoarea CCCEC din 13 februarie 2006, prin
care a fost informat despre anularea ordinului din 31 ianuarie 2000, etc.

Compania reclamantă a obiectat admiterii
cererii de revizuire invocând, printre altele, nerespectarea termenului de 3
luni pentru depunerea revizuirii.

La data de 27 iulie 2006 Curtea Supremă de
Justiție a admis cererea de revizuire și a dispus rejudecarea cauzei, reținând
anularea ordinului din 31 ianuarie 2000, nerespectarea legislației și desconsiderarea
intereselor altor creditori. Instanța supremă nu a abordat chestiunea
respectării pentru depunerea cererii de revizuire.

La data de 03 decembrie 2008 Curtea de Apel
Economică a constatat că compania N. nu s-a aflat in insolvență și a dispus
deschiderea procedurii de lichidare a companiei respective.

La data de 18 mai 2009 Curtea de Apel
Economică a aprobat bilanțul de lichidare a companiei N., a declarat lichidarea
acesteia și stingerea datoriilor.

În fața Curții, compania reclamantă s-a plâns
că în urma casării hotărârii definitive favorabile, prin admiterea cererii de
revizuire, a fost încălcat principiul securității raporturilor juridice,
constituind violarea art. 6 § 1 CEDO. De asemenea, compania reclamantă s-a
plâns de neexecutarea hotărârii din 26 februarie 2003, constituind violarea
art. 6 § 1, 13 și art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea
art. 6 § 1 din CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 1
, urmare a anulării
hotărârii din 26 februarie 2003, notând că cererea de revizuire a fost depusă
peste termenul de 3 luni de zile, or CCCEC a expediat scrisoarea respectivă la
13 februarie 2006, iar cererea de revizuire a fost depusă la 16 mai 2006 și că
instanțele naționale nu au examinat chestiunea respectării termenului de trei
luni de zile pentru depunerea cererii de revizuire. Astfel, în speță, procedura
de revizuire a fost folosită de instanțele naționale într-o manieră
incompatibilă cu principiul securității juridice.

În ceea ce privește, pretinsa violare a art.
6 § 1, 13 și art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, prin neexecutarea hotărârii din
26 februarie 2003, Curtea a decis că, având în vedere intenția companiei
reclamante a de utiliza noul remediu intern disponibil prin Legea nr. 87, în
această parte cererea este prematură și urmează a fi respinsă în temeiul art. 35 § 1 și 4 CEDO.

În fața Curții, compania reclamantă a
solicitat cu titlu de prejudiciu material: EUR 313,589, cu titlu de prejudiciu
material, EUR 75,000 EUR, cu titlu de prejudiciu moral, și EUR 15,000 cu titlu
de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat companiei reclamante EUR
195,000 cu titlu de prejudiciu, EUR 1,250 cu titlu de costuri și
cheltuieli, în rest pretențiile au fost respinse.

În fața Curții compania reclamantă a fost
reprezentat de către V. Postolache, avocat din Chișinău.