La 21 februarie 2012, CtEDO a pronunțat hotărârea Buzilo
c. Moldovei
(cererea nr. 52643/07).

În această cauză, reclamantul Serghei Buzilo, la 20
noiembrie 2006, fiind suspectat de furt, a pretins că a fost bătut de către
ofițerii de poliție la sectorul de poliție nr. 7 din Chișinău. Mai târziu
dânsul a fost transportat la
Comisariatul de Poliție Botanica, unde câțiva ofițeri de
poliție l-au încătușat, i-au pus masca de gaz pe față și l-au bătut cu
bastoanele și un scaun de metal pentru câteva ore.

În dimineața zilei de 21 noiembrie 2006, reclamantul a
fost plasat într-o celulă unde și-a petrecut întreaga zi. Pe parcursul zilei
reclamantul de câteva ori și-a pierdut cunoștința și a solicitat să i se acorde
asistență medicală. La ora 16.00 el a fost transportat la spital unde a fost
diagnosticat cu multiple vânătăi pe față, o fractură la fluierul piciorului și
o traumă craniană urmată de comoție cerebrală.

La 23 noiembrie 2006 reclamantul a fost transportat la o
instituție medico-legală pentru a fi examinat. Dânsul a fost diagnosticat cu
multiple vânătăi pe față, piept, picioare și fese, o fractură a fluierului
piciorului stâng și o traumă cerebrală urmată de comoție cerebrală.

În aceeași zi reclamantul s-a plâns Procuraturii Generale
despre relele-tratamente l-a care a fost supus și a solicitat ca să fie
pedepsiți ofițerii de poliție, care l-au maltratat.

La 6 decembrie 2006 Procuratura sect. Botanica a respins
plângerea reclamantului ca nefondată. Procurorul a interogat reclamantul, doi
polițiști care l-au maltratat, ultimii declarând că la 20 noiembrie 2006
reclamantul a încercat să evadeze de la sectorul de poliție, sărind de pe
geamul veceului de la etajul doi. Procurorul a concluzionat că toate leziunile
de pe corul reclamantului au apărut în rezultatul căderii sale.

Reclamantul a atacat decizia procurorului la judecătoria
Botanica invocând, inter alia, că
niciodată nu a sărit de pe geamul veceului de la sectorul de poliție și că în
general nu exista geam la acel veceu. Mai mult, în raportul medico-legal era
menționat că de la o cădere putea fi cauzată doar fractura de la fluierul
piciorului său stâng.

La 31 octombrie 2007 judecătoria Botanica a admis
recursul reclamantului. Instanța s-a bazat pe raportul medico-legal, care
statua că aproximativ toate leziunile de pe corpul reclamantul au fost cauzate
de lovituri, și în baza celor susținute de reclamant, nu exista geam la veceul
din cadrul sectorului de poliție.

La 21 noiembrie 2007, procurorul R.D. de la Procuratura sect.
Botanica, iarăși a respins plângerea reclamantului despre relele-tratamente,
invocând că reclamantul totuși a sărit de pe geamul veceului. Totuși, de
această dată, ofițerii de poliție au mai completat că, după săritura de pe geam
și fracturarea fluierului piciorului, reclamantul a încercat să evadeze și a
opus rezistența și că dânșii erau nevoiți să aplice forța și tehnici speciale,
în rezultat reclamantului fiindu-i cauzate leziuni corporale. Procurorul, de
asemenea, a interogat o terță persoană, colaborator în cadrul sectorului de
poliție, care a confirmat cele declarate de ofițeri. Terța persoană, de
asemenea, a mai adăugat că a auzit strigătul reclamantului precum că s-ar
automutila pentru a acuza polițiștii ulterior de maltratarea sa. În final,
procurorul a statuat că a verificat veceul de la sectorul de poliție de la
etajul doi unde într-adevăr exista un geam mare.

Reclamantul a contestat ordonanța procurorului la Procuratura
Generală și a fost reîncepută urmărirea penală. A fost întocmit un alt raport
medico-legal la 12 martie 2008, potrivit căruia s-a exclus posibilitatea că
leziunile de pe corpul reclamantului au apărut în urmă unei sărituri de la
înălțimea etajului doi sau a unei căderi a reclamantului de la propria
greutate.

La 11 iuie 2008 Procuratura i-a pus sub acuzare pe cei
doi polițiști, care l-au maltratat pe reclamant, iar o săptămână mai târziu a
trimis cauza în instanța de judecată.

La 10 martie 2009, judecătoria Botanica i-a găsit
vinovați pe ofițeri de actele de tortură asupra reclamantului. Instanța a făcut
referire la rapoartele medico-legale, care erau în contradicție cu cele
declarate de ofițerii de poliție în ceea ce privește originea leziunilor de pe
corul reclamantului și s-a mai bazat pe declarațiile martorilor care ar fi
auzit tortura și strigătele din birou, unde reclamantul era interogat și care
l-a văzut pe reclamant întins pe podea când ușa era deschisă. Polițiștilor le-a
fost stabilită pedeapsa închisorii pe un termen de 5 ani, fiind suspendați din
funcție în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru o perioadă de 3 ani.

La 9 noiembrie 2009 Curtea de Apel Chișinău a respins
apelul declarat de procuror, reclamant și cei doi acuzați, menținând hotărârea
primei instanțe.

La 25 mai 2010, Curtea Supremă de Justiție a admis
recursul procurorului pe motive de drept și a trimis cauza la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău,
menționând, inter alia, că sentința aplicată este prea indulgentă.

La 21 decembrie 2010 Curtea de Apel Chișinău a
re-examinat apelul împotriva hotărârii din 10 martie 2009 și a achitat cei doi
polițiști. Curții nu i-a fost prezentată copia deciziei Curții de apel
Chișinău. Procurorul a depus recurs împotriva acestei decizii și la o dată
nespecificată Curtea Supremă de Justiție a casat decizia din 21 decembrie 2010
și a dispus reexaminarea cauzei la
Curtea de Apel Chișinău. Procedurile respective sunt încă
pendinte la Curtea
de Apel Chișinău.

În fața Curții reclamantul s-a plâns în baza de
Articolului 3 din Convenție, de maltratare în custodia poliției și lipsa unei
investigații eficiente în această privință.

Curtea a constatat în unanimitate violarea Articolului 3 din Convenție, notând că procedurile
naționale sunt pendinte și că în circumstanțele din speță a considerat că este
necesar să se abțină de la considerarea chestiunii pretinsei violări substanțiale
a articolului 3 din Convenție. Acestea fiind spuse Curtea, Curtea nu a putut să
noteze că procedurile privind plângerea reclamantului au durat pentru aproape 5
ani. Procuratura Generală a fost foarte lentă la inițierea procedurilor și a
respins de două ori plângerea reclamantului, de două ori pe motive, care
aparent s-au bazat pe o investigație superficială. În particular, aparent la
respingerea plângerii pentru prima dată, Procuratura Generală s-a bazat în mod
exclusiv pe declarațiile polițiștilor acuzați și a desconsiderat dovezile
medicale, care erau inconsistente cu versiunea polițiștilor cu privire la
circumstanțele de fapt. Respingând pentru a doua oară plângerea, Procuratura
Generală din nou aparent a trecut cu vederea inconsistența dintre declarațiile
polițiștilor acuzați și rapoartele medicale privind leziunile reclamantului.
Mai mult ca atât, nu au apărut întrebări în ceea ce privește schimbarea bruscă
a declarațiior polițiștilor acuzați, pentru a le confrunta cu constatările din
rapoartele medicale. Abia în luna august 2008 Procuratura Generală a remis
cauza în instanța de judecată. Aparent situația nu s-a îmbunătățit în
procedurile în fața instanțelor de judecată, unde cauza este pendinte pentru
mai mult de trei ani și unde Curtea Supremă deja a remis, de două ori, cauza la
rejudecare.

Având în vedere materialele aflate în posesie, Curtea nu
a fost convinsă că prezenta cauză prezintă o complexitate care ar cere un
termen așa de lung pentru examinare. În lumina deficiențelor identificate mai
sus, în special pe durata urmăririi penale, și durata în întregime a
procedurilor penale împotriva polițiștilor, Curtea a concluzionat că
investigația plângerii reclamantului privind pretinsele rele tratamente nu a
fost adecvată și suficientă.

Reclamantul a solicitat 500,000 Euro cu titlu de
prejudiciu material, prejudiciu moral și cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului 10,000 Euro cu titlu daune
morale, în rest pretențiile sale au fost respinse.