La 06 decembrie 2011 CtEDO a pronunțat următoarele hotărâri: Taraburca c. Moldovei (cererea nr. 18919/10) și Bercut S.R.L. c. Moldovei (cererea nr. 32247/07).


***


În cauza Taraburca c. Moldovei, reclamantul Andrei Taraburca, născut în anul 1988 a participat la protestele din 7 aprilie 2009 împreună cu prietenul său S., în momentul când a vrut să i-a un taxi să se întoarcă acasă, a fost aruncat într-o mașină de către trei ofițeri îmbrăcați în civil și transportat la Comisariatul de poliție al sectorului Botanica. Reclamantul a pretins că, fiind în detenție, trei polițiști au intrat în celula sa în dimineața zilei de 8 aprilie și l-au bătut până acesta a leșinat. El și-a revenit, dar îi sângera nasul și buza superioară. Fiind transferat mai târziu la Comisariatul General de Poliție, acesta a fost examinat de către medicul de pe loc, care nu a depistat careva semne de rele-tratamente. Fiindu-i acordat un avocat numit din oficiu, la 10 aprilie acesta a fost adus în fața judecătorului de instrucție care i-a aplicat 30 zile de arest preventiv. În aceeași noapte reclamantul a fost transferat la Penitenciarul nr. 13. Reclamantul a pretins că a fost impus să meargă printr-un coridor al ofițerilor de poliție (cunoscut sub „coridorul morții”), unde fiecare din polițiști l-au lovit până reclamantul a ieșit din acest coridor. Încheierea de arestare preventivă a fost casată la 16 aprilie 2009 și el a fost imediat eliberat.


La 14 aprilie (în timp ce se afla în detenție și a avut întrevedere cu avocatul angajat de părinții săi) și la 15 aprilie 2009, reclamantul a înaintat două plângeri la organele procuraturii, susținând că a fost maltratat.


Reclamantul a fost imediat examinat de către un medic la 14 aprilie 2009, care a înregistrat zgârieturi și vânătăi pe fața acestuia.


Prima plângere a reclamantului a fost primită de Procuratura militară la 21 aprilie 2009 și, după ce a așteptat să fie efectuată prima anchetă preliminară de către Ministerul Afacerilor Interne, procurorul a pornit o investigație pentru a verifica ce exact s-a întâmplat. După ce a interogat toate persoanele vizate, la 12 iunie 2009 procurorul a decis să nu înceapă urmărirea penală, bazându-se pe declarațiile lui S. că nu a fost maltratat și nu a văzut ca prietenul său să fie supus relelor-tratamente. Procurorul a sugerat că leziunile de pe fața reclamantului ar putea fi cauzate în urma încăierărilor din 7 aprilie 2009.


Procedurile penale împotriva reclamantului au fost încetate din lipsa probelor.


Potrivit Guvernului Moldovei, reclamantul nu a fost maltratat pe durata detenției acestuia. Cu toate că a fost asistat de un avocat, el s-a plâns de actele de brutalitate din partea polițiștilor doar după o săptămână după arestarea sa, la 14 aprilie 2009.


Reclamantul a avut traume post-traumatice fizice și psihice: o serie de investigații medicale l-au diagnosticat cu hipertensiune inter-cranială și o tulburare de stres.


În fața Curții, invocând art. 3 CEDO (interzicerea tratamentelor inumane și degradante), reclamantul a pretins că a fost bătut în custodia poliției și că investigația efectuată a fost una neadecvată. El s-a mai plâns că nu i s-a permis să-și contacteze părinții în timpul arestului său sau să-și angajeze un avocat ales, că a fost intimidat și nu i s-a permis să se plângă de maltratarea sa până la 14 aprilie 2009 (atunci când părinții săi i-au angajat u avocat cu care s-a întâlnit în timpul detenției sale).


Curtea a subliniat condițiile generale a acestui caz, în particular maltratarea sistematică și masivă a demonstranților de către poliție într-o perioadă relativ de scurtă. În special, urmare a vizitei în Republica Moldova a Comisiei europene pentru prevenirea torturii și a tratamentelor inumane și degradante, precum și a Comisarului Consiliului Europei pentru Drepturile omului, au confirmat că au colaționat un număr mare de pretenții credibile și consistente, ce au indicat că a existat un model după care polițiștii maltratau demonstranții urmare a alegerilor din aprilie 2009.


Din cele relatate de reclamant, Curtea a observat că, atunci când a fost arestat, dânsul avea o starea sănătății bună, fără urme a relelor-tratamente, aceasta fiind confirmată de către medic, dar peste o săptămână mai târziu – la 14 aprilie 2009 – un alt medic a înregistrat urme de violență pe fața sa. Faptul că reclamantul nu s-a plâns de actele de brutalitate ale poliției înainte de această dată, după cum a sugerat Guvernul, nu ar însemna că nu a fost supus relelor-tratamente. Din contra, este perfect inteligibil că dânsul ar fi putut depune o asemenea plângere doar după ce ar fi avut o întrevedere cu avocatul său în care ar avea încredere, având în vedere nesiguranța de la acel moment: multe persoane au fost maltratate și umilite, judecătorii examinau cauzele la sectoarele de poliție într-o manieră sumară, iar avocații numiți din oficiu ignorau vizibilele urmă de violență de la clienții săi, așa cum a fost și în cazul reclamantului. Frica și neajutorarea pe care reclamantul a simțit-o a fost împărtășită de majoritatea pretinselor victime, ceea ce a fost coroborat în raportul Comisiei Europene.


Curtea a concluzionat că a existat o violare a art. 3 CEDO în ceea ce privește maltratarea reclamantului de către poliție.


Curtea a considerat că plângerea inițială a reclamantului, examinată de către autoritatea care a angajat majoritatea persoanelor ulterior acuzate, a fost oarecum compromisă. Mai mult, plângerea a fost examinată cu o întârziere inexplicabilă: primită de procurorul militar doar după o săptămână, și care a păstrat-o la el timp de 38 zile în timp ce aștepta rezultatul anchetei inițiale a Ministerului Afacerilor Interne.


După ce procurorul a luat o decizie, l-a informat pe reclamant doar după o lună despre aceasta. Mai mult, nimeni din oficialii care l-au văzut pe reclamant înainte de 14 aprilie 2009 – nici polițiștii de la oricare unitate de unde se aflau, nici avocatul sau judecătorul – nu au reacționat la vizibilele acte de violență de pe fața reclamantului și respectiv nu au anunțat procuratura despre relele-tratamente. Nu s-au identificat nici persoanele care erau deținute cu reclamantul, și nici nu s-a efectuat vreo confruntare.


Curtea în continuare a reținut că investigarea plângerilor reclamantului a fost una inadecvată cu violarea art. 3 CEDO.


În fața curții reclamantul a solicitat EUR 15,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 1,500 cu titlu de costuri și cheltuieli.


Curtea a acordat reclamantului EUR 15,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 1, 500 cu titlu de costuri și cheltuieli.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către O. Doronceanu, avocat de la Institutul pentru Drepturile Omului.


***


În cauza Bercut S.R.L. c. Moldovei, reclamantul este o companie care, începând cu 1995, printre altele, administrează o școală de șoferi, dispunând de licența necesară eliberată în acest scop de către autorități.


La data de 30 iunie 2005 licența companiei reclamante a fost reînoită pentru un termen de 5 ani de zile. În perioada de referință școala de șoferi avea angajate aproximativ 60 de persoane și avea aproximativ 2,400 de elevi.


La data de 07 august 2006 Camera Înregistrării de Stat a organizat un control inopinat la școala de șoferi și a descoperit că doi instructori au fost concediați, fapt despre care nu a fost informată autoritatea respectivă în termenul de 10 zile prevăzut de lege.


La data de 10 august 2006 Camera Înregistrării de Stat a decis retragerea licenței companiei reclamante.


La data de 12 august 2006 compania reclamantă a inițiat proceduri judiciare împotriva Camerei Înregistrării de Stat, solicitând anularea deciziei din 10 august 2006. Compania reclamantă a invocat, printre altele, că controlul din 07 august 2006 a fost ilegal și că aceasta a informat Camera Înregistrării de Stat despre schimbările în statele sale de personal. În această privință, compania reclamantă a prezentat copia registrului intern a corespondenței de întrare și ieșire, care conținea mențiunile corespunzătoare în privința scrisorilor expediate Camerei Înregistrării de Stat.


La data de 27 noiembrie 2006 Curtea de Apel Chișinău a respins acțiunea companiei reclamante, reținând că sistemul de înregistrare a corespondenței acesteia nu este o dovadă suficientă.


La data de 21 februarie 2007 Curtea Supremă de Justiție a respins recursul companiei reclamante.


În fața Curții compania reclamantă s-a plâns că retragerea licenței de administrare a școlii de șoferi i-a încălcat dreptul la respectul proprietății garantat de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.


Guvernul a declarat că retragerea licenței companiei reclamante a constituit o ingerință în respectul dreptului de proprietate, care era disproporționată și nu era necesară într-o societate democratică. Prin urmare, Guvernul a acceptat că a avut loc o violare a Articolului 1 Protocolului nr. 1 la Convenție.


Curtea a recunoscut în unanimitate violarea Articolului 1 Protocolului nr. 1 la Convenție, referinduse la cauza Megadat.com SRL c. Moldovei, nr. 21151/04, § 68-79, 8 aprilie 2008, unde în circumstanțe similare, a constatat violarea articolului respectiv.


Compania reclamantă a solicitat 76,992 Euro cu titlu de daune materiale și 10,000 Euro cu titlu de daune morale.


Curtea a acordat companiei reclamante 9,000 Euro cu titlu daune materiale și 4,000 cu titlu de daune morale.


În fața Curții, compania reclamantă a fost reprezentat de către A. Chiriac, avocat din Moldova.