La data de 28 iunie 2011 CtEDO a adoptat hotărârea Oculist și Imas c. Moldovei (cererea nr. 44964/05).


În această cauză, reclamanți sunt Iosif și Evghenia Oculist, cetățeni ai Republicii Moldova și Ilia Imas, cetățean rus, care locuiesc în Leipzig, Petah-Tikva și Novomoskovsk.


În anul 1998, reclamanții au înaintat o acțiune împotriva Primăriei Chișinău, solicitând redobândirea dreptului de proprietate în privința unui imobil din Chișinău, care a aparținut familiei acestora până la 28 iunie 1940.


Printr-o decizie definitivă din 6 decembrie 2006, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea respectivă ca nefondată.


În fața Curții, reclamanții au pretins că la examinarea acțiunii la nivel național nu s-a respectat principiul „termenului rezonabil”, contrar art. 6 § 1 CEDO. Perioada relevantă a început la data de 24 septembrie 1998 și s-a finisat la data de 6 decembrie 2006. Prin urmare aceasta a durat 8 ani, 12 luni și 14 zile. De asemenea, reclamanții s-au plâns că în urma acestui proces au fost lipsiți de proprietatea lor, contrar art.1 din Protocolul nr. 1 CEDO.


În temeiul art. 37 CEDO, printr-o declarație unilaterală din 5 decembrie 2008 Guvernul Moldovei a cerut radierea cererii de pe rolul Curții. Guvernul a recunoscut că examinarea tardivă a cauzei a dus la violarea art. 6 CEDO și a oferit suma de EUR 2 500 cu titlu de satisfacție echitabilă.


Reclamanții s-au opus ofertei Guvernului și au solicitat Curții pronunțarea hotărârii.


Curtea a respins declarația unilaterală a Guvernului în temeiul art. 37 § 1 c) CEDO și a continuat examinarea admisibilității și fondului cauzei.


Luând în considerare toate probele prezentate și jurisprudența sa, Curtea a considerat că durata procedurilor în speță este excesivă și nu corespunde exigențelor “termenului rezonabil”.


Curtea a constatat că reclamanții au încercat să obțină un drept de proprietate asupra unui imobil, care a aparținut rudelor acestora. Din moment ce la momentul înaintării acțiunii, bunul nu se afla în patrimoniul lor, procedura nu se referă la un “drept existent al reclamanților”.


În ceea ce privește, dacă reclamanții au putut pretinde în continuare la o “speranță legitimă” de a obține restituirea bunului în litigiu, Curtea a constatat că nu a găsit probe, prin care ar putea concluziona, că hotărârea Curții Supreme de Justiție ar fi fost una arbitrară și ilegală. Curtea a concluzionat că reclamanții nu au putut avea o “speranță legitimă” să obțină restituirea bunului în litigiu.


În final, Curtea a notat că acest capăt din cerere este incompatibil rationae materiae cu art. 35 § 3 CEDO și urmează a fi respins în temeiul art. 34 § 4 CEDO.


În fața Curții reclamanții au solicitat 494,000 EURO cu titlu de prejudiciu material, 10,000 EURO, pentru fiecare, cu titlu de prejudiciu moral și 2,810 EURO cu titlu de costuri și cheltuieli suportate în fața instanțelor naționale, precum și în fața Curții.


Curtea a cordat 1,600 EURO fiecărui reclamant cu titlu de prejudiciu moral și EUR 1,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.


În fața Curții reclamanții au fost reprezentați de către T. Ovcharenko, avocat din Moscova.