În luna martie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai făcut publice deciziile Gabură c. Moldovei (cererea nr. 12197/08), Jomir c. Moldovei (cererea nr. 22740/07), Laguta c. Moldovei (cererea nr. 44712/06), Pasat c. Moldovei (cererea nr. 15594/06) și Ionel c. Moldovei (cererea nr. 24032/08).


***


În cauza Gabură, reclamantul Valeriu Gabură în perioada de referință lucra în poliția criminală în Hîncești.


În urma unui denunț din partea lui I.F. la data de 02 februarie 2007 procuratura a inițiat urmărirea penală împotriva a șapte persoane, inclusiv I.F. și reclamantul; aceștia fiind acuzați de furturi de bovine în raionul Hîncești.


La data de 7 februarie 2007 reclamantul a fost arestat, fiind suspectat de furt, care a cauzat prejudicii în proporții considerabile.


La data de 09 februarie 2007 judecătoria Rîșcani a admis demersul procurorului de arestare a reclamantului pentru un termen de 10 zile, invocând următoarele:


„…reclamantul este bănuit de comiterea unei infracțiuni deosebit de grave pentru care legea penală prevede privațiune de libertate pe un termen mai mare de doi ani de zile; poate să se ascundă de organul de urmărire penală; poate împiedica la stabilirea adevărului în procesul penal; poate să influențeze alte părți în procesul penal.”


Reclamantul a cerut în repetate rânduri eliberarea din arest și/sau înlocuirea măsurii preventive din arest preventiv în obligația de nepărăsire a localității. Prin deciziile din 15, 21 februarie, 14, 17 martie, 15 mai, 15 iunie, 6 iulie, 11, 20 octombrie, 22 noiembrie, 20 și 27 decembrie 2007 instanțele naționale au respins demersurile reclamantului și au prelungit arestul, invocând motivele reținute anterior.


La data de 05 august 2008 reclamantul a fost condamnat de instanța de fond.


La data de 08 martie 2010 Curtea a decis să comunice Guvernului cererea reclamantului în temeiul art. 5 § 3 al Convenției.


Printr-o scrisoare din 02 iulie 2010 Guvernul a informat Curtea despre propunerea de a face o declarație în vederea soluționării pretențiilor înaintate de reclamant, recunoscând violarea drepturilor reclamantului garantate de art. 5 § 3 al Convenției din cauza omisiunii instanțelor naționale a aduce motive suficiente pentru dispunerea și prelungirea arestării preventive a reclamantului. Considerând că atare recunoaștere este suficientă pentru satisfacerea echitabilă a reclamantului, Guvernul a cerut radierea cererii de pe rol.


Printr-o scrisoare din 29 noiembrie 2010 Guvernul a expediat o altă declarație, prin care a repetat recunoașterea violării drepturilor reclamantului garantate de art. 5 § 3 al Convenției, și de asemenea s-a obligat să plătească reclamantului suma de 3,500 Euro.


Printr-o scrisoare din 07 decembrie 2010, reclamantul a informat Curtea că acceptă condițiile stipulate în declarațiile Guvernului, invită Curtea să examineze cererea Guvernului și să radieze cererea de pe rolul său.


Luând act de declarațiile unilaterale ale Guvernului, Curtea a decis în unanimitate radierea cererii de pe rol.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către Dl V. Zama, avocat din Chișinău.


***


În cauza Jomir, reclamanta Parascovia Jomir este de naționalitate moldoveană și locuiește în Călărași.


La data de 26 octombrie 2005 reclamanta a consumat apă din robinetul din apartamentul său și în scurt timp s-a simțit rău. La data de 29 octombrie 2005 ea a fost internată în spital cu diagnoza „dizenterie acută, în formă gravă”.


La data de 26 octombrie 2005 reclamanta a fost externată din spital, după care aceasta a înaintat o acțiune împotriva furnizorului de utilități, o companie de stat, cerând suma de 100,000 lei moldovenești.


La data de 01 martie 2006 judecătoria Călărași a admis acțiunea, adjudecând suma de 10,000 lei moldovenești. Instanța a constatat că numeroasele rapoarte sanitare, medicale și tehnice au indicat că în apropierea blocului locativ a reclamantei țevile de canalizare erau situate deasupra țevilor cu apă potabilă și erau scurgeri. La data de 26 octombrie 2005 țeava s-a spart și apa de canalizare s-a infiltrat în țeava cu apă potabilă. Instanța, de asemenea, a stabilit că țevile au fost folosite începând cu 1977 și că ciclu aproximativ de viață a fost de 15 ani. În total cinci persoane, toate care au băut apă din aceeași țeavă de apă, au fost internați în spital cu aceeași diagnoză, în aceeași perioadă ca și reclamantul.


Părțile au depus apel. La data de 26 aprilie 2006 Curtea de Apel Chișinău a respins apelul reclamantului și a admis în parte apelul furnizorului, reducând suma la 5,000 lei moldovenești, considerând-o exagerată.


Părțile au depus recurs. La data de 25 octombrie 2006 Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia din 26 aprilie 2006, constatând că instanțele inferioare au luat în considerație caracterul și seriozitatea suferinței morale cauzate reclamantei, de asemenea și gradul de vinovăție a pârâtului.


În fața Curții reclamanta s-a plâns că suma mica adjudecată cu titlu de compensație constituie o violare a art. 8 al Convenției.


La data de 30 noiembrie 2009 cererea reclamantei a fost comunicată Guvernului, care a expediat observațiile privind admisibilitatea și fondul cauzei. La data de 10 mai 2010 observațiile au fost expediate reclamantei, care a fost invitat să expedieze propriile observații. Secția Grefă nu a primit nici un răspuns.


Printr-o scrisoare din 07 decembrie 2010, trimisă cu poștă recomandată, reclamanta a fost notificată despre expirarea termenului pentru prezentarea observațiilor și despre lipsa cererii de extindere a acestui termen. Reclamantei i s-a adus la cunoștință faptul că Curtea poate radia o cerere de pe rolul său dacă circumstanțele indică că reclamantul/a nu intenționează să mențină cererea. Reclamanta a primit această scrisoare la data de 30 decembrie 2010, însă nu a răspuns la aceasta.


Curtea a considerat că, în aceste circumstanțe, poate fi considerat că reclamanta nu mai dorește menținerea cererii, astfel Curtea a decis să scoată cererea de pe rolul său.


În fața Curții, reclamanta a fost reprezentată de către Dna Olga Jomir, fiica reclamantei.


***


În cauza Laguta, reclamanta Maia Laguta este de naționalitate moldoveană și locuiește în Chișinău.


La data de 17 august 2006 reclamanta a depus o cerere la Consiliul Municipal Chișinău în vederea organizării unei demonstrații împreună cu un grup de persoane în fața clădirii Guvernului la 18 septembrie 2005 pentru a protesta împotriva politicii sociale a Guvernului.


La 13 septembrie 2005 Consiliul Municipal Chișinău a adoptat o decizie prin care a autorizat organizarea protestulu în fața Circului din Chișinău.


La 8 noiembrie 2005 reclamantul a mai depus cerere de autorizare a unei demonstrații la Consiliul Municipal Chișinău pentru a efectua un protest împreună cu un grup de persoane în fața Guvernului la 23, 24 și 25 noiembrie 2005.


La 18 noiembrie 2005 Consiliul Municipal Chișinău a adoptat decizia de autorizare de a petrece protestul la 23 noiembrie 2005 în fața Circului Chișinău.


La o dată nespecificată reclamanta a contestat deciziile Consiliului municipal din 13 septembrie și 18 noiembrie 2005. Însă, acțiunile reclamantei au fost respinse, inclusiv și de către Curtea Supremă de Justiție la 25 ianuarie și 8 februarie 2006.


În fața Curții reclamanta s-a plâns de violarea art. 6 al Convenției pentru un proces echitabil deoarece instanțele naționale incorect au aplicat legislația națională relevantă. De asemenea reclamanta a invocat art. 9 al Convenției deoarece i-a fost încălcat dreptul la libertatea gândirii și conștiinței. În final reclamantul a invocat violarea art. 11 al Convenției deoarece dreptul său la libertatea întrunirii pașnice a fost încălcat.


La data de 14 februarie 2010 Curtea a primit o declarație de la Guvern, potrivit căreia acesta acceptă violarea art. 11 al Convenției și se oferă să plătească suma de 3,000 Euro reclamantei, întru soluționarea amiabilă a cauzei respective.


La data de 21 februarie 2010 Curtea a primit o declarație semnată de reclamantă, potrivit căreia, reprezentantul reclamantei luând notă de condițiile din declarația Guvernului, a informat că reclamanta acceptă propunerea respectivă și își retrage toate pretențiile formulate în cerere.


Luând act de declarațiile respective, Curtea a decis în unanimitate radierea cererii de pe rol.


În fața Curții, reclamanta a fost reprezentată de către Dnl O. Mancevschi, avocat în Chișinău.


***


În cauza Pasat, reclamantul Valeriu Pasat este de naționalitate moldoveană și locuiește în Chișinău.


1. arestul reclamantului și procedurile penale împotriva acestuia


La data de 11 martie 2005 reclamantul a fost arestat de poliție. El a fost acuzat de autorizarea în octombrie 1997, în calitate de Ministrul al Apărării, vânzării a 21 de avioane de luptă MIG-29 și echipament relevant Statelor Unite ale Americii (SUA), pentru un preț mai mic decât cel oferit de alți potențiali cumpărători din Iran și Republica Yemen. De asemenea, el a fost acuzat de autorizarea vânzării echipamentului de artilerie unei companii din Slovacia pentru un preț mai mic decât valoarea reală.


Reclamantul a declarat că arestarea sa este motivată politic și că dosarul penal este fabricat de conducere (în perioada de referință Partidul Comuniștilor din Moldova (PCM)), și că Dnl V. Voronin (șeful PCM și Președintele Moldovei) este responsabil personal.


La data de 14 martie 2005 judecătoria Buiucani a eliberat un mandat de arest pe numele reclamantului pe un termen de 10 zile, motivele fiind următoarele:


„reclamantul este suspectat de comiterea unei infracțiuni pentru care legea prevede închisoare de la 3 la 8 ani; el poate, să se ascundă, pentru a evita răspunderea penală și poate obstrucționat”


Aparent această decizie nu a fost contestată.


La data de 17 ianuarie 2006 judecătoria Buiucani l-a găsit vinovat pe reclamant de faptele incriminate, stabilind pedeapsa sub forma închisorii și interdicția de a ocupa anumite funcții pe un termen de 5 ani.


La data de 08 reclamantul a depus apel. La data de 20 martie 2006 el a cerut suspendarea executării sentinței. Curtea de Apel a respins cererea de suspendare.


La data de 20 martie 2006 reclamantul a cerut înlocuirea arestului cu o altă măsură, din cauza sănătății. În aceeași zi Curtea de Apel Chișinău a respins această cerere, indicând că reclamantul a nu arătat că are nevoie de asistență medicală, care nu ar fi disponibilă în spitalul din penitenciar în care era deținut.


La data de 10 aprilie 2006 reclamantul a cerut anularea măsurii de arest preventiv, pe motiv că aceasta este contrară Articolului 5 al Convenției. El a invocat că a fost ținut în detenție pentru o perioada nedeterminată de timp. Având în vedere că Curtea de Apel Chișinău a cerut autorităților judiciare din SUA efectuarea anumitor acțiuni de investigație și lipsa tratatului de asistență reciprocă între două țări în această privință, detenția acestuia ar putea dura pentru o perioada nedeterminată de timp, până la efectuarea acțiunile respective SUA. Reclamantul a adăugat că nici o instanță nu a adus suficiente motive pentru detenția acestuia și că starea sănătății sale impunea tratament medical special, care nu era disponibil în spitalul din penitenciar.


În aceeași zi Curtea de Apel Chișinău a respins demersul constatând nu a fost prezentată nici o dovadă privind necesitatea tratamentului medical în afara spitalului din penitenciar. Mai mult ca atât, Curtea de Apel Chișinău urmează să stabilească anumită dată pentru ședința viitoare, pe când toate celelalte argumente au fost deja examinate în cererile anterioare. În ceea ce privește pretinsa insuficiența motivelor pentru detenția reclamantului, acestea pot fi revăzute doar în procesul examinării apelului reclamantului împotriva hotărârii instanței de fond.


Reclamantul a înaintat cereri habeas corpus la 12 mai, 2 și 30 iunie și 4 septembrie 2006. Toate acestea au fost respinse de către instanțe pe motive similare, și anume, nu apărut nici o circumstanță nouă impunând o re-examinare a necesității detenției reclamantului.


La data de 16 octombrie 2006 Curtea de Apel Chișinău a menținut în parte condamnarea reclamantului, achitând-ul în privința acuzației de vânzare a avioanelor de luptă.


La data de 03 mai 2007 Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârea din 16 octombrie 2006 și a dispus rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Chișinău. Instanța, de asemenea a decis „să mențină aceeași măsură preventivă care era deja impusă – arest preventiv”.


La data de 25 iunie 2007 reclamantul a înaintat o cerere habeas corpus, invocând că nici o instanță nu a motivat suficient arestul acestuia. Mai mult ca atât, anularea hotărârilor instanțelor inferioare automat înseamnă că măsura preventivă și-a pierdut validitatea și aceasta nu putea fi menținută de către instanța supremă, pe când o nouă măsură nu a fost dispusă. Instanța nu a examinat această cerere la ședința din 25 iunie 2007, și la 26 iunie 2007 reclamantul a repetat-o.


La data de 09 iulie 2007 Curtea de Apel Chișinău a re-examinat cauza și l-a achitat pe reclamant în privința unei acuzații (vânzarea avioanelor de luptă), și a menținut condamnarea în privința vânzării echipamentului militar. Dispunând pedeapsa închisorii pentru 5 ani, instanța a constatat aplicabilitatea legii cu privire la amnistie și l-a eliberat de la executarea pedepsei, dispunând eliberarea imediată.


După eliberare, reclamantul s-a întors la muncă în Moscova, unde era consilier în cadrul unei companiei energetice în Rusia.


La data de 02 aprilie 2008 Curtea Supremă de Justiție a dispus rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Chișinău.


La data de 17 iulie 2008 Curtea de Apel Chișinău l-a achitat pe reclamant pe toate acuzațiile împotriva acestuia, soluția fiind menținută de Curtea Supremă de Justiție.


2. asistența medicală pe perioada detenției


La data de 25 aprilie 2006 reclamantul a cerut permisiunea să fie examinat de către o comisie medicală independentă, având în vedere suspiciunile că ar fi avut probleme medicale, care nu pot fi identificate și tratate de către medicii din spitalul din penitenciar.


La data de 27 aprilie 2006 Curtea de Apel Chișinău a admis cererea și a autorizat examinarea reclamantului de către comisia medicală menționată în cererea acestuia.


La data de 5 mai 2005 Departamentul Instituțiilor Penitenciare (DIP) a refuzat cererea reclamantului de a permite unei comisii medicale independente examinarea acestuia, notând că atare acces poate fi permis „după investigațiile medicale de către medicii din Spitalul Militar”.


La data de 15 mai 2006 Curtea de Apel Chișinău a permis din nou examinarea reclamantului de către o comisie medicală independentă. Astfel, o echipă de medici practicieni din Ucraina au fost invitați în Moldova pentru data de 27 mai 2006 și DIP a fost informat despre această vizită.


La data de 22 mai 2006 o comisie creată de către Ministerul Sănătății a stabilit că reclamantul suferă de 19 diverse boli. Acestuia i-a fost prescris investigații suplimentare.


La data de 23 mai 2006 DIP a informat reclamantul că refuză accesul comisiei medicale independente în penitenciar, din cauza că nu există dovezi că medicii au dreptul de a practica medicina în Moldova.


La data de 31 mai 2006 reclamantul a fost transferat în Penitenciarul nr. 13. Potrivit reclamantului, acest transfer a avut loc înainte de a urma vreun tratament în spitalul militar și înainte de a avea loc toate examinările prescrise de către medici la data de 22 mai 2006.


La data de 2 iunie 2006 reclamantul a depus o plângere la Curtea de Apel Chișinău, invocând că transferul prematur în Penitenciarul nr. 13 constituie o violare a art. 3 al Convenției. De asemenea, el s-a plâns în partea refuzului DIP de a permite examinarea sa de către o comisie medicală independentă, în pofida a două decizii judecătorești în acest sens. În aceeași zi, instanța a admis plângerea reclamantului și a obligat DIP să permită examinarea reclamantului de către o comisie medicală independentă. Instanța, de asemenea, a dispus transferarea reclamantului înapoi la spitalul militar, astfel ca toate examinările prescrise de medici la 22 mai 2006 să aibă loc, în lipsa ofițerilor de poliție.


Potrivit reclamantului, pe perioada detenției în Penitenciarul nr. 13 el a fost ținut într-o celulă separată, situată într-o anexă, unica intrare fiind prin curte. Astfel, el nu avea mijloace de comunicare cu cei din interiorul penitenciarului și nu putea fi auzit de către paznici în caz că era o urgență medicală. Mai mult ca atât, el niciodată nu a fost vizitat de vreun medic. Urmare a plângerii privind condițiile de detenție, a fost tergiversată transferarea la spitalul militar, pentru șase zile.


Printr-o scrisoare din 31 martie 2010 Guvernul a informat Curtea că a făcut o declarație unilaterală întru rezolvarea chestiunilor abordate de reclamant în următoarele condiții:


“…2. Aparent circumstanțele speței și chestiunile abordate de reclamant pot fi subiectul unei practici a Curții bine stabilite


3. Guvernul, după analiza practicii Curții, formulează următoarea declarație unilaterală:


Guvernul recunoaște că autoritățile naționale au eșuat să acorde reclamantului asistență medicală pe perioada detenției, potrivit stării sănătății acestuia, violând art. 3 al Convenției.


De asemenea Guvernul recunoaște că a avut loc o violare a drepturilor reclamantului garantate de art. 5 § 1(c) al Convenției, în particular că arestarea acestuia nu a avut o bază legală după expirarea termenului stabilit în fiecare decizie judecătorească privind detenția acestuia.


Mai mult ca atât, dacă Curtea va considera necesar să examineze chestiunea pretinsei violări în temeiul 5 § 3 și 5 § 4 al Convenției, în pofida recunoașterii Guvernului a violării drepturilor reclamantului garantate de art. 5 § 1(c) al Convenției, declarăm următoarele:


Guvernul recunoaște că în cazul reclamantului instanțele naționale au eșuat să aducă motive suficiente și relevante, violând articolul 5 § 3 al Convenției, de asemenea instanțele au încălcat drepturile reclamantului, prevăzute de articolul 5 § 4 al Convenției, din cauza termenului nerezonabil de examinare a cererilor acestuia habeas corpus.


4. Recunoașterea de către Guvern a încălcărilor drepturilor reclamantului menționate mai sus înseamnă că este necesar de a-i adjudeca acestuia anumite sume bănești, menite să acopere pretinsul prejudiciul moral, costuri și cheltuieli.


5. În această privință, având în vedere criteriile stabilite de practica Curții, Guvernul consideră că toate faptele menționate mai sus și în particular recunoașterea violării drepturilor reclamantului ar servi cel puțin o satisfacție parțială a prejudiciului moral.


6. Considerând circumstanțele speței și având în vedere evoluția procedurilor penale împotriva reclamantului, Guvernul accentuează că reclamantul a fost achitat pe deplin de către instanțele naționale pe cauza în legătură cu care a fost arestat … mai mult ca atât, toate procedurile penale împotriva reclamantului pendinte la procuratura au fost încetate … astfel reclamantul este în drept în temeiul Legii nr. 1545 să ceară compensații pentru detenție ilegală și acuzație ilegală.


7. Având în vedere caracterul extrem de sensibil a cererii și atitudinea emoțională a reclamantului privind faptele anterioare și circumstanțele cauzei, Guvernul este gata să evalueze cuantumul ce trebuie acordat reclamantului cu titlu de compensație pentru prejudiciul material și moral, costuri și cheltuieli. Corespunzător, lasă chestiunea privind cuantumului satisfacției echitabile la discreția Curții.”


Printr-o scrisoare din 24 mai 2010 avocata reclamantului a exprimat satisfacția clientului său în raport cu recunoașterea pretinselor violări. Ea a cerut 2,5 milioane Euro cu titlu de compensații a prejudiciului cauzat clientului său, referindu-se la caracterul unic a cazului, care include motivația politică a persecutării și arestarea a unui fost Ministru și membrul Academiei de Științe a Moldovei. Mai mult ca atât, cazul acestuia a primit o atenție din partea mass mediei din Moldova și în rapoartele privind drepturile omului. Soția acestuia și fiica au fost umilite la vizitarea acestuia în penitenciar și suferința acestuia fiind accentuată de refuzul investigațiilor medicale independente, în pofida autorizării judiciare a acestor investigații.


Printr-o scrisoare din 09 decembrie 2010 Guvernul a prezentat o următoare declarație, prin care amenda declarația anterioară. Referindu-se la recunoașterea violărilor drepturilor reclamantului în declarația anterioară, s-a obligat să plătească suma de 12,000 Euro cu titlu de prejudicii materiale și morale, costuri și cheltuieli. În continuare cerând Curții radierea cererii de pe rolul său.


În scrisoarea din 09 februarie 2011 avocatul reclamantului a argumentat că suma propusă de Guvern nu constituie satisfacție echitabilă suficientă pentru suferințele clientului și nu crează un efect deterent împotriva unor viitoare încălcări similare.


Având în vedere conținutul declarației Guvernului din 31 martie 2010 și din 09 decembrie 2010, de asemenea și cuantumul compensației propuse, Curtea a considerat că nu mai este justificată continuarea examinării cererii și a decis în unanimitate radierea cererii de pe rol.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către Dna J. Hanganu, avocat în Chișinău.


***


În cauza Ionel, reclamantul Gheorghe Ionel în perioada de referință fiind primarul satului Vorniceni.


La data de 12 octombrie 2007 reclamantul a fost arestat, fiind acuzat de trafic de ființe umane. Reclamantul a fost plasat în detenție, fiind eliberate mandate de arestare pentru o perioadă de 46 de zile, până în 26 noiembrie 2007.


Instanțele naționale au respins, fără nici o motivare, contestația reclamantului precum că nu există bănuială rezonabilă că ar fi comis infracțiunea imputată, având o motivare politică și că nu existau motive suficiente și relevante pentru detenția reclamantului. Motivele reținute de instanțe pentru arestarea reclamantului au fost că reclamantul a comis o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 2 ani, etc.


Pe perioada detenției reclamantul a fost ținut într-o celulă solitară, cu suprafața de 4 m.p., care nu avea ferestre și podul era jos, astfel că o persoană matură nu putea să stea în picioare, etc.


La data de 19 iulie 2009 reclamantul a fost achitat de către Curtea Supremă de Justiție.


La data de 6 mai 2010 Guvernul a informat Curtea că propune să facă o declarație pentru rezolvarea chestiunilor abordate de reclamant. În particular, Guvernul recunoaște că a avut loc o violare a art. 3 al Convenției, din cauza condițiilor de detenție, fiind tratament degradant. În același timp, a avut loc violarea drepturilor reclamantului garantate de art. 5 § 3 al Convenției, etc. În final Guvernul a menționat să este dispus să propună o anumită sumă de bani cu titlu de satisfacție echitabilă pentru prejudiciul material, costuri și cheltuieli, imediat după ce reclamantul vă prezenta observațiile sale.


Printr-o scrisoare primită de Curte la data de 14 iunie 2010 unul din reprezentanții reclamantului a reiterat poziția că în cazul de față a avut loc o violare a art. 3 și 5 § 3 al Convenției și a cerut 10,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 1,700 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli. Ea nu s-a referit în nici un fel la pretinsa violare a art. 5 § 1 al Convenției.


La data de 01 septembrie Guvernul a reiterat declarația unilaterală a sa inițială și a propus să plătească reclamantului suma de 6,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 600 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli, notând că reclamantul nu insistă asupra plângerii sale inițiale în temeiul 5 § 1 al Convenției.


Reclamantul i s-a cerut în repetate rânduri, inclusiv o dată cu postă înregistrată, să comenteze sumele propuse de Guvern, însă acesta a eșuat să facă acest lucru.


Curtea a decis în unanimitate să radieze de pe rolul său cererea reclamantului, considerând că nu este justificată continuarea examinării acesteia.


În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de către Dna A. Ursachi și Dna A. Balan, avocați în Chișinău.