În septembrie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a adoptat  hotărârile Hyde Park și Alții (nr. 5 și 6) c. Moldovei (cererile nr. 6991/08 și 15084/08), Popa c. Moldovei (cererea nr. 29772/05) și hotărârea privind satisfacția echitabilă în cauza Gușan c. Moldovei (cererea nr. 22539/05).


***


În cauza Hyde Park și Alții c. Moldovei (nr. 5 și 6), reclamanții sunt organizația neguvernamentală Hyde Park, care era înregistrată la momentul evenimentelor la Ministerul Justiției, și 4 persoane, membri sau susținători ai Hyde Park, și anume Ghenadie BREGA, Anatolie JURAVELI, Oleg BREGA și Anatol HRISTEA-STAN. La 2 iunie 2008, organizația Hyde Park a încetat să existe de drept. Ea a activat în continuare ca asociație obștească neînregistrată. Aceasta din urmă și-a exprimat intenția de a menține cererea depusă de predecesorul său.


La 23 iulie 2007, Hyde Park a depus o cerere la Consiliul municipal Chișinău de a autoriza o demonstrație de protest la 30 august 2007 în fața Ministerului Afacerilor Interne și a Procuraturii Generale împotriva hărțuirii organizației de către aceste autorități. La 20 august 2007, Consiliul municipal Chișinău a autorizat protestul.


La 30 august 2007, reclamanții au început protestul în fața Ministerului Afacerilor Interne, dar au fost opriți aproape imediat de către un polițist, care le-a comunicat că autorizația emisă de Consiliul municipal Chișinău a fost contestată în instanța de judecată de Procuratura Generală la 29 august 2007 și că autorizația era astfel suspendată. Reclamanții au protestat, dar au fost arestați și au fost duși la comisariatul de poliție unde au fost chestionați și eliberați câteva ore mai târziu. Se pare că contestația Procuraturii Generale împotriva autorizației Consiliul municipal Chișinău din 20 august 2007 nu a fost niciodată examinată de instanțele judecătorești.


Protestând împotriva primei suprimări a protestului lor, reclamanții au început un alt protest, la 4 septembrie 2007, care de această dată, nu a fost autorizat de autoritățile municipale. Reclamanții au fost opriți și arestați din nou și au fost eliberați după 5 ore. Ulterior, ei au fost sancționați administrativ pentru organizarea demonstrațiilor neautorizate și amendați cu MDL 800 (EUR 48).


Reclamanții au organizat cel de-al treilea protest la 10 septembrie 2007, care fusese autorizat de Consiliul municipal Chișinău la 7 septembrie 2007. Ei au fost din nou arestați imediat, de această dată pe motivul că în autorizația protestului nu erau indicate numele persoanelor implicate în protest. Fiind eliberați după chestionare, ei au fost cercetați în cadrul procedurilor administrative, care ulterior au fost încetate.


Invocând în principal art. 11 CEDO (libertatea de întrunire și de asociere), reclamanții s-au plâns de suprimările din partea poliției, precum și de arestările care au avut loc pe parcursul celor 3 proteste. De asemenea, în Hyde Park (nr. 5), ei s-au plâns și de violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) pe motiv de omisiune a instanțelor de judecată de a prezenta motive suficiente în hotărârile de sancționare a reclamanților.


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 11 CEDO.


Curtea a notat că, în ceea ce privește primul și al treilea protest, pentru care reclamanții au primit autorizare, ea nu a fost convinsă de argumentul Guvernului precum că era necesar să fie arestați reclamanții cu scopul de a le fi verificate autorizațiile sau identitatea. O înregistrare video prezentată de reclamanți a celui de-al treilea protest a arătat clar că ei erau chestionați de poliție și că le-au prezentat autorizația de protest. Curtea a remarcat că nu este clar ce fel de verificări mai puteau fi efectuate ulterior la secția de poliție. Mai mult, nu era relevant faptul că primul protest a fost provocator. Alegerea locației, a cântecelor și a sloganelor insultătoare în adresa MAI erau compatibile cu contextul demonstrațiilor, ale căror scop era criticarea hărțuirii Hyde Park de către MAI. Demonstrația nu a fost violentă, după cum a sugerat Guvernul, din înregistrarea video rezultă clar că protestul a avut loc într-un mod calm și pacifist.


Referitor la cea de-a doua demonstrație, deși neautorizată, Curtea a notat că poliția ar fi putut cere reclamanților să se disperseze și să revină atunci când vor obține autorizație. În loc de aceasta, reclamanții au fost arestați. Mai mult, Curtea a fost frapată de mărimea amenzii, care reprezintă 80% din suma maximă prevăzută pentru această categorie de sancțiune administrativă.


Curtea a concluzionat că, în ceea ce privește toate cele 3 demonstrații, poliția nu a demonstrat toleranța care este de așteptat de la autorități într-o societate democratică. Aresturile reclamanților și în special mărimea amenzii administrative impusă acestora în urma celui de-al treilea protest au fost disproporționate, cu încălcarea art. 11 CEDO.


În ceea ce privește pretenția reclamanților prin prisma art. 6 § 1 CEDO, Curtea a considerat că, având în vederea concluzia în privința art. 11 CEDO, nu este necesar de a examina separat această pretenție.


Curtea a acordat reclamanților suma totală de EUR 15,096 cu titlu de prejudiciu moral și material.


În fața Curții, reclamanții au fost reprezentați de către Oleg BREGA, liderul organizației la momentul evenimentelor.


***


În cauza Popa c. Moldovei, reclamanta, Tatiana POPA, s-a plâns în fața Curții de violarea art. 3 CEDO (interzicerea tratamentelor inumane și degradante) și a art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv). Reclamanta a pretins că a fost maltratată de polițiști la 27 iulie 2004, când a fost arestată împreună cu sora sa și dusă la comisariatul de poliție pentru stare de ebrietate și comportament turbulent. Faptele cauzei sunt contestate de către părți.


La 28 iulie 2004, Judecătoria Râșcani a constatat că reclamanta se afla în stare de ebrietate și se purta zgomotos și a sancționat-o pentru comiterea contravenției administrative de insultare a ofițerului de poliție și de nesupunere ordinelor legale ale ofițerului de poliție, amendând-o cu MDL 18 (EUR 1.24). În aceeași zi, reclamanta a fost examinată de un medic, care a constatat că reclamanta avea pe corp contuzii care puteau fi calificate ca leziuni corporale ușoare.


Reclamanta a contestat hotărârea judecătorească din 28 iulie 2004, dar aceasta a fost menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 decembrie 2004.


În același timp, la 3 august 2004, reclamanta s-a adresat Procuraturii Generale și a indicat că, la 27 iulie 2004, ea a fost maltratată de către 3 bărbați necunoscuți în prezența ofițerilor de poliție, prezentând numele acestora din urmă. La 28 septembrie 2004, Procuratura Rîșcani a adoptat o ordonanță de refuz de începere a urmăririi penale, pe motiv de lipsă a elementelor infracțiunii. La 14 februarie 2005 Judecătoria Rîșcani a respins recursul reclamantei și a conchis că ordonanța din 28 septembrie 2004 a fost adoptată legal.


În fața Curții, reclamanta a invocat violarea art. 3 CEDO (interzicerea torturii), pe motiv că a fost maltratată de către ofițeri de poliție și că autoritățile nu au condus o anchetă efectivă asupra plângerii ei. Reclamanta a mai invocat violarea art. 13 CEDO (dreptul al un recurs efectiv) în conjuncție cu art. 3 CEDO.


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 CEDO pe motiv de omisiune a autorităților de a conduce o anchetă efectivă asupra plângerii reclamantei de maltratare.


Curtea a notat că există discrepanțe considerabile cu privire la faptele prezentate de părți și că probele pe care se bazează ambele părți susțin atât poziția reclamantei, cât și a Guvernului. Totuși, Curtea a observat că aceste dificultăți urmau a fi examinate de autorități atunci când au primit plângerea de maltratare de la reclamantă.


Curtea a notat că procurorul a obținut doar depozițiile unui martor favorabil poliției, iar sora reclamantei nu a fost audiată. Deși unele deficiențe au fost remediate în apel, totuși, au existat martori din partea reclamantei care nu au fost audiați. Mai mult ca atât, Curtea a observat că autoritățile au examinat reclamanta la momentul aducerii ei la comisariatul de poliție și nu au înregistrat careva traume și răni. În această situație, era mult mai simplu de a constata dacă contuziile au apărut înainte de reținerea sa sau după ce s-a aflat în custodia poliției. Astfel, Guvernul nu-și mai poate menține argumentul precum că contuziile reclamantei au apărut în urma unei căzături sau în timpul unor certuri. Curtea a constatat că autoritățile nu se pot baza pe faptul că reclamanta era „beată și agresivă” fără a conduce investigații ulterioare. În lumina acestor deficiențe, Curtea a considerat că autoritățile nu au încercat să investigheze eficient plângerea reclamantei cu privire la maltratare.


Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 13 CEDO în conjuncție cu art. 3 CEDO. Potrivit Codului Civil în vigoare la momentul evenimentelor, reclamanta putea doar să solicite compensații dacă daunele ar fi fost cauzate în urma actelor ilegale. Deoarece investigația condusă de procuratură a concluzionat că acțiunile poliției au fost legale, orice acțiune civilă împotriva ofițerilor de poliție ar fi fost ineficientă.


Reclamanta a solicitat, EUR 5,000 cu titlu de daune morale și EUR 90 cu titlu de daune materiale.


Curtea a acordat reclamantei EUR 3,000 cu titlu de daune morale.


În fața Curții, reclamanta a fost reprezentată de către V. Dubrovschi, avocat din Chișinău.


***


În cauza Gușan c. Moldovei, reclamanta, Vera GUȘAN, s-a plâns de neexecutarea hotărârii judecătorești din 22 iulie 1998 prin care Judecătoria Centru a decis evacuarea familiei reclamantei din locuința lor, în temeiul Legii nr. 1226 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice; precum și a obligat Consiliul municipal Chișinău să asigure familia reclamantei cu altă locuință. Hotărârea din 22 iulie 1998 nu a fost executată până în prezent.


La 28 iulie 2009, CtEDO a adoptat hotărârea Olaru și Alții c. Moldovei, grup din care făcea parte și reclamanta Gușan, în care a constatat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 Protocol nr. 1 la CEDO (protecția proprietății) în urma neexecutării hotărârilor definitive în favoarea reclamanților. Deoarece la acel moment, chestiunea privind satisfacția echitabilă nu era pregătită pentru a adopta o hotărâre, Guvernul și reclamanții au fost invitați să prezinte observațiile lor cu privire la acest subiect în termen de 3 luni.


Reclamanta a solicitat executarea hotărârii judecătorești în favoarea sa din 22 iulie 1998 în termen de 6 luni. Guvernul s-a obligat să execute hotărârea, însă și-a exprimat dubiile asupra termenului, pe care l-a considerat prea scurt. Curtea a decis că nu există motive de a pune la îndoială faptul că Guvernul va executa hotărârea. În orice caz, modul de executare a hotărârii Curții va fi supravegheat de către Comitetul de Miniștri.


Reclamanta a solicitat EUR 9,000 cu titlu de daune morale și EUR 585 cu titlu de costuri și cheltuieli.


Curtea a acordat reclamantei EUR 3,000 cu titlu de daune morale și EUR 585 cu titlu de costuri și cheltuieli.


În fața Curții, reclamanta a fost reprezentată de către Fadei NAGACEVSCHI, avocat din Chișinău