La 24 februarie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunțat hotărârea privind satisfacția echitabilă în cauza Dacia SRL c. Moldovei (cererea nr. 3052/04) și hotărârea Decev c. Moldovei (cererea nr. 7365/05).
* * *
În cauza Dacia SRL c. Moldovei, în hotărârea sa asupra fondului din 18 martie 2008, Curtea a constatat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății) în urma anulării privatizării hotelului cumpărat de către compania reclamantă. La acea dată, chestiunea privind satisfacția echitabilă nu era gata pentru decizie și a fost rezervată pentru o hotărâre separată.
După pronunțarea hotărârii Curții din 18 martie 2008, Dacia SRL a solicitat Curții restituirea hotelului și a terenului aferent. Dacă aceasta era imposibil, compania reclamantă a solicitat să fie compensată potrivit valorii de piață a hotelului, confirmată pentr-un raport de exaluare prezentat Curții, care era de aproximativ EUR 7,612,000. Compania reclamantă a prezentat dovezi care demonstrau că „Jolly Allon”, un hotel situat în apropierea hotelului „Dacia”, a fost evaluat de către autorități la EUR 11,309,932.
Suplimentar, reclamantul a pretins taxa de stat plătită de către compania reclamantă la examinarea în instanțele de judecată a litigiului privind anularea privatizării hotelului, sumele sechestrate din casa hotelului în ziua când statul a preluat hotelul (EUR 12,460.82), dobânda de întârziere pentru restituirea întârziată de către stat a prețului hotelului (MDL 20,150,000) plătit la privatizare și care urma a fi restituit după anularea privatizării, dobânda de întărziere la sumele plătite cu titlu de dată de stat și la suma ridicată din casieria hotelului, precum și venitul ratat pentru perioada în care Dacia SRL nu a putut administra hotelul până la data prezentării observațiilor (EUR 693,010). El a mai solicitat un venit ratat calculat pentru fiecare zi de la adoptarea până la executarea hotărârii Curții. El a recunoscut că, în cazul restituirii hotelului, el trebuie să restituie MDL 20,150,000.
Guvernul a considerat că pretențiile Dacia SRL erau exagerate și nesusținute. El a prezentat un raport preliminar de evaluare din 5 decembrie 2008, potrivit căruia valoarea hotelului „Dacia” constituia EUR 2,219,191.
Principii: Curtea a reiterat că o hotărâre în care ea constată o violare impune statului pârât o obligație juridică de a pune capăt violării și a repara consecințele acesteia în așa mod, încât să restabilească pe cât e posibil situația existentă înainte de violare. Ea a notat că în hotărârea principală s-a constatat că anularea privatizării în sine nu putea fi justificată prin prisma Convenției. În astfel de circumstanțe, reparația ar trebui să aibă scopul de a repune reclamantul în situația în care el s-ar fi aflat astăzi dacă violarea nu ar fi avut loc, adică dacă acțiunea judiciară intentată împotriva reclamantului nu ar fi fost examinată. Curtea a considerat că, în această cauză, cea mai bună formă a restitutio in integrum este restituirea hotelului și a terenului pe care se află acesta reclamantului și plata compensațiilor pentru orice alte pierderi cauzate. În cazul imposibilității restituirii acestora, urmează a fi plătită valoarea stabilită de Curte a hotelului. De asemenea, urmează a fi luate în considerație și sumele restituite deja reclamantului, pentru a exclude îmbogățirea fără justă cauză.
În ceea ce privește valoarea hotelului, Curtea a notat că nu poate să ia în considerație raportul preliminar al Guvernului privind evaluarea hotelului „Dacia”, deoarece el nu conținea calcule sau alte explicații care ar fi arătat în ce mod s-a ajuns la această sumă. Curtea a mai notat că compania reclamantă a prezentat un raport detaliat de evaluare a hotelului, care a fost întocmit de către un expert cu experiență și care a folosit 3 metode diferite de calcul. Curtea a mai observat că estimarea companiei reclamante a valorii hotelului „Dacia” era comparabilă cu estimarea valorii hotelului „Jolly Allon”. În absența oricărui raport alternativ de evaluare, Curtea nu a găsit vreun temei de a pune la îndoială rezonabilitatea pretențiilor companiei Dacia SRL în această parte. Din acest motiv, în cazul în care hotelul nu va fi restituit, Guvernul va trebui să plătească reclamantului EUR 7,612,000.
În ceea ce privește venitul ratat, Curtea a găsit pretențiile reclamantului formulate cu acest titlu întemeiate. Astfel, ele se bazau pe datele privind activitatea hotelului până la transmiterea hotelului către stat iar Guvernul nu a prezentat alte date, doar el având acces la informația privind profitul recent al hotelului. Având în vedere că observațiile cu privire la satisfacția echitabilă au fost prezentate cu 6 luni în urmă, calculând profitul ratat conform situației la data hotărârii, Curtea acordă reclamantului EUR 763,540 cu acest titlu.
În ceea ce privește taxa de stat, Curtea a constat că reclamantul a plătit EUR 35,096.61 pentru taxa de stat. Aplicând dobânda de întârziere prevăzută de legislația națională (art. 619 Cod civil) la această sumă, Curtea a acordat suma totală de EUR 98,565 pentru taxa de stat și dobânda de întârziere.
În ceea ce privește suma ridicată din casieria hotelului, părțile nu par să fie de acord asupra mărimii acesteia. În baza materialelor de care dispune, Curtea acordă reclamantului EUR 28,520 pentru suma ridicată din casierie și dobânda calculată la această sumă.
În ceea ce privește suma de MDL 20,150,000, reclamantul a solicitat dobânzi pentru plata întârziată a acestia, iar Guvernul – dobânzi de la reclamant pentru folosirea acestei sume (din 2004 până acum). În ceea ce privește reclamantul, Curtea a notat în hotărârea principală că ea a admis renunțarea reclamantului la pretenția formulată în temeiul art. 6 privind executarea întârziată a hotărârii din 6 iunie 2003 (prin care i-a fost acordată suma de MDL 20,150,000). Mai mult, ea a considerat că reclamantul nu poate pretinde în același timp venitul ratat pentru imposibilitatea folosirii hotelului și dobânda de întârziere la această sumă. Din acest motiv, pretenția reclamantului a fost respinsă.
În ceea ce privește pretenția Guvernului, aceasta a fost respinsă deoarece o parte din suma în cauză nu a ajuns niciodată la reclamant, fiind reținută ca taxă de stat. Pe de altă parte, din cauza anulării privatizării, reclamantul nu a putut să-și onoreze obligațiile sale față de principalii săi creditorii și a transferat toată suma primită de la Guvern acestora. Prin urmare, nu se poate spune că reclamantul s-a folosit de sumele primite de la stat.
Deducerea sumei de MDL 20,150,000: Din cele de mai sus reiese că reclamantul are dreptul la EUR 890,625 pentru prejudiciu material și, în cazul nerestituirii hotelului, la EUR 7,612,000. Reclamantul a primit deja MDL 20,150,000, reprezentând EUR 1,264,924 la 27 octombrie 2004 (atunci când a primit altima parte a sumei). În cazul în care Guvernul va restitui reclamantului hotelul, terenul și inventarul hotelului, Curtea a decis că compania reclamantă urmează să plătească Guvernului Moldovei suma de EUR 374,299, care reprezintă diferența între sumele plătite de către Guvern companiei Dacia SRL pentru anularea privatizării hotelului (EUR 1,264,924) și suma acordată de către Curte companiei Dacia SRL cu titlu de prejudiciu material (EUR 890,625).
Venitul ratat cauzat după data adoptării hotărârii: Curtea a plecat de la prezumția că Guvernul se va conforma cu bună credință cu hotărârea sa. Din acest motiv ea nu a putut accepta această pretenție a reclamantului. În schimb, ea a aplicat abordarea sa standard (a se vedea para. 67).
În cazul în care Guvernul nu va restitui hotelul, el urmează să plătească reclamantului EUR 7,237,700 cu titlu de prejudiciu material, care include costul hotelului (EUR 7,612,000) și prejudiciul material (EUR 890,625), din care s-a dedus suma platită reclamantului în temeiul hotărârii din 6 iunie 2003 (EUR 1,264,924 ).
În plus, Curtea a mai acordat companiei reclamante EUR 25,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 6,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.
În fața Curții, compania Dacia SRL a fost reprezentată de către dl Vitalie NAGACEVSCHI, avocat din Chișinău.
* * *
În cauza Decev c. Moldovei, reclamantul, Leonid DECEV, era beneficiarul unei hotărâri judecătorești definitive a Curții de Apel din 19 decembrie 2001, prin care instanța l-a obligat pe guvernatorul de la acel moment al Găgăuziei, G.T., la dezmințirea unei declarații făcute în adresa reclamantului și să-i plătească o compensație pentru prejudiciul moral cauzat în sumă de EUR 122. Reclamantul a solicitat executarea hotărârii, însă, în mai 2002, executorul judecătoresc a refuzat executarea hotărârii pe motiv că pârâtul nu era domiciliat în Comrat (cel mai mare oraș din Găgăuzia). În același timp, pârâtul G.T. a fost ales deputat în Parlament pe listele Partidului Comuniștilor. În 2002, G.T. a fost reales în calitate de guvernator al Găgăuziei, ca reprezentant al Partidului Comuniștilor și, simultan, numit membru al cabinetului de miniștri. El a ocupat funcțiile de mai sus până în 2006 și, respectiv, 2007. Hotărârea judecătorească din 19 decembrie 2001 nu a fost executată până la acest moment.
În fața Curții, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății) în urma neexecutării hotărârii judecătorești din 19 decembrie 2001.
La 17 septembrie 2008, Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală similară celei din cauza Tahsin Acar c. Turciei ((preliminary objection) [GC], no. 26307/95, ECHR 2003‑VI) și a informat Curtea că era gata să recunoască violarea Convenției. El a subliniat că pârâtul din procedurile naționale este un individ și că hotărârea nu a putut fi executată din cauză omisiunii autorităților de a identifica locul său de aflare. Guvernul a declarat că era gata să plătească reclamantului EUR 1,500 cu titlu de satisfacție echitabilă și a menționat că, în cauza Grivneac c. Moldovei (nr. 35994/03, 9 octombrie 2007), Curtea a acordat o sumă similară pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești în favoarea reclamantului. Guvernul a solicitat radierea cererii reclamantului de pe rolul Curții.
Curtea a notat că, deși ar fi potrivit să radieze cererea reclamantului de pe rolul său, în temeiul declarației unilaterale formulate de către Guvern, totuși, Curtea a considerat că scopul primar al procedurilor de defăimare inițiate de reclamant în dreptul intern îndreptate împotriva lui G.T. a fost repararea reputației sale prejudiciate și că plata sumei pentru prejudiciul moral a fost o consecință subsidiară, care a decurs din constatările instanțelor privind declarația defăimătoare. În aceste circumstanțe, prezenta cauză a fost distinsă de cauza Grivneac, la care s-a referit Guvernul, în care banii erau în centrul disputei.
În plus, Curtea a notat că, în circumstanțele acestei cauze, ea nu era convinsă că reparația propusă de Guvern este suficientă pentru restaurarea situației existente până la încălcare. În special, Curtea a notat că nu poate admite argumentul Guvernului, precum că autoritățile nu au putut identifica locul de aflare al lui G.T.
Prin urmare, Curtea a respins propunerea Guvernului de a scoate cererea de pe rol potrivit art. 37 CEDO.
Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 CEDO și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătorești din 19 decembrie 2001. Curtea a notat că reclamantul și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de Codul de procedură civilă în vederea executării hotărârii judecătorești. Pe de altă parte, Guvernul nu a prezentat dovezi care ar fi arătat ce acțiuni au întreprins autoritățile în vederea executării hotărârii. Curtea nu a fost convinsă de argumentul Guvernului, precum că nu a putut fi identificat locul de aflare al lui G.T., care, în perioada respectivă de neexecutare, a ocupat funcțiile de deputat în Parlament, guvernator la Găgăuziei și membru al cabinetului de miniștri.
Curtea a acordat reclamantului EUR 2,500 cu titlu de prejudicii morale și EUR 800 cu titlu de costuri și cheltuieli.
În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către dl Ștefan URÎTU, avocat din Chișinău.
