Moldova
mai pierde un caz la CtEDO

Astăzi, Moldova a fost condamnată
din nou de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, în cauza Vasiliciuc
c. Moldovei
.

Reclamanta Axenia Vasiliciuc, din
cauza situației economice din Republica Moldova a părăsit țara și a plecat în
Grecia unde și-a găsit un loc de muncă. La 15 septembrie 2008, când se întorcea
în Grecia, a fost oprită la punctul vamal din aeroport, avînd cu sine o cutie
cu bijuterii, pe care nu le-a declarat, fiind încrezută că bunurile cu o
valoare mai mică de 5,000 Euro nu necesită a fi declarate.

Poliția i-a întocmit un
proces-verbal, iar doamna Vasilciuc a pierdut zborul. Totodată, dânsa a semnat
o declarație prin care se obliga să se prezinte în fața autorităților naționale
la solicitare, indicând și datele de contact din Grecia.

La 1 octombrie 2008, reclamanta s-a
întors în Grecia prin același aeroport, fără a întâmpinat careva dificultăți la
ieșirea din țară, iar la 7 octombrie, poliția a inițiat formal proceduri penale
împotriva sa pentru tentativă de contrabandă cu bijuterii, fapt despre care nu
a fost  informată. Ulterior, la 19 iunie
2009, Judecătoria Botanica a emis mandat de arest pe numele său pentru 15 zile.

Reclamanta a aflat despre acest
mandat mai târziu și a angajat un avocat, care a depus o cerere habeas corpus în instanța de judecată,
în care a susținut, printre altele, că reclamanta nu a știut despre cauza
penală intentată împotriva sa, că nu a fost niciodată invitată să se prezinte
la Procuratură și că nu a fost informată despre obligativitatea de nepărăsire a
localității. Însă toate demersurile avocatului au fost respinse de Judecătoria
Botanica și Curtea de Apel Chișinău.

În iulie 2011, după comunicarea cererii
Guvernului, autoritățile moldovene au solicitat Interpolului un mandat
internațional de arestare pe numele reclamantei, care a fost arestată în Grecia
și deținută pentru o perioadă de douăzeci și trei de zile, în așteptarea
procedurii de extrădare. Statul Elen a respins cererea de extrădare.

În fața Curții reclamanta s-a plâns
că, în temeiul articolului 5 § 1 și 3 din Convenție, nu a existat o suspiciune
rezonabilă care să justifice arestarea sa, iar instanțele naționale nu au
motivat suficient dispunerea arestării.

Curtea a găsit Moldova vinovată de încălcarea
articolului 5 din Convenție (Dreptul la libertate și siguranță) și i-a acordat
reclamantei 3,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 890 Euro cu titlu de
costuri și cheltuieli.

Mai multe detalii la http://old.lhr.md/news/528.html

Acest material este
publicat în cadrul proiectului “Contribuția la respectarea drepturilor omului
în Republica Moldova” implementat de Asociația Obștească ”Juriștii pentru Drepturile
Omului” cu sprijinul financiar acordat de Fundația Est-Europeană, din resursele
acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu
reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului
Suediei.