Astăzi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publice alte două hotărâri contra Moldovei. În cauza Braga c. Moldovei şi Rusiei, Republica Moldova a fost găsită vinovată de încălcarea articolelor 3, 5 § 1 și 34 din Convenție; pe când în cauza Draci c. Moldovei şi Rusiei, în privința Republicii Moldova nu a fost constatată nicio încălcare a Convenției, doar Federația Rusă fiind găsită vinovată de încălcarea articolelor 3 și 5 § 1.

Ambele cauze vizează pretinsele aresturi ilegale şi condiţii inumane de detenţie în autoproclamata „republică moldovenească nistreană” („rmn”). Invocând articolul 3 din Convenţiei, interdicţia unui tratament inuman sau degradant, ambii reclamanţi s-au plâns de condiţiile inumane de detenţie, pretinzând în particular că au fost deţinuţi în celule infestate de paraziţi, împreună cu deţinuţi ce sufereau de tuberculoză. În continuare, reclamantul Draci a pretins că pe în perioada detenției ar fi contractat o maladie de piele – streptodermie – pentru care nu a primit tratament, iar în primii doi ani de detenţie, dânsul a fost deţinut într-o celulă solitară, fără ferestre, ventilaţie sau veceu.

Reclamanţii, de asemenea, s-au plâns că detenţia lor nu poate fi considerată „legală” în sensul Articolul 5 § 1, libertatea şi siguranţa persoanei, deoarece a fost dispusă de către o instanţă nerecunoscută.

În final, reclamantul Braga a pretins, invocând Articolul 34, dreptul la o cerere individuală, că, prin transferarea sa la 21 noiembrie 2001 înapoi înntr-o închisoarea din „rmn”, unde toată corespondenţa a fost cenzurată, autorităţile moldoveneşti au fost responsabile pentru prevenirea comunicării adecvate cu avocatul său pe marginea cererii înaintate Curții.

Braga c. Moldovei şi Rusiei (cererea nr. 76957/01)

Reclamantul, Andrian Braga, de naţionalitate moldovean, s-a născut în 1971 şi locuieşte la Râbniţa („rmn”). El a fost arestat în „rmn” la 28 iulie 1999, fiind acuzat de fraudă. Arestul acestuia a fost dispus în baza deciziei procuraturii „rmn”. Ulterior o instanţă din „rmn” l-a găsit vinovat de acuzaţiile aduse şi l-a condamnat la 5 ani de închisoare. El a fost eliberat la 22 ianuarie 2002, în urma amnistiei. În mare parte el a fost deţinut în închisorile din „rmn”, exceptând perioada 25 octombrie – 21 noiembrie 2001 când a fost transferat în penitenciarul nr. 16 – com. Pruncul, mun. Chișinău, care se află sub controlul autorităţilor moldoveneşti. În această perioadă, avocatul reclamantului a informat autorităţile moldoveneşti că acesta este deţinut în penitenciarul respectiv şi a cerut eliberarea imediată a acestuia, deoarece a fost condamnat de către instanţe ilegale din „rmn”. De asemenea, reclamantul a avut o întrevedere cu avocatul său şi a semnat o procură pentru sesizarea Curţii Europene. Totuşi avocatul său nu a mai contactat cu reclamantul, deoarece la 21 noiembrie 2001 el a fost transferat înapoi în închisoarea din „rmn”, în pofida expedierii unui demers în adresa ministerului justiţiei al „rmn”.

Curtea a admis că, deși autorităților moldovenești au avut controlul total asupra reclamantului în timpul detenției sale într-o instituție aflată sub jurisdicția sa, acestea nu au împiedicat transferul său înapoi într-un penitenciar din „rmn”, plasându-l astfel în condiții de detenție incompatibile cu Articolul 3 din Convenție. Prin urmare, Curtea concluzionează că Republica Moldova nu și-a îndeplinit obligația de a asigura respectarea drepturilor reclamantului. În concluzie, după ce a constatat că detenția reclamantului a reprezentat un tratament inuman și degradant în sensul articolului 3 al Convenției, Curtea consideră că a avut loc o încălcare a acestei dispoziții pentru care Republica Moldova este responsabilă pentru perioada cuprinsă între 21 noiembrie 2001 și 22 ianuarie 2002.

Totodată, Curtea a constat că a avut loc o încălcare a articolului 5 § 1 cu privire la privarea de libertate a reclamantului începând cu 21 noiembrie 2001, pentru care Republica Moldova este responsabilă. În plus, Curtea a concluzionat că Republica Moldova nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 34 al Convenției.

În ceea ce privește responsabilitatea Federației Ruse, Curtea a stabilit că Rusia a exercitat un control efectiv asupra „rmn” pe ​​durata detenției reclamantului. În lumina acestei concluzii și în conformitate cu jurisprudența sa, nu este necesar să se stabilească dacă Rusia exercită un control detaliat asupra politicilor și acțiunilor administrației locale subordonate. În virtutea sprijinului său militar, economic și politic continuu pentru „rmn”, care nu putea supraviețui altfel, responsabilitatea Rusiei în temeiul Convenției este angajată în ceea ce privește încălcarea drepturilor reclamantului. În concluzie, după ce a constatat că detenția reclamantului a reprezentat un tratament inuman și degradant în sensul articolului 3 al Convenției, Curtea consideră că a avut loc o încălcare a acestei dispoziții de către autoritățile ruse, cu privire la întreaga perioadă de detenție a reclamantului, cu excepția perioadei 25 octombrie – 21 noiembrie 2001, când s-a aflat în detenție sub jurisdicția autorităților moldovenești.

Pentru aceleași motive ca cele prezentate în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 3 al Convenție, Curtea a constatat că a fost încălcat articolul 5 § 1, pentru care Federația Rusă este responsabilă, în ceea ce privește detenția reclamantului de către ”autoritățile rmn”.

Astfel, Curtea a decis în unanimitate ca Republica Moldova să achite reclamantului suma de 4000 Euro, dintre care 3000 cu titlu de prejudiciu moral și 1000 cu titlu de costuri și cheltuieli; și Federația Rusă urmează să achite reclamtului 9000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 2000 – costuri și cheltuieli.

În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de Vitalie Nagacevschi, avocat din Chișinău

Draci c. Moldovei şi Rusiei (cererea nr. 5349/02)

Reclamantul Alexandru Draci, este de naţionalitate ucraineană, s-a născut în 1956 la Toronto, Canada. Fiind directorul unei companii din Ucraina, el a fost interogat în 1996 şi 1997 de către autorităţile ucrainene privind refuzul executării unui contract încheiat cu o asociaţie de fermieri din „rmn” de livrare a combustibilului. În cadrul celei de a doua interogări, el pretinde că a fost dus în „rmn” contrar voinţei sale şi acuzat de autorităţile „rmn” de fraudă. Ulterior, în 1999, o instanţă din „rmn” l-a condamnat la 10 ani de închisoare. El a fost eliberat în 2002, în urma amnistiei. Între timp, la cererea avocatului reclamantului autorităţile moldoveneşti au iniţiat o investigaţie penală privind pretinsa răpire de către autorităţile „rmn” şi cooperarea cu autorităţile ucrainene.

Potrivit jurisprudenței Curții, deși Moldova nu exercită controlul efectiv asupra acțiunilor ”rmn”, acel fapt că regiunea este recunoscută în sensul dreptului internațional public ca fiind parte a teritoriului Moldovei, creează o obligație pentru Republica Moldova de a utiliza toate posibilitățile juridice și diplomatice disponibile pentru a garanta beneficiul drepturilor și libertăților declarate în Convenție pentru toți cei care locuiesc în această regiune.

Totodată, Curtea și-a menținut constatările sale din Ilașcu și alții, Ivanțoc și alții, Catan și alții și Mozer c. Moldovei și Rusiei, în sensul că ”rmn” este capabilă să persiste și să reziste eforturilor Moldovei și a comunității internaționale îndreptate spre soluționarea conflictului și instaurarea democrației și a ordinii de drept în regiune din cauza susținerii militare, economice și politice din partea Rusiei. În aceste circumstanțe, un înalt grad de dependență a ”rmn” de sprijinul rusesc relevă un indiciu indiscutabil că Rusia continuă să exercite un control efectiv și o influență decisivă asupra ”autorităților rmn”.

În concluzie, după ce a constatat că detenția reclamantului a reprezentat un tratament inuman și degradant în sensul articolului 3 al Convenției, Curtea a constatat că Federația Rusă a încălcat această prevedere. Totodată, a constat și încălcarea articolul 5 § 1, în ceea ce privește detenția reclamantului de către ”autoritățile rmn”.

Curtea a decis, cu majoritate de voturi, ca Federația Rusă să achite reclamantului 22.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 60 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de Veaceslav Țurcan și Vitalie Nagacevschi, avocați din Chișinău