Astăzi, Curtea
Europeană pentru Drepturile Omului a făcut publică hotărârea Grecu
c. Moldovei.
În temeiul articolului
3 (Interzicerea torturii) și articolului 5 § 1 (Dreptul la libertate și siguranță),
reclamanta s-a plâns de arestarea ilegală, maltratarea și investigarea
ineficientă a plângerilor sale. De asemenea, ea s-a plâns și în temeiul
articolului 5 § 5 (Dreptul la reparații) și articolului 13 (Dreptul la un
remediu efectiv).
Reclamanta, Tatiana
Grecu, este cetățeană a Moldvei, născută în 1960 și este reținută în
Vadul lui Vodă (Republica Moldova). Cazul se referă la plângerea că a fost
reținută ilegal și supusă brutalității poliției timp de aproape zece ore.
Reclamantul, Tatiana
Grecu, a fost arestată în primele ore ale dimineții, la 22 februarie 2002, însă
eliberată 10 ore mai târziu după ce o instanță a constatat că detenția sa a
fost abuzivă. Ulterior, ea a înaintat o plângere penală împotriva colaboratorilor
de poliție implicați în arestarea sa, acuzându-i că au lovit-o și au
strangulat-o. Plângerea sa nu a avut finalitate. Cu toate acestea, în
procedurile civile pe care le-a formulat împotriva statului, instanțele
judiciare naționale au constatat că reclamantei i-au fost încălcate drepturile garantate
de Convenție, în urma arestării ilegale, a relelor tratamente și a ineficienței
investigației plângerii sale. Curtea Supremă de Justiție i-a acordat 3.200 Euro
cu titlu de reparații.
Curtea a constatat
vinovăția Moldovei privind încălcarea articolelor 3 și 5 § 1 din Convenție și
i-a acordat reclamantei suma de 12.640, dintre care 11.800 Euro cu titlu de
prejudiciu moral și 840 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
Mai multe detalii la http://old.lhr.md/news/541.html
Acest
material este publicat în cadrul proiectului “Contribuția la respectarea
drepturilor omului în Republica Moldova” implementat de Asociația Obștească
”Juriștii pentru Drepturile Omului” cu sprijinul financiar acordat de Fundația
Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate
aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației
Est-Europene sau al Guvernului Suediei.