La data de 21 iunie 2011 CtEDO a pronunțat hotărârea Ipate c. Moldovei (cererea nr. 23750/07).


***


În fața Curții reclamantul, Ipate Nichita s-a plâns, în particular, că a fost maltratat pe perioada detenției și că nu a avut loc o anchetă efectivă privind maltratarea acestuia.


Potrivit reclamantului, el se afla în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, când un ofițer de poliție i-a cerut să se transfere în celula 121. Reclamantul a refuzat să se conformeze solicitării, cerând să i se prezinte explicații în ceea ce privește acest transfer.


La data de 3 mai 2006 trei ofițeri de poliție au abordat reclamantul și i-au cerut să îi urmeze în celula 121, care era pustie. El a refuzat, cerând explicații de la administrația închisorii, însă, ulterior a fost agresat de către ofițeri, ajutați de doi colaboratori, care l-au lovit cu pumnii și cu bastoane de cauciuc, apoi l-au lovit cu capul de perete. Când nu a mai putut rezista, reclamantul a fost împins cu forța în celula 121, unde el s-a lovit de fereastră, a spart-o, iar cu cioburile de sticlă a încercat să-și taie venele în speranța că polițiștii vor înceta maltratarea și vor chema un medic. Totuși, maltratarea a continuat, iar ulterior reclamantul a fost prezentat unui psihiatru.


La data de 4 mai 2006 reclamantul s-a plâns șefului Penitenciarului nr. 13 despre maltratarea acestuia și a cerut să fie examinat de către experți medicali și reprezentanții Amnesty International. El a declarat greva foamei.


La data de 5 mai 2006, plângerea reclamantului despre maltratare a fost înregistrată la Procuratura Generală.


La data de 12 mai 2006 reclamantul a încetat greva foamei, informând administrația penitenciarului despre starea sa de sănătate proastă. În aceeași zi administrația penitenciarului a informat Ministerul Justiției despre faptul că reclamantul a încetat greva foamei. De asemenea, la 12 data de mai 2006, reclamantul s-a plâns Ministerului Justiției că a fost maltratat. Șeful Departamentului Instituțiilor Penitenciare i-a răspuns reclamantului că plângerea sa a fost examinată, dar a fost considerată ca nefondată.


La data de 15 mai 2006, reclamantul a fost transferat la Comisariatul de Poliție Criuleni, deoarece urma să fie audiat în dosarul penal intentat împotriva acestuia. În timpul ședinței de judecată reclamantul s-a plâns de maltratarea acestuia din 3 mai 2006 și a cerut să fie examinat de către un medic expert. Instanța a decis să fie invitat un medic de la Comisariatul de Poliție Criuleni.


La data de 30 mai 2006 reclamantul a înaintat Procuraturii Generale o altă plângere privind maltratarea acestuia. El a menționat, inter alia, că cererea sa de a fi examinat de către un medic expert a fost respinsă. De asemenea, el a menționat că 7 martori pot confirma cele invocate de dânsul.


Potrivit extrasului din fișa medicală a reclamantului de la Penitenciarul nr. 13 „reclamantul a refuzat categoric de a fi examinat”. La data de 30 iunie 2006, a fost întocmit un alt raport medical care statua că reclamantul avea șase tăieturi la mână.


La data de 15 august 2006 procuratura a informat reclamantul că la data de 14 august 2006 s-a decis de a nu intenta dosar penal privind maltratarea acestuia.


La data de 4 decembrie 2006 judecătoria Criuleni a dispus redeschiderea procedurii penale pe acest caz. Instanța a constatat, inter alia, că procuratura nu a audiat în calitate de martori deținuții pe acest dosar.


La data de 2 februarie 2007 Procuratura a emis o altă decizie de neîncepere a urmăririi penale privind maltratarea reclamantului.


La data de 3 mai 2007 reclamantul a solicitat șefului Penitenciarului nr. 13 să i se prezinte înregistrarea video a evenimentelor din 3 mai 2006. El a fost informat că asemenea înregistrare a fost distrusă după eveniment cu 30-45 zile.


La data de 8 iunie 2007, Judecătoria Rîșcani a casat decizia din 2 februarie 2007 și a dispus reînceperea urmării penale.


La data de 13 iulie 2007, procuratura a adoptat o altă decizie, refuzând în pornirea urmării penale privind maltratarea reclamantului.


La data de 15 noiembrie 2007, judecătoria Rîșcani a respins cererea reclamantului și a menținut decizia din 13 iulie 2007. Instanța a constatat că procuratura a investigat integral circumstanțele speței prin interogarea colaboratorilor Penitenciarului nr. 13 și a examinat rapoartele medicale ale reclamantului. Mai mult decât atât, reclamantul era considerat o persoană ostilă de către administrația penitenciarului, din care cauză a fost pedepsit de nenumărate ori.


La o dată necunoscută după pretinsa maltratare din 3 mai 2006, procuratura a pornit urmărirea penală împotriva reclamantului pentru amenințarea cu violență a colaboratorilor Penitenciarului nr. 13. Această cauză penală a fost conexată cu cauza împotriva reclamantului, unde era învinuit de omor.


În timpul audierilor din 1 decembrie 2006, 16 și 18 ianuarie 2007 au fost audiați 6 martori, care erau deținuți în perioada de referință în Penitenciarul nr. 13.


La data de 29 martie 2007 reclamantul a fost condamnat pentru omorul unei persoane și tentativă de omor a unei alte persoane. De asemenea, el a fost condamnat pentru amenințarea cu violență a cinci colaboratori din Penitenciarul nr. 13, care l-au escortat în altă celulă.


La data de 6 decembrie 2007, Curtea de Apel Chișinău a menținut soluția primei instanțe, iar la data de16 aprilie 2008, Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia instanței de apel.


La data de 20 octombrie 2007, reclamantul a depus o acțiune civilă împotriva Penitenciarului nr. 13, Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Procuraturii Generale și Ministerului Finanțelor, solicitând constatarea maltratării acestuia la data de 3 mai 2006 în Penitenciarul nr. 13.


La 22 mai 2007, Judecătoria Botanica a respins acțiunea reclamantului ca nefondată, iar la 15 decembrie 2008, Curtea de Apel Chișinău a menținut soluția primei instanțe.


În fața Curții reclamantul s-a plâns, în sensul art. 1, 3, 6, 13 și 14 CEDO, că a fost maltratat de către polițiști la data de 3 mai 2006, că cererea sa în acest sens nu a fost examinată și că nu a existat un mecanism pentru prevenirea relelor tratamente.


Guvernul a considerat această cerere ofensatoare și a solicitat Curții să o radieze de pe rolul său.


Curtea a constatat în unanimitate violarea art. 3 CEDO.


Curtea a notat că părțile au avut o poziție diferită în ceea ce privește circumstanțele în care reclamantul a fost vătămat. În același timp, se observă că de către părți nu a fost contestat că la data de 15 mai 2006, două săptămâni după presupusa maltratare, reclamantul a fost transferat la Comisariatul de Poliție Criuleni, unde a fost examinat de către un medic. Doctorul a notat că reclamantul avea dureri în piept și spate, și avea nevoie de a fi examinat de către un traumatolog și neurolog. Cinci zile mai târziu, la dispoziția instanței, un alt doctor a notat că reclamantul s-a plâns că a fost bătut, cu trei săptămâni în urmă, de către colaboratorii de poliție din penitenciarul din Chișinău. În final, la 26 iunie 2006, medicul a notat o evidență obiectivă a vătămărilor cauzate reclamantului. Guvernul nu a oferit o explicație plauzibilă privind originea vătămărilor apărute pe perioada detenției reclamantului, depistate de către medicii din Criuleni.


Curtea a concluzionat că Guvernul nu și-a îndeplinit sarcina de a convinge că leziunile reclamantului au fost cauzate în alte împrejurări decât în timpul maltratării sale pe perioada detenției.


Curtea a mai notat că reclamantul a înaintat plângerea administrației penitenciarului la 4 mai 2006, în timp ce procuratura, care era competentă să examineze plângerea, a primit-o la 28 iulie 2006. Curtea a considerat că întârzierea cu 15 zile de a transmite cererea organelor competente, este incompatibilă cu obligația de a efectua o investigație promptă, deoarece există un risc că proba privind existența maltratării, precum și leziunile vor dispărea (a se vedea Pădureț c. Moldovei, nr. 33134/03, 5 ianuarie 2010).


În continuare Curtea a notat anularea repetată, de către judecătorul de instrucție, a ordonanțelor procurorului de a nu iniția o urmărire penală privind maltratarea reclamantului. De fiecare dată judecătorul făcea referire la omisiunea procurorului de a efectua măsurile necesare de investigare, cum ar fi interogarea martorilor privind pretinsa maltratare din 3 mai 2006 și examinarea dosarele medicale de la Comisariatul de Poliție Criuleni.


Curtea a concluzionat că investigarea plângerii reclamantului privind maltratarea acestuia a fost ineficientă și prelungită în rezultatul refuzurilor repetate de a începe urmărirea penală și a omisiunii de a efectua într-un termen rezonabil și într-o manieră esențială măsurile de investigație, după cum s-a constatat de către judecătorul de instrucție. Aceste greșeli sunt incompatibile cu obligațiile procedurale art. 3 CEDO.


În fața Curții, reclamantul a solicitat EUR 15,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 500 cu titlu de costuri și cheltuieli.


Curtea a acordat reclamantului EUR 15,000 cu titlu de daune morale și EUR 100 cu titlu de costuri și cheltuieli.