În cauza Răzeșu și alții c. Republica Moldova (cererea nr. 10435/10), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, în unanimitate, încălcarea dreptului de acces la o instanță al unui grup de 14 acționari minoritari ai unei societăți pe acțiuni din Republica Moldova, garantat de articolul 6 § 1 din Convenție, din cauza radierii nelegale a acțiunii lor civile de pe rolul instanțelor naționale. Situația de fapt Reclamanții dețineau împreună 35% din acțiunile unei societăți pe acțiuni M., suspectând că conducerea, susținută de acționarii majoritari, administrează societatea în mod riscant pentru supraviețuirea ei economică. În perioada 2006–2009 au încercat fără succes să obțină informații privind performanța economică și să includă chestiuni pe ordinea de zi a adunărilor generale, recurgând ulterior la o acțiune în instanță prin care au solicitat separarea cotei lor din activele societății, în temeiul Legii privind societățile pe acțiuni. Procedura în fața instanțelor naționale La 22 aprilie 2009, reclamanții au înaintat o acțiune, care a fost admisă spre examinare de Judecătoria economică, aceasta dispunând și măsuri de asigurare a probelor, prin obligarea M. să prezinte documente contabile. Deși legea procesuală civilă prevedea că astfel de încheieri și decizia de a primi cererea nu pot fi atacate separat, Curtea de Apel Economică a admis un recurs declarat de societate și, invocând direct Convenția, a anulat încheierile primei instanțe și a scos cauza de pe rol, pe motivul neparcurgerii unei proceduri prealabile de soluționare alternativă a litigiului. Analiza Curții de la Strasbourg Curtea a reținut că exista un litigiu civil privind exercitarea dreptului de proprietate al reclamanților, astfel încât articolul 6 § 1 era aplicabil, iar excepția Guvernului privind inadmisibilitatea a fost respinsă. Examinarea căii de atac de către Curtea de Apel, în pofida interdicției exprese din dreptul intern și a faptului că M. avea un remediu efectiv prin apel împotriva unei hotărâri pe fond, a fost calificată ca o interpretare incoerentă și contrară principiului statului de drept, care a golit de esență dreptul de acces la o instanță al reclamanților. Concluzia privind încălcarea Curtea a stabilit că decizia Curții de Apel Economice din 29 iunie 2009, prin care a fost radiată acțiunea reclamanților, a restrâns accesul la instanță într-o asemenea măsură încât i-a atins esența acestuia, ceea ce constituie o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. Faptul că ulterior, în 2018, o nouă acțiune a fost admisă spre examinare de o altă instanță nu a fost considerat suficient pentru a înlătura calitatea de „victime” a reclamanților, în lipsa unei recunoașteri și reparări a violării la nivel național. Satisfacția echitabilă Curtea a considerat că nu există un raport cauzal între încălcare și prejudiciul patrimonial invocat, respingând pretențiile reclamanților privind daunele materiale, dar acordându-le în solidar 3.600 EUR cu titlu de prejudiciu moral. Pentru costuri și cheltuieli, din suma solicitată de 2.500 EUR, Curtea a acordat 1.500 EUR.

  În hotărârea în cauza Danileţ c. România (cererea nr. 16915/21), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, cu 10 voturi împotriva 7, că a avut loc - încălcarea articolului 10 (libertatea de exprimare) din Convenția europeană a drepturilor omului. Cauza se referă la libertatea de exprimare a unui judecător, sancționat de Consiliul Superior al Magistraturii pentru că a publicat două mesaje pe contul său de Facebook care era accesibil publicului. Curtea a reamintit că judecătorii au dreptul, atunci când democrația sau statul de drept sunt grav amenințate, să se exprime public cu privire la aspecte de interes general. Declarațiile făcute într-un astfel de context beneficiază, în general, de un nivel ridicat de protecție. Curtea a constatat apoi că mesajele publicate de reclamant nu au rupt echilibrul rezonabil între, pe de o parte, gradul de implicare al reclamantului, în calitate de judecător, în societate, pentru a apăra ordinea constituțională și instituțiile și, pe de altă parte, datoria sa de a-și păstra independența, imparțialitatea și aparența acestei independențe și imparțialități în exercitarea funcțiilor sale. În speță, Curtea a observat că primul mesaj viza apărarea ordinii constituționale și păstrarea independenței instituțiilor, iar al doilea se referea la funcționarea aparatului judiciar național. Ambele mesaje se refereau la chestiuni de interes general, despre care publicul avea un interes legitim să fie informat. În opinia Curții, niciunul dintre motivele invocate de autoritățile naționale nu indică în mod convingător în ce mod aceste declarații ar fi perturbat buna funcționare a sistemului judiciar național și ar fi adus atingere demnității și onoarei profesiei de magistrat sau încrederii pe care justițiabilii ar trebui să o aibă în aceasta. Examinând mesajele publicate în lumina criteriilor pe care le-a stabilit în materie de libertate de exprimare a magistraților pe internet, Curtea a considerat că ingerința în libertatea de exprimare a reclamantului nu se baza pe motive relevante și suficiente și nu răspundea unei necesități sociale imperioase.