În 2003, Consiliul orășenesc Vadul lui Vodă a autorizat Grafescolo S.R.L. să cumpere un teren cu sere pe malul Nistrului; în martie 2003 s-a încheiat contractul de vânzare‑cumpărare, reclamanta plătind parțial prețul și înregistrând dreptul de proprietate. În 2006, Consiliul a revocat decizia de vânzare pe motiv de neplată integrală; societatea a acționat consiliul în judecată, însă Judecătoria Ciocana i‑a respins acțiunea, în timp ce Curtea de Apel Chișinău a admis apelul și a anulat revocarea. Consiliul a declarat recurs semnat de primar; în 2008 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul și a restabilit soluția de respingere a acțiunii, fără a se pronunța asupra excepției reclamantei privind prescripția. Anterior, de către Curtea de la Strasbourg s-a constatat că hotărârea CSJ este contrară art. 6 § 1, în particular prin hotărârea CEDO S.R.L. c. Republica Moldova (nr. 36157/08), după care, în 2015, CSJ și‑a casat propria decizie din 2008 și a reținut cauza pentru reexaminarea recursului consiliului. În 2015, în referința asupra recursului consiliului, compania a invocat inadmisibilitatea recursului deoarece primarul nu avea competența de a reprezenta consiliul fără mandat expres, conform Legii privind administrația publică locală în vigoare în perioada de referință. Prin decizia din 20 mai 2015, CSJ a admis recursul consiliului, a casat decizia Curții de Apel și a trimis cauza spre rejudecare, menționând doar că primăria și consiliul sunt entități juridice distincte, dar fără a analiza dacă primarul putea reprezenta consiliul și fără a se pronunța pe excepția de reprezentare invocată de societate. Mai mult, CSJ a reținut prezumția lipsei calității procesuale a primăriei (și a primarului), deși această problemă nu fusese ridicată de părți și nu fusese discutată în ședință. Ulterior, în 2015 și 2016, Curtea de Apel Chișinău și CSJ nu au remediat problema și nu au abordat efectiv chestiunea reprezentării consiliului, deși exista o critică explicită a reclamantei și o instrucțiune anterioară a CSJ de a analiza acest aspect. Curtea constatat că societatea a formulat clar o obiecție procedurală decisivă: recursul consiliului era semnat de primar fără mandat, în contradicție cu dreptul intern care cerea consiliului să își desemneze reprezentantul sau să autorizeze primarul. CSJ nu a examinat această excepție: s‑a limitat la o remarcă formală despre distincția dintre primărie și consiliu, fără analiză asupra mandatului primarului și fără a explica de ce nu se pronunță pe excepție, dar, în schimb, a admis recursul și a casat hotărârea Curții de Apel. În plus, CSJ a invocat din oficiu o problemă de calitate procesuală a primăriei, care nu fusese dezbătută în contradictoriu, lipsind societatea de posibilitatea de a comenta asupra unui argument nou și decisiv. Curtea concluzionează că neexaminarea excepției de reprezentare și introducerea unui motiv nou, nedezbătut, au plasat societatea într‑un dezavantaj substanțial față de cealaltă parte și au încălcat principiile egalității armelor și ale caracterului contradictoriu al procedurii. Curtea reținut existența unei încălcări a art. 6 § 1 din Convenție, dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura în ansamblu în fața Curții Supreme de Justiție nu a respectat principiul egalității armelor și dreptul la o procedură contradictorie. Curtea a acordat companiei reclamante suma de 3.600 EUR cu titlu de prejudiciu moral. În fața Curții compania reclamantă a fost reprezentată de către Vitalie Nagacevschi, avocat din Chișinău.

  Reclamanta, Valentina Cuşnir, deputat în perioada de referință, a participat activ la protestele din 6–7 aprilie 2009 din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), declanșate după alegerile din 5 aprilie 2009, proteste înăbușite printr-o operațiune amplă a poliției și trupelor speciale în noaptea de 7/8 aprilie 2009, în cursul căreia a fost folosită forță excesivă și au avut loc arestări în masă. Potrivit reclamantei, în noaptea de 7 spre 8 aprilie, după ce a ieșit din apartament spre o zonă din apropierea PMAN, a asistat la bătăi aplicate tinerilor de către forțele speciale, a protestat verbal, iar ulterior a fost apucată de mână și de păr de către doi colonei de poliție (D.R. și P.C.), trântită la pământ și lovită de mai multe ori, pierzându-și cunoștința și necesitând intervenția ambulanței. Un raport medico-legal din august 2009 a constatat leziuni de gravitate medie (tratament peste 21 de zile), inclusiv fractură la nivelul radiusului, traumatisme cranio-cerebrale, echimoze și excoriații pe cap, braț și regiunea sacroiliacă, cauzate de un corp contondent. La 16 aprilie 2009 reclamanta a depus plângere penală împotriva celor doi colonei, iar la 29 iunie 2009 Procuratura militară Chișinău a început urmărirea penală pentru vătămare corporală medie (art. 152 alin. (2) CP), reclamanta fiind recunoscută victimă abia la 21 iulie 2009. Ulterior, cauza a fost retransmisă la Procuratura Chișinău, s-a schimbat încadrarea juridică în exces de putere (art. 328 CP), iar în cursul procedurii au avut loc o serie de nereguli: dispariția din dosar a unor documente medicale, neincluderea în lista probelor a CD-urilor cu înregistrări de pe camerele video și a CD-ului cu interceptările telefonice ale suspecților, precum și reapariția ulterioară, neexplicată, a acestor CD‑uri, cu întreruperea lanțului de custodie. Prin sentința din 6 august 2014, Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) a achitat pe D.R. și P.C. pentru lipsă de probe privind prezența lor la locul agresiunii și a subliniat unele încălcări procedurale ale organelor de urmărire penală; atât procurorul, cât și reclamanta au declarat apel. Curtea de Apel Chișinău, prin hotărârea din 13 decembrie 2016, a menținut achitarea, invocând, între altele, faptul că procurorul nu a solicitat reaudierea inculpaților în apel, ceea ce ar fi împiedicat condamnarea lor fără încălcarea drepturilor lor procedurale, și considerând că această omisiune echivalează cu o nemenținere a acuzării. Reclamanta a contestat, printre altele, lipsa de informare cu privire la evoluția urmăririi penale, schimbarea tăinuită a încadrării juridice, dispariția și gestionarea defectuoasă a CD‑urilor, refuzul de a viziona materialul video și neatragerea în cauză, ca părți responsabile civilmente, a Ministerului Afacerilor Interne și a Ministerului Justiției. Curtea Supremă de Justiție, prin decizia din 30 mai 2017, a respins recursul reclamantei ca fiind tardiv motivat și a respins și recursul procurorului ca neîntemeiat, apreciind că termenul de 30 de zile a început să curgă la 28 ianuarie 2017, iar legea nu prevede „recursuri preventive”. În paralel, a fost începută o urmărire penală privind falsificarea sau alterarea actelor medicale, iar Inspecția Judiciară a confirmat dispariția CD-urilor, fără a o putea atribui judecătorului cauzei. Curtea a reținut că, având în vedere violențele suferite de reclamantă și tratamentul medical de câteva săptămâni, Articolul 3 din Convenție este aplicabil și impunea autorităților o obligație procedurală de a desfășura o anchetă efectivă asupra acuzațiilor de rele tratamente. Curtea a constatat întârzieri nejustificate: deși poliția a fost informată chiar în 8 aprilie 2009 de către serviciul de ambulanță, urmărirea penală pentru vătămările suferite a fost declanșată abia la 29 iunie 2009, reclamanta a fost recunoscută victimă abia la 21 iulie 2009, examinarea medico-legală a avut loc în august 2009, iar cei doi suspecți au fost audiați după cinci și, respectiv, șapte luni de la incident, fără vreo explicație plauzibilă pentru aceste întârzieri. Curtea a mai subliniat dispariția temporară a CD-urilor cu înregistrări video, cu ruperea lanțului de custodie și lipsa lor din dosar la momentul examinării recursului, precum și faptul că depoziția martorului D., care relatase că l-a văzut pe P.C. târând o femeie pe jos, nu a fost analizată deloc de instanțele naționale. De asemenea, reclamanta și avocatul ei nu au fost asigurați o participare efectivă în procedură, fiind informați tardiv despre schimbarea încadrării juridice, iar erorile de gestionare a probelor și omisiunile acuzării în apel au subminat capacitatea anchetei de a stabili adevărul. Coroborarea acestor întârzieri, a deficiențelor grave în administrarea și păstrarea probelor și a excluderii de facto a reclamantei din etapele esențiale ale procedurii a determinat Curtea să concluzioneze că ancheta nu a fost efectivă, în contradicție cu obligațiile procedurale ce decurg din Articolul 3. Curtea a constatat, în unanimitate, încălcarea Articolului 3 din Convenție sub aspect procedural, din cauza eșecului autorităților moldovene de a investiga în mod prompt, serios și efectiv acuzațiile reclamantei privind rele tratamente aplicate de poliție în contextul evenimentelor din aprilie 2009. În baza articolului 41, Curtea i-a acordat reclamantei 7.500 EUR cu titlu de prejudiciu moral, precum și 2.000 EUR pentru costuri și cheltuieli. În fața Curții reclamanta a fost reprezentată de către Vitalie Iordachi, avocat din Chișinău.