Hotărârea Curții se referă la anularea, prin proceduri administrative, a înregistrării și reprezentării de către C.F. „BV Fiduciar Invest” S.A. a acționarilor unei societăți privatizate – Cariera de Granit și Pietriș din Soroca („C.”). În anii 1996–1999, compania a acumulat și a administrat, în numele unor persoane fizice și prin tranzacții cu alte fonduri fiduciare (E‑I și RDF), peste 30.000 de acțiuni ale societății C., fiind înscrisă ca deținător nominal în registrul ținut de societăți de registru private (R‑F, ulterior R‑R). În 2011, C. a intentat acțiune administrativă împotriva registratorului R‑R, invocând lipsa documentelor justificative ale transferurilor de acțiuni către deținerea nominală a reclamantei; Judecătoria Bălți, prin hotărârea din 3 aprilie 2012, a anulat înregistrarea tuturor acțiunilor deținute nominal de C.F. „BV Fiduciar Invest” S.A. și a dispus re-înregistrarea lor pe numele acționarilor individuali, respectiv ale fondurilor E‑I și RDF, menținând această soluție și în apel, iar recursul companiei a rămas neexaminat pe motiv că hotărârea Curții de Apel era definitivă. În fața Curții, compania a invocat: (i) încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (privarea de „bunuri” prin anularea deținerii nominale) și (ii) încălcarea art. 6 § 1 (necompetența instanțelor administrative și lipsa oricărei motivări a respingerii excepției de competență). Curtea a reținut că societatea nu era proprietara acțiunilor, ci doar administrator fiduciar în interesul adevăraților titulari, astfel încât nu deținea o „posesiune” în sensul art. 1 Protocolul nr. 1; acest capăt de cerere a fost declarat inadmisibil ratione materiae. În privința art. 6 § 1, Curtea a considerat însă că compania avea un interes direct și serios (continuarea reprezentării acționarilor și obținerea remunerației), că litigiul privea raporturi preponderent de drept privat (contracte de fiducie, vânzare și schimb de acțiuni) și că argumentul privind lipsa competenței jurisdicționale a instanțelor administrative nu era nici vădit nefondat, nici irelevant. Deși nu a tranșat ea însăși dacă trebuiau sesizate instanțele civile, Curtea a constatat că jurisdicțiile naționale nu au dat niciun motiv pentru respingerea excepției de competență, deși acest aspect avea consecințe procedurale concrete (regim diferit al sarcinii probei, inexistența unui al treilea grad de jurisdicție în contenciosul administrativ, imposibilitatea examinării recursului în casație și lipsa oricărei soluționări a consecințelor patrimoniale ale anulării tranzacțiilor cu E‑I și RDF). Această tăcere asupra unei criticii decisive a fost calificată drept încălcare a obligației de motivare și, implicit, a dreptului la un „tribunal stabilit prin lege” și la un proces echitabil, contrar art. 6 § 1. În temeiul art. 41, Curtea a respins pretențiile de prejudiciu material (nu a identificat un raport de cauzalitate cu încălcarea constatată), dar a acordat companiei reclamante 3.600 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 272 EUR pentru cheltuielile de judecată, sume plătibile în lei moldovenești, plus dobândă simplă în caz de întârziere.

  Obiectul cauzei Cauza a vizat proporționalitatea deciziilor instanțelor naționale de a anula contractele prin care reclamanta, Livia Damian, a devenit proprietara unui imobil nerezidențial din mun. Chișinău. Aceasta a cumpărat clădirea în noiembrie 2006 de la o persoană fizică (E.P.), plătind suma de 321.000 MDL (aproximativ 18.800 EUR). Contextul juridic și deciziile interne

• Litigiul inițial: Imobilul fusese transferat anterior unei companii private (M.) printr-o hotărâre judecătorească din 2005, ca formă de compensare.
• Anularea titlului: Ulterior achiziției de către reclamantă, un partid politic (care închiria clădirea) a obținut redeschiderea procesului inițial, invocând faptul că nu a fost implicat.
• Decizia instanțelor din Moldova: Instanțele naționale au anulat contractul reclamantei, considerându-l fictiv pe motiv că aceasta nu a intrat în posesia fizică a clădirii (ocupată de partid).

Constatările Curții Curtea a stabilit că a existat o încălcare a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 (protecția proprietății):

• Bună-credință: Reclamanta a fost considerată un cumpărător de bună-credință. Ea a verificat registrul imobiliar (Cadastru), unde nu existau restricții la momentul achiziției.
• Sarcina excesivă: Autoritățile au încercat să corecteze o eroare proprie (atribuirea inițială greșită a imobilului) punând întreaga responsabilitate pe umerii reclamantei.
• Imposibilitatea despăgubirii: Deoarece vânzătoarea (E.P.) a decedat fără moștenitori, reclamanta nu a avut nicio cale de a-și recupera banii la nivel național.

Reparații acordate Curtea a dispus următoarele măsuri:

• Restituirea imobilului: Statul trebuie să returneze clădirea reclamantei.
• Despăgubiri alternative: Dacă restituirea nu este posibilă, statul trebuie să plătească 18.800 EUR (daune materiale).
• Daune morale: Suma de 3.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.