În hotărârea în cauza Danileţ c. România (cererea nr. 16915/21), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, cu 10 voturi împotriva 7, că a avut loc – încălcarea articolului 10 (libertatea de exprimare) din Convenția europeană a drepturilor omului.

Cauza se referă la libertatea de exprimare a unui judecător, sancționat de Consiliul Superior al Magistraturii pentru că a publicat două mesaje pe contul său de Facebook care era accesibil publicului.

Curtea a reamintit că judecătorii au dreptul, atunci când democrația sau statul de drept sunt grav amenințate, să se exprime public cu privire la aspecte de interes general. Declarațiile făcute într-un astfel de context beneficiază, în general, de un nivel ridicat de protecție.

Curtea a constatat apoi că mesajele publicate de reclamant nu au rupt echilibrul rezonabil între, pe de o parte, gradul de implicare al reclamantului, în calitate de judecător, în societate, pentru a apăra ordinea constituțională și instituțiile și, pe de altă parte, datoria sa de a-și păstra independența, imparțialitatea și aparența acestei independențe și imparțialități în exercitarea funcțiilor sale.

În speță, Curtea a observat că primul mesaj viza apărarea ordinii constituționale și păstrarea independenței instituțiilor, iar al doilea se referea la funcționarea aparatului judiciar național. Ambele mesaje se refereau la chestiuni de interes general, despre care publicul avea un interes legitim să fie informat.

În opinia Curții, niciunul dintre motivele invocate de autoritățile naționale nu indică în mod convingător în ce mod aceste declarații ar fi perturbat buna funcționare a sistemului judiciar național și ar fi adus atingere demnității și onoarei profesiei de magistrat sau încrederii pe care justițiabilii ar trebui să o aibă în aceasta.

Examinând mesajele publicate în lumina criteriilor pe care le-a stabilit în materie de libertate de exprimare a magistraților pe internet, Curtea a considerat că ingerința în libertatea de exprimare a reclamantului nu se baza pe motive relevante și suficiente și nu răspundea unei necesități sociale imperioase.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentHotărârea Platon c. Moldovei