Foto: https://www.echr.coe.int

 

Reclamanții, Oleg Tomac și Rodica Tomac, sunt cetățeni moldoveni care s-au născut în 1966 și 1971 respectiv. Locuiesc în Drochia (Republica Moldova).

Cazul se referă la decesul fiului reclamanților (Igor Tomac, născut în 1991) în sediul Academiei de Poliție Chișinău, unde fusese încadrat în primul an de studii, în perioada 2009-10.

În februarie 2010 fiul reclamantul a avut o dispută cu un alt student de la Academie, pe care l-ar fi insultat și cu care ar fi avut o încăierare. Două zile mai târziu ei au strâns mâna unul altuia. Ulterior, în noaptea dintre 2 și 3 martie 2010, reclamanții au fost informați că fiul acestora a comis un suicid. Potrivit evaluării expertului, decesul a fost determinată de asfixie mecanică de cauzată prin spânzurare. Inițial procuratura a decis să nu inițieze investigația incidentului pe motivul că nu a fost nici o infracțiune. Reclamanții au contestat această decizie. Ulterior, în august 2011 procuratura a decis inițierea urmăririi penale privind determinarea la sinucidere. Aceste proceduri s-au finalizat cu încetarea urmăririi penale în iunie 2012 pe motivul că nu a existat determinare la sinucidere și că decesul fiului reclamanților nu a fost cauzat de careva violență împotriva acestuia. Potrivit reclamanților, aceștia nu au fost informați despre decizia de încetare a urmăririi penale.

reclamanții invocând Articolul 2 din Convenție, dreptul la viață, s-au plâns Curții că investigația realizată de autoritățile statului în privința decesului fiului nu a fost una eficientă.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea Articolului 2 din Convenție, dreptul la viață, sub aspect procedural, notând că investigația realizată de autoritățile statului în privința decesului fiului nu a fost una eficientă, nefiind profundă și accesibilă reclamanților.

Curtea a acordat reclamanților suma de 12 000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 3 500 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

În fața Curții reclamanții au fost reprezentați de V. Plesca, avocat din Chișinău.