La 24 ianuarie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea Feraru c. Moldovei (cererea 55792/08)/
În cauza Feraru c. Moldovei, reclamantul Mihai Feraru s-a născut în 1974 și locuiește în Migiești.
Reclamantul este un comerciant specializat în instalarea sistemelor de drenaj. În mai – iunie 2008 el a acceptat bani de la patru persoane diferite în schimbul instalării sistemelor de drenaj. Totuși, el a eșuat să efectueze lucrările necesare și a declarat că nu mai are banii, promițând să-i returneze mai târziu.
Arestarea reclamantului
În dimineața zilei de 29 septembrie 2008 el a fost reținut de poliție și adus la Comisariatul de Poliție sectorul Rîșcani din Chișinău, pe motiv că a comis contravenție administrativă de ultragiere a unui ofițer de poliție. Se pretinde că, el a fost forțat să întoarcă banii pe care i-a luat de la B.I. pentru instalarea sistemei de drenaj. Potrivit reclamantului, el nu a reușit să finalizeze lucrările de instalare, iar B.I. a cerut banii înapoi, și, de asemenea, a implicat rudele care lucrau în poliție pentru a intimida reclamantul și pentru a obține returnarea integrală a banilor.
La 1 octombrie 2008 B.I. a scris o plângere la poliție, precum că reclamantul l-a înșelat prin acceptarea banilor și refuzând să-i întoarcă, eșuând să efectueze careva lucrări. La 4 octombrie 2008 a fost pornită urmărirea penală împotriva reclamantului.
La o dată necunoscută o rudă a reclamantului a plătit lui B.I. suma de 500 Euro, care a semnat o recipisă că nu mai are pretenții față de reclamant.
La 6 octombrie 2008 procuratura a cerut eliberarea mandatului de arest în privința reclamantului pe un termen de 10 zile, fiind acuzat de înșelarea lui B.I., prin acceptarea sumei de 8,000 MDL ca plată pentru instalarea sistemului de drenaj, dar eșuând că efectueze careva lucrări. El, de asemenea, a mai fost acuzat de alte două infracțiuni similare, însă fără nici un detaliu. Ședința de judecată a fost fixată în aceeași zi.
Avocatul reclamantului nu a putut citi demersul procurorului, decât imediat înainte de ședință și nu a primit o copie a acestui demers. El nu a văzut careva alte documente să fie prezentate judecătorului de instrucție în susținerea demersului și nici un document nu a fost prezentat apărării sau discutat de către judecător în cadrul ședinței.
În cadrul ședinței din 6 octombrie 2008 avocatul a informat instanța despre plata lui B.I. a sumei de 500 Euro. Procurorul prezent în ședință a declarat că nu există nici o dovadă a returnării banilor lui B.I. Atunci avocatul a cerut audierea lui B.I. pentru confirmarea plății. Instanța nu s-a expus în mod formal în privința lui B.I. Tot în cadrul ședinței respective, reclamantul a invocat că a fost arestat la 29 septembrie 2008, procurorul a confirmat acest fapt, argumentând că reclamantul a fost arestat, fiind acuzat de comiterea unei contravenții administrative și ulterior arestat din nou în calitate de bănuit în cadrul cauzei penale. Avocatul reclamantului a invocat că din moment ce reclamantul era suspectat de comiterea unei infracțiuni, el ar fi fost arestat în conformitate cu procedura penală. Instanța nu a reacționat în nici un fel la acest argument, limitându-se la motivarea detenției reclamantului după 4 octombrie 2008.
Prin încheierea din 06 octombrie 2008 s-a decis arestarea preventivă a reclamantului pe un termen de 10 zile.
Avocatul reclamantului a depus recurs, denunțând că de arestarea de facto a reclamantului din 29 septembrie 2008 și detenția ulterioară, și lipsa asistenței juridice până la 6 octombrie 2008; că a citit demersul procurorului doar la ședința din 6 octombrie 2008 și că nu a dispus de timp suficient pentru a se pregăti de ședință; lipsa documentelor anexă la demersul procurorului; sau referire la orice alte documente; etc.
La 10 octombrie 2008 Curtea de Apel Chișinău a respins recursul ca nefondat, reținând motivele invocate de către instanța de fond.
La 13 octombrie 2008 procuratura a cerut prelungirea mandatului de arest pe un termen de 30 de zile, referindu-se la trei situații diferite în care reclamantul era acuzat de acceptare a banilor pentru instalarea sistemei de drenaj, însă eșuând să le facă, inclusiv situația lui B.I. În aceeași zi judecătora Rîșcani a admis demersul procurorului.
Avocatul reclamantului a înaintat recurs, invocând, în principal, argumentele din recursul anterior. La 21 octombrie 2008 Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocatului, reținând motivele invocate de către instanța de fond.
La 11 noiembrie 2008 judecătoria Rîșcani a dispus eliberarea reclamantului de sub arest.
La 8 mai 2009 judecătoria Rîșcani l-a găsit vinovat pe reclamant de infracțiunea imputată, condamnându-l la 3 ani privațiune de libertate, cu suspendare. Instanța a constatat că reclamantul a luat bani de la alte trei persoane în mai – iunie 2008 și a eșuat să efectueze lucrările asumate.
Condițiile de detenție
Reclamantul a descris condițiile de detenție în Comisariatul de poliție sector Rîșcani ca fiind următoarele: el a fost ținut într-o celulă fără pat sau altă mobilă, nu exista ventilare, veceu sau apă, nu a primit hrană și era nevoit să o ceară de la alți deținuți, celula era supraaglomerată, etc.
Potrivit reclamantului, în Comisariatul General de Poliție, el era plasat într-o celulă de șapte metri pătrați împreună cu alte șapte persoane; nu exista mobilă în celulă, fiind nevoiți să doarmă direct pe podea, era frig; iluminarea era proastă, era un miros urât de la veceu, hrană insuficientă, etc.
În fața Curții reclamantul s-a plans, în temeiul Articolului 3 din Convenție, că a fost deținut în condiții inumane și degradante. De asemenea, reclamantul s-a plâns, în temeiul Articolului 5 din Convenție, că a fost arestat în lipsa unei bănuieli rezonabile că ar fi comis o infracțiune; că instanțele naționale nu au reținut motive suficiente și relevante pentru dispunerea și prelungirea arestării reclamantului; și că el și avocatul lui nu au avut acces la careva materiale pe care s-au bazat instanțele naționale și că nu a fost audiat un martor.
Curtea a constatat în unanimitate violarea Articolului 3 din Convenție, observând că reclamantul s-a aflat în detenție 43 de zile, dintre care 6 zile în Comisariatul de Poliție sector Rîșcani. Curtea fiind conștientă de faptul, că este foarte dificil, dacă nu chiar imposibil, pentru un deținut să prezinte dovezi a condițiilor de detenție, avându-se în vedere interdicția utilizării echipamentului foto/video în detenție și în asiguarea acestor probe prin alte mijloace. O abordare poate fi prin descrierea în detalii a condițiilor de detenție și prin înaintarea plângerilor autorităților. Un alt important mijloc este referirea la constatările observatorilor independenți cum sunt CPT sau alte organizații naționale sau internaționale de monitorizare. În speță, avocatul reclamantului s-a plâns de 2 ori în privința condițiilor de detenție, făcând referire expresă la Articolul 3 din Convenție, însă fără nici un răspuns.
De asemenea, Curtea a notat constatările CPT în privința instituțiilor de detenție din Moldova în general și izolatorul Comisariatului General de Poliție în special. Este cert din raportul respectiv că condițiile de detenție în izolatoarele aflate în subordinea MAI sunt substandard, chiar și în opinia autorităților naționale. CPT-ul a notat că „izolatoarele niciodată nu vor fi capabile să asigure condiții de detenție adecvate pentru ținerea în detenție a persoanelor”.
Curtea a respins referirea Guvernului la cauza Gorea v. Moldova, pe motiv că cauzele sunt diferite sub câteva aspecte importante, durata detenției, 14 zile în cauza Gorea și lipsa plângerilor acestuia în privința condițiilor de detenție.
Mai mult ca atât, Curtea a luat notă de avizul pronunțat a CPT-ului că persoanele nu urmează a fi deținute în izolatoarele MAI, or avându-se în vedere condițiile de detenție în Comisariatele de Poliție, detenția pentru câteva zile este suficientă pentru încălcarea standardelor Convenției.
Curtea a constatat în unanimitate că nu a existat violarea Articolului 5 § 1 din Convenție, notând că reclamantul a fost inițial arestat pentru comiterea contravenției administrative de ultragiere a ofițerului de poliție. Chiar și dacă reclamantul a pledat că întreaga perioada de detenție a fost ilegală, el nu a furnizat nici un detaliu în privința arestării și detenției administrative. Curtea a considerat că utilizarea arestului administrativ ca măsură pentru deținerea și audierea bănuitului într-o cauză penală este contrară Articolului 5 din Convenție și legislației naționale (a se vedea cauza Grădinar c. Moldovei, nr. 7170/02, § 20, 8 aprilie 2008).
Totuși nu este exclus că o persoană arestată pentru contravenție administrativă este identificată, în cadrul detenției administrative, ca fiind suspectată de comiterea unei infracțiuni, și că ambele detenția administrativă și detenția subsecventă în cadrul urmăririi penale să fie bona fidae. Curtea urmând să decidă dacă detenția administrativă a fost cu adevărat determinată de contravenția administrativă comisă de reclamant sau dacă această detenție este doar un pretext pentru poliție de a-l ține mai mult timp în custodie, înainte de a-l aduce în fața judecătorului de instrucție.
În speță, reclamantul nu a argumentat în mod expres că a fost supus arestului administrativ cu scopul real de investigare a cauzei penale împotriva sa. Chiar și asumând o implicită plângere în acest sens, el nu a prezentat o copie relevantă a deciziei instanței administrative, sau instanței de recurs sau orice alte documente relevante pentru a arăta că scopul arestului a fost altul decât cel declarat oficial.
În aceste circumstanțe, Curtea nu a avut nici un motiv să constate că detenția administrativă a reclamantului a fost într-o manieră legată de procedurile penale împotriva lui sau că a fost „ilegală” în sensul Articolului 5 din COnvenție, astfel urmând să examineze detenția începând cu 4 octombrie 2008, când a fost arestat oficial în cadrul urmăririi penale.
Curtea a notat că la 1 octombrie 2008 B.I. a înaintat o plângere în care l-a identificat pe reclamant în calitate de persoană care se pretindea că l-a înșelat prin acceptarea banilor și eșuând să efectueze lucrările asumate. Acuzarea dispunea de materaiel privind alte trei cazuri de pretinse infracțiuni similare. Curtea a considerat că, în circumstanțele din speță, autoritățile au avut o „bănuială rezonabilă” că reclamantul ar fi comis una sau câteva infracțiuni, cu atât mai mult având în vedere că el nu a negat că a luat banii și faptul că nu a efectua lucrările pentru care a fost plătit.
Mai mult ca atât, este aparent din materialele dosarului că nu a fost cazul unui comerciant care pur și simplu nu a fost în stare să-și onoreze obligațiile contractuale. A fost stabilit de instanțele naționale că el continua să i-a bani de la alte persoane, după ce a comunicat primului client că nu mai este în stare să efectueze lucrările din motive personale.
Curtea a constatat în unanimitate violarea Articolului 5 § 3 din Convenție, notând că reclamantul a prezentat în fața instanțelor naționale argumente substanțiale împotriva detenției sale, cum ar fi domiciliu permanent, aflarea la întreținere a copiilor minori, etc. În continuare, Curtea a notat că instanțele naționale nu a acordat nici o atenție acestor argumente în deciziile sale, aparent tratându-le ca irelevante chestiunii legalității arestului preventiv. Ceea ce este frapant, având în vedere faptul că la 14 noiembrie 2008 instanța a considerat factori similari, care au existat la momentul emiterii deciziilor anterioare, au fost determinante împotriva detenției reclamantului. Alte instanțe nici nu au notat argumentele invocate de reclamant și nici nu le-au considerat. În deciziile sale, ei s-au limitat la repetarea motivelor formale pentru detenție prevăzute de lege într-o formă abstractă și stereotipică, fiind reținute fără o încercare de a arăta cum acestea se aplică în speță.
De asemenea, Curtea a notat că, instanțele care au dispus arestarea inițială a reclamantului au caracterizat infracțiunea imputată acestuia ca una minoră. Mai mult ca atât, la momentul ședinței reclamantul deja a plătit întreaga suma victimei, fapt despre care a fost informată instanța, însă fără nici o considerare din partea instanței.
Suplimentar, în recursul avocatului s-a indicat că el nu a văzut nici un material în ședință, altul decât demersul procurorului sau alte materiale prezentate în instanță. Procesele-verbale a ședinței nu menționează vreo discuție în privința documentelor suplimentare.
Curtea a considerat că, dispunerea detenției persoane doar în baza demersului procuraturii și absența cărorva materiale în sprijinul cerințelor respective, este contrară exigențelor Articolului 5 § 3 din Convenție.
Curtea a constatat în unanimitate violarea Articolului 5 § 4 din Convenție, notând că deși acuzarea s-a referit la câteva investigații împotriva reclamantului, arestul acestuia s-a bazat în mod express pe pretinsa înșelare a lui B.I. Avocatul reclamantului a invocat în fața instanței că pretinsul prejudiciu cauzat lui B.I. a fost remediat prin returnarea sumei de 500 Euro. Curtea a considerat că chestiunea privind repararea de către reclamant a prejudiciului a fost relevantă pentru evaluarea riscurilor eliberării reclamantului sau aplicării altor măsuri preventive, și astfel o chestiune a legalității arestării preventive continui. Mai mult ca atât, exista o distonanță factuală dintre acuzare și apărare, acuzarea negând informația privind careva plăți din partea reclamantului. În aceste circumstanțe, avocatul apărării a cerut audierea lui B.I. în această privință. Aparent instanța nu s-a expus în această privință sau în cel mai bun caz a respins implicit demersul, fără a stabili dacă pretinsul prejudiciu a fost remediat.
În continuare Curtea a notat, că este în primul rând pentru instanțele naționale să decidă ce pondere să acorde dovezilor la care se referă reclamantul, totuși omisiunea de a considera adecvat demersul apărării de a-l audia pe B.I. și de a clarifica chestiunea returnării datoriei, a deprivat apărarea de posibilitatea de a convinge instanța de a absența unui risc particular anume la eliberarea mandatului de arest, decât la prelungirea detenției.
Astfel, refuzul, fără nici o explicație, de a-l audia pe B.I. în privința chestiunii returnării datoriei, este o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de Articolul 5 § 4 din Convenție.
Referindu-se la constatarea sa că, instanța care a dispus arestarea inițială a reclamantului nu a examinat nici un material în afară de demersul procurorului, Curtea a considerat că pretenția, în partea în care se referă la omisiunea de a acorda accesul apărării la materialele relevante motivelor detenției, este de prisos.
Reclamantul a solicitat 7,000 Euro cu titlu de daune morale și 1,500 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
Curtea a acordat reclamantului 7,000 Euro cu titlu daune morale și având în vedere asistența acordată de Consiliul Europei și calitatea prestației avocatului său, nu a acordat nici o sumă suplimentară cu titlu de costuri și cheltuieli.
Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de R. Zadoinov, avocat din Chișinău.
