În luna aprilie 2011, CtEDO a comunicat Guvernului Moldovei cauza Guțu c. Moldovei (cererea nr. 47804/07).
În această cauză, reclamantul Dumitru Guțu, suferă de o boală psihică. În acest scop el a prezentat un certificat de confirmare prin care a fost declarat inapt pentru serviciul militar.
Reclamantul a afirmat că a fost arestat de poliție la domiciliu la 18 octombrie 2007, ora 22.50. De asemenea, el a pretins că a fost transportat la CPS Centru, mun. Chișinău, aproximativ pe la orele 23.30, unde i s-a comunicat că este suspectat de comiterea unei infracțiuni de jaf.
În jurul orei 01.00 noaptea, reclamantul a fost escortat la un dispensar toxicologic. Potrivit raportului întocmit la ora 01.25 de către personalul instituției s-a constatat că acesta a fost în stare de ebrietate alcoolică.
În dimineața zilei de 19 octombrie 2007, ofițerul de urmărire penală a întocmit un proces – verbal de reținere a reclamantului, unde a indicat că ultimul a fost adus comisariatul de poliție la 19 octombrie 2007, ora 5.00, iar procurorul a fost informat la ora 7.30.
În aceeași zi, procurorul care instrumenta acest caz, a solicitat instanței de judecată plasarea reclamantului în arest preventiv. La 20 octombrie 2007, judecătoria Centru a admis demersul procurorului, unde a indicat că procedura penală a fost pornită în conformitate cu legislația în vigoare. Instanța a eliberat mandat de arest în privința reclamantului pentru 30 de zile, calculat de la 19 octombrie 2007, ora 05.00.
La o dată nespecificată, avocatul reclamantului a atacat încheierea judecătorului de instrucție din 20 octombrie 2007, formulând un recurs nemotivat. La 22 octombrie 2007, avocatul a depus un recursul suplimentar desfășurat. El a susținut că reclamantul a fost reținut la 18 octombrie 2007 între orele 22.45 și 23.45, și nu la 19 octombrie 2007 la 5.00 cum este indicat în procesul-verbal de reținere. Avocatul a subliniat că astfel reclamantul a fost lipsit în mod ilegal de libertate pentru mai mult de șase ore. De asemenea, el a pretins că nu a avut posibilitatea de a face cunoștință cu materialele dosarului intentat de organul de urmărire penală, cu privire la reținerea și arestarea preventivă a reclamantului. În final, avocatul a invocat că instanța nu a motivat în mod suficient decizia sa, utilizând formule standard, și nu a justificat necesitatea detenției reclamantului.
Printr-o decizie definitivă din 26 octombrie 2007, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul ca nefondat și a menținut decizia instanței inferioare. Curtea a notat că argumentele invocate în recurs nu servesc temei pentru schimbarea măsurii preventive aplicate reclamantului.
Între timp, la data de 19 octombrie 2007, tatăl reclamantului a depus o plângere la procuratură contestând legalitatea arestării fiului său. Acesta a menționat că fiul său era sub supravegherea medicilor la Spitalul Republican de Psihiatrie. Plângerea nu s-a soldat cu nici o finalitate.
În ceea ce privește rezultatul procesului penal inițiat împotriva reclamantului, Curtea Supremă de Justiție, printr-o decizie definitivă din 24 noiembrie 2009, a încetat procedura prin aplicarea în privința reclamantului a Legii cu privire la amnistie din 18 iulie 2008.
În fața Curții reclamantul s-a plâns că a fost privat de libertate contrar art. 3 CEDO, din moment ce el suferă de o boală psihică. Invocând art. 5 CEDO, reclamantul a susținut că el a fost reținut la 18 octombrie 2007 la ora 22.50, și nu la 19 octombrie 2007 ora 5.00, după cum era indicat în procesul-verbal de reținere. Reclamantul s-a plâns, în ceea ce privește art. 6 CEDO, că avocatul său a fost în imposibilitatea de a-l apăra în mod eficient din cauza limitării accesului la dosarul penal. Invocând art. 8 CEDO, reclamantul a denunțat arestarea sa de la domiciliu în timpul nopții, fără un mandat legal. În ceea ce privește art. 13 CEDO, reclamantul a pretins că recursul suplimentar formulat de avocatul său împotriva deciziei instanței inferioare din 20 octombrie 2007, nu a fost luată în considerație de Curtea de Apel Chișinău.
Fără a face referire la vreo dispoziție a Convenției, reclamantul s-a plâns că instanțele judecătorești naționale, prin utilizarea unor formule standard, nu au motivat deciziile sale cu privire la plasarea reclamantului în detenție preventivă.
În final, el a susținut nevinovăția sa și a contestat aplicarea de către Curtea Supremă de Justiție prin hotărârea din 24 noiembrie 2009, a Legii cu privire la amnistie din 18 aprilie 2008, în privința sa.
Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:
1. A fost reclamantul privat de libertate contrar art. 5 § 1 CEDO? În particular, la ce oră și în ce circumstanțe el a fost reținut de poliție? Privarea sa de libertate a fost în conformitate cu cerințele legale?
2. A existat o violare a art. 5 § 3 CEDO? În particular, instanțele naționale au invocat motive relevante și suficiente în deciziile sale din 20 și 26 octombrie 2007 pentru a justifica detenția preventivă a reclamantului pentru o perioada de 30 de zile?
3. Procedura prin care reclamantul a contestat legalitatea detenției sale a fost efectuată în conformitatea cu cerințele art. 5 § 4 CEDO? În special, a avut avocatul reclamantului acces la documentele dosarului instrumentat pentru a putea contesta efectiv legalitatea detenției clientului său?
Guvernul a fost invitat să prezinte o copie a dosarului național pe cauza penală instrumentate împotriva reclamantului.
În fața Curții reclamantul este reprezentat de către V. Arseni.
