Hotărârea Curții se referă la anularea, prin proceduri administrative, a înregistrării și reprezentării de către C.F. „BV Fiduciar Invest” S.A. a acționarilor unei societăți privatizate – Cariera de Granit și Pietriș din Soroca („C.”).
În anii 1996–1999, compania a acumulat și a administrat, în numele unor persoane fizice și prin tranzacții cu alte fonduri fiduciare (E‑I și RDF), peste 30.000 de acțiuni ale societății C., fiind înscrisă ca deținător nominal în registrul ținut de societăți de registru private (R‑F, ulterior R‑R).
În 2011, C. a intentat acțiune administrativă împotriva registratorului R‑R, invocând lipsa documentelor justificative ale transferurilor de acțiuni către deținerea nominală a reclamantei; Judecătoria Bălți, prin hotărârea din 3 aprilie 2012, a anulat înregistrarea tuturor acțiunilor deținute nominal de C.F. „BV Fiduciar Invest” S.A. și a dispus re-înregistrarea lor pe numele acționarilor individuali, respectiv ale fondurilor E‑I și RDF, menținând această soluție și în apel, iar recursul companiei a rămas neexaminat pe motiv că hotărârea Curții de Apel era definitivă.
În fața Curții, compania a invocat: (i) încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (privarea de „bunuri” prin anularea deținerii nominale) și (ii) încălcarea art. 6 § 1 (necompetența instanțelor administrative și lipsa oricărei motivări a respingerii excepției de competență).
Curtea a reținut că societatea nu era proprietara acțiunilor, ci doar administrator fiduciar în interesul adevăraților titulari, astfel încât nu deținea o „posesiune” în sensul art. 1 Protocolul nr. 1; acest capăt de cerere a fost declarat inadmisibil ratione materiae.
În privința art. 6 § 1, Curtea a considerat însă că compania avea un interes direct și serios (continuarea reprezentării acționarilor și obținerea remunerației), că litigiul privea raporturi preponderent de drept privat (contracte de fiducie, vânzare și schimb de acțiuni) și că argumentul privind lipsa competenței jurisdicționale a instanțelor administrative nu era nici vădit nefondat, nici irelevant. Deși nu a tranșat ea însăși dacă trebuiau sesizate instanțele civile, Curtea a constatat că jurisdicțiile naționale nu au dat niciun motiv pentru respingerea excepției de competență, deși acest aspect avea consecințe procedurale concrete (regim diferit al sarcinii probei, inexistența unui al treilea grad de jurisdicție în contenciosul administrativ, imposibilitatea examinării recursului în casație și lipsa oricărei soluționări a consecințelor patrimoniale ale anulării tranzacțiilor cu E‑I și RDF). Această tăcere asupra unei criticii decisive a fost calificată drept încălcare a obligației de motivare și, implicit, a dreptului la un „tribunal stabilit prin lege” și la un proces echitabil, contrar art. 6 § 1.
În temeiul art. 41, Curtea a respins pretențiile de prejudiciu material (nu a identificat un raport de cauzalitate cu încălcarea constatată), dar a acordat companiei reclamante 3.600 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 272 EUR pentru cheltuielile de judecată, sume plătibile în lei moldovenești, plus dobândă simplă în caz de întârziere.
