Neglijare instituționalizată și plasarea la tratament psihiatric a unui copil cu dizabilități ilustrează o discriminare sistemică
Cauza vizează plasarea unui orfan, care era perceput ca având dizabilitate intelectuală media într-un spital psihiatric împotriva voinței sale; fiind în îngrijirea statului în perioada de referință. La sfârșitul perioadei de plasament de 3 săptâmâni, el a fost lăsat în instituție pentru alte patru luni, fără careva vizite sau verificări, fiind tratat cu neuroleptice și anti-psihotice.
Reclamantul a pretins că plasamentul și tratamentul său, în coroborare cu condițiile din spital și conduita personalului medical și altor pacienți, a constituit maltratare. El s-a plâns că investigația plângerilor sale nu a fost eficientă și de pretinsă stigmatizare socială și discriminare împotriva persoanelor cu dizabilități psiho-sociale și lipsa unor soluții alternative de îngrijire.
Curtea a constatat în unanimitate:
– violarea Articolului 3, tratament inuman sau degradant, în ceea ce privește lipsa unei investigații eficiente;
– violarea Articolului 3, în ceea ce privește plasamentul contrar voinței și tratamenntul într-un spital psihiatric;
– violarea Articolului 14, interzicerea discriminării, în combinație cu Articolul 3;
– violarea Articolului 13, dreptul la un recurs efectiv, în combinație cu Articolele 3 și 14.
Curtea a constatat că autoritățile au eșuat să investigheze circumstanțele în care V.I. a fost plasat în spitalul psihiatric, și dacă garanțiile legale relevante referitor la plasamentul și tratamentul contrar voinței au fost respectate, și dacă, în genere exista vreo justificare pentru tratamentul respective. Nu s-a încercat clarificarea impactului tratamentului cu neuroleptice și anti-psihotice asupra sănătății reclamantului, și nici dacă tratamentul a fost determinat de care conluzii medicale sau dacă acesta a fost folosit ca o restrângere chimică.
Mai mult decât atât, investigația nu s-a axat pe vulnerabilitatea reclamantului, vârsta acestuia sau aspectele dizabilității.
Curtea a constatat, în particular, că legislația națională nu face față obligației statului de a stabili și aplica în mod efficient un sistem de acordare a protecției persoanelor cu dizabilitate intelectuală în general, și copiilor orfani, în particular, împotriva ingerințelor grave a integrității acestora.
Notând că speță developează o problemă sistemică, Curtea a decis că este pentru Republica Moldova de a adopta măsuri generale pentru a rezolva problemele de la originea violărilor constatate și pentru a preveni violări similare în viitor.
Curtea a acordat reclamantului suma de 25 000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 7 420 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
