În hotărârea în cauza Theo National Construct S.R.L. c Moldovei, cererea nr. 72783/11, Curtea a constatat, în unanimitate, că a avut loc violarea Articolului 1 Protocolul nr. 1, protecția proprietății.
Cauza vizează preluarea ostilă, atac raider și pretinsa confiscare a proprietăților unei companii de contrucții în care compania reclamantă deținea 50% din acțiuni, de către companii partenere, controlate de un om de afaceri moldovan și liderul unui partid politic, cu suportul instanțelor judecătorești și autorităților de forță.
Curtea a constatat că deciziile instanțelor de judecată soldate cu piederea cauzei de către compania reclamantă au fost adoptate în cadrul unor proceduri realizate într-o manieră arbitrară și nerezonabilă. Astfel statul a eșuat să își onoreze obligația de a asigura companiei reclamantă de ași valorifica drepturile în mod eficient și de a le realiza.
Ea a notat că în rezultatul deciziei Curții de Apel și a Curții Supreme de Justiție, pe lângă pierderea echipamentului de construcție a drumurilor și locuința șefului de executiv, compania reclamantă a pierdut, în favoarea altor parteneri, cele 50% din acțiuni în compania Q. și participarea sa implicită în contractul din 16 octombrie 2007, dintre compania Q. și Administrația de Stat a Drumurilor cu valoare de 24,5 milioane EURO.
Curtea a observat că potrivit Legii privind societățile cu răspundere limitată, asociații într-o companie pot fi excluși doar dacă nu au vărsat contribuțiile în capitalul statutar, sau dacă acționând în calitate administrator a companiei, ei comit acțiuni în detrimentul acesteia. Nici una din situațiile nu au fost invocate de compania S. în procedurile și/sau constatate a fi aplicabile în decizia Curții de Apel Chișinău. Corespunzător aparent excluderea companiei reclamante a fost o măsură extra-legală care nu a fost prevăzută în perioada de referință.
În continuare ea a notat că alegația companiei S. nu a fost adusă în atenția companiei reclamante și că autenticitatea și veridicitatea procesului verbal a ședinței a fost o chestiune de importanță majoră, or avea numărul unui dosar din anul viitor și vizau o ședință care același judecător l-a amânat cu o zi înainte. Curtea a acceptat că compania reclamantă nu a fost informată despre ședința din 02 februarie 2011 de la Curtea de Apel Chișinău și corespunzător nu i s-a oferit posibilitatea de a-și prezenta apărarea sa în cadrul procedurilor respective. Ajungând la această concluzie, Curtea a notat cu îngrijorare semne de contrafacere a formelor citațiilor pentru ședința din 02 februarie 2011. Ea, de asemenea, a observat alte circumstanțe deranjante cum ar fi data emiterii deciziei din 02 februarie 2011, viteza extremă a executării deciziei și implicarea unei persoane apropiate Dnului Ș. în proces. Mai mult decât atât, compania reclamantă a invocat toate aceste chestiuni în recursul său, însă Curtea Supremă nu a răspuns la alegațiile grave, și nici nu le-a menționat în hotărârea sa.
În ceea ce privește termenul de prescripție, potrivit art. 267 Cod civil, pretenția trebuia să fie prescrisă la 03 mai 2010, adică 3 ani de la data când Camera Înregistrării de Stat a înregistrat modificările la statutul companiei Q. Corespunzător pretenția a fost înaintată după expirarea termenului de prescripție, care în absența unor motive convingătoare, este incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice.
Curtea a rezervat pentru o hotărâre separată chestiunea privind satisfacția echitabilă.
